Comentarii la: Dacă ți-ai lua vârstele de la capăt, cum le-ai trăi?

De: Diana-Florina Cosmin

Diana-Florina Cosmin — Wed, 20 Sep 2017 01:06:48 +0000

Buna, Florentina. Nimic nu e intamplator, poate acum era momentul sa gasesti articolul 🙂 Nu am citit cartea, dar mi-ai facut pofta s-o citesc. Mi-a placut atat de tare filmul incat nu am vrut sa mai suprapun nimic peste experienta cinematografica si am evitat voit sa revizitez povestea. Iti multumesc.

De: Florentina

Florentina — Tue, 19 Sep 2017 21:31:49 +0000

Te-am descoperit de abia acum, la mai bine de un an de cand ai scris articolul. Podurile din Madison County face parte din sufletul meu. Voi ati citit cartea, ati vazut filmul? Ati inteles ca este vorba de 4 zile de pasiune mistuitoare si de datorii pe care trebuie sa le platim in viata? Am citit articolul cu lacrimi in gat. Am avut parte de aceasta experienta, iar citatul pe care l-ai ales este format din cele mai pretioase cuvinte ale cartii. Poate nu ati stiut ca regizorul si actorul Clint Eastwood a cumparat drepturile de ecranizare in acelasi timp cu aparitia cartii.

De: Maria

Maria — Tue, 11 Jul 2017 21:05:55 +0000

Mă regăsesc destul de bine în ceea ce ai scris în articol, mai ales punctul legat de cât de mult te implici în ceea ce faci. Deși sunt bine organizată și încă de mică am știut ce îmi doresc, la fiecare pas pe care îl fac și la fiecare decizie pe care o iau mă gândesc atât de mult și privesc totul din cât mai multe perspective încât ajung să fiu foarte neliniștită în ceea ce privește outcome-ul. De cele mai multe ori pun atât de mult suflet încât am impresia că atunci când ceva nu merge bine e din cauza faptului că nu am dat suficient de mult sau că nu sunt, de fapt, pregătită pentru ce vreau să fac. Și cu toate astea de fiecare dată o iau de la capăt; uneori lucrurile sunt line, alteori nu. Și e în regulă, dar mă simt ca într-un cerc vicios, fiindcă nu-mi dau exact seama de ce deși între A și B nu mă îndoiesc de mine, dar dacă la final de drum B-ul din realitate nu se aliniază perfect cu B-ul din planul meu, prima mea reacție e să caut ceva ce e greșit la mine și să îmi tai singură aripile.. La 23 de ani toată treaba asta se simte de parcă „I’m really close to the end of me”, cum spune o prietenă. :)) Mă ține trează noaptea situația și mă tot întreb oare cum au reușit alții să treacă peste probleme similare.. Am impresia că îmi scapă mie ceva când încerc să învăț din experiența celor din jur și toată lumea pare că la 20 de ani chiar a reușit să mute munții din loc :)) any advice would be much appreciated!

De: Diana-Florina Cosmin

Diana-Florina Cosmin — Fri, 05 May 2017 21:56:41 +0000

Foarte frumos si adevarat ai scris. Asa sa iti fie de acum incolo, exact cum ai povestit. Putem incepe in orice moment sa fim asa cum ne dorim 🙂

De: andreea

andreea — Fri, 05 May 2017 14:34:43 +0000

diana iti zice bine si, mai ales, se ofera sa te ajute. pe mine m au ajutat enorm necunostii interesanti intalniti in diverse contexte, pe care ii chestionam despre lucrurile care ma preocupau si mi au dat sfaturi nepretuite, care intai de toate m au ajutat sa ma linistesc fiindca totul va fi bine. cere sfaturi de la oamenii trecuti prin viata, nu neaparat peste o anumita varsta. vei avea enorm de invatat!

De: andreea

andreea — Fri, 05 May 2017 14:31:13 +0000

M am regasit pe deplin in ceea ce ai scris, eu avand 31 de ani si nici pe departe viata pe care credeam ca o voi avea la varsta asta. dar sunt recunoscatoare pt tot ce e bun in viata mea si pentru cum am trait acestia ani, asa cum am crezut-putut. nu stiu alta cala inafara de felul in care am procedat pana acum. sunt mai reflexiva (mereu am fost dar s a accentuat in ultimii 2 ani tendinta asta de a ma autochestiona pt ca asteptarile mele s au dus naibii) si am ajuns la aceleasi concluzii ca si tine. as adauga pe lista: m as distra mai mult in acesti ani frumosi, mi as spune in fiecare zi ca orice tampenie voi face pana la urma ma voi redresa pt ca sunt inteligenta si sunt buna la raportarea in spatiu 🙂 si mai ales m as iubi mai mult, asa neslefuita cum sunt. toata viata de pana acum m a stresat gandul ca ma voi iubi cand voi deveni o „opera completa” – n am avut de la cine sa invat ca sunt de fapt „work in progress toata viata” si ca asta e un OM demn de stima (de sine, de catre ceilalti).