Despre tot ce-i fin și fain

Trei cărți de iubit o viață sau de ce hârtia nu va muri niciodată

By 24 ianuarie, 2016Chronicles
read time 2 min
 
24 ianuarie, 2016

Trei cărți de iubit o viață sau de ce hârtia nu va muri niciodată

Sunt o cititoare de modă veche, pentru care o poveste bună trebuie să aibă, în afară de verb și intrigă, și greutate, miros de tipăritură și atingere de hârtie aspră. Nu „dau scroll”, răsfoiesc. Nu pun „bookmarks”, ci strecor semne de carte cumpărate din toate colțurile lumii. Nu bifez lecturi, le simt. Dar tu, tu ce cărți iubești?

by

Da, iubesc cărțile în varianta lor tridimensional-concretă. Mirosul de hârtie îngălbenită, senzația de fluturași în stomac când te apropii de ultimele pagini ale unui volum care te-a ținut cu sufletul la gură, nerăbdarea de a nu trage cu ochiul la ultima pagină. Apoi sentimentul de gol interior pe care îl ai la capătul unei povești: când așezi cartea înapoi în raft și simți bucurie pentru aventura extraordinară în care ai fost, dar și puțină tristețe pentru că s-a încheiat. Parcă ai mai fi vrut un pic.

11990618_1650568221896698_8419692910602831590_n

 

 

Țin minte coperțile tuturor cărților care mi-au plăcut cândva și mi-e greu să revăd un volum de altădată într-o „îmbrăcăminte” nouă, scos de o altă editură, într-un alt format.

 

Poate e o nostalgie stupidă, dar e ca și cum aș zări un prieten bun pe stradă și n-aș mai recunoaște la el niciunul dintre detaliile dragi și familiare. Ar fi aceeași persoană, dar chipul ar fi total diferit. E o senzație stranie.

 

Stau pe Facebook de plăcere, ador tehnologia și mă bucur de avantajele ei, sunt mereu la curent cu ce e nou și mă atrag ca un magnet gadget-urile. De fapt, cel mai des mi se reproșează că folosesc PREA multă tehnologie, că stau mai mereu cu ochii într-un ecran. Și totuși, nu cred că voi reuși vreodată să citesc o carte electronică de la cap la coadă. Am încercat, pe cuvânt, ba chiar am încercat cu cărți care îmi plăceau, pe care le mai parcursesem și înainte, ca să merg la sigur. Am „furat” startul într-un fel, doar ca să mă conving că pot să fac toată treaba asta cu Kindle și iPad. Dar nu.

11000349_1558608811092640_228392238141641605_n

 

 

Lectura pe ecran mi-a lăsat aceeași senzație ca o prăjitură fără zahăr, cu îndulcitori, pe care am comandat-o cândva dintr-un meniu al unui restaurant elegant. Am luat o înghițitură și am așezat lingurița înapoi pe farfurie. Nu era pentru mine. Atunci, în acel moment, am știut că ori mănânc din când în când o prăjitură adevărată, ori mai bine renunț la dulce pentru totdeauna. Simulacrele chiar nu au niciun farmec.

 

De multe ori îi invidiez în secret pe copiii de azi fiindcă au orizonturi infinit mai largi decât aveam noi la vârsta lor. Pentru că pot experimenta mult mai multe, pot testa, tatona și descoperi într-o secundă cât reușeam noi într-o lună, la vârsta lor. Cu toate astea, printre puținele lucruri pe care nu le vor experimenta se află sentimentele descrise la începutul acestui text.

10390532_1546536185633236_5861683958061480564_n

 

 

Acel entuziasm al descoperitorului de comori, acea poftă de aventură care te făcea să dai paginile cu mâinile aproape tremurând de emoție. Lectura unei cărți de 500 de pagini, cât avea „Copiii căpitanului Grant” a lui Jules Verne, cu greu se poate bate cu infuzia de adrenalină pe care ți-o provoacă un joc pe tabletă, în care faci „pac pac” de trei ori pe secundă. E un adevăr, din păcate.

 

La fel de adevărat e și faptul că puțini dintre copiii și adolescenții de azi mai au răbdarea de a se întoarce la o carte pe care au iubit-o și de a-și permite răgazul scufundării în fraze familiare ce capătă, la fiecare nouă lectură, la fiecare vârstă sau etapă nouă din viață, o altă însemnătate și alte nuanțe. Cu siguranță vor avea și ei emoțiile și provocările lor, doar că dintr-o cu totul altă sferă. Dar parcă tot e păcat.

 

Aproape totul, în vremurile noastre, este despre interfețe, comenzi și touchscreen-uri. Pentru mine cel puțin, lectura n-ar trebui să fie un ecran în plus.

Dintre toate cărțile care mi-au atins sufletul vreodată, acestea sunt primele trei titluri care-mi vin în minte și pe care care le-aș putea răsfoi de oricât de multe ori, descoperind de fiecare dată altceva despre mine:

„Istoria iubirii” – Nicole Krauss

„Și tu cum ești? Momentul de față e cel mai fericit și cel mai trist din viața ta?
-Sigur că da.
-De ce?
-Pentru că nimic nu mă face mai fericit și nimic nu mă face mai trist decat făptura ta”

historyoflove

 

„Ca să pictezi o frunză, trebuie să sacrifici întregul peisaj. La început ar părea o limitare, dar după un timp îți dai seama că, reprezentând un sfert de centimentru din ceva, ai posibilitatea de a percepe universul mai complet decât dacă ai fi pretins să reprezinți întregul cer. Mama mea nu a ales un cap sau o frunză. Ea l-a ales pe tatăl meu și, pentru a-l percepe mai bine, a sacrificat întreaga lume”.

 

„Atunci i-a mărturisit adevărul. Cel puțin a încercat să-i spună adevărul, dar ceea ce a ieșit de pe buzele lui a fost doar o jumătate de adevăr. Mai târziu, mult mai târziu, și-a dat seama că îi este cu neputință să se elibereze de un mare regret: în cel mai important moment din viața lui, alesese cuvintele cele mai nepotrivite…”

 

„Din cele 2.000 de exemplare tipărite din ISTORIA IUBIRII, unele au fost cumpărate fără să fie citite, altele au fost făcute cadou, multe se decolorau în vitrinele librăriilor, servind ca punct de aterizare pentru muște, altele purtau pe margini însemnări făcute de cititor și o bună parte din ele fuseseră trimise la compactorul de hârtie, unde au fost prefăcute într-o pastă împreună cu alte cărți necitite și nedorite, cu frazele sfâșiate și tocate de lama mașinii. Când privea pe fereastră, Litvinov își imagina cele 2.000 de exemplare din ISTORIA IUBIRII ca pe un stol de două mii de porumbei călători care-și fâlfâie aripile și se întorc la el, raportându-i câte pasaje fuseseră citite cu glas tare, câte trântiri dezgustate a copertei după lectura doar a unei singure pagini și câte exemplare nu fuseseră nici măcare deschise…”

 

„Nici acum nu au fost descoperite toate sentimentele posibile. Există încă unele aflate dincolo de capacitatea noastră de a înțelege și de imaginația noastră. Din când în când, se ivește un cântec cum nimeni nu a scris vreodată sau o pictură cum nimeni nu a pictat vreodată, sau altceva cu neputință de prevăzut, și un sentiment nou se naște în lume. Și atunci, pentru a milioana oară în istoria simțirii, inima se avântă și absoarbe impactul”.

„Cartea fericirii” – Nina Berberova

512S77KMAHL._SX288_BO1,204,203,200_

 

„Ne-am împăcat bine aici – a spus Sam, privind-o. Îți aduci aminte cât ne-a fost de bine?
– Da, Sam.
– Poate n-o sa ne mai fie niciodată atât de bine?
– Cum poți să vorbești așa! Imposibil.
– Totuși, închipuie-ți. Închipuie-ți că nu va mai fi atât de minunat de bine niciodată în viață.
– Nu va mai fi la fel, va fi altceva.
– Și, dacă n-o să ne mai revedem niciodată, ce-o să se întâmple?
– Taci, Sam, e imposibil.
– Totul e posibil, draga mea Vera.
I-a luat mâna, a ridicat-o și și-a trecut-o peste față.
– Rămas-bun, micuță Vera, rămas-bun, rămas-bun… Nu, nu există nimic care să mai poată fi la fel de limpede, la fel de frumos ca tot ce a fost.
– Nu spune asta.
Vera simțea că o să izbucnească în plâns. Sam și-a lipit obrazul de al ei.
– Înțelege că totul s-a terminat. Înțelege că nu se va mai repeta niciodată. Înțelege, micuță Vera, că începe viața.”

 

„S-a trezit în ea o nevoie atât de reflexă și de oarbă de bunătate, că toate celelalte sentimente, pe care le încerca atât de intens, abia schițate, au dispărut de îndată. Ea a înțeles că ceea ce o stăpânise în ultimele luni, și poate în ultimii ani, era nevoia arzătoare de a fi bună cu cineva. Își dădea seama că doar bunătatea putea s-o salveze de pasiuni și de însingurarea ei de orfană, s-o facă din nou fericită ca în copilărie, bunătatea era pentru ea singura iubire. Restul era doar trădare și singurătate”

 

„Anii trec și ne spunem: cutare lucru putea să fie și n-a fost (și, spunându-și ca pentru sine: Doamne, mulțumescu-ți!). Și începi să consideri o desfătare simplul fapt că ceva anume n-a avut loc. Dar, cât ești tânăr, poți să înțelegi asta? E vârsta la care îi smulgi vieții fiecare bucățică. Și ce plăcere să fie aceea de a te bucura că ceva n-a fost, că ai pierdut ceva? E vremea când dai năvală… pentru harul unei singure clipe, din curiozitate, din pasiune ești gata să transformi în destin întâlnirea cea mai neînsemnată”

„Darul unei zile” – Anna Gavalda

„Nu l-am contrazis. Nu ne-am ridicat de la masă. Am continuat să mestecam încet fiecare îmbucatură, mulțumindu-ne să ne gândim că tipul era un cretin și trăgând zdravăn de toate cusăturile ca să reușim sa ne înveșmântăm în continuare în ceea ce ne ținea loc de demnitate. Bieții de noi. Atât de lași, atât de lași… De ce suntem așa toți patru? De ce ne intimidează oamenii care țipă mai tare decât alții? De ce oamenii agresivi ne fac să pierdem? Ce anume nu merge la noi? Unde se oprește buna-educație și unde începe moliciunea?
livre_echappee

 

 

,,Ne reamintim de asemenea că toate astea – aparenta indiferență, discreția și slăbiciunea – sunt din vina părinților noștri. Din vina lor sau datorită lor. Fiindcă ei ne-au învățat să iubim muzica și cărțile. Ei ne-au vorbit despre altceva și ne-au silit să vedem altfel. Mai sus, mai departe. Dar tot ei au uitat să ne dea încredere în noi. Își închipuiau că va veni de la sine. Că eram oarecum pregătiți pentru viață și că laudele aveau să ne strice caracterul.

Punct ratat. N-a venit niciodată.

Iar acum suntem astfel. Niște mototoli sublimi. Tăcuți față de cei expansivi, cu izbucnirile noastre ratate și vaga noastră senzație de vomă. De la prea multă frișcă, probabil…”

Foto: Diana-Florina Cosmin

2 Comments

  • Teodora spune:

    Cartea mea preferata este Jocul lui Ender de Orson Scott Card. Foarte mare impact in viata mea a avut-o trilogia Stapanul Inelelor, care e muuuuuuult mai mult decat o carte fantasy. Tolkien jongleaza gratios cu o multitudine de concepte psihologce. Ca tot am zis de psihologie, o alta carte care mi-a zguduit viata este Omul in cautarea sensului vietii de Viktor Frankl.
    Pot sa citesc in format electronic, dar nu imi place. Simt ca imi rapeste ceva esential din bucuria lecturii.

  • Georgiana spune:

    Și uite cum am mai adăugat listei mele de viitoare iubiri, incă 3 titluri. Cât despre „electronicizarea” lecturii, dacă acum câteva luni aș fi subscris la tot ceea ce ai spus tu, acum, descopăr treptat, treptat și Kindle-ul. La început imposibil, apoi devorată de curiozitate , mi-am tivit experiența de lectură și cu el în rucsac, mai ales în călătorii.

    Ce-i drept, nu miroase a hârtie, nu mă pot întoarce la o „acea pagină” și nici nu pierd prin carte semne, cuvinte scrise pe margine sau sublinieri cu creionul. Dar e deosebit de util, chiar dacă nu-mi înregistrează nostalgiile, așa cum o face o carte care are bucuria de-a se înființa pe hârtie.

    🙂

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.