Despre tot ce-i fin și fain

Cum arată viața care nu se vede pe Facebook?

By 8 ianuarie, 2016Emotions
read time 1 min
 
8 ianuarie, 2016

Cum arată viața care nu se vede pe Facebook?

Despre acea parte a vieții care nu e deloc „instagramabilă” și despre toate lucrurile pe care nimeni nu le-ar recunoaște nici în ruptul capului pe nicio rețea socială.

by

Nu există zile bune și zile rele. Sunt zile care îți inundă sufletul de lumină și zile care par să-ți soarbă, printr-un pai invizibil, ultima picatură de energie și speranță.

 

Sunt zile care te încarcă si zile care te încearcă. Sunt zile care te aduc mai aproape de seninătatea copilăriei și altele care te îmbătrânesc subit. Sunt zile și zile. Dacă am învățat un lucru în anul care a trecut, acela a fost să nu mai contabilizez zilele, să nu le mai dau note, plusuri sau minusuri, ori să le cântăresc apropierea de perfecțiune.

 

Nu sunt hoteluri ale sufletului, să le dăm stele. Sunt doar vagoane de trecere. Unele First Class, altele second, altele cu locuri în picioare. În 2015 am avut multe zile în vagonul cu bilete „fără locuri”, dar chiar și așa, am încercat să stau dreaptă și demnă, gândindu-mă, copilărește, la ce ar fi făcut poate eroinele mele de odinioară, precum Scarlett O’Hara, în cele mai bune sau mai proaste zile ale lor. Și, de multe ori, am zâmbit la fel de copilărește la gândul că mâine chiar e o nouă zi și până atunci ai libertatea să nu te gândești la nimic din ce nu-ți place, din ce nu-ți e drag sau senin. E suficient timp pentru asta mâine, când va fi o zi un pic mai bună.

Umblă o fotografie amuzantă pe internet: „May your life be as awesome as you pretend it is on Facebook”. De multe ori am constatat-o la prima mână, cunoscând oameni care, în varianta lor tridimensională și offline, nu aveau nimic de-a face cu personajul pe care se străduiau să și-l proiecteze în online. De aceea, de mai bine de opt ani de când scriu despre toate și tot, am încercat să-mi asum chiar și viața mea virtuală cu bune și cu rele. Nu scriu niciodată totul despre mine, dar scriu DIN toate. Și din ce e bun, și din ce e rău.

 

may-your-life-be-as-awesome-as-you-pretend

 

Am scris de-a lungul vremii despre nemulțumiri, revolte și dileme personale, nu doar despre destinații paradisiace, locuri exclusiviste și reușite în carieră. Cu câteva luni în urmă, când am avut o serie de întâmplări nefericite în plan medical, am ales să le împărtășesc celor care mă urmăresc pe Facebook, în loc să dispar câteva săptămâni și să mă întorc cu citate despre cât de frumoasă e viața și cât de stoici se cuvine să fim în raport cu ea.

 

Oricât ne-am amăgi pe rețelele sociale, viața nu înseamnă doar Maldive, 5 stele, rochii și joburi pe care, dacă suntem norocoși, le iubim din tot sufletul. Viața mea – și a tuturor celor care muncesc, iubesc și trăiesc ca niște oameni obișnuiți – nu înseamnă doar surprize plăcute și lucruri demne de postat pe Instagram, cu filtru Mayfair sau Eden.

 

Poate însemna uneori spitale, tomografii, radiografii și alte lucruri urâte, uneori chiar toate deodată. Poate însemna dezamăgiri amare și lucruri pe care ni le dorim cu ardoare, dar care nu ne ies nici din prima, nici din a doua și uneori nici din a zecea încercare. Am simțit-o, am fost acolo, dar chiar și asta e tot viață. Nu-i o tragedie, dar nu-i nici ceva ce aștepți să treacă la fel ca o răceală nesuferită, ca să poți să te întorci la viața ta. E viața însăși, iar modul în care te raportezi la lucrurile mai puțin fericite care ți se întâmplă îți pot face, paradoxal, o viață mai frumoasă. Nu acum, dar în viitor, curând. Chiar foarte curând.

Anul care tocmai a trecut a fost cel mai greu, capricios, dur și imprevizibil an din viața mea, care m-a luat pe sus și m-a lovit de toate pragurile verticale și orizontale, până când planurile și strategiile mele atent-ticluite s-au topit într-un armistițiu rostit cu jumătate de glas: „Bine, facem cum vrei tu, nu cum vreau eu. Îmi leg bine centura de siguranță și… ce-o fi, o fi”.

Și a fost. Oho… și cum a fost. Destul de turbulent, din când în când duios, pe alocuri chiar dulce. Și nespus de frumos, per total. M-a trecut prin tot spectrul de emoții, de la bucurie la cea mai adâncă deznădejde. A fost un an care m-a învățat cât șapte, acel gen de an după care înțelegi mai bine de ce oamenii își iau, uneori, ani sabatici, ca să se regăsească. Dar partea cea mai stranie e că nu l-aș schimba pentru nimic în lume.

 

A fost un an care m-a învățat enorm de multe despre mine, astfel încât încep 2016 doar cu un an mai în vârstă, dar cu cel puțin vreo cinci mai matură. A fost un an de foc, pe care l-am trecut cu bine și, îmi place să cred, poate de asta mi s-a și dat să-l am. Fiindcă puteam să duc, fiindcă nimic din ceea ce mă aștepta la început de 2015 nu avea să mă frângă sau să mă înfrângă. Și, partea cea mai frumoasă, 2016 e un an nou, iar astăzi e o nouă zi. Mai bună.

Foto: Pinterest