Despre tot ce-i fin și fain

Cum învață să gătească simplu cineva care n-are habar de gătit

By 7 iunie, 2017Rituals
read time 4 min
 
7 iunie, 2017

Cum învață să gătească simplu cineva care n-are habar de gătit

Pe o listă a preocupărilor mele, gătitul se clasează undeva pe la coadă, și nu din rea voință, ci din lipsă de timp și… know-how. Totuși, am primit cu zâmbetul pe buze provocarea de a găti ceva, în ideea că aș putea să-mi descopăr vreun talent nebănuit.

by

Iubesc mâncarea bună și tabieturile culinare, am scris de-a lungul vremii multe articole despre restaurante și preparate fine, dar de la scris până la realizat cu mâna mea e cale lungă. N-am niciun fel de prețiozități de tipul „femeia modernă nu stă la cratiță” (sincer, e o prostie!), doar că am mers pe ideea că fiecare trebuie să se axeze pe lucrurile la care se pricepe. Și, cum n-am manifestat niciodată prea mult talent sau imaginație în sfera culinară, m-am rezumat la a fi beneficiarul mâncării bune, nu artizanul ei.

Care e treaba cu mine și gătitul

M-am născut într-o familie în care se gătește bine, chiar foarte bine, de la lucruri de bază precum salate gustoase și omlete de te lingi pe degete până la delicatese românești tradiționale (în special moldovenești) și tot felul de cărnuri elaborate (specialitatea tatălui meu). Bunicile mele găteau excepțional, mama și mătușa mea la fel, iar tata este și el un veritabil „chef” al casei, așa că la momentul la care am început să încerc eu marea cu degetul aveam deja peste 18 ani și mi se părea că sunt cel puțin 1000 de lucruri de care n-am habar.

 

Prima mea mâncare făcută „solo” a fost o porție de orez cu sos de roșii (sos preparat de mine, în tigaie, după o rețetă de pe internet), pe care – în anul de grație 2005 – am pozat-o cu un aparat foto tip savonieră și m-am mulțumit s-o privesc cu duioșie, fără să i-o arăt cuiva vreodată. Sincer, la momentul respectiv mă simțeam ușor penibil să pozez o farfurie cu mâncare, ceea ce mă face să râd, având în vedere că niște ani mai târziu asta urma să devină sport național și… internațional.

Care e treaba cu mine și Zepter

Această postare nu-i o reclamă sau un advertorial, deși gătesc în niște vase Zepter, în bucătăria lor. E o poveste onestă, pornită de la o idee simplă: din martie, eu colaborez cu site-ul Waw-Romania (We All Well, powered by Zepter), unde contribui cu articole de lifestyle despre viață sănătoasă și stare de bine. Pentru că la WAW s-a închegat o echipă grozavă de oameni dedicați și pasionați de ceea ce fac, unul dintre ei a avut ideea unor filmulețe în care noi, oamenii din spate (toți anti-talent la gătit, ca să fie treaba-treabă) să încercăm să punem în practică unele dintre rețetele despre care se povestește pe site.

A început ca o joacă, s-a dovedit a fi o experiență complet inedită pentru mine și tocmai de asta am vrut să împărtășesc acest filmuleț și cu voi, deși el era destinat inițial doar publicului Waw-Romania.

Mi s-a părut mult mai simplu decât credeam, fiindcă vasele vin cu indicații clare: lași atâtea minute la atâtea grade Celsius, apoi scazi temperatura și mai lași încă niște minute. Nu ridici capacul, nu te uiți din 5 în 5 minute, fiindcă strici circuitul de gătit. Aștepți să se termine programul și la final analizezi rezultatul. E mană cerească pentru toți începătorii ca mine, care citesc cărți de bucate și se poticnesc iremediabil la partea cu „apreciați din ochi”, „potriviți după gust”, „verificați dacă e suficient de roze/fraged/crocant”. Sunt convinsă că după vreo 100 de feluri gătite poți să faci orice din ochi, dar la început e foarte dificil să te bazezi pe o intuiție pe care pur și simplu nu o ai.

 

Vă invit să vă uitați la mine în acțiune în scurtul filmuleț de mai jos, să râdeți, să vă inspirați, să vă amuzați alături de mine, fiindcă realist vorbind n-o să mă mai vedeți prea curând în ipostaza asta. Acasă o să mă apuc să pun în practică mai multe lucruri, fiindcă mi-am luat deja un set de vase Zepter, dar gătitul ca artă îl las celor care se pricep cu adevărat. Cam ca-n bancul cu „blonda care dă anunț la ziar, nu vinde nimic, doar se laudă”, am vrut să împărtășesc ceea ce am făcut acolo fiindcă îi poate inspira și pe alții ca mine să ÎNCERCE. Despre asta e vorba.

Pentru mine a fost o revelație să-mi dau seama că uneori chiar este suficient să mai încerci o dată, inclusiv la capitole pe care le credeai demult închise. Deși toți avem lucruri arhivate la categoria „eu, niciodată!”, încă mai avem șansa de a ne surprinde pe noi înșine, iar asta e extraordinar. Indiferent că e în farfurie sau în orice alt domeniu.

Iată și filmulețul meu. Sunt foarte „serioasă” în el, știu, dar mă concentram la ceea ce aveam de făcut acolo. Să gătești și să mai și povestești despre asta, începător fiind, nu-i deloc floare la ureche: