Despre tot ce-i fin și fain

Am poftă să bat România în lung și-n lat. Încep cu Sinaia.

By 8 mai, 2017Happenings
read time 3 min
 
8 mai, 2017

Am poftă să bat România în lung și-n lat. Încep cu Sinaia.

Sinaia este orașul meu de suflet și locul care m-a reîndrăgostit de România într-o perioadă în care mă rătăcisem un pic prin lume. Alături de Art & Craft și Happy Tour, m-am alăturat proiectului de promovare a orașelor românești iconice. Se pregătește inclusiv un concurs pentru călători.

by

În ultimii trei ani, am o poftă de nestăvilit pentru călătorii lungi prin țară. Dacă aș putea vedea un oraș nou la câteva zile, fiind tot timpul în mișcare cu mașina, ar fi ideal. Am regăsit ceva ce pierdusem în entuziasmul călătoriilor prin lumea largă și am reînnodat un fir strâns legat de istoria personală.

 

Deși m-am născut și am studiat în București, am avut o copilărie care a fost oricum numai bucureșteană nu. Verile mele se împărțeau între Ardealul bunicilor paterni – un sătuc de lângă Năsăud, unde mi-am lăsat o parte din inimă și n-am mai luat-o nicidată înapoi – și Botoșaniul bunicilor materni, pe care-l visez adesea noaptea, în cel mai mic amănunt, deși n-am mai fost de 20 de ani. Drumurile prin țară au fost mereu plăcerea mea mare. Întâi cu trenul, ore în șir, apoi – mulți ani mai târziu – cu mașina.

 

Perioada de pauză în (re)descoperirea României a fost o chestiune de conjunctură. După ce am plecat să studiez prin lume, m-am întors și m-am angajat la o revistă, apoi am ajuns să fac 2 reviste, să stau mai mult printre avioane (ceea ce fac până-n prezent) și mi-am dat seama la un moment dat că văzusem 10 țări noi în 8 luni, dar nu mai ajunsesem în Ardeal de 5 ani. Și aveam un dor imens și o poftă de plimbare care nu mi s-a atenuat deloc, deși au trecut câțiva ani de la revelația cu pricina.

 

De ce e specială Sinaia pentru mine?

În copilărie am fost doar de vreo 2 ori la Sinaia, și atunci fugitiv, și n-aș putea să spun că am mari amintiri de atunci. Totuși, reîndrăgostirea mea de România se datorează sută la sută unui weekend la Sinaia, în 2011.

 

Nu mai fusesem de vreo 10 ani pe Valea Prahovei, iar la capătul unor săptămâni de muncit contracronometru și de predat 2 reviste în avans, mi-am luat părinții, i-am urcat în mașină și i-am anunțat că mergem la munte fiindcă eu am nevoie să respir. Pur și simplu.

 

Acel weekend s-a transformat într-o serie de weekend-uri, apoi în Paști și Crăciunuri petrecute la Sinaia și parcă de fiecare dată când ajung acolo mă întorc un pic acasă. Îmi dă o stare de bine și mă relaxează mai bine decât un spa. Muntele, aerul, plimbările prin oraș, totul mă încarcă.

 

Fără să-mi propun asta, am regăsit inclusiv Sinaia din poveștile bunicului meu, mecanic de bord pentru Regele Mihai (despre care am mai scris), care a avut mereu o relație specială cu acest micuț oraș regal. Pentru el, era simbolul unor alte timpuri, al unor alți oameni, al unei epoci în care lucrurile se făceau altfel. ”Toate orașele de la munte sunt frumoase, dar Sinaia are ceva regal”, zâmbea el. Îi dau dreptate. Sinaia chiar e specială și ascunde atâtea locuri frumoase încât nu mă satur să povestesc despre ea.

 

De asta, când Art & Craft și Happy Tour mi-au propus să promovăm Sinaia printr-o serie de filmulețe și postări, în decursul unui weekend, am spus „da” înainte să termine propoziția. Să le arătăm oamenilor ce locuri speciale sunt de văzut la Sinaia? Yes, please!

 

Ce se va întâmpla?

Weekendul viitor voi fi la Sinaia alături de echipa reunită Art & Craft și Happy Tour și vom filma un video care să arate ce e mai frumos și memorabil în Sinaia, în viziunea mea. Un prieten născut în Sinaia mi-a spus cândva că există sinaioți și sinăieni. Sinaioții sunt cei născuți și crescuți acolo, sinăienii sunt cei „convertiți”. Eu fac parte din a doua categorie, așa că mă bucur că îmi pot împărtăși locurile preferate. Pe unele le știți, pe altele aș face pariu că nu prea. Vom vedea.

Ca să fie povestea completă: cine sunt Art & Craft?

Sigur îți sună cunoscut, fiindcă sunt 99% șanse să fi ținut în mână sau să fi dăruit măcar un produs de-al lor în ultimii ani. Sunt cea mai mare firmă de retail de suveniruri și produse tradiționale românești, dintre cele pe care le găsești în aeroporturile din țară, dar și pe site-ul lor. Eu i-am descoperit mai bine în perioada nunții, când am avut vreo 10 invitați din străinătate, toți prieteni buni, și ne-am dorit să plece cu niște suveniruri de bun-gust, pe care să le poată folosi și păstra cu drag.

 

Cei de la Art&Craft au o gamă largă: produse ale meșterilor populari (precum ceramică de Horezu, ii, ouă încondeiate), dulciuri tematice în ambalaje cool (Via Delice), o serie de produse elegante Transylvania sau, din contră, ceva cool și jucăuș denumit Vlăduț’Story sau Bloody Famous, căni și tricouri „I Love Ro” sau genți cu motive tradiționale „Love Romania”.

 

Anul trecut au demarat două campanii lăudabile: una de promovare a orașelor din România și alta de susținere a meșterilor populari. Iată și un exemplu de filmuleț de prezentare, despre ceramica românească de Marginea:

Care e povestea cu Happy Tour?

Am colaborat cu puține agenții de turism de-a lungul timpului (număr pe degetele de la o mână și rămân degete), iar Happy Tour mi-au părut întotdeauna serioși și profesioniști. Sunt vechi pe piață, au primit premii pentru seriozitatea lor, sunt operatori oficiali Disneyland Paris în România (recunosc, mi s-a părut tare drăguț acest detaliu) și faptul că vor să promoveze destinații din România este lăudabil.

 

Au și un motiv întemeiat: anul trecut cererea de vacanțe în România a crescut cu 40% față de anul precedent. Ah, iar pentru cei care primesc de la angajatori prima de vacanță sub formă de vouchere, e bine de știut că Happy Tour se numără printre cei care acceptă plata vacanțelor pe voucher.

 

Odată cu filmulețul pe care îl vom realiza la Sinaia, se lansează și un concurs având ca premiu un city-break și un kit de călătorie personalizat. Mai multe detalii, la momentul potrivit.

Pe cei de la Art & Craft îi găsiți și pe pagina lor de Facebookla fel și pe cei de la Happy Tour.