Una dintre cele mai frecvente ziceri din basmele copilăriei era ,,Culcă-te. Noaptea e un sfetnic bun”. De câte ori eroul se afla la o răscruce sau într-un moment de confuzie și răstriște, alegea să doarmă și să lase pe a doua zi luarea deciziei, cu mintea limpede și cu „înțelepciunea” nopții. O înțelepciune care, pentru oamenii secolului nostru, se traduce simplu: odihnă.

Puține aspecte legate de sănătatea noastră sunt atât de vitregite precum somnul. E primul care se duce pe apa sâmbetei atunci când suntem ocupați, copleșiți sau aglomerați din cale-afară. A devenit deja un titlu de glorie să spunem că n-am dormit trei nopți lucrând la cutare proiect sau că în ultima lună abia am strâns câteva ore dormite, nu mai mult de 2-3 pe noapte. Un fel de ,,Uite-mă că pot” înțeles cât se poate de păgubos. Putem, într-adevăr, până în ziua în care nu mai putem. Been there, done that.

În primii patru ani petrecuți în presă, am glorificat la rândul meu lipsa somnului. Am stat la redacție, în predare, până la 5 dimineața, după care m-am întors la ora 10:30 să mă apuc de următoarele articole. Rămâneam frecvent până la ora 2:00 noaptea să-mi termin diferite articole în liniștea open-space-ului gol, iar sositul acasă la ora 11:00 doar pentru a mă apuca din nou de scris era o dulce obișnuință.

Niciodată nu apucam să văd magazinele și cafenelele din cartierul meu deschise, fiindcă plecam dimineața în zori și mă întorceam când era deja beznă. Asta până în ziua în care am constatat că nici măcar un ceas deșteptător și alarma telefonului pusă la maximum pe obsedantul  „We Are Young” (Fun feat Janelle Monae) nu mă mai trezeau. Iar când mă trezeam, cu chiu cu vai, eram oricum obosită ca după o zi lungă de muncă.

Totuși, am realizat că acel concept abstract numit „epuizare” – care credeam că li se poate întâmpla doar altora – m-a atins și pe mine abia în momentul în care am început să uit lucruri. Întâlniri, idei, notițe mentale pe care altă dată le țineam minte la virgulă. Eu, care mă lăudam că n-am nevoie să notez nimic, mă trezeam panicată și cu inima galopând la gândul că am uitat să fac ceva de pe listă. În puținele ore pe care le dormeam, visam greșeli de corectură, visam că am uitat un cuvânt cheie la pagină, visam că am uitat să trec explicația foto și a rămas textul orb, cu ,,Lorem ipsum…”.

Abia atunci am realizat că acel refren cu „N-am nevoie decât de patru ore de somn pe noapte” nu e decât o păcăleală pe care mi-o spun mie însămi și pe care am ajuns să n-o mai cred nici eu. Și mi-am reglat, încetul cu încetul, ritmul de somn. Am învățat să am grijă întâi de mine, ca să pot face apoi toate lucrurile pe care le am de făcut. Nu invers.

Citind cartea Ariannei Huffington – ”Thrive”, mi-am adus aminte de acea perioadă, fiindcă există un pasaj în care antreprenoarea rememorează un episod legat de propria-i epuizare. După o perioadă de nesomn și muncă la foc automat, a leșinat în propria casă, lovindu-se de colțul biroului în cădere și fiind găsită într-o baltă de sânge. La propriu. Nu sună a poveste de succes, nu?

Aducându-mi aminte de episoadele mele de „vitejie” din trecut și realizând că sunt pe cale să reiterez aceeași rețetă, am luat o decizie. Una chiar mai dificilă decât mantra lui „Spune NU”, fiindcă îmi modifică radical ritualul de viață: mi-am propus să adorm înainte de ora 11:30, ceea ce nu s-a prea întâmplat de multă vreme. Deși sunt adepta trezitului de dimineață, pentru mine disciplina zilei începute devreme presupune mai puțin somn, nu culcat mai devreme. Foarte greșit, știu.

Nu că aș vrea să-mi iau martori la decizie, dar cu ocazia asta m-am gândit să vă împărtășesc și vouă părerea mea – deopotrivă „înțeleaptă” și „pățită” – despre motivele pentru care ar trebui să acordăm mai multă atenție somnului.

Aproape în fiecare zi mai descopăr câte un brand nou care vinde sucuri presate la rece și alte produse conexe, menite să detoxifieze organismul. Dincolo de faptul că o vitaminizare a corpului și o perioadă de pauză digestivă sunt recomandate din când în când, având în vedere alimentația nesănătoasă din ziua de azi, în ultima perioadă ne-am obișnuit să căutăm obsesiv în aceste detox-uri ceva ce ține inerent de mecanismele naturale ale corpurilor noastre.

Stăm zile întregi pe lichide, bem suc de iarbă de grâu și facem tot felul de combinații exotice de varză kale cu cardamom, amaranth și ingrediente ale căror nume abia le putem pronunța bine, în schimb ne culcăm la orele mici ale dimineții, făcând abstracție de faptul că somnul reprezintă unul dintre cele mai importante procese de detoxifiere.

În medicina chineză, una dintre cele mai vechi și vestite din lume, se știe că fiecare organ are ora lui de detoxifiere. Deloc întâmplător, cele mai importante se detoxifiază noaptea, când organismul ar trebui, cel puțin teoretic, să se afle în repaus: inima între 11 și 1 noaptea, ficatul între 1 și 3 noaptea, plămânii între 3 și 5, și lista poate continua.

Ce să fie, așadar: un suc de castravete cu avocado și varză kale sau două ore în plus de somn?

… și nu după 15 ore de somn, într-un weekend? Ne-a devenit o a doua natură dorința de a mai petrece o jumătate de oră sub plapumă, de a „trage de timp” câteva minute în plus, de a ne lăuda că nu putem funcționa decât după primele două cafele ale zilei.

Totuși, cel puțin în teorie, dacă ne culcăm la ora potrivită și ne trezim după 6-8 ore de somn, ar trebui să ne simțim odihniți, ba chiar să deschidem ochii fără mare efort. Îmi amintesc cum pe vremuri, prin liceu mai ales, ceasul deșteptător era opțional. Dacă știam că trebuie să mă trezesc la ora 6:00, ceasul interior funcționa perfect, iar pe la 5:45 începeam deja să deschid ochii.

Nu e imposibil de obținut din nou, dar implică o disciplină mai lungă de reechilibrare a corpului și de revenire la zi cu toate „datoriile” de somn. Asta nu se întâmplă într-un singur weekend, dar de undeva trebuie să începem!

Oricât ne-am lăuda cu performanțele intelectuale din miez de noapte, realitatea este că nu putem funcționa la capacitate maximă atunci când volumul de somn este redus până aproape de zero. În cartea Ariannei, ea îl citează pe Maiken Nedergaard, un profesor de neurochirurgie la Universitatea din Rochester, care a demonstrat științific legătura directă între cantitatea deficitară de somn și riscul de a face, la bătrânețe, boala Alzheimer. Motivul: somnul are ca funcție și eliminarea deșeurilor proteice care tind să se înmagazineze între celule.

Și, ca și cum nu era mai mult decât evident că toți suntem prizonierii propriei „petreceri” fără de sfârșit,  „Great British Sleep Survey” a avut un rezultat îngrijorător: oamenii care dorm puțin sau prost sunt de șapte ori mai predispuși la a experimenta constant sentimente de neajutorare, de singurătate sau de nesiguranță de sine. Quod erat demonstrandum.

• Cumpără-ți o pijama frumoasă, pe care să o porți cu drag și să-ți facă poftă de somn;
• Investește într-o pernă comodă, de bună calitate;
• Aerisește bine camera în care dormi, înainte de somn;
• Adoptă varianta Marilyn Monroe și poartă-ți parfumul preferat la culcare, dacă asta îți dă o stare de bine;
• Nu adormi cu laptopul, telefonul sau tableta în mână. Vei adormi agitat și te vei trezi la fel;
• Meditează cinci minute, spune o rugăciune sau orice altceva te liniștește și te centrează. Este un mod bun de a intra în starea de somn;
• Recapitulează lucrurile frumoase din ziua respectivă și nu te gândi la ce urmează să faci mâine sau la ce nu a ieșit bine azi. Știu că mulți experți recomandă să rememorezi și ce nu a fost bine și să „vizualizezi” viitorul, dar – din experiență – când ești foarte obosit și pătrunzi în acea zonă, rezultatul este mai degrabă o stare de agitație și de panică.