Cu ani in urma am scris despre timp. Frumos si trist in acelasi timp, dar adevarat (evident ca este parerea mea despre „opera” mea). Nu a fost neaparat o alegere acest subiect, pur si simplu simteam ca trebuie sa scriu despre timp, deoarece ideea, inspiratia si necesitatea erau in mine si trebuia sa le scot dinauntrul meu ca sa ma simt apoi mai libera, mai usoara, mai vindecata si mai putin risipitoare fata de inspiratia draga ce mi-a fost data in acel moment. ?

La fel procedez si acum cand mi se intampla uneori sa simt ca daca nu scot „arta” din mine nu ma pot linisti prea bine. E ca o datorie morala frumoasa fata de mine insami la care nu ma pot raporta prin prisma lui „trebuie sa scriu acum ca nu stiu daca mai am timp”.

Cred ca si tu cand scrii, scrii pentru ca te simti imspirata in acel moment sa asterni cuvinte (la baza, cuvintele exprima emotii si sentimente, nu idei) nu pentru ca esti de parere ca daca nu o faci atunci s-ar putea sa ramai fara timp, chiar daca poate crezi ca de fapt acesta este motivul. Valabil pentru orice activitate, nu doar pentru scris.

Cred ca unul dintre motivele pentru care noi, oamenii, ne aruncam in multe activitati si alergam timpul este pentru ca realmente, la un moment dat (sau chiar perioade din viata) simtim ca nu avem efectiv timp sa le facem pe toate cate vrem.

Din punctul meu de vedere vad aici doua lucruri: primul – vrem prea multe. Nefericirea vine si din faptul ca nu dorim ce avem (mai sunt si alte surse). Mereu soarele este mai stralucitor peste gard si nicidecum in ograda proprie.

Al doilea: simtim ca nu avem timp sa…tocmai pentru ca nu ne dam timp sa fim cu noi insine. Si astfel, ne perindam viata in stanga si in dreapta cu ochii dupa diverse si cu bratele larg deschise ca sa imbratisam noi oportunitati, vacante, joburi, trairi, cand, de fapt, uitam complet chiar de noi. Pentru noi nu prea avem ochi si brate decat cand, din pacate, uneori suntem nevoiti sa ne vedem. ?

Cred ca aunci cand nu ne mai grabim suntem mai aliniati in noi insine, fiindca ne regasim pe noi, si atat timp cat te ai pe tine te si iei cu tine peste tot si toate si atunci lucrurile devin mai clare, dorintele mai putine, afli ca linistea exista cu adevarat, vezi soarele si in ograda ta si brusc parca ai timp. ? In definitiv, nu pleci nicaieri, iti ramai alaturi viata intreaga, te imprietenesti cu tine si de indata ce abia te-ai descoperit „heaven” can wait. ?

O zi frumoasa! ?