Despre tot ce-i fin și fain

Cum ne-au schimbat serialele polițiste viziunea despre viață

By 3 ianuarie, 2016Culture
read time 1 min
 
3 ianuarie, 2016

Cum ne-au schimbat serialele polițiste viziunea despre viață

Ne mirăm că noile generații nu pot concepe viața fără gadgeturi și că ne râd în nas când îndrăznim să le povestim de viața înainte de internet. Și totuși… când ai urmărit ultima dată un serial al anilor ’90?

by

Plăcerea mea vinovată sunt serialele cu investigații criminalistice. Din 31 de ani de viață, cel puțin 17 i-am petrecut fără internet, smartphone (sau orice fel de mobil), tablete și alte jucării tehnologice, iar serialul care-mi aprindea imaginația și din care nu obișnuiam să ratez niciun episod în copilărie era ,,Verdict: crimă”, cu simpatica Angela Lansbury.

 

În prezent, ador „CSI New York/Miami/Las Vegas”, „Cold Case”, „Bones”, „Body of Proof”, „The Finder” și – favoritul absolut, genialul ,,Numb3rs”, al lui Ridley Scott. Petrecând două zile în casă, în convalescență după o răceală, am prins la TV, dupa mulți ani, și un episod din vechiul meu favorit, ,,Verdict: crimă!”. Verdictul? Nu mă mai pot uita la serialul care, cândva, mă ținea cu sufletul la gură episod de episod.

 

Vedeți voi, m-am obișnuit cu descoperirile fenomenale din CSI, unde o scamă de pe bluza suspectului poate fi identificată ca provenind de la o anumită haină umplută cu puf de gâscă importat de la o anumita fabrică, dintr-un anumit oraș, în timp ce gâsca de la care s-a luat puful provine și ea din cutare iaz și localitate de pe Glob. M-am obișnuit cu faptul că feblețea mea, Charlie din „Numb3rs”, prinde criminali folosind demonstrații matematice de Harvard, și cu faptul că în „Bones” personajul lui Emily Deschanel reconstituie pe computer corpuri, deduce motivații criminale si prinde criminali pornind de la o bucată milimetrică de os.

 

Ei, după ce m-am obișnuit cu toate astea, Doamne cât de greu îmi este s-o văd pe altminteri adorabila Jessica Fletcher vorbind la telefon cu fir sau intrând într-o cabină telefonică pentru a-i comunica unui inspector de poliție de regulă desprins dintr-o carte de benzi desenate că tocmai a văzut criminalul cum se plimba cu un cuțit plin de sânge în buzunar.

 

O ador pe Angela Lansbury, dar ceva din mine refuză pur și simplu să mai urmărească, să mai creadă, să mai respecte „convenția” că tot ceea ce se întâmplă pe ecran e real. E mai presus de puterile mele. Ca și cum ai cunoaște deja toate trucurile unui magician, dar te-ai sili față de tine însuți să te prefaci surprins când îl vezi făcându-și numărul. La un moment dat, realizezi pur și simplu că acest joc de-a prefăcutul nu mai e deloc amuzant.

Prin urmare, cu ce drept să le mai reproșăm copiilor că vor jocuri pe tabletă și nu bătut mingea pe maidan? Că le cer părinților smartphone și nu pricep cum puteam noi să ne distrăm jucând toată ziua „Rațele și vânătorii”?

Ne obișnuim atât de repede cu tehnologia și cu modalitățile complexe și nebănuite în care ea ne pune la încercare imaginația și creativitatea încât nu ne mai dorim să fim doar surprinși, ci vrem să ni se răstoarne toate convingerile despre viață, lume, matematică, biologie, chimie și criminalistică. Ne place sau nu, am învățat să așteptăm efectul de „wow”.

 

Poate că nu e bine să ne dorim zilnic o infuzie cu adrenalină, dar asta e realitatea vremurilor noastre, iar negarea ei echivalează până la urmă cu o negare de sine. Tot ce putem face este să trasăm reguli mai clare în relația pe care fiecare dintre noi o oare cu tehnologia, să fim mai selectivi și mai raționali în alegeri, însă calea înapoi către abordarea tip „Jessica Fletcher” sigur n-o mai parcurgem vreodată.

 

Şi da, recunosc, o parte din mine simte nostalgie şi un strop de tristeţe. Cealaltă, în schimb, abia aşteaptă următorul episod din „Numb3rs”.

Foto: Diana-Florina Cosmin

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



3 Comments

  • Laura spune:

    Jesssica Fletcher, Columbo, Hercule Poirot, Sherlock Holmes (versiunea BBC din anii ’80) i-am adunat in colectii full nu pentru ca ma inspira sa cred ca pot prinde un criminal facand deductii utilizand vizualul si statistica, ci in ciuda acestui fapt. Imi place sa cred ca de fapt criminalii se pot prinde cu mult simt detectivistic decat din comparatia nu stiu carei alele din codul ADN-ului. Si pentru ca suntem in tema: se pare ca CSI a influentat atat de mult opinia publica incat comisiile de jurati in SUA nu mai condamna criminali fara probe ADN- ceea ce de fapt se intampla mai degraba la televizor decat in viata de zi cu zi. Asa ca eu o sa raman la Hercule Poirot si butoniera sa de violete rezolvandecrime in Orient Expres. Un adevarat regal care bate CSI- in toate spin-offurile 🙂

  • Roxana spune:

    De remarcat lampa de sus in fragmente de sticla colorata… in mod clar elementul vostru comun.. 🙂