Despre tot ce-i fin și fain

Cartea care m-a ținut trează până la 4 dimineața

By 14 februarie, 2016Culture
read time 1 min
 
14 februarie, 2016

Cartea care m-a ținut trează până la 4 dimineața

Mi-a amintit de Hitchcock cu filmul său, „Fereastra din spate”, însă mult mai dinamic și imposibil de lăsat din mână. Mărturisesc, am citit „The Girl on the Train” într-o singură noapte, ca în vremurile copilăriei și ale lui Jules Verne, fără să simt trecerea timpului. Fix 350 de pagini de suspans și de scriitură alertă, pe care studiourile de la Hollywood vor deja să le transforme într-un film. Și totuși, cine e fata din tren?

by

Rachel Watson e o englezoaică divorțată, profund nefericită, fără job și cu o problemă cu alcoolul scăpată de mult de sub control. Locuiește cu chirie la o prietenă, într-o suburbie a Londrei, și – pentru că îi e rușine să recunoască față de ea faptul că și-a pierdut serviciul după ce a apărut beată criță la o întâlnire – alege să se prefacă, în fiecare zi, că merge la job, luând trenul din Ashbury către Londra și petrecându-și ziua hoinărind pe străzi.

 

Singurele momente semnificative din existența ei altminteri goală de conținut se produc dimineața, la ora 8 și fix 4 minute, când trenul ajunge în dreptul micii localități Witney. Garniturile frânează la intrarea în gară, iar Rachel poate privi pentru câteva secunde două case așezate chiar lângă șina de tren. Cea în care locuiesc doi tineri frumoși, ca din reviste, pe care în mintea ei îi numește Jess și Jason și îi invidiază pentru viața lor aparent perfectă și respectiv fosta ei casă, în care stă acum fostul soț, împreună cu noua lui familie, clădită alături de femeia pentru care a părăsit-o pe ea.

„Să știi că soarele strălucește, nu e niciun nor pe cer, dar că nu ai pe nimeni cu care să te bucuri și nimic de făcut. Să trăiești așa cum trăiesc eu acum e mult mai greu vara, când e atât de multă lumină, ziua e atât de lungă și cuvertura întunericului atât de subțire. Când toți oamenii se mișcă care încotro pe afară, fiind flagrant, aproape agresiv de fericiți. E epuizant și te face să te simți rău că nu poți să participi.

 

Îmi sprijin capul de geamul vagonului și privesc aceste case trecând pe lângă mine, ca o scenă într-un film. Le văd așa cum nu le văd alții, dintr-o perspectivă din care probabil nici proprietarii lor nu le-au contemplat niciodată. Mi se oferă o privire în interiorul altor vieți, doar pentru o secundă. Și e ceva straniu de liniștitor în imaginea unor străini fericiți, la ei acasă”

Într-o zi, Rachel citește în ziar că o femeie din Witney a dispărut fără urmă și, văzând fotografia, constată cu stupoare că este vorba despre nimeni alta decât „Jess”. Cu o zi înainte de dispariție, în trecerea fugitivă a trenului, Rachel observase prezența unui alt bărbat pe terasa lui Jess și Jason. Cum să meargă la poliție și să spună că, de fapt, urmărește de luni bune viața acestei familii imaginare și că ea, fata din tren, ar putea să știe cine e suspectul? O fată care se întâmplă să fie alcoolică, fără job, cu o viață clădită pe minciună și fără strop de credibilitate.

 

Deși punctul de plecare este un mister care te ține cu sufletul la gură, „The Girl on the Train” nu e nicidecum o carte polițistă, suspansul fiind doar un instrument inteligent de a scormoni prin sufletele tuturor personajelor principale. Fiecare capitol este narat, alternativ, de una dintre protagoniste. Rachel. Megan (numele adevărat al lui „Jess”) și Anna, actuala soție a lui Tom, fostul soț al lui Rachel.

 

Mai mult decât să te țină în șah până la ultimele pagini, „The Girl on the Train” îți intră la suflet fără să-ți dai seama. Personajul principal, Rachel, este – teoretic – acel gen de protagonistă pe care n-ai nici cel mai mic motiv s-o iubești: recunoaște că și-a distrus căsnicia din cauza alcoolului, și-a pierdut jobul pentru că nu reușea să stea nici câteva ore fără să bea, încercând să-și nege problema a construit un păienjeniș de minciuni în care i-a prins pe toți cei din jur, nu poate ține minte nici măcar ce a făcut cu o seară înainte și se bagă în viețile unor oameni pe care nu-i cunoaște.

 

Și totuși, după primele capitole, soarta lui Rachel începe să te preocupe și descoperi cu surprindere că îți pasă de ea mai mult decât ar trebui. Vrei să-i fie bine. Speri din tot sufletul că în următorul capitol își va da seama că trebuie să înceteze cu minciunile și să-și facă odată ordine în viață. La fel de mult pe cât vrei să afli deznodământul misterului, vrei ca ea să fie bine în final. Ba chiar în anumite momente ai vrea să poți s-o zgâlțâi, să țipi la ea, să-i poruncești să-și ia odată viața în mână și să-și revină. Să se adune, acum, repede, până nu e prea târziu!

Acesta este marele merit al autoarei, Paula Hawkins, dincolo de întorsăturile neașteptate din condei și finalul care te bântuie încă multă vreme. Reușește să te facă să-ți pese.

Foto: Diana-Florina Cosmin

Traducere & adaptare citat din limba engleză: Diana-Florina Cosmin

One Comment

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.