Despre tot ce-i fin și fain

Te invit să câștigi cel mai frumos album despre Chanel

By 9 septembrie, 2016Lifestyle
read time 1 min
 
9 septembrie, 2016

Te invit să câștigi cel mai frumos album despre Chanel

Știți că fac foarte rar giveway-uri și numai când e vorba de ceva care îmi place la nebunie. Îmi știți de asemenea fascinația pentru Coco Chanel și pentru estetica ei rafinată și atemporală, așa că astăzi vă ofer, alături de Borealy, cel mai frumos album – ,,cofee-table book” despre Chanel pe care l-am citit vreodată. Am și eu un exemplar acasă, la care mă întorc ori de câte ori am nevoie de un pic de relaxare și inspirație.

by

Exact cu 6 ani în urmă, pe vremea asta, mergeam pentru prima dată la Săptămâna Modei de la Paris. O experiență care a semănat, fără nicio exagerare, cu o sărbătoare în toată regula. Dincolo de spectacolul de pe podium, atunci am regăsit Parisul total schimbat. Deși mai fusesem de atâtea ori și am mai fost de multe ori și de atunci, nu-mi amintesc niciodată să fi fost atât de strălucitor și plin de viață ca în acea primă toamnă de Fashion Week din 2010. O toamnă care mi-a rămas în suflet.

 

Călătorind des, mai uit sau mai încurc hoteluri și detalii logistice de tipul ,,cum am stat, unde am stat”, dar țin minte ca și cum ar fi fost ieri locul în care am stat la acel Fashion Week: un hotel-boutique aflat la câteva străduțe de Champs-Élysées, care avea o zonă de lounge cu o mulțime de albume de artă, cărți de modă și ceea ce numim, generic, coffee-table books.

 

În fiecare dimineață, la cafea, îmi plăcea să răsfoiesc câte o carte, ca să încep ziua în același spirit în care aveam s-o continui, a stilului și a lucrurilor frumoase. În acel hotel de pe Rue d’Artois am răsfoit pentru prima dată o carte despre Chanel pe care o iubesc și acum, la 6 ani distanță. ,,Chanel – Collections and Creations”, scrisă de Danièle Bott  și apărută la Thames & Hudson. Imediat ce am ajuns acasă de la Paris, mi-am comandat-o de pe Amazon și rămâne preferata mea despre Chanel.

 

Acum o puteți câștiga și voi, la finele acestui articol.

img_20160909_074916-01_resized_20160909_075401524

,,Sunt o sută de moduri diferite de a purta o floare”

 Coco Chanel

Ceea ce a dăruit Coco Chanel femeilor (și poate motivul principal pentru care povestea și cariera ei mi se pare fascinante) este libertatea de a dispune de propria imaginație, jucându-se la nesfârșit cu elemente atemporale. Estetica lui Chanel este simplă, curată, și totuși arată diferit la fiecare purtare, pe fiecare femeie în parte.

 

,,Înainte de toate, bijuteriile mele reprezintă o idee. Mi-am dorit să acopăr femeile cu constelații”

Coco Chanel

Una dintre îndeletnicirile preferate ale lui Coco era să amestece pietre prețioase adevărate printre mărgelele, perlele artificiale și bucățile de sticlă din care își realiza faimoasele piese de ,,costume jewelry”. Bijuteriile ei, chiar și gablonțuri, aveau ceva imperial prin eleganța pe care o emanau fără să fie nevoie de materiale scumpe. Dacă modelul era cuceritor prin spectacolul formelor sau prin simplitatea ,,with a twist”, orice altceva reprezenta doar o chestiune de detaliu…

 

,,Du-te să-mi aduci perlele. Nu mă voi duce sus, la atelier, până când nu le am la gât”

Coco Chanel

Indiferent dacă te duci la piață sau la cel mai important eveniment monden, trebuie să arăți cât poți de bine. Pentru tine, nu pentru altcineva. Nimeni nu a reușit să exprime mai convingător acest adevăr decât Coco Chanel, prin puterea exemplului personal.

 

,,Am ales diamantele, fiindcă ele au cea mai mare valoare în cel mai mic volum”

Coco Chanel

În povestea lui Coco, acesta este un laitmotiv. Efect mare cu efort mic. A face mult cu puțin. Maximum de impact cu mijloace simple, minime. Mantra ei de creație se aplică la perfecție în zilele noastre, când ne-am obișnuit să consumăm mult, compulsiv, cantitativ. Cum ar fi dacă am aplica același principiu și vieților noastre?

 

,,De vreme ce este acceptat că ochii reflectă sufletul, de ce să nu recunoaștem că buzele reflectă inima?”

Coco Chanel

Nu a existat domeniu care să aibă legătură cu frumusețea și pe care Coco să nu-l fi explorat: modă, bijuterii, parfumuri, produse de beauty. Până în zilele noastre, cosmeticele și produsele de machiaj Chanel au rămas printre cele mai bune din lume, urmând principiile lui Coco: cele mai bune ingrediente. Fiindcă, exact cum era convingerea ei fermă, cele mai importante lucruri din viață sunt gratuite. Următoarele cele mai importante trebuie să fie de cea mai bună calitate posibilă.

 

Haine în alb, negru, bleumarin, beige sau gri-perlă. Jachete din tweed făcute să se simtă ca o a doua piele (și cu sisteme ingenioase pe interior, astfel încât să poată fi modificate în timp, în funcție de evoluția siluetei purtătoarei). Materiale gândite pentru confort, nu doar pentru lux. Infinite șiraguri de perle. Poșete matlasate cu buzunare secrete pentru ascuns scrisori de dragoste. Balerini delicați. Pălării tip canotier. Bijuterii purtate cu convingere, indiferent dacă sunt veritabile sau nu. Și un sentiment irezistibil de femeie care poate schimba lumea, dacă își pune asta în minte. Toate astea, plus multe altele, i le datorăm unei femei numite Gabrielle – Coco – Chanel. Care și-a pus în gând să schimbe lumea și a reușit.

chanel-heidi-mount

chanel-coffee-table-book-internal-page-1-804x1208Cartea ,,Chanel – Collections & Creations”, de la Thames & Hudson, este disponibilă în magazinul online de cadouri Borealy.ro, iar cei de la Borealy vor să o ofere cadou unei cititoare de FineSociety.

 

Pentru a o câștiga, trebuie doar să lăsați un comentariu la această postare, cu răspunsul la următoarea întrebare: ,,Care este cel mai frumos sau plin de însemnătate cadou pe care l-ai dat sau l-ai oferit vreodată?” .

Și, pentru că în prima zi de școală se dau cărți, câștigătoarea va fi aleasă prin tragere la sorți chiar pe data de 15 septembrie.

AM ALES CÂȘTIGĂTOAREA, cu Random.org, eliminând un comentariu al meu: screen-shot-2016-09-15-at-00-34-47

screen-shot-2016-09-15-at-00-32-33

Felicitări, Mihaela! Să te bucuri de carte! Cei de la Borealy te vor contacta direct pentru a intra în posesia ei.

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



99 Comments

  • Mihaela Grigoras spune:

    Multumesc pentru supriza si petnru aceasta carte cu totul speciala !

  • Melec C. spune:

    Cel mai frumos cadou daruit si primit este timpul pe care il petreci cu familia si prietenii si amintirile pe care ti le faci. Nimic nu se compara cu experientele pe care le poti oferi unei persoane.

    • Ioana Brateanu spune:

      Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost cartea Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt, care mi-a revolutionat adolescenta si viata.

  • Teodora spune:

    Imi place enorm de mult sa fac cadouri, sa gasesc unele care sa aiba semnificatie pentru persoana care le primeste. Cel mai fain a fost facut lui my better half, dar e un moment mult prea personal ca sa il povestesc pe net. Voi povesti in schimb de cel pe care l-am primit din partea lui, cu ocazia primului Valentine’s Day petrecut impreuna. A venit sa ma ia de la munca si m-a intampinat cu un trandafir alb. Eu care nu sarbatorisem niciodata Vday, credeam ca e mai mult decat suficient :)) In drumul catre casa, m-a rugat sa ii dau ceva din torpedou si acolo am gasit o cutie de bomboane Raffaello, care deja aveau o semnificatie pentru noi 2. Cand am ridicat capul de la torpedou, am vazut ca tinea in mana un trandafir rosu. La sosirea acasa, a scos din portbagaj cadoul – o pereche de pantofi – si un al treilea trandafir, galben. Fiecare bucata a cadoului a avut o anumita insemnatate pentru mine si faptul ca a fost un serial, mi-a taiat respiratia.

  • Am primit si am oferit o multime de cadouri, unele mai inspirate, altele mai putin reusite. Mereu ma straduiesc sa ofer ceva ce stiu ca ar bucura sufletul primitorului, asta e satisfactia mea cea mai mare.
    Cel mai frumos cadou primit e clar cel pe care il port in pantece, e cel mai dorit si asteptat si se pare ca acum i-a venit momentul sa isi faca loc in viata noastra. Poate nu eram pregatiti pana acum, poate trebuia sa ne-o dorim mai mult, poate nu isi croise ea locul catre sufletele noastre… Nu ma mai intreb de ce acum, ci ma bucur cu tot sufletul ca e aici si ca in curand va fi si printre noi.

  • Elena spune:

    Material nu pot spune care a fost cel mai frumos sau interesant cadou, însă toate au o parte din sufletul meu. Dăruiesc cu inima. Îmi place câteodată să fac eu lucruri hand made pe care le ofer celor dragi.

  • Oana Creteanu spune:

    Imi place mult sa dau cadouri si le ofer din suflet. Nu stiu care dintre ele a fost cel mai insemnat, dar de doua ori pe an trimit imbracamintea pe care nu o mai port unor domnisoare dintr-o casa de copii din Odorheiu Secuiesc. Am un blog de stil si destul de multe haine, pe care prefer sa nu le vand cand nu le mai port, ci sa le ofer unora dintre aceste domnisoare. Sper ca aceste cadouri ale mele aduc macar un gram de bucurie in sufletele lor.

  • Ana-Maria P. spune:

    Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost un buchet de crizanteme colorate de la sotul meu. Fara nici un motiv sau ocazie speciala, mi l-a adus spunand ca i-au placut cand a trecut pe langa ele si s-a gandit ca si mie mi-ar placea. M-a emotionat si mi-a ramas in suflet amintirea acelui moment.

  • Cel mai frumos cadou pe care l-am facut a fost o brosa placata cu aur in forma de inimioara pe care am daruit-o mamei mele . Este un cadou special deoarece a fost cumparat din primul meu salariu si a fost daruit cu multa bucurie .

  • Madalina spune:

    Cel mai frumos cadou pe care l-am oferit au fost iubirea şi sinceritatea.

  • Bianca Chirteş spune:

    Cel mai frumos cadou pe care l-am dăruit a fost o machetă a maşinii iubitului meu. Ideea mi-a venit într-o zi oarecare, cadoul l-am oferit, la fel, într-o zi fără o semnificaţie anume, dar bucuria lui a fost de nedescris, mult peste aşteptăriile mele. A fost un cadou original şi unic, iar amintirea momentului şi a bucuriei iubitului meu îmi aduce un zâmbet mare de fiecare dată.

  • Florentina spune:

    Cel mai frumos cadou oferit a fost un weekend prelungit cu mama la Barcelona. Mama a călătorit foarte puțin, spre deloc. Pentru ea a fost o experienta unica și mai ales timpul nostru împreună.

  • Sorina spune:

    Nu am oferit foarte multe cadouri în viaţa mea, dar îmi amintesc perfect că din primul meu salariu m-am dus şi le-am cumpărat cu mare drag alor mei câte ceva, mai exact ce aveau nevoie : mamei pantofi, tatei cămăşi. Darul în sine nu era extrem de consistent, dar l-am oferit cu toată plăcerea!

  • Geo spune:

    Cel mai frumos cadou a cost pentru fiul meu,o fortareata de caramizi,pe care nu o gaseam online pe nicaieri in Europa si care a venit ca prin farmec din Australia cu cateva zile inainte de ziua lui .Bucuria si surpriza au facut sa merits efortul.Cel mai neasteptat cadou a cost pentru mami mea,o bormasina mica,pentru ca mereu mestereste si carti:)Mie imi daruiesc carti si bocanci:)Si iti multumesc pentru cadoul pe care ni-l faci,blogul tau.O zi superba!

  • Tone Monica spune:

    Cel mai semnificativ cadou pe care l-am facut, spune mama, a fost o felicitare la varsta de 7 ani, in care i-am scris ca o iubesc „pana la cer”. A fost, este si va fi adevarata mereu.

  • Diana spune:

    Ei bine cel mai inspirat/drag/important cadou a fost o carte, Salgado – Africa, o editie aniversara 30 de ani de la Taschen, din capitala Belgiei, pentru sufletul meu pereche care urma sa aniverseze 30 de ani 🙂

  • Cel mai frumos cadou pe care l-am dat este o rochie din in verde, pe care am facut-o pentru mama mea. O poarta cu mare drag si eu ma umplu de bucurie de fiecare data cand o vad.

  • Catalina spune:

    Cel mai important cadou, pe care l-am oferit vreodată cuiva, a fost prezența mea la ziua surorii mele, chiar dacă locuim la aproximativ 400 de km distanță, iar eu urma să am examen a doua zi.

  • Andreea Raica spune:

    Cel mai frumos cadou l-am oferit logodnicului meu si a fost o bicicleta . Isi dorea de multi ani sa isi cumpere . I-am cumparat un model similar cu ceea ce a avut cand era mic ( Pegas) si a fost foarte bucuros.

  • simona t spune:

    Intervale de timp .

  • Nicoleta Ban spune:

    De ziua mea, am oferit celor dragi din jurul meu mici cadouri-surpriza: un parfum prietenei mele, o cana specială fostului iubit si un ruj mamei mele. Si mie mi-am daruit cel mai important cadou – bucuria lor.

  • Adela spune:

    Mi-ar placea sa-ti zic de cel mai frumos pe care l-am dat! Evident, cel mai frumos a fost pentru mama mea. Si e si cel mai „gandit” cadou al meu. I-am facut o cutie cu tot felul de lucruri, stiu ca-si dorea o geanta, una din piele de data asta.. I-am mai pus un cd de la Horia Brenciu, acel cd care s-a numit 35 de ani (acum multi ani!), pentru ca chiar facea 35 de ani. Plus o carte, mai stii oare cartea Mananca, roaga-te, iubeste? Ei, pe aceea. Plus mici chestii de genu’ un parfum, niste sosete calduroase si pufoase.. Si surprinderea a fost mare, trebuie sa-ti spun ca rar am mai vazut-o asa de fericita! Asa ca, si daca as castiga aceasta carte, tot ei i-as da-o. Pentru ca o admira pe Coco!

  • Buna!Iti multumesc pentru ca te-ai gandit sa organizezi un giveaway atat de dragut!O felicitare ,scrisa de mine pe cand aveam varsta de 9 ani pentru mama mea cu ocazia zilei sale de nastere-acesta a reprezentat cel mai insemnat cadou oferit pana acum..Nu mai tin minte exact ce i-am scris ,dar tin minte cat de emotionata a fost in momentul in care a citit-o si cu cata dragoste a pastrat-o .
    P.S.Te pup si-ti doresc mult succes in tot ceea ce faci!

  • Delia spune:

    Cel mai frumos cadou a fost o excursie la Paris pe care i-am oferit-o mamei mele. Toata viata si-a dorit sa vada Parisul – „sa vad Parisul si apoi pot sa mor”, obisnuia mereu sa-mi spuna.
    La Paris fiind, am organizat o excursie surpriza si la Londra, cu Eurostarul, si la finalul acelei zile i-am spus, „acum ca ai vazut si Londra, trebuie sa traiesti ca sa mai vezi si alte locuri frumoase”. 🙂

  • Georgiana spune:

    Fiecare cadou pe care îl fac este făcut cu drag și, odată cu el, ofer și o bucățică de suflet 🙂

    Dar cel mai frumos cadou pe care l-am făcut vreodată este unul pe care mi l-am făcut mie, oricât de ciudat ar suna. Vara trecută murea un om tare tare drag mie. Pentru că nu am putut purta doliu, din motive bine întemeiate, pentru că doliul oricum nu înseamnă numai haine negre și pentru că îmi doream să simt cumva aproape acea persoană, fizic, am decis să îmi fac o brățară. Șnur negru, subțire, bănuț rotund din argint, cu numele ei gravat în rusă. În rusă datorită originilor persoanei respective și pentru a păstra totuși o intimitate în privința motivului pentru care o port. Nu am dat jos brățara de la mână de atunci și e un fel de amuletă în acest moment 🙂

  • Cel mai frumos cadou pe care mi l-am facut a constat intr-o pereche de pantofi rosii, simpli si eleganti, care sunt, de departe, piesa de rezistenta a colectiei mele. ^_^

  • Ralu T spune:

    Am daruit unor oameni dragi mie o carte de poezii scrisa de mama mea.

  • Naomi Beju spune:

    Cel mai frumos și memorabil cadou dăruit de mine unchiului meu, vânător de relaxare, la vârsta de 9 ani. Cum el este născut pe 1 ianuarie, eu înpreună cu sora mea mai mică am compus două versuri „CEL MAI TARE VÂNĂTOR/E AL NOSTRU UNCHIȘOR” și am atașat o poza amuzantă cu un vânător urcat într-un copac care aștepta să-și ochească prada, ea fiind o căprioară urcată deasupra capului lui. Am decis să-i facem o surpriză de ziua lui. La trecerea dintre ani am închis toate luminile din casă, lăsându-ne doar pe noi în lumina reflectoarelor. Imediat, am început să facem pe majoretele, ținând în mână câte o artifică. Fratele nostru mai mic ținea în brațe colajul realizat. După ce am terminat repertoriul am primit felicitări , câte doi pupici de fiecare și o bucată de tort cu un pahar de șampanie pentru copii. Momentul creat încă mi-l reamintesc ca și când s-ar fi întâmplat revelionul trecut, chiar dacă s-a întâmplat cu mai bine de un deceniu.
    Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost la vârsta de 17 ani . Cadoul primit a constat într-un lănțic finuț cu o perlă și un diamanț, dăruit de același unchi împreună cu soția lui. Faptul că am primit un așa cadou m-a făcut să realizez că am trecut la stadiul de domnișoară, eu dorindu-mi de foarte multă vreme să primesc un cadou care să-mi aducă aminte că am ajuns la acest stadiu- nu am spus nimănui că visez la un asemenea cadou, chiar aveam de gând sa mi-l cumpăr atunci când voi fi pe picioarele mele.

    • Naomi Beju spune:

      ** Cel mai frumos și memorabil cadou a fost cel pe care pe care l-am dăruit unchiului meu (….)
      Îmi cer iertare pentru greșeală, atunci când am scris eram pe telefon.

  • Mihaela Chirtes spune:

    O luna de zile a insistat sa vin si eu la conferinta! Cu greu a reusit sa ma convinga. Eram sigura ca e o pierdere de timp, ca doar Cine are nevoie de un seminar de dezvoltare personala? M-am inselat rau de tot! Trainerul vorbea parca numai pentru mine! M-am transformat si am deschis ochii, am inceput sa citesc, sa ma informez, sa cresc, sa am incredere in mine. Asta e cel mai frumos cadou primit vreodata, m-am primit cadou pe mine. Coco Chanel e de vis! Recomand bibliografia ei, in special perioada de dupa 50 de ani.

  • andreea spune:

    cel mai frumos cadoul pe care l-am oferit pana acum a fost cartea lui hal urban numita „Cele mai cele mai importante lectii de viata”. Am daruit pritenului meu de atunci fiindca lucra foarte mult, era materialist si neglija o gramada de aspecte esetiale: rasul, timpul pentru odihna-relaxare, timpul petrecut cu cei dragi etc. Mi-am cumparat si eu un exemplar pt mine pe care il citesc cand ma apuca melancolia

  • flo spune:

    cele mai insemnate cadouri primite de la viata sunt oamenii cu care traiesc,familia mea.
    cel mai insemnat cadou lucru este un ceas pe care mi l-am dorit foarte mult.

  • Diana spune:

    Sunt momentele frumoase pe care fac tot posibilul sa le ofer permanent celor din jur 🙂

  • Ramona Cumita spune:

    Sănătatea si familia minunata pe care le-am primit si le primesc de la D-zeu in fiecare zi! Cel mai frumos cadou primit!

  • Bianca spune:

    Cel mai frumos cadou pe care l-am oferit vreodata ,a fost încrederea mea.

  • Stanescu Ana-Maria spune:

    Toate cadfourile oferite de mine au fost frumose si deosebite insa cel mai special a fost oferit prietenei mele cele mai bune si a fost un goblen lucrat de mine reprezentand -o pe Maica Domnului! Il are si acum cu toate ca au trecut 10 ani de atunci si ea este plecata in alta tara!

  • Alina Aly spune:

    Cel mai semnificativ cadou pe care l-am oferit a fost un tablou pictat pe loc cu mainile noasre in forma de inima.

  • Alafi Alina spune:

    Felicitari pentru minunatele articole
    Ne ofera o mare doza de inspiratie si bun gust
    Va multumim si va imbratisam cu drag

  • Roxana Gizunterman spune:

    Tatal meu a implinit 60 ani acum 3 ani. N-am reusit sa avem o relatie apropiata, el s-a pierdut prin greutatile vietii, eu l-am tot cautat si el n-a stiut cum sa raspunda la iubire. Inca il caut sa-l iert si el inca nu stie sa raspunda la iubire dar a facut mici progrese. Ce e cel mai trist este ca are convingerea ca il urasc, nu intelege cata nevoie am de el si cum e de fapt cat de mult il iubesc
    De ziua lui, acum 3 ani, am vrut sa fie ceva deosebit pentru el. Ramas fara parinti de cativa ani, cu un dor imens care il macina, i-am pregatit un album in care am inclus poze cu mama lui, cu tatal lui, cu casa unde el a crescut si eu am copilarit, si apoi in diferite etape din viata lui, cu momente importante pana la momentul prezent. Era intr-o Miercuri, nu se astepta sa vin doar eram la servici, nu ii spusesem ca vin. Dupa ce am lipit poza cu poza si am scris gandurile, m-am urcat in masina si am condus 120 km. Cand m-a vazut, ochii aceia care priveau cu teama inspre tot, s-au luminat intr-un fel aparte. Nu pot descrie,ne-am imbratisat. A venit momentul cadoului. S-a asezat pe un scaun si a desfacut timid ambalajul in care era impachetat.
    A deschis coperta, a zambit si apoi ochii au inceput sa-i scanteie a lacrimi cand a vazut casa unde a crescut. I-au tasnit lacrimi din ochi cand a vazut poza bunicii si a inceput sa o pupe cu atata dor si dragoste, ca ti se rupea sufletul. Nu am sa uit niciodata momentul acela. Bâiguia printre lacrimi ca nu credea ca o sa-i mai vada chipul vreodata. Am plans toti. Inca ma urmareste imaginea lui, inlacrimat, ingenunchiat, barbatul care nu a stiut cum sa-si exprime emotiile o viata intreaga.Acesta cred eu ca a fost cel mai de insemnatate cadou pe care l-am oferit. Un moment de dor alinat in viata unui barbat pustiit. ?

  • A.D. spune:

    Cred ca cel mai frumos cadou a fost un tablou pictat special pentru iubitul meu, de ziua noastra: inimi rosii, printre care am notat date importante pentru noi; cand ne-am cunoscut, unde, oameni care au contribuit la intalnirea noastra, etc.
    Printre altele ar mai fi si scrisori pe care i le trimit constant, desene, etc – iubindu-ne la distanta de mai mult de 3 ani.

  • Roxana spune:

    Cel mai frumos cadou primit?
    De fapt l-am primit eu, de la bunica mea, pentru fetita mea Eva.

    Bunica mea s-a stins acum 2 ani, din cauza unei boli incurabile, cu o evolutie rapida. Si-a dorit toata viata un lantisor de aur cu crucifix si i l-am cumparat chiar inaninte de debutul bolii. L-a purtat 6 luni, petrecute in spital.
    Inainte sa intre in coma, l-a scos de la gat si mi l-a dat sa il pastrez pentru Eva si sa il dau amintire cand va mai creste.
    Este cel mai de pret dar, de la cea mai draga bunica.

  • Oana Anastasiu spune:

    Am daruit o sedinta foto surorii mele, pentru ea si bebe.

  • Ioana S. spune:

    In urma cu 8 ani am decis sa parasesc Romania pt a-mi continua studiile. La plecare, am primit de la mama o carticica intitulata „Tarie si perseverenta” cu citate despre rezistenta in fata adversitatilor vietii. Este atat de mica incat incape in buzunarul de la blugi. 4 mutari internationale mai tarziu, carticica isi pastreaza locul pe noptiera mea amintindu-mi de modelul de putere interioara care este mama mea.

  • Amalia spune:

    Sunt genul de persoana careia ii place sa ofere (si sa primeasca) daruri personalizate si uneori stau si cateva luni inainte sa aleg cadoul potrivit.

    Unul dintre cadouile pentru care am petrecut cel mai mult timp a fost unul pentru mama mea, oferit cu ocazia sarbatorilor de iarna. Am colaborat cu un artist si am conceput 2 pandante cu o pictura in culori pastel, cu 2 pasari. Pandantele erau dreptunghiulare si atunci cand erau unite completau peisajul. De asemenea, luate separat, formau un peisaj de sine statator. Pe spatele pandantelor am inscriptionat „jungit amor”. Fiecare pandant avea inscriptionat un singur cuvant, iar atunci cand erau puse impreuna, desigur se forma „iubirea uneste”. A fost si este, un cadou tare drag inimii mele.

  • Amalia spune:

    Inelul de logodna, primit cadou de la viitorul sot!

  • Oanta Madalina Elena spune:

    Cel mai important cadou pe care l-am facut din tot sufletul meu este vacanta din vara anului 2012 daruita bunicii mele, care m-a crescut inca de cand aveam cateva luni. Am mers doar noi doua la mare in statiunea ei preferata asa cum facusem de atatea ori cand eram copil si ne-am bucurat de cateva zile minunate. Acele zile s-au adaugat la cufarul plin de amintiri pe care le am cu ea….pentru ca in vara anului 2013 a murit…..

  • Ana-Maria Gaspar spune:

    Acum patru ani i-am oferit sotului meu cel mai frumos cadou: baietelul nostru.

  • Ciubotariu Alexandra spune:

    Și mie îmi place foarte mult Coco Chanel. Am fost impresionata de viata ei și forța de a merge mai departe indiferent cat de greu a fost. Anul trecut de ziua mamei i-am dăruit un calendar mamei în care ii amintește în fiecare zi cat de importanta este în viata mea.
    Te pup și îți urez mult succes în tot ceea ce faci!!!

  • AMA spune:

    Timpul si energia mea pozitiva oferita unei persoane dragi…

  • Antonela Ghita spune:

    In primul rand, daca nu mi-ar fi teama ca m-as repeta, la sfarsitul fiecarei postari a ta as spune>: Multumesc… Tot ce scrii ma fascineaza , iar lumea pe care ne-o descoperi este una in care tu ne spui sa indraznim, ca nu-i chiar asa de exclusivista pe cat pare…:) , sa invatam in fiecare zi si sa ne punem intrebari. Si acum, ca ne-ai provocat cu cel mai minunat cadou..a trebuit sa ma gandesc ce mi-a ramas mie viu in memorie…Este un ingeras pictat ( in maniera sa unica, de Maria Constantinescu) , in fapt o icoana pe sticla, aproape imposibil de descris. M-a fascxinat intr-atat incat in acel an s-a soldat cu cele mai adevarate achizitii ale mele in arta, cumparand ulterior mai multe lucrari ale sale. A fost un deosebit cadou acel inger pentru ca nu visam sa-l am, vazusem in cabinetul unei doamne doctor unul asemanator, tocmai daruit dumneaei si doar profundfa admiratie m-a impins sa indraznesc sa o intreb de unde are asa ceva..Apoi am alergat in ploaie dupa autoare ( care:” uitati, tocmai a plecat, a fost acum cateva minute aici…E o doamna cu o palarie frumoasa1″….) Dumnezeu a vrut sa o gasesc iar ea mi-a spus ca a fost o mirabila intalnire. Asa si este…Cred ca pe pagina mea, undeva, am o fotografie a lucrarii…In fine! Iti doresc multe ganduriu frumoase( pe care sa ni le impartasesti si noua!)

  • Grigoras Mihaela spune:

    Cele mai frumoase cadouri pe care le-am dat au fost :
    – dragostea si sustinerea mea pentru o prietena ce a trecut prin niste probleme mai dificile legate de sanatatea ei, apoi
    – pregatirea completa a unei fetite dintr-o familie necajita, dintr-un sat uitat de lume, pentru scoala (uniforma pantofi, ghiozdan, caiete, stilou, etc ).
    Cred ca incurajarea educatiei e unul din cele mai frumoase si importante cadouri ce pot fi oferite cuiva.

  • Roxana Alexandru spune:

    O agenda pe care am scris „Te iubesc” pe fiecare pagina pe mai multe limbi.

  • roxana spune:

    Cel mai de suflet cadou…greu…primul lucru venit in minte este raspunsul la intrebarea „vrei sa fii sotia mea?” ?

  • Andreea Claudia spune:

    Consider ca eu nu pot spune eu însămi daca un cadou oferit de mine altcuiva a fost intr-adevăr cel mai frumos sau plin de însemnătate deoarece doar recipientul se poate pronunța definitiv in aceasta privința.
    Așadar , răspunsul meu la întrebare este : primul parfum semnat Chanel pe care am putut in sfârșit sa mi-l ofer singura.
    Si acest lucru deoarece in primii ani din viața mea de adult nu as fi crezut vreodată ca îmi voi permite acest lux . Mi-am cumpărat acest parfum exact doar atunci când mi l-am putut permite lejer, fără sa îmi mai para sa fie acel lux la care nu credeam ca voi ajunge fără sa renunț sa îmi cumpăr de mâncare pentru zile întregi , de exemplu.
    Mi l-am oferit cadou fără nicio ocazie deosebita, pur si simplu intr-o dupa amiaza târzie, după sevici, ca un lucru cât se poate de firesc si ca si când l-as fi avut întotdeauna nelipsit din ansamblul meu de zi cu zi , si m-as fi dus repede la parfumerie sa îmi reînnoiesc stock-ul. Am intrat in parfumerie si am mers direct la raftul si locul exact unde știam ca se afla acea sticla cu cel mai senzual , sofisticat, feminin, liber, visător si complet parfum pe care il admirasem de atâta timp doar prin mostre , si in mai puțin de 5 minute l-am cumpărat si eram in drum spre casa, simțind ca eram in posesia unei mici comori dar in același timp ca si când era parfumul meu din totdeauna.
    De atunci povestea mea de dragoste cu parfumurile a continuat si mi-am permis multe alte parfumuri , si mai scumpe , si mai in ediții limitate , dar din colecție nu îmi lipsește niciodată acest parfum Chanel care a devenit a doua piele a mea. Este in continuare parfumul pe care il simt cel mai mult, care pentru mine schimba tonul unei dimineți gri si monotone si care ma face sa ma simt cel mai completa instantaneu. Este un parfum care intr-o ținută de seara devine cel mai reprezentativ accesoriu pe care il port. Este un parfum care mi-a arătat cum un lux poate deveni un lucru cotidian in viața mea, păstrându-si aceeași însemnătate ca in prima zi, fără sa devină niciodată banal sau plictisitor. Este parfumul care îmi provoacă o emoție in același timp feerica dar si pământească. Este parfumul care m-a învățat ca cele mai frumoase cadouri mi le pot oferi (si) singura.

  • Adelina spune:

    Am stat mult sa ma gandesc la ceva material, dar mi-am dat seama ca nimic nu se compara cu urmatorul moment: matusa mea m-a dezamagit foarte rau cu ceva si nu ne-am vorbit un an jumatate, in conditiile in care eram foarte bune prietene si eu ii eram cea mai apropiata persoana (nu e diferenta foarte mare de varsta). Timpul a trecut, eu am invatat sa vad lucrurile altfel, sa iert… Si am decis sa merg in vizita. Desi stia ca merg nu a crezut ca o voi face. Nu pot sa exprim in cuvinte bucuria pe care am simtit-o sau cat de mult au putut transmite lacrimile din ochii ei. Pur si simplu nu-si gasea cuvintele si nu contenea sa-mi multumeasca. Cele mai sincere imbratisari alea au fost. Si chiar am vorbit cu mama dupa si fix asta i-am zis „nu cred ca am facut vreo bucurie mai mare vreodata cuiva”. Cum am mai zis, m-am gandit mult la lucruri materiale si toate is frumoase si binevenite/primite/daruite, dar nimic nu se compara cu momentele astea de suflet.

  • Anca spune:

    Cadoul oferit celei mai bune prietene a reprezentat 18 scrisori. Implinea 18 ani si pe fiecare plic era scris „deschide cand…” si am facut in asa fel încât sa aiba scrisori pentru tot anul următor… Am muncit la cadou dar m-am simtit nemaipomenit cand am oferit acest cadou! ?

  • Cel mai frumos cadou pe care viața ni l-a dat noua ca familie este cu siguranța fetița noastră! De-a lungul anilor i-am făcut sute de cadouri frumoase soțului meu dar cu siguranța cel mai tare s-a bucurat când am fost de acord sa plece intr-o călătorie de o săptămana cu barca ce vele intr-o perioada in care era chiar ziua lui. Eu nu puteam sa merg atunci si el își dorea enorm sa meargă așa ca l-am lăsat sa se ducă. Anul acesta ne-am organizat mai bine si am mers împreuna, deși mie îmi era foarte teama. Pana la urma a-a dovedit o super vacanța pe care abia aștept sa o repetam.

  • Lidia Maria Laszlo spune:

    Un cadou pretios pe care l-am oferit a fost o inima sculptata de mine insami. Chiar daca, in prezent, acel om nu mai imi este alaturi, inima mea ii apartine intr-un fel (in)vizibil. Motiv pentru care stiu ca un cadou mai plin de semnificatie decat acesta nu o sa pot face vreodata.

  • Diana spune:

    Cel mai frumos , plin de însemnătate cadou pe care l-am dat vreodată este cadoul unic si original pe care il confectionez personal la zilele de nastere ale celor dragi mie: din lucruri care aparent le aruncam la gunoi (ex. cartoane, materiale plastic, margele rupte…)si cu imaginatia mea, gandul la persoana sarbatorita fac „mica atentie” cu efect mare, dar stiu ca peste ani lucrurile mici vor dainui si amintirea momentului e una frumoasa. Am conefctionat medalii de multumire din carton cu sfoara, tablou din carton cu un colaj de poze poze, suporti de perii si ustensile sau felicitari, toate facute cu drag si cu cheltuiala 0, dar cu efect maxim de bucurie. In viata vreau sa las „urme” mici si originale …cand daruiesti cuiva ceva defapt ne daruim noua mai mult decat credem…

  • cristina zarioiu spune:

    cel mai semnificativ cadou oferit este cartea scrisa de mine, inDECIZII. Atunci cand o fac cadou cuiva drag simt ca ii ofer o parte din mine.

  • Gia spune:

    Cel mai frumos cadou pe care l-am facut a fost pentru sotul meu. Nu era nici o ocazie speciala, ci doar stiam ca era ceva ce isi dorea. Am profitat de o delegatie in care a trebuit sa plece pentru cateva zile si i-am pictat pe un perete din sufragerie citatul sau favorit si fata lui Mickey Mouse. „Laughter is timeless, imagination has no age and dreams are forever.” (Walt Disney) este acum scris pe perete si fata lui Mickey zambeste langa el. Surprinzator poate, dar se incadreaza perfect langa alte elemente de design din sufrageria noastra modena, alaturi de multitudinea de jucarii imprastiate de fetita noastra prin casa. 🙂

  • Amalia Silvia spune:

    Inelul de logodna, de la iubitul meu!

  • Lidia spune:

    Cel mai prețios cadou pe care l-am oferit este o inimă sculptată de mine însămi. Chiar dacă nu mai sunt, in prezent, alături de acel om, inima mea îi aparține. Inclusiv la modul (in)vizibil.

  • Alina Maria Horhogea spune:

    Cel mai frumos cadou pe care l-am oferit a fost organizarea unei petreceri surpriza pentru părinții mei care anul acesta, în iulie, au împlinit 40 de ani de casnicie. Expresia fetei lor și bucuria lor…priceless.

  • Manuela spune:

    intr-o zi caniculară de weekend, in care eram de serviciu, cu ore multe de lucru si nebunie pe măsura, m-am trezit cu ai mei, cu un buchet de sânziene si o cutie de prăjituri de casa, in fata clădirii in care lucram. O surpriza care s-a lipit de inima 🙂 cel mai frumos cadou, clar!

  • Alla P spune:

    Fără să mă gândesc măcar o secunda îmi este clar că cadoul care mi-a schimbat viața a venit din partea prietenului meu și a fost prima mea excursie la Paris. M-a schimbat iremediabil pentru că a fost primul cadou primit care s-a adresat sufletului meu și m-a ajutat să descopăr despre mine faptul că sunt fericită în postura de ‘colecționar’ de experiențe și nu de obiecte care se pliază mai mult sau mai puțin pe nevoile mele și totuși le păstrez ca amintire sau în ideea că ‘dacă îmi trebuie vreodata?!’. Felul în care mi-a fost dăruit cadoul (printr-un ghid turistic al Parisului cu câteva indicii amuzante înăuntru), experiența călătoriei în sine dar și persoana de la care l-am primit m-au transformat într-o persoană mai capabilă să își creeze propria fericire!

    Mulțumesc pentru oportunitatea de a rememora o experiența atât de minunată și de a o scrie!

  • Ancuta Mihaela Morosanu spune:

    Cel mai frumos cadou pe care l-am primit-si trebuie sa recunosc, il primesc constant- este timpul oamenilor pe care ii iubesc! Chiar si cand primim un caodu material, timpul este adevaratul dar- timpul ala in care se gandesc ce ai vrea sa primesti, timpul in care isi lipesc degetele cu scotch ca il impacheteze, secundele alea pline de emotie cand ni-l vor da, si timpul ala minunat de dupa cand ne scaldam in imbratisari si zambete! suntem cu totii norocosi ca primim in fiecare dimineata darul asta, o data cu fiecare rasarit, si e atat de pacat ca de cele mai multe ori nu ne dam seama ca asta este indeajuns!

  • Cornelia Green spune:

    Cel mai frumos frumos cadou pe care l-am dat a fost surorii mele, cea pe care o consider a fi ca si o mama. Imi aduc aminte cum primul job pe care l-am avut a fost pentru a ii cumpara o geanta Louis Vuitton pentru cei 30 de ani pe care i-a implinit intr-o zi ploioasa in Dublin, Irlanda dar presarata de curcubee.
    Insa cadoul cel mai plin de insemnatate oferit vreodata a fost timpul. Locuind in alta tara, sora mea stia ca nu as avea posibilitatea de a petrece ziua ei impreuna, asadar am surprins-o prin a lua urmatorul zbor available dupa ce terminasem ziua de munca.
    Un weekend petrecut cu familia ce mi-a ramas in suflet!

  • Mirela Radu spune:

    Cel mai frumos cadou a fost anu trcut de ziua mea in octombrie, cand am primit exact ceea ce imi doream: dragoste, bucurie si mult entuziasm din partea celor dragi, desi ma aflam departe de Bucuresti.

  • Simona A spune:

    Cartile au fost cadourile cele mai frumoase pe care le-am primit de-a lungul timpului. Indiferent ca am oferit sau primit o carte, bucuria si entuziasmul au fost la fel de mari, pentru ca niciodata o biblioteca nu are „suficiente” carti 🙂

  • Delia V spune:

    Cel mai frumos cadou a fost o excursie la Paris pe care i-am oferit-o mamei mele. Toata viata si-a dorit sa vada Parisul – „sa vad Parisul si apoi pot sa mor”, obisnuia mereu sa-mi spuna.
    La Paris fiind, am organizat o excursie surpriza si la Londra, cu Eurostarul, si la finalul acelei zile i-am spus, „acum ca ai vazut si Londra, trebuie sa traiesti ca sa mai vezi si alte locuri frumoase”. 🙂

  • Luiza spune:

    Ador sa ofer cadouri! Este modalitatea mea de a le spune oamenilor ca ii iubesc. Acum 1 an le-am cumparat nepoatelor mele de 6 ani o bucatarie de jucarie(sau nu tocmai pentru ca e imensa) si le-am dus-o din Bucuresti pana in Muntenegru in masina. Le-am oferit-o montata complet. M-a impresionat peima lor reactie pentru ca prima data au sarit in bratele mele si au plans de bucurie, abia apoi s-au jucat cu ea. A fost un moment de neuitat pentru mine!

  • Larisa spune:

    I-am oferit bunicii mele un mini concediu de 5 zile. Ea a avut un concediu,pentru prima data, in 68 de ani de existenta. Excursia a fost la salina Turda, toamna trecuta.

  • Sorina spune:

    Tot o carte a fost si pentru mine cel mai frumos cadou pe care l-am oferit.A gost un cadou pentru iubitul meu prin care speram eu ca la momentul respectiv sa imi inteleaga sentimentele.Era mult mai simplu sa i le transmit prin intermediul unei carti.Cartile raman unele dintre cele mai minunate cadouri pe care le putem oferi.

  • Sînziana M spune:

    Cred că cel mai frumos cadou oferit cuiva a fost o îmbrățișare și un zâmbet unui copil bolnav de cancer de la Institutul Oncologic București chiar de Paste. Mi se rupea sufletul când am văzut cât de mulți copii care nu au nicio vină sunt totuși bolnavi.

  • Mateusi Lucica spune:

    Cel mai frumos cadou pe care l-am primit eu este minunatia mea de catelusa. Se intampla sa o primesc in 2010 cand nu mai credeam ca pot primi iubire si nu stiam sa daruiesc iubire. a fost cumva salvarea mea… de a ma face sa am recunostiinta pentru iubirea neconditionata. Mi-am pus toata speranta in ghemotocul acela care ma iubea si imi dadea clipe minunare de fericire. Acum dupa sase ani si jumatatea ma simt binecuvantata si ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi ca exista cineva care ma asteapta acasa si care ma iubeste…

  • CRISTINA spune:

    Cel mai plin de semnificatie cadou a fost un colier daruit mamei mele. Semnificatia nu consta in valoarea colierului, insa, nu voi uita niciodata privirea ei cand I-am daruit acel colier pe care il poarta in fiecare zi…si pe care …oarecum ca si Coco il reinventeaza de fiecare data la fiecare tinuta.

  • Alina spune:

    Cel mai frumos cadou pe care l-am facut celor din familie si pe care viața mi l-a facut si mie , au fost cele doua „bijuterii neprețuite” care ne înfrumusețează viața zi de zi cu zâmbetele si imbtatisarile lor.

  • Flo spune:

    Cele mai însemnate cadouri de la viața sunt ființele minunate cu care trăiesc.Cel mai însemnat cadou lucru este un ceas pe care mi-L doream enorm si care mi-a creat o emoție mai mare decat ma gândeam ca imi poate da un lucru.:)

  • Geanina spune:

    Buna dimineața! Stiu ca este un cadou oarecum clișeu, dar port mereu o bijuterie de la soțul meu care a marcat momentul venirii pe lume al băiețelului nostru. Mereu cand ma uit la ea imi aduc aminte de emoțiile acelei zile. De oferit, tot soțului si tot legat de copil, ? anul trecut,langa cadoul de Valentine’s Day, a fost strecurat si testul de sarcina. Sunt cadourile care si acum, la aproape un an de la primirea si oferirea lor ma fac sa retrăiesc momentele respective. Asa mi-as dori sa fie toate cadourile. Sa te facă sa ai fluturi in stomac, sa evoce momente, sa iti bată inima cand te gândești la ele . Imi plac cadourile care sunt o poarta deschisă spre trecut, prezent si viitor. Asa simt ca este si aceasta carte?

  • Denisa spune:

    Cel mai frumos cadou primit este de la mama mea: un inel cu piatra mov care a fost al ei, făcut de ea dintr-un cercel ce a aparținut bunicii. Nu are valoare materială, însă valoarea sentimentală este mult mai importantă.

  • Oana Cojocariu spune:

    Cu riscul de a părea superficială și puțin lăudăroasă, de neuitat pentru mine a fost momentul în care am descoperit că acasă mă aștepta un buchet de o sută de trandafiri roșii…

  • Raluka spune:

    Cel mai frumos cadou…. o carte. O carte a unui autor roman daruita unui prieten roman stabilit in Franta. 🙂 A fost asa o bucurie pentru el… sclipirea aceea din ochi cand a vazut cartea: de nepretuit.

  • Nicole spune:

    Unul dintre cele mai dragi si pline de insemnatate cadouri pe care eu l-am primit este o brosa. O brosa cu perle, vintage, in care se vede patina timpului. Este un accesoriu care transforma si aduce farmec, oricarei tinute. Fie ca o port cu o camasa sau la o rochie de seara, brosa aceasta aduce acea nota de eleganta si de feminitate, fiind, pentru mine, accesoriul perfect.

  • Delia spune:

    In primul rand trebuie sa recunosc ca intrebarea e una foarte buna! De mult nu am mai pus lucrurile in balanta in felul acesta…
    Cel mai frumos cadou primit si facut in acelasi timp a fost pentru mine si mama mea. Viata noastra impreuna a fost mai mult separat decat impreuna. Odata cu trecerea timpului si cu linistea dupa furtunile din sufletul meu, am reusit sa invat sa primesc „cadouri” sub forma de oameni in viata mea. Asa mi-am deschis sufletul si mintea si am primit-o pe Mama. Si acum e bine! ?

  • Flo spune:

    Viața mi-a dat cele mai însemnate cadouri si ele trăiesc frumos lângă mine.Un cadou lucru a fost un ceas pe care mi-L doream enorm si care mi-a creat o bucurie cu mult mai mare decat credeam ca imi poate oferi un obiect.:)

  • ana dr spune:

    Cel mai frumos lucru dăruit a fost un tablou plin cu poze daruit mamei, poze ce au insemnat ceva pt familia noastra. Nici nu s a asteptat mama. A fost trimis de mine si a ajuns in dimineata cu pricina. Tatal meu mi a fost complice. Sau in dimineata cand am ajuns acasa, de ziua mamei, cu o begonie regală in mâna.

  • Alexandra spune:

    Cel mai pretios cadou pe care il putem oferi este ajutorul neconditionat. Nu se stie niciodata cat de mult bine pot face o vorba buna sau o mana intinsa intr-un moment poate de cumpana. Nu ne costa nimic sa fim buni cu ceilalti si sa ne alsam mai bine decat ne gasim.

  • Anghelache Alina Maria spune:

    Consider ca cel mai frumos cadou pe care l-am făcut a fost o carte, făcută prietenei mele. Cartea, Iubirile croitoresei, m-a impresionat fiind un exemplu de putere feminina, hotare și implicare. Cea căreia i-am daruit-o are aceleași calități ca și personajul principal din carte. Pe mine personal m-a fascinat ideea cărții și construcția personajului principal feminin. Maria aduce, cela puțin la nivel fictiv, cu Coco Chanel, inspira și îți dă impulsul sa vrei sa fii. Asa a fost pentru mine și asa sper sa fie și pentru prietena mea.

  • Daniela spune:

    Zâmbetul este un cadou. Este unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le poţi face cuiva. Este simplu şi totodată plin de însemnătate. Şi nici nu costă nimic.
    Dacă zâmbeşti, ţi se va zâmbi înapoi în aproape toate cazurile. Un zâmbet deschide multe porţi şi multe inimi 🙂

  • Flori spune:

    Într-o lume ïn care totul e pe repende-nainte, considet ca cel mai de preț cadou pe care îl putem face cuiva ste TIMPUL.

  • Iulia spune:

    Unul dintre cele mai incarcate emotional daruri a fost o excursie oferita parintilor mei la implinirea a 40 de ani de casatorie.

  • Anca spune:

    Cel mai frumos cadou pe care l-am făcut până acum a fost un video în care am adunat urările de La mulți ani ale tuturor oamenilor dragi din viața sărbătoritului. A fost prima și, până acum, singura dată când un cadou oferit de mine a smuls lacrimi de bucurie. Acela a fost momentul în care am realizat cât de puțin contează prețul unui cadou atâta timp cât este ceva special gândit pentru sărbătoritul în cauză.

  • Cris spune:

    Cel mai original cadou primit a fost… un borcan de murături. Cel mai plin de însemnătate cadou oferit au fost celulele mele stem, când am încercat să salvez o viață.

  • Annie spune:

    Acum ceva vreme mi-am daruit intreaga colectie de jocuri si jucarii adunate din copilarie unor copii carora insusi termenul „copilarie” li se pare ceva abstract

  • Elena Machidon spune:

    Biletul de avion pe care i l-am cumpărat tatălui meu. În biletul ăla am văzut cât e de mândru tata de mine şi că pentru prima oară nu mă mai vede ca pe un copil. Cred că le-a povestit vreo două luni, tuturor prietenilor şi cunoştinţelor ce cadou primise.

  • Carmen Rusanu spune:

    Cel mai frumos cadou care mi-a fost daruit este inelul meu de logodna primit pe malul oceanului in Lisabona. Este perfect la fel ca si momentul in care l-am primit.

  • Amalia P spune:

    Cel mai plin de semnificatie cadou a fost o carte, oferita cuiva din strainatate, pasionat de cooking….o carte in lb. Engleza despre bucataria traditionala romaneasca