„Oricât de simpatice și grațioase ar fi componentele extra-verbale ale discursului nostru – gesturile – Kevin Spacey m-a ajutat să înțeleg cu adevărat, la modul profund și definitiv, cât de multă putere pierdem de fapt atunci când vorbim cu mâinile” – În limba română nu există așa numitele componente „extra-verbale”. Toate fac parte din limbajul non-verbal care se referă la limbajul trupului (expresiile faciale, mișcările și postura corpului, gesturile, contactul vizual, atingerile, distanța, tonul vocii). Atenție, aici nu merge traducerea mot-a-mot a expresiei din engleză.

Eu mă gândesc așa: din studii s-a relevat că în comunicarea interumana 65% reprezintă comunicarea non-verbală, iar dacă ne-am controla cu toții gesturile nu ar fi totul prea superficial? Doar imaginează-ți o astfel de conversație pe care o observi de la distanță. Doi „roboți” care doar dau din gură, cu mâinile pe lângă corp. Unde mai e naturalețea? De ce trebuie sau de ce am vrea să ne controlăm în felul acesta? „Nici nu trebuie să auzi conversațiile lor ca să înțelegi ritmicitatea ,,baletului” din gesturile lor.” Și care e problema cu asta? Mi se pare foarte uman.

,,Nu da din mâini, folosește bine cuvintele” – probabil astfel de sfat ar fi bun de luat în considerare doar când mergi la un interviu.

Ideea e că nu exclud posibilitatea ca materialul despre care vorbești să mă pună și pe mine pe gânduri dacă îl văd și dacă aud toate argumentele pe care le aduce Spacey în susținerea teoriei. Dar articolul tău nu m-a convins absolut deloc, ori pentru că n-ai abordat tu subiectul din unghiul potrivit și n-ai plecat de la premisele corecte, ori pentru că n-ai relatat bine. Nu știu care să fie cauza, dar oricare-ar fi bucură-te că cineva chiar ți-a citit articolul suficient de atent încât să-l înțeleagă și să-l și critice în atâtea cuvinte. Este și asta o realizare ca blogger.