Despre tot ce-i fin și fain

Cât de mărunte sunt micile plăceri ale vieții?

By 13 ianuarie, 2016Frivolities
read time 1 min
 
13 ianuarie, 2016

Cât de mărunte sunt micile plăceri ale vieții?

Pot trăi lesne fără dulciuri, în schimb rezist anevoie mirosului de pâine caldă, proaspăt scoasă din cuptor. Acel miros care te ademenește de la străzi-distanță, anulând instantaneu toate mecanismele de rezistență internă și toate mantrele motivaționale de tipul „Nu acum”, „Nu-ți trebuie”, „N-o vrei”. Tot unei pâini calde îi datorez un moment de poveste.

by

Cu jumătate de an în urmă, eu și pe-atunci viitorul meu soț luam lecții de dans pentru nuntă la Școala Arthur Murray din zona de nord a Bucureștiului. Firește, ca doi oameni care au muncit până în pre-ziua nunții, ajungeam la curs abia la ultima oră din program, de la 21:00, și atunci epuizați și lihniți de foame.

 

Priveam cu jind la brutăria de la parterul clădirii, dar mereu treceam mai departe, din motive lesne de înțeles. Nouă seara, pâine, carbohidrați… cunoașteți și voi placa.

 

Într-o zi de sâmbătă în care cursul nostru era la o oră mai lumească, ne-am făcut curaj și am intrat în brutărie, hotărâți să ne facem o mică plăcere. Țin minte că am împărțit o pâinică foarte caldă și bună, pe care ne-a vândut-o un domn simpatic și glumeț, care ne-a făcut și un istoric al specialităților casei.

 

Nu mai știu cu ce era pâinea, aveau atâtea sortimente încât aș fi gustat din toate, dar un lucru e sigur: stând în fața clădirii și mușcând dintr-o pâine fierbinte cu o poftă demnă de cel mai „înstelat” restaurant Michelin, aceea ni s-a părut cea mai gustoasă și romantică mâncare din lume. Și, privind înapoi la perioada premergătoare nunții, acel moment altminteri mărunt și neînsemnat rămâne unul dintre cele mai dragi.

 

De curând, am primit o invitație la aniversarea de un an pe piața din România a unei brutării franțuzești. Le Grenier à Pain. Numele îmi părea cunoscut, iar la aflarea adresei am zâmbit. Habar nu aveam cine sunt ei în acea dimineață de sâmbătă, credeam că e încă o brutărie în peisajul bucureștean. Am aflat între timp că nu au nimic pre-congelat, că ingredientele sunt aduse din Franța și că au primit locul întâi la un concurs franțuzesc de… baghete. Deci pâinea chiar era un pic specială. Nu există Michelin al baghetelor, cum glumisem eu, dar ideea era aceeași…

 

Habar nu aveam de toate astea când am intrat acolo prima dată, dar ceea ce contează este zâmbetul care mi se așterne pe față de câte ori îmi aduc aminte de acea pâinică mâncată cu poftă într-o dimineață de iulie, cu înghițituri mari și pofticioase, stând în picioare pe un trotuar, cu omul care urma să-mi fie soț. Da, da, contrar tuturor principiilor de slow-food și împotriva tuturor sfaturilor nutriționiștilor. Și totuși, absolut delicios și imposibil de uitat vreodată!

Foto: Le Grenier a Pain