Comentarii la: Voi nu simțiți uneori deznădejde?

De: Simona T

Simona T — Wed, 13 May 2020 12:21:06 +0000

Buna, Andreea. Daca cumva intrebarea mea ajunge la tine: ce ai vrut sa spui cu „timpul nostru ramas este scurt?” Sunt curioasa de raspunsul tau. Multumesc.

De: maria

maria — Sat, 07 Sep 2019 11:41:09 +0000

Aud treaba asta de la aproape orice cunoscut, toata lumea e napadita de exasperare.
Dupa mine, exista o singura solutie, atat pentru a schimba nitel lucrurile, cat si pentru a putea merge (sufleteste) mai depart: cat putem, fiecare, acum mai mult ca oricand, sa fim exact omul pe care ne-am dori sa-l intalnim.
In Romania, adevarul e ca ne e cam frica sa ne asumam pozitii „singulare” pentru ca suntem obisnuiti sa fim naclaiti rapid de omniprezenta noatra bascalie nationala.
Din experienta mea insa, daca iti asumi putin o pozitie si-o duci prompt si hotarat la capat (fara prea multe explicatii & scuze stanga-dreapta, alta apucatura romaneasca prosteasca), lumea mai si reactioneaza la putin micro-leadersip al decentei.

De: andreea

andreea — Fri, 06 Sep 2019 06:21:34 +0000

Ba da, adesea. Dar pe de alta parte, in lume este multa frumusete. Studiez Cabala in Israel de cativa ani si stiu ca egoismul este in crestere. Stiu si ca timpul nostru ramas este scurt. Dar exista si solutia pentru corectare si se lucreaza la asta…
Intre timp, poate te ajuta : https://andreeadragomir.blogspot.com/2018/01/nihil-sine-deo.html

De: Marian

Marian — Tue, 03 Sep 2019 15:09:16 +0000

Draga mea, felicitari pentru mesajul transmis si totodata pentru cuvintele adunate, toate amestecate.
Savurez de ceva vreme articolele tale cu si despre eterna si navalnica Romania.
Uite ca si aici pe meleagurile acestea inverzite, intalnesti la orice pas personaje dubioase care fumeaza si consuma substante si lichide interzise in spatiile publice. Mercenari care toarna „n” copii inca de la varste fragede doar ca sa fuga de munca si totodata sa beneficieze de mila autoritatilor. Numarul asistatilor sociali cu dizabilitati este vizibil ingrijorator. Diferenta este ca aici organele competente tolereaza faradelegerile.
Multi frustrati, tot la fel de multi cu „ceata pe fata” depravarea (lgbtq) este la ea acasa, nu ij judec doar ma doare…
Si aici se cerseste pe la coltul cladirilor (surprinzator, nu sunt de etnie) si aici alearga toti sa urce pe o scara sociala; in goana lor nu realizeaza ca lipsesc cateva trepte.
La extrema vis-a-vis de Micul Paris, aici toti traiesc ca sa munceasca ci nu invers.
Da, sigur ca simt deznadejde insa prefer sa vad jumatatea plina a paharului.
Tarziu in noapte, in drumul meu catre share house, observ un oficial al primariei care daruieste mancare calda unui om al strazii iar apoi il imbratiseaza cu putere.
Iubirea exista peste tot daca stii sa o observi.

Un roman in Manchester

De: Gabi

Gabi — Tue, 03 Sep 2019 14:35:03 +0000

Slava Domnului ca descopar ca si alti oameni gandesc la fel.Iertata fie-mi lipsa de modestie dar acum ma raportez la omul normal care se ascunde in spatele unui titlu,dezbracat de titluri si de etichete si vreau sa va spun ca si eu am remarcat de mult acest aspect .Asistam muti si surzi la o degradare din toate punctele de vedere a poporului roman.Si e asa de trist ce descopar ca adult ca mi se pare ca am ajuns o inadaptata in propria mea tara.
Oare,ce e mai trist sa descoperi ca esti un strain in tara ta sau in tara altora?
Romanul de rand,omul obisnuit s-a schimbat mult si in rau.Faza cu animal batut nu imi este straina.Acum aproape 10 ani am asistat muta intr-un microbuz la scena in care un betivan de carutas isi batea frumusetea de cal cu un topor.Nu va puteti imagina cat de mult m-a marcat oroarea vazuta ,de atunci nu mai suport sa vad sau sa aud de animale schingiuite,schimb rapid postul ,urland in mintea mea de om revoltat!
Da,asta a devenit Romania post-decembrista,o tara violata de brute,care asemeni unei prostituate pestele(in cazul nostru statul)au scos-o la produs pe maxim profit.Dar acum constatam ca noi ce care mai avem discernamant ca tara nu mai e ce era odata ,ca realitatea e dura,ba chiar al naibii de dura si nu ne ramane decat sa ne intrebam,ramanem aici sau emigram cu totii pana nu innebunim de tot????

De: Alina

Alina — Tue, 03 Sep 2019 14:23:53 +0000

Mult adevar in articolul de mai sus…si durere. M-am regasit total, este impresia pe care o am si eu de multa vreme si care ma apasa zilnic. Atat de mult, incat am devenit, probabil, in ochii celor apropiati, hipersensibila. E doar o parere.
Totusi, in ciuda sfaturilor prietenilor (n-ai ce sa faci…lasa lucrurile in pace…ocupa-te de tine, mai rau iti faci, etc), nu pot ramane indiferenta la rautatea si mizeria din jur. De cele mai multe ori nu reusesc decat sa sufar in tacere, dar mai sunt si clipe, foarte pretioase, in care mai intalnesc un om amabil, un om dispus sa ofere ajutor sa salvam un animalut de pe strada, un om cu un sfat bun la nevoie. Atunci mai sper. Atumci cred iar ca mai exista bunatate. Dar avalansa rautatilor de zi cu zi e coplesotoare. E greu.