Despre tot ce-i fin și fain

Trei adevăruri incomode despre mondenitatea de București

By 23 februarie, 2016Frivolities
read time 2 min
Roberto Benigni în „To Rome With Love”
 
23 februarie, 2016

Trei adevăruri incomode despre mondenitatea de București

Evenimentele bucureștene adună laolaltă o faună mai pestriță decât un party pe arca lui Noe. După ani de zile ca martor la mondenități, acesta este – cu luciditate, duioșie și fără pic de patimă – adevarul meu gol-goluț despre vedetism și celebritate în România.

by

În societatea americană a începutului de secol XIX exista o categorie socială numită ,,café society“. Conform dicționarului Merriam-Webster, un membru al acestei categorii sociale, supranumit și ,,socialite“, era ,,un individ care își petrecea cea mai mare parte a timpului la evenimente mondene“.

 

Membrii adevăratului ,,high class“ al epocii inventaseră în batjocură termenul de ,,café society“, tocmai pentru că indivizii care își petreceau viața dintr-un eveniment într-altul erau doar ,,aspiranți la apartenența într-o elită, fără nicio realizare personală notabilă sau vreun prerogativ concret care să le îndreptățească această convingere“.

 

„Café society” e deja un termen fumat. În zilele noastre, eu i-aș spune ,,Lifestyle society“. Ori, și mai bine, i-aș zice ,,București“, locul în care nu e nevoie să faci, e suficient să fii.

 

Să mă explic: meseria mea de jurnalist implică mersul la evenimente. Așa cum nu poți să concepi teoreme revoluționare de chimie dacă n-ai ținut în viața ta o eprubetă în mână, nu poți nici să înțelegi cu adevărat domeniul despre care scrii și pe care îl analizezi dacă stai închis într-un birou, departe de tumultul vieții de zi cu zi.

 

Pentru că respect munca de organizare și obiectul acestor evenimente – de cele mai multe ori fiind vorba de efortul sincer al unui om care lansează sau relansează un produs, concept ori serviciu – și știu cât travaliu implică punerea pe roate a unui astfel de ,,happening”, mă încăpățânez să NU mă acomodez (a se citi: resemnez) cu gustul amar care îmi rămâne adesea la plecarea acasă.

 

Deși în nouă cazuri din zece organizarea și intențiile sunt lăudabile, accentul cade fix pe ceea ce nu trebuie. Și asta nu din cauza organizatorilor ci, trist dar adevărat, chiar din cauza noastră, a presei.

 

Câteodată, privind cum un cârd de reporteri se aruncă asupra aceluiași personaj, îmi vine în minte Roberto Benigni în „To Rome With Love”. În comedia lui Woody Allen, savurosul Benigni îl interpretează pe Leopoldo, un funcționar italian între două vârste, cu soție, copii și o existență absolut banală, care se trezește într-o dimineață și descoperă că a devenit în mod inexplicabil… celebru. O vedetă națională absolută. Paparazzi îl hăituiesc peste tot, fiecare mișcare a lui devine titlu de copertă, familia nu știe unde să se mai ascundă de presă, dar nimeni nu se pricepe să-i lămurească lui Leopoldo singura lui întrebare: „De ce?”

ADEVĂRUL NR.1

Nu contează ce faci, contează cine ai apucat să fii

Să zicem că în România se lansează un produs revoluționar, unic în lume: un breloc sculptat în diamant, care se transformă în bicicletă la apăsarea unui simplu buton. Vine presa scrisă, vin televiziunile, întâmplător vin și câteva vedetuțe (pardon, celebrități).

 

În accepțiunea românească a termenului, aici încape o plajă largă de personaje: de la fete care au citit câte ceva de pe un prompter în ultimul deceniu (sau chiar și în ultimele două decenii), foste iubite de fotbaliști, de cântăreți sau de prezentatori TV, domnișoare care au croit două fuste la mijlocul anilor ‘90 și trăiesc încă din gloria primelor cusături ori foste staruri de telenovele, seriale, reality-show-uri și alte producții incerte de prin anii 2000.

Nimeni nu mai știe cu exactitate ce fac concret aceste personaje, doar că există în continuare în peisajul media, din simplul motiv că sunt invitate la atât de multe evenimente încât nu ai timp să te îndoiești vreo clipă de existența lor.

Ei, aici intervine întrebarea de o sută de puncte: pe cine vor tăbărî televiziunile prezente la eveniment, pentru a smulge o declarație? Pe inventatorul brelocului care se transformă în bicicletă, că să-l descoase în legătură cu invenția lui epocală la care a lucrat zece ani încheiați, sau pe fosta iubită de fotbalist care a venit îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie cu paiete aurii din dulap? Exact, a doua variantă. Pentru că da, e extrem de relevant ce cred ex… aproape-logodnica unui sportiv sau fata de la meteo despre cea mai nouă invenție high-tech.

 

În peisajul monden bucureștean există personaje care își pot da cu părerea despre orice, de la plitele cu inducție la fațetele diamantelor, cu aceeași grație. Indiferent de profilul evenimentului, ele vor fi cele aflate în lumina reflectoarelor, că și cum ar binecuvânta acea adunare prin augusta lor prezență.

 

Nu oamenii din industrie sunt băgați în seamă, nu cei care ar putea spune lucruri cu adevărat interesante, nu cei care au făcut ceva cu factor ,,wow“: designeri, antreprenori, artiști. Ce nevoie mai ai de ei, când o ai pe fostă iubită a băiatului care ieșea cu fata care apărea în telenovele… sau erau seriale, sau era emisiunea aia… parcă? În fine, nici nu contează, a apărut la TV. Și uite, dă bine și în poze!

ADEVĂRUL NR. 2

Eu te-am făcut, eu te cresc!

Până la un punct, pot înțelege zbaterea presei de televiziune și nu numai. Da, notorietatea vinde. Da, publicul (sau o parte a lui) vrea chipuri cunoscute. Acele chipuri, însă – și o să obosesc cândva s-o tot repet – nu s-au născut notorii. Nu au mâncat celebritatea din linguriță, odată cu grișul cu lapte. Cineva le-a dat un brânci în malaxorul presei, au apucat să ocupe niște scaune și, chiar dacă spectacolul s-a terminat de multă vreme pentru unii (sau cel puțin a intrat într-o pauză considerabilă), nimeni nu are curajul să îi ridice de pe locul călduț.

 

În fiecare lună cunosc, cu interviurile mele, cel puțin patru personaje care, prin prisma realizărilor lor, ar merita cu adevărat să fie vedete, în sensul de ,,persoane cu notorietate publică”. Oameni care arată bine, gândesc frumos, au umor, talent și creativitate debordantă. Care au făcut de la zero ceva unic pe domeniile lor, care sunt mai renumiți în afară decât la noi, care sunt plini de charismă și pe care, mi-ar plăcea să cred, ar putea ajunge să-i recunoască cineva pe stradă, drept „tipa care îmbracă vedetele de la Hollywood”, „băiatul care a inventat un super-gadget” sau „acel pictor faimos în toată lumea” . Asta ca să dau doar trei exemple. Doar că niciunul dintre ei nu este ,,vedetă“ pentru că-s-a decretat deja: ,„nu vând“.

 

Și de ce nu vând oare? Pentru că nu sunt și nu au cum să fie la fel de cunoscuți precum cei 6-7 mondeni pe care publicațiile de profil de la noi în rotesc pe coperțile lor mai ceva că pe sfinți în calendar și a căror părere este relevantă pentru absolut orice pe lumea asta, de la tigheluri până la diviziunea nucleului. Pentru că nimeni nu poate concura cu un personaj pritocit deja întru-mondenitate de mai bine de un deceniu, indiferent că face sau nu ceva notabil.

 

Așa cum i-ați făcut pe ei celebri, îi puteți face pe alții, care să merite, dragi colegi care va ocupați de mondenizare. Dar asta necesită mult curaj. Înseamnă corectitudine, înseamnă să scrii sau să prezinți realizarea, nu personajul. Să te întrebi ,,ce a făcut?“ și ,,ce face acum?”, nu ,,cine este?“ sau ,,cu cine a fost?”.

 

Creștem generații întregi de copii și adolescenți care nu vor să facă nimic, nu vor decât să fie. Iar publicul, dați-mi voie să va contrazic statisticile și sondajele, nu e deloc atât de naiv. Mă îndoiesc sincer că își dorește să vadă a mia oară aceeași vedetă, în locul unui personaj  mai puțin notoriu, dar care prin munca lui să-l inspire și să-i dea elanul că se poate. Să-i arate că există oameni obișnuiți care fac lucruri prin forțele proprii, fără să fie fotomodele sau vedete.

 

Și există destui. Deștepți, charismatici, foarte talentați, dar cu un mare handicap: nu știu să dea din coate ca să-și facă loc. Și, ghinion, nu mai au loc de cei care știu cel mai bine să dea din coate.

ADEVĂRUL NR. 3

Cu cât ești mai mic, cu atât ești mai mare

Cel mai amuzant lucru ca non-vedetă la un astfel de eveniment este că poți să urmărești gestica altora fără să fii urmărit la rândul tău. De cele mai multe ori, actorii, oamenii de cultură, designerii, arhitecții sau antreprenorii se retrag într-un colț discret și își văd de discuțiile și glumele lor, în timp ce ,,aspiranții“ scrutează adunarea cu priviri de vădită superioritate. ,,De ce nu sunt fotografiat?“, ,,Doamne, superbă sunt“, ,,Ce frumoasă sunt eu și ce urâte sunt toate astea din jur”.

 

Am cunoscut staruri de reality-show cu mai multe ifose decât artiști renumiți. Cântărețe de-o vară cu mai mult tupeu decât designeri cu realizări și brand personal cât cuprinde. Soții și iubite de… diverși care se credeau mai grozave decât actrițe cu premii internaționale.

 

Pericolul ridicării pe un piedestal al unor indivizi de acest gen este că, așa cum se spune în popor, „le dai nas, maică”. În momentul în care i-ai băgat în seamă fără motiv, brusc își vor imagina că sunt extraordinari. Că sunt frumoși, deștepți și relevanți. Că sunt vedete. Că nici nu trebuie să (mai) facă ceva pentru a fi pe val. E suficient să existe, să respire aerul evenimentelor mondene.

Faceți un exercițiu de imaginație: vizionați timp de o lună galeriile foto care apar în urma evenimentelor mondene de la noi și numărați personajele din ele. În linii mari sunt aceleași, iar 90% sunt oameni despre care n-ai putea spune dintr-o suflare ce fac. Ce talent au, ce produc, de ce și cum. Știi doar că… sunt. Că apar peste tot. Că sunt mondeni. Că vin și se lasă fotografiați, intervievați și flatați pentru ținutele, coafurile și siluetele lor. Vechi sau noi.

Pentru că simpla lor apariție atrage blițuri, iar asta – au învățat ei într-un exercițiu îndelung și susținut – îi face vedete. O notorietate accidentală care supraviețuiește pentru că ștecherul a fost uitat în priză, chiar dacă nu mai are ce alimenta. Ei formează propriul nostru ,,café society”.

 

Nu, dragii mei, nu sunteți vedete. Cel puțin nu pentru mine și nu pentru mult mai mulți decât credeți. Sunteți, în schimb, niște domni, doamne și domnișoare care au apărut cândva în această viață în dreptunghiul numit televizor, din motive de circumstanță, noroc, charismă, dicție bună sau orice altceva. Sunteți, cel mult, persoane notorii, fiindcă fețele voastre ne par vag cunoscute atunci când le vedem pe stradă, deși în 80% din cazuri un om obișnuit nu va reuși să deducă decât un „Nu e tipul/tipa aia care apărea la TV?”, fără să-i fie foarte clar ce anume făceați acolo.

 

Înainte sa pronunțați cuvântul „vedetă”, după pronumele personal „eu”, pe care știți cu toții să-l folosiți atât de bine, gândiți-vă la ce vă pricepeți voi cu adevărat pe lume. Care este acel lucru la care sunteți mai buni decât oricine altcineva din domeniul vostru sau măcar undeva într-o onorabilă ierarhie? Când nu sunteți „vedete”, ce sunteți?

 

De fapt, îmi permit să reformulez: dacă nu ați fi vedete, ceea ce faceți în restul timpului v-ar îndreptăți să vă considerați niște oameni realizați sau, dimpotrivă, niște mediocri?

 

E o întrebare grea, dar v-o adresez fără pic de răutate, vă asigur. E mai mult o curiozitate personală, iar pentru voi ar fi un pretext bun de introspecție, pentru momentul în care se vor stinge reflectoarele. Fiindcă într-o zi tot or să se stingă. Bucurați-vă de show și fiți măcar un pic mai smeriți, mai relaxați, mai modești. O idee mai puțin vanitoși și mai puțin pătrunși de propria persoană.

Nu de alta, dar într-o zi tot va apărea altcineva la meteo. Sau la știri. Sau pe coperta unei reviste glossy. Sau în viața unui domn monden. Și atunci chiar o să fie foarte trist.

Foto: captură „To Rome With Love”

4 Comments

  • Anca spune:

    Iubesc tot ceea ce apare aici pe pagina ta. Esti un om frumos si de calitate, pe care il pot pune ca si prioritate in mica mea escapare zilnica in lumea modei, presei, „cafe society” si asa mai departe. La cat mai multa inspiratie >:D<

  • Oana Manole spune:

    As da orice sa dispara aceste personaje. E durerea mea de fiecare zi cand nu pot deschide televizorul sau vreo revista fara sa dau de ele. Aceleasi. Mereu. Folosindu-si bagheta magica pentru a cobori sau ridica branduri la care au muncit sistematic niste nepersonaje. Nu mai departe de alaltaieri, ‘celebrul’ blogger zoso a scris un articol in care facea referire la businessul meu. Fara nume, sa nu cumva sa se indexeze si sa-mi faca un pustiu de bine, dar cu poza. Problema era ca nu ofeream si loc de parcare la spa si publicul trebuie sa plateasca acest loc suplimentar. Ma rog, asta am inteles eu, altii au inteles ca as avea o parcare cu care as avea un deal sa le iau banii suplimentar oaspetilor nostri. Am ramas buimaca ca de un lucru neasteptat, ma gandeam cine e asta de isi da cu parerea despre ceva care implica so much darn work, m-am revoltat intern si catre prietenii mei despre situatie si m-am simtit asa.. cum zici tu, like a nobody desi sunt foarte buna pe ce fac si fac asta la nivel international.
    Dar, in alta ordine de idei mai e ceva si cred ca aici vei fi de acord cu mine: exista niste oameni care, atunci cand iti spun ceva, chiar si critica, inseamna atat de mult ca te bucuri, esti frenetic. Exista comentarii, cuvinte, un like la o poza de la anumiti oameni pe care ii apreciezi care pur si simplu iti fac ziua. Am facut si eu chestia asta anuntata febril de unii pe facebook, sa imi curat lista, sa pastrez in newsfeed doar oamenii care posteaza chestii care imi plac: pareri pertinente, fotografii, au o viata clean etc. Si tot timpul ma bucur. Imi face placere, ma enervez mai putin. Legatura cu ce spui tu este doar prin opozitie, ca ne insotim si urmarim ce ne place si ca putem incerca sa facem abstractie de personajele piaristicate la nesfarsit pe cele mai volatile merite.
    Apreciez mult ca spui/spuneti asta (tu, Bianca Nutu etc.), ca incercati sa puneti o piatra acolo la curatenie, o curatenie mult mai de amploare ca cea a unui newsfeed de facebook, dar necesara, necesara, necesara.

    • Multumesc, Oana. Nu pune la suflet ,,criticii” (si am pus ghilimele fiindca nu e vorba de o critica pertinenta, sanatoasa, ci de o forma de cautat nod in papura de dragul carcotelii). Sunt total de acord cu ce spui tu, legat de criticile care nu te supara, ci din contra, poti construi ceva pe ele. Dar din vorbe goale, insulte si alte micimi de acest fel nu ai nici ce sa iei, nici ce sa construiesti. Stii expresia ,,cainii latra, caravana trece…”. Cat despre mondenitate: acesta e ,,of”-ul meu si de asta am tinut sa scriu acest articol. Prea multe forme fara fond 🙁 Dar, in contrapartida, cunosc saptamanal oameni inspirationali si fabulosi. Exista speranta…

  • dan spune:

    Din nefericire, aceste personaje sunt construute si crescute chiar de voi, jurnalistii. In deschiderea articolului spuneati ca in virtutea meseriei de jurnalist pe care o practicati trebuie sa mergeti pe la diverse evenimente.
    Pe de alta parte, cred ca ati muri de foame daca ati vorbi doar de premiera de la Opera, concertul de la Ateneu, academicianul X sa Y, ultima carte aparuta a nu stiu caruia scriitor etc.
    Trebuie sa recunoastem ca 90% dintre noi sunt ” pasionati” de urat si de prostie: de ultimele evenimente din viata lui Guta, de cum se mai tuneaza asistentele lui Capatos, de cum au ceapat unuii in vreun accident teribil, de ce mai spune baba de la Oriflame etc.
    Asta-i viata si ma bucur ca este asa! Ar fi cumplit sa nu pot gasi bilete la teatru sau sa ratez Cosi fan tutte la opera pentru ca tot Ferentariul il iubeste pe Mozart si s-au vandut biletele pe urmatorii 6 ani.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.