Despre tot ce-i fin și fain

Jurnalul unui burlac neînțeles. Episodul 1: Băiatul lu’ mămica

By 26 aprilie, 2019Frivolities
read time 10 min
 
26 aprilie, 2019

Jurnalul unui burlac neînțeles. Episodul 1: Băiatul lu’ mămica

De ce sunt și eu, într-un fel, băiatul mamei… dar nu foarte. Și care sunt limitele între care e în regulă chestia asta.

by

Ieri, Diana mi-a adus la cunoștință următoarea postare de pe social media.

 

Savuroasă și tristă în același timp, dar foarte bine ancorată în realitatea noastră mioritică. Chiar dacă ne place să râdem și să facem glume pe seama asta, cam așa stau lucrurile în relațiile dintre soacre și nurori în spațiul carpato-danubiano-pontic și totul se rezumă, în esență, la un drept de preempțiune. Sau, mai rău, de proprietate asupra subiectului. BĂIATUL.

 

Am observat că în România, când nu prea ai lucruri concrete cu care să te mândrești, ca femeie, scoți repede la înaintare soție și mamă. Uneori chiar și când nu ești în postura asta. Ai putea să fii cândva și asta e tot ce contează. Faceți loc, trece o soție și mamă, Luați aminte, vorbește o soție și mamă, Chiar nu ai pic de respect? Sunt soție și mamă!.

 

Tocmai de asta, undeva între 30 și 35 de ani, am observat că există un interes sporit – să nu folosim termeni precum „disperare” – pentru bifarea celor două căsuțe. Soție și mamă. Doar că ai scăpat de gura babelor și tot e un câștig. Că divorțezi în 5-7 ani, nu-i nicio tragedie. Tot ce contează e că tânără mămică rămâne cu lucrul pe care și-l dorea cel mai mult – statutul de mamă – și toată lumea, în final, e relativ fericită.

 

Și uite așa ajungem la tema de astăzi: băiatul mamei și cum ne modelează și uneori ne strică părinții relațiile sau modul în care ne raportăm la ele. Ce mă recomandă pentru tema asta? De când mă știu, mi s-a spus că aș fi genul de copil cocoloșit de mama, ceea ce e adevărat… dar numai într-o oarecare măsură. Îndeajuns cât să văd cum funcționează mecanismul, dar nu chiar atât de mult cât să-mi afecteze semnificativ procesul de luare a deciziilor.

 

De fapt, în punctul ăsta, ai mei tot se întreabă uneori dacă nu au greșit cei de la maternitate și au primit copilul altui cuplu în schimb. Chiar dacă o fi așa, că se mai întâmplă, oricine poate să greșească. Să se mulțumească cu ce au, că pe campionul sufletismului și al sensibilității – pe care sunt sigur că și-l doreau – sigur nu au cum să-l mai recupereze la vârsta asta.

 

Vorbeam cu ceva timp în urmă cu câțiva amici și, într-un final, am ajuns la subiectul delicat al femeii-bărbat/femeii-eroină de 45+, ale cărei principale preocupări sunt copiii, curățenia prin casă, prăjiturile care îngrașă și diferite inițiative capilare: tuns scurt, permanent, vopsit în nuanțe de roșu. E o treabă delicată, care cel mai probabil în 10-15 ani nu va mai fi de actualitate, dar care momentan își pune amprenta pe o groază de aspecte din zonă de dating și relații.

 

Concluzia la care ajunsesem este că, într-un final, soțul devine doar un accesoriu mai mult sau mai puțin castrat și/sau redus la tăcere, iar mama ajunge uneori într-o situație aproape bolnăvicioasă, în care pretinde o doză generoasă de control asupra copilului, în schimbul tuturor sacrificiilor făcute pentru acesta de-a lungul anilor. Utile sau nu, solicitate sau nu, asta e altă discuție.

 

A fost și un film acum câțiva ani, cred că a câștigat ceva la Cannes că doar e românesc. „Poziția copilului”. Despre o mamă care face orice pentru a-și salva „copilul” de 40 de ani, care a făcut un accident de mașină și a omorât un copil mic.

Cum afectează asta relațiile? Simplu. Doamna-mamă are impresia că merită un fel de drept de preempțiune/veto când vine vorba de alegerile amoroase ale fiului. Ea știe mai bine decât el ce-i trebuie, cam la fel cum știe Apple ce își doresc consumatorii și le e jenă să ceară: conectori noi la fiecare generație de produse, componente scumpe care se strică după ce expiră garanția și tot ce ține de planned obsolescence.

Nu cred că e neapărat o problemă specifică regiunii sau culturii locale, ci mai degrabă nivelul ceva mai accentuat/generalizat la care se manifestă la noi e rezultatul fix al condițiilor de care vorbeam mai devreme.

 

Cum influențează asta relațiile? Simplu. De cele mai multe ori mută focusul de la două persoane, care nu sunt mereu foarte compatibile și care poate nu gestionează ideal compromisurile, la 4-6 persoane, în funcție de cât de implicați sunt ambii părinți în viața copiilor.

 

Nu, nu e de ajuns să fim noi fericiți. Trebuie să fie și mămica. Nu e de ajuns să ne placă nouă masa, covorul, farfuriile. Trebuie să îi placă și lu’ mămica. A văzut mămica ceva la teleshopping. Cumpărăm și noi mâine, că știe ea mai bine. Și musai, dar musai, știe mămica cum să îi crească pe nepoți. Școala vieții, nu?

 

Ce te faci însă când ți-ai găsit aleasa pe Tinder? Cum comunici această informație părinților care sunt convinși că, citez, „doar curvele stau pe aplicații dintr-astea”. Chit că nu știu despre ce aplicații e vorba, cum arată, cum se deschid sau măcar cum și de unde se instalează. Sunt aplicații, deci e de rău. Calculatoarele și programatorii sunt răi. Bine, mai puțin dacă candidează pentru postul de ginere. Atunci sunt buni. Am auzit că se câștiga bine în domeniul asta. Dar divaghez.

 

Totuși, ultimul lucru pe care vrei să-l auzi e „Tu de ce nu mă susții? Nu vezi ce prostii spune fi-tu?„. Dacă ai ajuns acolo și aveai ceva programat în următoarele două ore, multă baftă. E mai sigur să contramandezi. O să mai dureze un pic. Nu prea ai altă soluție decât să o dai la întors că fata a intrat din întâmplare, din glumă, poate din curiozitate firească, la fel ca tine. Doar n-o să fii sincer, Doamne ferește.

Totuși, cea care se pricepe mai bine la toate, da, ai ghicit, maaamica, e și expertă în comparații. Iar asta e valabil indiferent că are băiat sau fată. Ce diferă e modul în care se manifestă. La bărbați, are în orice moment o lista de alte nore-model: fete cuminți, muncitoare, frumoase, inimoase, curățele, mult peste actuala sau viitoarea ta nevastă. Pariez că oricare dintre ele și-ar pierde toată strălucirea dacă le-ai upgrada la titlul de aia care îmi fură băiatu’ de lângă mine.

 

La fete, din ce am mai auzit și văzut, pare să fie un pic mai simplu și se rezumă practic la „Altul mai bun n-ai găsit și tu? Poți mai mult, mamă. Tu ești fată cuminte, muncitoare, frumoasă, inimoasă, mult peste altele. E păcat să-ți irosești viață cu… ăsta.”. Oh well, presupun că mămica are uneori apetență pentru risc mai mare decât copiii. La urmă urmei datul cu părerea e pe gratis, și dacă ar fi probă olimpică cu siguranță nu ne-am teme nici de ruși, nici de chinezi, nici de americani.

 

În final cred că se rezumă totul la o încredere precară în partener, uneori justificată, alteori nu, și la siguranța pe care ți-o oferă părinții. La urma urmei, la ei te duci să plângi când îl prinzi în pat cu colega de birou sau când îți spune a treia oară săptămâna asta că ai făcut celulită și poate ar trebui să o lași mai moale cu Starbucks și cu dulciurile.

La bărbați e totuși relativ simplu. Tot ce trebuie să faci e să-l convingi că tu ești o mamă mai bună pentru el decât propria mamă. Dacă îi mai arăți și că doamna soacră s-a cam ramolit, deja luptă e câștigată. Poți să încerci și cu ceva lacrimi, dar din experiență personală, less is more. Nu încerca totuși schimbări bruște, că se sperie. Nu-l arunci direct în apa fiartă. O iei încet, cu răbdare. Îi găsești tot felul de preocupări la orele la care, tradițional, ar fi sunat-o pe mămica.

Uite-așa în 3-6 luni poți să-i reduci numărul apelurilor către cea pentru care nu vei niciodată îndeajuns de bună, la 1-2 pe săptămână. Maxim. Acum poți să-l suni tu de 2-3 ori pe zi că să vorbiți despre nimic și sentimente. O să îi placă teribil chestia asta. Încearcă.

Ce m-a surprins  acum câțiva ani, când am ajuns la vârsta la care toată lumea se căsătorea, e cât de multe cazuri există de socri care se întâlnesc prima dată în momentul organizării nunții. Nebunie curată. Dacă nu se înțeleg și ajung să se lupte verbal sau fizic undeva între primul dans și prima felie de tort… ce faci? Aș prefera să verific asta înainte să dau primul avans. De aia cred că un team building cu vreo două luni înainte de întrebarea finală (cel puțin pentru următorii câțiva ani) nu-i o idee atât de rea.

 

Plus că – dacă tu ai dubii asupra relației – e ocazia ideală ca procesorul tău extern specializat pe evaluarea relațiilor, mămica, să se activeze automat și să îți găsească toate motivele posibile (și uneori și imposibile) pentru care nu e bine să rămâneți împreună.

 

Soluția? Mutatul în altă țară, îndeajuns de departe și de scump cât să nu poată să facă părinții naveta oricând se plictisesc de vreo telenovelă sau vor să asculte știrile și în alte limbi decât au la televizorul lor. Vor să vorbiți pe Skype? E ok, mai pică netul uneori. E doar o coincidența că pică mai des când au ei chef de vorbă.

 

Probabil se poate și local, dar cred că – mai devreme sau mai târziu – dacă părinții nu înțeleg să aibă un minim de disciplină și decență în acest sens, devine obositor și relația are de suferit. Mai ales după ce ai copii, dacă îți pasă cu adevărat de sănătatea relației, părerea părinților ar trebui retrogradată cel mult la stadiu de curiozitate.

Un fel de horoscop al sfaturilor din bătrâni, pe care îl citești ca să nu te simți vinovat. Oricum ai da-o, tot voi doi aveți cea mai multă informație despre lucrurile care vă afectează și nu de puține ori, și capacitatea intelectuală și/sau experiența de a le rezolva.

 

Dar pentru asta trebuie să pornești de la ideea că relația nu e doar pentru următorii câțiva ani, pentru că altfel, mental, locuiești în continuare tot cu părinții. Si chiar vrei asta, la 30 de ani?

Citește și „Jurnalul unui burlac neînțeles. Preambul”, ca să afli povestea lui Cătălin, autorul acestei rubrici.

One Comment

  • Bubu spune:

    Fain articol! Mi-a placut „solutia”… mutatul in alta tara… Am facut-o acum 16 ani si a fost cea mai buna miscare… super familie aici cu bune si rele dar ale noastre si fara tragedii de soacra-mama 🙂

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.