Când eram mici, cei mai mulți dintre noi spuneau, cu maximă convingere, că atunci când cresc mari vor să se facă „musafiri”. Anita Panait și Nicoleta Tilincă visau, fiecare separat, să se facă gazde. Au copilărit la câteva străzi distanță, fără să se cunoască, și prima lecție despre ospitalitate, industria în care lucrează azi, au învățat-o în sufrageriile părinților.

 

Ai Nicoletei, pasionați de rock, se aflau în anturajul unor muzicieni cunoscuți ai anilor ’80-’90, așa că în casa familiei Tilincă se organizau petreceri la care veneau Nicola, Cristi Minculescu, Cristina Andrei sau Doru Borobeică. „Sufrageria noastră devenea un fel de piano bar”, râde ea. Se juca remy sau canastă, se spuneau glume și se asculta muzică rock la pick-up. Nicoleta, care avea 11 ani, le făcea cafea la ibric sau ness Amigo, contra unei monezi de 5 lei, și le golea scrumierele. Banii îi strângea într-un borcan și își cumpăra șosete de baschet.

Într-un alt apartament de pe Moșilor, mama Anitei își invita la cafea prietenii arhitecți și designeri, iar bunicii o trimiteau pe nepoată după pâine caldă și sifon. Bunicul ei, inginer de hidroizolații, a construit toate barajele mari ale României – Vidraru, Bicaz, Stânca Costești. Îl privea jucând table și pocher cu prietenii, iar de la bunica – „care m-a învățat că nu ieși nemachiată și fără perlă la gât nici până la poartă” fura cu coada ochiului tipicurile aranjării mesei. „Bunica era o mare gospodină, dar în același timp apărea cu diadema pe cap la petreceri”, râde Anita. „De la ea mi-a rămas în minte pentru totdeauna cât de important este felul în care arată o masă”.

Mi-au plăcut la nebunie poveștile lor paralele, fiindcă amândouă au ajuns să facă ceea ce fac azi dintr-un simț al ospitalității însușit atunci, în apartamentele micuțe de pe Moșilor. În prezent, se completează foarte bine pentru că Nicoleta vine cu partea din față, sau cum îi place ei să spună „oamenii, detaliile, furculița aranjată la dungă”, iar Anita ar putea sta în bucătărie ore-n șir, experimentând rețete, privind bucătarii la lucru și făcând poze.

Când s-au cunoscut, în 2012, Anita era de 8 ani în trustul Intact, pe comunicare internă, și lucra cu Joseph Hadad pentru emisiunea „Topchef”. După 7 ani la Otter, pe vânzări, Nicoleta pusese pe picioare departamentul de vânzări de la Domeniul Știrbei și se ocupa de restaurantul „Sofa”, unde Joseph Hadad era consultant. Ca urmare, Joseph le-a făcut cunoștință. Un om de vânzări s-a întâlnit cu un jurnalist, prin intermediul unui chef, într-o televiziune.

Motivul era de ordin logistic. Emisiunea „Topchef” trebuia lansată cu o petrecere oficială, iar Hadad i-a dat Anitei contactul Nicoletei, spunându-i că e un om profesionist și că poate să aibă toată încrederea. Nicoleta tocmai își născuse fetița, jongla consultanța Horeca și familia, dar avea visul unei firme de evenimente „ca la carte”.

La vreo doi ani după ce s-au împrietenit la cataramă, Nicoleta, care avea în minte proiectul KOON în cele mai mici detalii, a invitat-o pe Anita la o cafea și i-a adresat întrebarea cea mare a unui antreprenor. „I-am zis ce vreau să fac și am întrebat-o dacă vrea. «Ai tupeu să facem asta?». «Am!», mi-a zis. Despre asta e vorba în viață”, își amintește Nicoleta. „E ca într-o căsnicie: vrei să fii cu mine la bine și la greu?”.

A doua zi, Anita și-a dat demisia din trustul Intact. Mai avea o lună și împlinea 10 ani în locul în care se angajase la 19 ani. Fără regrete. „Am știut că, dacă n-o fac atunci, n-o să fie niciodată momentul”. 

A fost frumos, dar și mai greu decât s-ar fi așteptat. De la a fi angajat la a fi responsabil cu tot, de la A la Z, inclusiv de alți oameni: furnizori, angajați, colaboratori. După primul an, soțul Nicoletei, cu simț de business, le-a dat cel mai bun sfat din istoria KOON. „Ne-a spus că noi lucrăm din talent și că asta e extraordinar, dar că pentru a duce un business la următorul nivel, ai nevoie de niște competențe clare, pe care noi încă nu le aveam”.

Urmându-i sfatul, Nicoleta s-a înscris la școala CBC, a lui Petre Nicolae, pentru cursuri de management pentru owneri de business și top-manageri. Într-o lună, recunoaște că i s-a demontat tot ce știa despre management, leadership și business. „Toată imaginea mea de business woman se făcuse țăndări. Mi-am dat seama că a fi business woman sau businessman nu înseamnă să ai o afacere sau niște bani de investit, înseamnă ceea ce faci efectiv pentru ca afacerea ta să fie profitabilă”. Antreprenoriatul nu e despre bani, e despre ce faci cu banii.

Deși avea un talent nativ pentru vânzări și afaceri, odată intrată în procesul de dezvoltare personală și profesională Nicoleta a înțeles cum să gândească în proces de cauză-efect (”Fac ceva ca să câștig ceva”), a înțeles cum să analizeze oamenii și cum să le ceară performanță. Și-a dat seama și că există mecanisme clare de a-și defini pretențiile și motivele. fără echivoc. Ulterior și Anita a făcut cursul, pentru ca amândouă să vorbească aceeași limbă. „M-am întors de la primul curs și am plâns, apoi mi-am dat reset și am luat-o de la zero, ca un copil”, își amintește ea.

După cursurile de management în care au investit timp și bani și care le-au schimbat din temelii viziunea de business, amândouă au încercat leadership coaching și business coaching. Scopul: să-și înțeleagă mai bine valorile personale și cele de business, apoi așteptările de la oameni, să învețe cum să pună întrebări și să asculte, lucruri la care nu mai suntem conectați din cauza ritmului de viață. „Nu știam să ascult, nu știam cum să pun întrebările care contează și nu înțelegeam cum pot să aduc un om din punctul lui către punctul meu, fără să-l frustrez”, recunoaște Nicoleta.

Cel mai greu e când clientul nu înțelege importanța detaliilor în succesul unui eveniment, așa că fetele nu mai acceptă proiecte cu care nu rezonează din prima. Nu aleargă după oameni, mai degrabă viceversa, așa s-au și apucat de PR Horeca, datorită solicitărilor primite din industrie.

Marele lor secret, pe lângă munca asiduă, nu e secret deloc: e faptul că iubesc acest domeniu și că îl înțeleg în cel mai mic amănunt, ca să poată livra produsul potrivit în orice situație. „Luxul nu e despre bani sau cultură, e despre nivelul de așteptări al persoanei, iar noi asta trebuie să livrăm în industria ospitalității”, crede Nicoleta. „Lucrăm cu momente irepetabile, unde dacă ai dat-o în bară, nu mai poți chema omul a doua zi să-i refaci cel mai important eveniment din viață”.

Cum îi place Nicoletei să spună, nu poți zice „hai să-ți fac aproape-o nuntă”. Ori faci evenimentul ca la carte, ori nu te mai implici deloc. Au avut de gestionat evenimente mari, de la deschideri de restaurante (cel mai recent fiind Caju by Joseph Hadad) până la nunțile unor vedete de top, precum Andreea Berecleanu, dar indiferent cât de mare sau mic e proiectul, asta e prima regulă.

Unul dintre multele lucruri care-mi plac la Anita și Nicoleta, pe lângă felul lor de a fi complet solar, este tocmai disponibilitatea de a învăța și de a se perfecționa continuu. Mi-am dorit să le descos despre drumul parcurs cu KOON pentru că sunt printre puținele persoane cu care, ori de câte ori mă interesectez, ajungem să vorbim despre cursuri, lecții, despre perfecționare, despre cărți citite și lucruri pe care ni le dorim în viitor. Faptul că au un fler extraordinar la evenimente și la industria ospitalității nu le face mai relaxate, ci mai ambițioase în a crește ca femei de afaceri și consultanți pe domeniul lor.

„Noi avem calea, avem metodele de aplicare, avem și talentul, vrem să fim cele mai bune. Când spunem că suntem specialiste, să nu putem fi contrazise de nimeni”, punctează Nicoleta. Cea mai mare satisfacție a ei este că până și în comunism, din care a prins o bucată, a făcut doar ceea ce i-a plăcut. A muncit de multe ori de dimineață până târziu în noapte, dar a fost fericită. „Am avut norocul să știu mereu ce vreau. Am căpătat competențele abia după ce am intrat efectiv în joc, dar știam exact unde îmi doresc să ajung”.

Ascultându-le vorbind despre viziunea lor de business, înțeleg mai bine o scenă la care am asistat chiar înainte de Crăciun, într-unul dintre restaurantele în care ele se ocupă de PR și comunicare. Era o după-amiază aglomerată de duminică, niciun loc liber la vreo masă, iar chelnerii ușor depășiți de situație cu clienții care comandau preparate pe bandă rulantă. La câteva minute după ce locul s-a aglomerat și au început să apară micile întârzieri și sincope, Anita și Nicoleta au intrat val-vârtej pe ușa localului, și-au lăsat hainele în cuier și au început, cu calm și discreție, să reorganizeze tot flow-ul din restaurant.

Au aranjat rapid mesele care tocmai se eliberaseră, au dat indicații scurte și cu zâmbetul pe buze chelnerilor, au trecut pe la mese ca să dea status-ul comenzilor, au potrivit cu grijă tacâmurile și șervetele, au adus platouri și au debarasat zeci de farfurii cu o dexteritate incredibilă. Au salvat situația fără ca nimeni din local să-și dea seama că avea loc o „intervenție specială”. Era duminică, înainte de Crăciun, iar afară era un soare perfect pentru o zi de odihnă sau de distracție. Și totuși, Anita și Nicoleta erau acolo fiindcă treaba lor era ca imaginea locului să rămână impecabilă. Nu de la 9 la 5 în zilele lucrătoare, ci non-stop.

Nicoleta are 38 de ani, Anita are 31, și amândouă au răbdare, s-au detașat și au înțeles că nu există reușită în nimic fără o disciplină strictă. Ca o completare la convingerile Nicoletei, Anita a avut și ea o revelație în ultimii doi ani de cursuri, citit și muncit. „Mi-am dat seama că cea mai mare teamă a mea este teama de mediocritate și că am avut multe momente în viață în care am fost prea superficială”, recunoaște ea.

„Asta îmi spunea bunica de când eram mică: să citești, să fii cea mai bună, să nu fii niciodată mediocră, Anita, orice ar fi”. Aceeași bunică de la care a învățat cum se aranjează o masă impecabilă, la care gazda trebuie să fie mereu zâmbitoare, bucuroasă să întâmpine oamenii în lumea creată de ea. Într-un restaurant din București sau într-o sufragerie din Moșilor, cu o diademă pe cap și o perlă atârnată la gât.