Rachel Watson e o englezoaică divorțată, profund nefericită, fără job și cu o problemă cu alcoolul scăpată de mult de sub control. Locuiește cu chirie la o prietenă, într-o suburbie a Londrei, și – pentru că îi e rușine să recunoască față de ea faptul că și-a pierdut serviciul după ce a apărut beată criță la o întâlnire – alege să se prefacă, în fiecare zi, că merge la job, luând trenul din Ashbury către Londra și petrecându-și ziua hoinărind pe străzi.

Singurele momente semnificative din existența ei altminteri goală de conținut se produc dimineața, la ora 8 și fix 4 minute, când trenul ajunge în dreptul micii localități Witney. Garniturile frânează la intrarea în gară, iar Rachel poate privi pentru câteva secunde două case așezate chiar lângă șina de tren. Cea în care locuiesc doi tineri frumoși, ca din reviste, pe care în mintea ei îi numește Jess și Jason și îi invidiază pentru viața lor aparent perfectă și respectiv fosta ei casă, în care stă acum fostul soț, împreună cu noua lui familie, clădită alături de femeia pentru care a părăsit-o pe ea.

Într-o zi, Rachel citește în ziar că o femeie din Witney a dispărut fără urmă și, văzând fotografia, constată cu stupoare că este vorba despre nimeni alta decât „Jess”. Cu o zi înainte de dispariție, în trecerea fugitivă a trenului, Rachel observase prezența unui alt bărbat pe terasa lui Jess și Jason. Cum să meargă la poliție și să spună că, de fapt, urmărește de luni bune viața acestei familii imaginare și că ea, fata din tren, ar putea să știe cine e suspectul? O fată care se întâmplă să fie alcoolică, fără job, cu o viață clădită pe minciună și fără strop de credibilitate.

Deși punctul de plecare este un mister care te ține cu sufletul la gură, „The Girl on the Train” nu e nicidecum o carte polițistă, suspansul fiind doar un instrument inteligent de a scormoni prin sufletele tuturor personajelor principale. Fiecare capitol este narat, alternativ, de una dintre protagoniste. Rachel. Megan (numele adevărat al lui „Jess”) și Anna, actuala soție a lui Tom, fostul soț al lui Rachel.

Mai mult decât să te țină în șah până la ultimele pagini, „The Girl on the Train” îți intră la suflet fără să-ți dai seama. Personajul principal, Rachel, este – teoretic – acel gen de protagonistă pe care n-ai nici cel mai mic motiv s-o iubești: recunoaște că și-a distrus căsnicia din cauza alcoolului, și-a pierdut jobul pentru că nu reușea să stea nici câteva ore fără să bea, încercând să-și nege problema a construit un păienjeniș de minciuni în care i-a prins pe toți cei din jur, nu poate ține minte nici măcar ce a făcut cu o seară înainte și se bagă în viețile unor oameni pe care nu-i cunoaște.

Și totuși, după primele capitole, soarta lui Rachel începe să te preocupe și descoperi cu surprindere că îți pasă de ea mai mult decât ar trebui. Vrei să-i fie bine. Speri din tot sufletul că în următorul capitol își va da seama că trebuie să înceteze cu minciunile și să-și facă odată ordine în viață. La fel de mult pe cât vrei să afli deznodământul misterului, vrei ca ea să fie bine în final. Ba chiar în anumite momente ai vrea să poți s-o zgâlțâi, să țipi la ea, să-i poruncești să-și ia odată viața în mână și să-și revină. Să se adune, acum, repede, până nu e prea târziu!