Despre tot ce-i fin și fain

Misterul stampelor japoneze: Hokusai, Hiroshige și Utamaro

By 20 ianuarie, 2017Culture
read time 10 min
Hokusai - Marele val de la Kanagawa (dintr-o serie de 36 de vederi ale Muntelui Fuji”
 
20 ianuarie, 2017

Misterul stampelor japoneze: Hokusai, Hiroshige și Utamaro

Majoritatea covârșitoare a stampelor japoneze care circulă de 300 de ani încoace a ieșit din mâinile a trei artiști japonezi de legendă. Iată ceea ce mi s-a părut cel mai interesant la expoziția ,,Hokusai, Hiroshige, Utamaro” de la Palazzo Reale din Milano.

by

L-am cunoscut pe Hokusai dinainte să-i aflu numele, doar privind fascinată, toată copilăria mea, la stampele japoneze din sufrageria unchilor mei. Mie și tot restului lumii ni se păreau scene clasice japoneze, cu ,,autor anonim”, fiindcă circulau pe o scară atât de largă încât păream să le știm dintotdeauna.

 

Expoziția de la Milano, intitulată ,,Hokusai, Hiroshige, Utamaro: Ipostazele lumii schimbătoare”, face referință la stilul de viață hedonistic, dedicat bucuriei de a trăi simplu și de a găsi fericire în fiecare lucru mărunt. Japonezii sunt oamenii ritualurilor și ai amănuntelor, iar acest lucru este evident în creațiile celor trei artiști, cele peste 200 de imagini imprimate pe lemn, împrumutate de Academia de Artă din Honolulu.

 

Există o serie de imagini dedicate cascadelor japoneze, o alta dedicată celor mai frumoase poduri, există chipuri minuțios-detaliate de femei și, partea care m-a uimit, așa-numita zonă ,,Manga”.

Utagawa Hiroshige, 1895 - Honolulu Academy of Arts

Colecția ,,Manga” a lui Hokusai cuprinde tot ceea ce și-ar dori sau ar avea nevoie să deseneze vreodată un artist, practic o sumă de elemente, detalii, obiecte, acțiuni și locuri, toate desenate și asamblate de Hokusai în câte un volum separat.

 

Pagini și pagini de mici desene, organizate în capitole și subcapitole, de la peisaje sezoniere, până la păsări, flori, arhitectură, arme, figuri de oameni (grași sau slabi, curioși sau încruntați, fericiți sau triști etc), implicați în activități dintre cele mai diverse (luptă, mâncare, jocuri, dans, toaleta de dimineață) și orice altceva i-ar putea trece prin minte unui artist.

 

În total sunt 15 volume, imprimate în cerneală neagră între 1814, când Hokusai avea 55 de ani, până în 1878, când ultimul volum a apărut postum.

16-hokusai-jpg

Katsushika Hokusai - Manga - Honolulu Academy of Arts

În 1856, unele pagini cu Manga-urile lui Hokusai, folosite pentru a împacheta obiecte ceramice expediate în Franța, au fost descoperite de către pictorul Felix Bracquemond și au devenit sursă de inspirație pentru cercul său de prieteni, inclusiv pentru impresioniștii Degas și Manet.

18-hiroshige-jpg

Utagawa Hiroshige - ,,Libelulă și crizantemă” - 1837 - Honolulu Academy of Arts ·

,,Am fost îndrăgostit de pictură de când am devenit prima oară conștient de ea, la șase ani. Am desenat câteva imagini destul de bune pe la 50 de ani, dar de fapt nimic din ceea ce am făcut până la 70 de ani n-a avut cu adevărat vreo valoare. La vârsta de 73 de ani am surprins, în sfârșit, fiecare aspect din natură: flori, animale, păsări, insecte, copaci, totul.

 

Când voi avea 80 de ani, voi fi evoluat și mai mult, așa că arta mea va fi sublimă. Cel mai probabil scopul final al muncii mele va fi atins la vârsta de 110 ani, când fiecare linie pe care o voi trasa și fiecare punct pus pe hârtie va fi impregnat cu viață. Îmi dau cuvântul către toți cei care veți trăi la fel de mult ca și mine. Scriu aceste cuvinte deja bătrân. Cândva, mă numeam Hokusai. Astăzi semnez doar ca «Bătrânul nebun după pictură»”

(HOKUSAI)

27-utamaro-jpg

Kitagawa Utamaro - ,,Fata precoce”, 1802 - Honolulu Academy of Arts
24-utamaro-jpg

Kitagawa Utamaro - Curtezana Makiginu, 1790 - Honolulu Academy of Arts

Și un scurt filmuleț, fără cuvinte, doar cu o demonstrație spectaculoasă de imprimare pe lemn, făcută de Keizaburo Matsuzaki:

Expoziția ,,Hokusai, Hiroshige, Utamaro” de la Palazzo Reale din Milano este deschisă până pe 29 ianuarie 2017.

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



One Comment

  • Irina spune:

    Sunt superbe stampele japoneze. In Londra se gasesc cateva in aripa japoneza din British Museum. Plus, in Japnia inca se mai gasesc stampe de Hokusai sau Hiroshige (originale), insa sunt destul de scumpe 🙁