Exact ca filmele, și oamenii au soundtrack, doar că al lor e ,,pe bune”, format din toate melodiile care au însoțit momente cruciale din viața reală.

Aseară, urmăream un episod din serialul ,,Body of Proof”. Pentru cei care au deschis aparatele mai târziu, tot ce are ca temă criminalistica și investigațiile mă fascinează de când mă știu. Și, dacă în general urmăresc asemenea seriale pentru componenta de mister, știință și intrigă bine-construită, de data aceasta m-a impresionat foarte tare dialogul dintre două personaje altminteri foarte ,,dure” și reci. Și, neașteptat, m-am regăsit pe deplin în el.

 

Ceea ce mi-a plăcut cel mai tare și m-a făcut să dau mai departe această revelație a fost ultima frază. Da, cu toții am fi vrut să dăm ,,Undo” unor experiențe neplăcute, să ne prefacem că n-au existat, că sufletul nostru a fost mereu intact, senin și netulburat.

Și totuși… poate fără acele lucruri n-am mai iubi ceea ce iubim acum și tot ceea ce ne mobilează existența din prezent ne-ar fi străin. Dacă n-am fi avut și momente urâte, poate nu ne-am fi trezit în această dimineață așa cum am făcut-o. Poate am fi fost într-un cu totul alt loc, cu o altă persoană, ducând o altă viață. Iar gândul asta mă întristează mult mai mult decât cea mai tristă dintre melodiile de la radio.