Despre tot ce-i fin și fain

Cum te învață să te bucuri de viață niște pantofi fără toc

By 25 ianuarie, 2016Frivolities
read time 10 min
 
25 ianuarie, 2016

Cum te învață să te bucuri de viață niște pantofi fără toc

După ce ai purtat toată viața tocuri și ți-ai iubit cu pasiune reflexia elegantă în oglindă, trecerea la balerini și încălțăminte fără toc este un veritabil experiment emoțional. Și totuși, anul meu fără tocuri m-a (re)învățat aproape totul despre cine sunt și ce vreau eu de la viața asta.

by

O bună parte a vieții mele s-a petrecut pe tocuri. Nu de dragul convenției sociale, ci fiindcă mi-au plăcut și-mi plac în continuare. Ani de-a rândul am avut în dressing două perechi de balerini, pentru weekend, și o pereche de teniși Converse roșii, căreia i-am adus ulterior, ca să-i țină companie, încă o pereche albă, exclusiv pentru vacanțe. Atât. 

11031138_1562586910694830_2060054154523929797_n

 

Pentru tot restul timpului existau alte încălțări, cu cel puțin cinci centimetri înălțime. Vară, iarnă, frig sau caniculă, eu eram pe tocuri, fără să mă căinez că sunt înalte, că e incomod, că e cald sau că mi-e frig. Mă simțeam atât de bine în ele, atât de feminină și de fericită, încât orice mici neajunsuri erau doar amănunte insignifiante.

 

Apoi, anul trecut, s-a schimbat ceva. Brusc, eu – care nu aveam decât răceli trecătoare – m-am trezit cu o listă lungă de semne de întrebare verificabile prin analize, consultații, teste, ecografii și intervenții.

 

M-am trezit subiectul preferat al unui șirag întreg de specialiști, fiecare cu teoria și supozițiile lui.

 

Am avut săptămâni în care cel puțin trei zile începeau pe holurile unui spital, toate astea în paralel cu vreo zece călătorii prin lumea largă, plus existența mea zilnică, plină de întâlniri, interviuri și alergătură creativă. Și atunci, printre toate lucrurile majore din viața mea pe care le-am reconsiderat, le-am reevaluat și le-am răsturnat cu susul în jos, s-a strecurat și un aspect aparent minor: pantofii mei.

 

11129902_1655929841360536_819385168713170999_n

 

În acea perioadă de tumult, am început să fiu din cale-afară de egoistă cu confortul meu. Să-l caut cu orice preț, să cer o oază de liniște și de tihnă în tot vacarmul care devenise viața mea zilnică.

 

În momentele în care aproape fiecare zi vine și cu o doză de incertitudine și chin, îți dai seama că nu mai ești dispus să suferi sau să te chinuiești pentru nimic altceva. Îți economisești la sânge energia și puterea de a „duce”, de a îndura. Și, la un moment dat, nu mai vrei să înduri nimic, vrei doar să trăiești în liniște și tihnă.

 

Vrei să te simți bine, acel „bine” care inundă totul și te face să zâmbești cu toată fața. Vrei acel tot-unitar de fericire, liniște, împăcare și nu te mai mulțumești cu niciun compromis convenabil. Nu-ți mai dai voie să NU îți faci micile plăceri, indiferent dacă e vorba de o zi în care doar să stai la o cafenea și să privești oamenii trecând, un weekend în care să-ți închizi telefonul și să nu te mai intereseze de nimeni sau o simplă pereche de pantofi. În anumite zile grele, fericirea poate fi într-atât de simplă, de elementară aproape: o pereche de pantofi.

 

Pentru că nu mai aveam voie să zbor cu avionul în haine strâmte și nici să stau în temperaturi înalte în nimic strâns sau mulat, m-am îndrăgostit de rochii-cămașă, de topuri supradimensionate și de pantaloni vaporoși. Și, ceea ce nu mă așteptam să se întâmple, de încălțămintea sport care până atunci nu exista în viața mea decât în postura de compromis stilistic pentru orele petrecute la sală. Mi-am cumpărat două perechi de Nike și, din momentul în care le-am simțit în picioare, mi-am reevaluat garderoba în funcție de ele.

 

Pentru că nevoia este mama învățăturii și a ingeniozității, am învățat în scurt timp să-mi creez ținute cochete, cool, în spiritul meu, pornind de la o pereche de espadrile sau o pereche de „adidași” într-o culoare fistichie.

 

Am învățat să mă uit, prima dată când intru într-un magazin, după tot ce e comod și frumos, nu doar frumos. Am învățat să întorc capul cu indiferență în fața tuturor lucrurilor superbe, dar care îmi condiționau viața, ziua și confortul. O pereche de stiletto cu care să nu pot sta încălțată mai mult de o oră? No way, José!

Constatările din acea perioadă s-ar putea intitula, într-un volum de memorii, „Lecțiile pe care mi le-a predat o pereche de pantofi fără toc”. A avut răbdare cu mine, m-a luat și m-a purtat peste tot, nu doar pe unde voiam eu să merg, ci prin cotloane nebănuite ale sufletului meu. M-a reîmprietenit, într-un fel, cu mine însămi.

M-a învățat că pot fi extraordinar de feminină și într-o pereche de boyfriend-jeans, cu o cămașă albă din poplin și o pereche de espadrile în picioare. Că sunt tot „eu” și într-o pereche de Nike portocalii și că delicatețea mea nu se datorează rochiei de dantelă albă, ci spiritului meu.

 

Că pot să fiu „regina balului” și într-o pereche de culottes din jacquard alb, cu espadrile și o bluză de mătase oversized, nu doar în rochie de seară. Și că – pe cuvânt de onoare – chiar și cea mai senzuală și cochetă ținută vestimentară din lume poate acomoda la perfecție în compoziția ei și o pereche de teniși simpli, albi. Serios.

Chiar dacă acum sunt bine, cu sănătatea, viața și cu tot, mi-am păstrat obiceiurile însușite în zile de strâns din dinți și sacrificiu. Firește, sunt și alt gen de zile, când am un chef nebun de tocuri, iar serile și evenimentele speciale mă îmbie din când în când să fiu „la înălțime”. Dar, mai mult decât un stiletto, pantofii fără toc te ajută să descoperi lucruri despre tine.

Descoperi cât de eliberator este sentimentul că hainele și încălțările tale au fost create ca să-ți inspire lejeritate, libertate și plăcere. Că poți sări, alerga sau tropăi și că poți merge oriunde ai chef, oricând, fără să-ți faci în prealabil calcule legate de distanță, vreme sau oboseală.

 

Descoperi că viața e prea scurtă ca să strângi din dinți și că nimic nu e atât de frumos, sculptural sau remarcabil încât să justifice o zi din viață irosită într-o perpetuă stare de chin și de echilibristică precară.

11050633_1625057217781132_7696008798841736563_n

 

 

Poate că înțelepciunile din acest gen vin odată cu vârsta sau cu încercările, cert e că există un moment de declic interior în care toate lucrurile pentru care altădată ai fi fost dispus să te dai peste cap devin, subit, dispensabile.

 

Când privești înapoi în oglindă, tot ceea ce contează este ca persoana care te privește înapoi să fie zâmbitoare, împăcată cu ea și senină. Să poată merge 14 kilometri pe jos într-o zi dacă are chef, să-și tundă părul cum vrea ea și să aleagă haine care n-o fac doar frumoasă, ci și fericită în pielea ei. Contează ca persoana din oglindă să trăiască pentru ea, nu doar pentru „spectatorii” din jur.

 

Dacă ai rochii pe care eviți să le porți fiindcă nu te fac să te simți în largul tău, pantofi superbi pe care-i detești după primii 200 de metri parcurși, bluze care se cer rearanjate și „bibilite” în fiecare minut și orice altceva care te strânge/bate/roade/înțeapă, fă-ți un serviciu și dăruiește acel obiect cuiva. Oricui vrei și oricui crezi tu că ar putea să-i aducă fericire.

În mod sigur nu ești tu acea persoană, iar „relația” voastră masochistă nu-și are rostul, indiferent dacă îl cheamă Louboutin ori Vivier sau Zara și H&M. Dacă nu știe să te facă fericită nici cât o pereche de Converși albi, crede-mă pe cuvânt că nu e obiectul potrivit pentru tine. Nu e „acela” care să te facă să strălucești cu adevărat. Așa cum meriți.

Foto: Diana-Florina Cosmin

4 Comments

  • Marta spune:

    Fetita mea inca din momentul in care a inceput sa vorbeasca a fost foarte hotarata sa imi dea de inteles ca ceva o deranjeaza prin formula: „Mami, asta ma bâzâie :)) Orice eticheta, orice cusatura aspra, orice haina sau pantof incomod pe ea o bâzâia, asta insemnand ca nu o va purta nici in ruptul capului! Nu puteam sa inteleg cum e capabila de atata discernamant incat sa renunte la o pereche de balerini cu sclipici doar pentru ca… o bâzâie. Am multe de invatat de la ea…eu am suferit mult din cauza frumusetii, picioarele mi-s praf din cauza incaltamintei nepotrivite deci m-am identificat foarte bine cu articolul tau. Ai avut mare dreptate cu faptul ca tindem sa nu ne mai simtim la fel de feminine fara tocuri…eu inca ma zbat sa gasesc o rezolvare pentru asta….sper sa ma regasesc candva…sper sa-mi regasesc feminitatea fara tocuri , dar cine stie, poate ma va ajuta fetita mea 🙂

    • Ai o fetita foarte desteapta 🙂 Cat despre feminitatea fara toc… se gasesc solutii. Exista si pantofi fara toc foarte delicati si feminini, care ne lasa sa ne miscam. Eu in ultima vreme ma simt chiar senzuala in tenisi. Glumesc, sau aproape, dar noi dam feminitatea obiectelor, m-am convins de asta.

  • Iulia spune:

    Buna Diana,

    Am citit, acum ceva timp, un articol in care vorbeai despre magazinele/brandurile de imbracaminte/incaltaminte/parfumuri pe care le uzezi tu. Un material bogat si foarte interesant, dar pe care eu nu-l mai gasesc la tine pe site desi l-am „rascolit” in mai multe randuri. Poate un buton de „cautare” ar ajuta in astfel de cazuri, daca imi permiti sugestia.
    Ti-as fi recunoscatoare daca mi-ai indica care este acel articol. Imi cer scuze ca iti cer asta, stiu ca nu e prea frumos, insa ma intereseaza foarte mult incaltamintea de iarna calduroasa si jeansii.
    Zi faina

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.