„Aceasta e o carte feministă, iar Nasty Gal este o companie feministă, în sensul că eu încurajez femeile să fie cine vor să fie și să facă ce vor ele. (…) Nu am avut însă niciodată sentimentul că a fi femeie este ceva ce trebuie să depășesc. (…) Știu că generații de femei au luptat pentru drepturile pe care eu le iau de bune și de cuvenite, iar în alte părți ale lumii o asemenea carte nici n-ar vedea lumina tiparului. Cred însă că metoda cea mai bună de a onora trecutul și viitorul drepturilor pentru femei este… să facem lucruri. În loc să stau și să dezbat cât de mult îmi pasă de asta, am de gând să-i dau pe toți gata ca s-o demonstrez”.

„Nu mi-am propus niciodată să fiu bogată. Nici nu aveam idee că Nasty Gal valorează ceva până să-mi bată investitorii la ușă (…) A fost incredibil cât de repede s-a întâmplat totul. Nasty Gal a urcat de la 150.000 de dolari pe an la 150.000 de dolari pe zi, iar acum facem 150.000 de dolari în pauza de prânz. Cred că motivul acestui succes este tocmai faptul că scopurile mele n-au fost niciodată financiare. Am crezut în ceea ce făceam și, Slavă Domnului, și alți oameni au crezut.

Îmi păsa de proces în sine la fel de mult cum îmi păsa de rezultat. Nu exista decizie prea mică, indiferent că era alegerea cuvintelor în descrierea unui produs sau expresia de pe chipul unui model, tratam totul cu maximă importanță. La momentul respectiv, era din cauza faptului că, da, sunt acel gen de om care acordă atenție și unui detaliu minor precum o etichetă de expediție îndoită. Retrospectiv, îmi dau seama că aceste lucruri mici sunt cele care pot clădi sau distruge o afacere”

„Am răspuns mereu la absolut fiecare comentariu pe care l-a lăsat cineva pe pagina Nasty Gal. Pur și simplu părea cel mai politicos lucru. Multe companii plăteau milioane de dolari încercând să decodeze social media, dar eu doar mi-am ascultat instinctele și i-am tratat pe clienți ca și cum erau prieteni. Cui îi pasă dacă un copac cade într-o pădure, fără să-l audă nimeni? Chiar și așa, copacul tot cade. Dacă tu crezi că acel lucru mic pe care-l faci va avea rezultate pozitive, va avea, chiar dacă nu sunt vizibile instantaneu. Când în munca ta aplici aceleași standarde pe care le ai și ca prietenă, studentă sau iubită, ajunge să merite efortul”

„Dragă #GIRLBOSS, când timpul petrecut de tine făcând bani va fi considerabil mai mare decât cel petrecut cheltuind bani, vei fi uimită să vezi cât poți economisi fără să te gândești măcar la asta. (…) Vinde mai scump decât cumperi și pune deoparte mai mult decât cheltuiești. Simplu, știu, dar aceasta este filozofia de viață care pe mine m-a condus la o afacere de proporții. (…) Tratează-ți contul de economii ca pe orice altă factură: trebuie să fie plătit lunar, ori vor exista consecințe”.

„Cheltuiește bani pentru că reprezintă o investiție în starea ta de bine, nu pentru că ești plictisită și n-ai altceva mai bun de făcut. Nu te îmbrăca din cap până-n picioare în Versace și nu te apuca să cumperi lucruri doar pentru că poți. Luxul poate fi o experiență extraordinară, iar lucrurile care te înconjoară trebuie să reprezinte viața pe care ți-ai construit-o tu pentru tine, cu condiția să îți acorzi timpul de a te bucura de acele lucruri. Eu mi-am cumpărat, de curând, tacâmuri de argint, iar când îmi mâncam iaurtul în dimineața asta, nu m-am putut abține să nu gândesc «Wow, lingura asta e grozavă!»”

„Titlurile licitațiilor de pe eBay sunt mai degrabă o știință decât o artă. Fiecare licitație de vintage începea cu VTG, iar apoi venea o salată de cuvinte, un mix de termeni de căutare și descrieri efective. «Babydoll» și «Peter Pan» erau la mare căutare în 2007, cu «boho» și «hippie» făcându-și din când în când apariția, după care totul a evoluat înspre «arhitectural» și «avangardist» (…) În acele vremuri, mâncam, dormeam și visam termeni de căutare. Mă trezeam noaptea, transpirată, în așternuturile mele, aproape strigând în întuneric «Rochie de cocteil cu paiete, anii ’80»”

„Un lucru esențial despre orice tip de customer-service: cere-ți scuze oamenilor. Chiar dacă nu e vina ta, au fost dezamăgiți de compania pentru care lucrezi și e de datoria ta să empatizezi cu ei. Indiferent dacă ești plătit salariul minim pe economie, pentru clienți tu ești fața întregii companii. Acest gen de responsabilitate asumată este ceea ce aduce oamenilor, în timp, promovări, măriri de salariu și, în definitiv, cariere”

„În cartea mea vorbesc despre acea alchimie pe care o poți folosi pentru a te proiecta în viața personală și în profesia pe care și-o dorești. Nu vorbesc aici de lucruri precum «Secretul», unde ți se spune să lipești pe perete poza unei mașini și să aștepți, pe canapea, cum cineva ți-o livrează. Eu vorbesc despre acel gen de proiecție care funcționează când îți ridici fundul de pe canapea și începi să faci lucruri. De fiecare dată când iei o decizie bună, faci un lucru bun sau ai grijă de tine, de fiecare dată când vii la serviciu și muncești cât poți tu de bine, plantezi de fapt semințele unei vieți care poți spera să crească dincolo de cele mai frumoase vise ale tale. Ai grijă de lucrurile mici, chiar și de lucrurile mici pe care le detești, tratează-le ca promisiuni făcute viitorului tău”

„Dacă ești frustrată pentru că nu ai primit ceea ce îți doreai, oprește-te pentru o secundă: ai întrebat, concret, dacă poți avea acel lucru? Dacă nu ai făcut-o, nu te mai plânge! Nu te poți aștepta ca lumea întreagă să-ți citească gândurile, iar uneori să obții ceea ce vrei este la fel de simplu precum o întrebare: «Hei, aș putea avea chestia asta?»”

„Când ești copil, nu ești suficient de conștient de sine pentru a-ți da seama de ce ești diferit. Pur și simplu știi că ești. Fiind singură la părinți, petreceam multă vreme singură. Preferam lucrul ăsta și nu mă simțeam niciodată însingurată. Și totuși, la școală asta mă făcea să mă simt ciudată. Era considerat ciudat să fii singură la leagăne, când toată lumea era la joacă, chiar dacă acolo, singură la leagăne, eram cel mai fericită. Ca rezultat, am petrecut mult prea mult timp gândindu-mă ce cred oamenii despre mine și ce aș putea să fac ca să mă placă mai mult. Consideră oare că familia mea are o casă suficient de mare? Li se pare că sunt drăguță? Le place rucsacul meu? Mie îmi place, dar nu cumva rucsacul ăsta mă face să par de clasa a cincea, când de fapt eu sunt clasa a șaptea?

Doar scrierea acestui paragraf m-a obosit, deci nu mă miră că până la vârsta pubertății ajunsesem să prefer să fac sendvișuri cu ton la Subway, unde măcar puteam să fiu singură în mintea mea, decât să mă supun acestui roller-coaster emoțional numit adolescență”

„Sfatul meu către toate #GIRLBOSSES este: creați-vă propriul job! Deveniți cele mai bune la ceea ce știți să faceți. Implicați-vă până peste cap în propria cultură. Fiți smerite: nu sunteți niciodată «prea bune» pentru activități precum împachetatul cutiilor. Nu uitați niciodată de unde ați pornit. Și fiți mereu politicoase. Vechile maniere de bun-simț vă pot duce foarte departe”