Despre tot ce-i fin și fain

10 idei smart care m-au inspirat în revistele lunii iulie

By 28 iulie, 2016Culture
read time 2 min
 
28 iulie, 2016

10 idei smart care m-au inspirat în revistele lunii iulie

Nu mai este niciun secret faptul că nu plec la drum fără un teanc de reviste, de la cele românești până la Vogue, Porter, The Gentlewoman și tot ceea ce mă mai inspiră când ajung în fața standului de presă. Pentru că obișnuiesc să-mi iau notițe cu ideile deștepte, mi-am dat seama că ar fi interesant să împărtășesc și cu voi revelațiile mele. Iată ce mi s-a părut cel mai interesant în „recolta” de presă din iulie.

by
,,Există un truc de stil despre care nu vorbește nimeni și asta fiindcă e unul dintre acele ponturi care ies la suprafață numai după ce au fost puse pe repeat de la Londra și New York la Milano și Paris, unde nu au fost doar văzute pe podium, ci și mutate pe stradă (Sau nu cumva a început totul pe stradă și s-a mutat pe podium? Cine știe…). La un moment dat, între notițele febrile despre noile trenduri și cele despre noile nume mari ale modei, a existat un moment de tăcere, pentru a observa ceva ce se desfășura cu discreție pe fundal.

 

FullSizeRender
 
Brusc, acele cercuri închise ale inițiaților descoperiseră un nou mod de a se îmbrăca. Aveai senzația că toți au primit memo-ul despre asta, dar nimeni nu știe cine l-a trimis de fapt. Și, ghici ce? Nu necesită vreo tehnică senzațională de ridicare sau de înnodare, nici vreo dexteritate cu închisul sau deschisul. Nu este câtuși de puțin solicitant și nu necesită să fii înaltă, să ai talie de viespe sau foarte mulți bani. Sună foarte bine, nu-i așa? Vrei să afli și tu secretul? ALB. Un indiciu discret și reconfortant de alb este tonicul care poate transforma o paletă de culori închise din banalitate în ceva foarte interesant.

 

Gândește-te la Prada, de exemplu: ce e cu acele jachete kaki-milităresc, la două rânduri de nasturi, care pare atât de actual? Serios, nu cumva avem cu toții așa ceva prin garderobă? Ceea ce NU avem, însă – în schimb avem nevoie cu ardoare – este o asemenea jachetă cu acea curea albă tip corset și cu gulerul alb de bumbac. (…) Care e tot farmecul la Céline? Ce face acea jachetă beige din gabardină, cu buzunare mari, atât de next-level? Este șnurul acela alb și acei pantaloni albi largi, care ating podeaua”.

(Sarah Harris – ,,White Noise”, în Vogue UK)

,,În cazul BB cream, prima scânteie a fost în Coreea. Un astfel de produs a existat încă de acum 30 de ani și a început de la un make-up artist care lucra pentru niște emisiuni locale la TV și care erau un adevărat succes. Lumea își dorea să arate ca acele eroine care apăreau pe ecrane, iar artista – intervievată de mai multe ziare, a dezvăluit secretul: BB Cream. La început a fost probabil un singur brand care a înțeles cum funcționează lucrurile, după care a fost o adevărată explozie. Un trend uriaș a pornit de la o singură femeie vorbind despre preferințele sale de machiaj. Este o nebunie când te gândești la succesul înregistrat”

(Edouard Mauvais-Jarvis, Environmental & Scientific Communication Director pentru Dior, în Marie Claire România)

FullSizeRender_1

 
,,Ne amuzăm amintindu-ne ce însemna moda în România anilor ’90. Adică uniformitate și monotonie. Dacă voiai să te diferențiezi de restul plutonului, trebuia să fii foarte creativ. Nu prea aveam contact cu lumea de-afară, își amintește Camelia. «Foarte rar reușeam să pune mâna pe vreo revistă de modă, iar Internetul nu exista. Și albumele de artă – care îmi plăceau foarte mult – erau greu de găsit. Dar, paradoxal, tocmai pentru că eram atât de puțin stimulați vizual, impactul era extrem de puternic. Astăzi suntem invadați de imagini! Atât de mult încât la un moment dat riști să devii imun și să nu te mai impresioneze nimic. Pe-atunci orice imagine, orice revistă interesantă pe care o vedeam avea un impact foarte puternic, care mă inspira și îmi dădea o energie creativă incredibilă”

(Designerul Camelia Skikos, intervievată de Mihaela Frank în Elle România)

FullSizeRender

 
,,Nu suntem de acord cu ideea asta: să iei copilul de doi ani în vacanțe cu tine. Păi e vacanță sau ce e? Noi am încercat să ne facem vacanțele singuri. Copilul e foarte mic, nu știe ce se întâmplă în jurul lui. Să iau copilul de un an și să plec cu el în Thailanda, să facem ce?! Anul trecut am fost în Thailanda și nu ne-am pus problema să o luăm cu noi, chiar dacă avea 6 ani. Ce să caute un copil de 6 ani pe un catamaran în Thailanda? Pe mine m-a agățat maimuța. Îți dai seama ce era dacă o agăța pe ea maimuța: du-te în Phuket, fă-ți vaccin. Nu, mulțumesc. Fac altfel de vacanțe cu copiii. Am fost în Austria și am distrat-o toată ziua într-un parc de distracții. Lucian vrea ca copilul nostru să-și dorească să ajungă în alte țări, dar să muncească pentru asta, nu să i se ofere de-a gata. Atunci când ai totul, nu-ți mai dorești nimic. Sunt mulți părinți care oferă totul. (…) Suntem o familie normală, am muncit foarte mult de mici, iar omul care e învățat cu munca apreciază foarte mult ce se întâmplă în viața lui”

(Cântăreața Andreea Bănică în interviul din revista Viva)

alicia-vikander-vogue-uk-august-2016-cover-and-photos-2
 
,,Prietenii o descriu pe Vikander, în acea perioadă, ca fiind hotărâtă. «Etica ei de lucru era înnebunitoare», spun Aino Jawo și Caroline Hjelt, actualmente cunoscuți ca formația electropop Icona Pop. Jawo și Hjelt au cunoscut-o pe Vikander în Suedia, iar ulterior au împărțit cu ea un apartament în Notting Hill. Se întâmpla în 2011. Când Jawo și Hjelt ieșeau în oraș, Vikander parcurgea kilometri prin apartament, exersându-și accentele.

 

«Munca mă face fericită și calmă», spune ea. Recunoaște că există și un element de evadare în asta. Oscarurile nu se câștigă singure, iar Vikander s-a străduit cu la fel de multă disciplină ca orice alt actor să își vadă meritele recunoscute de către colegii de breaslă. «Anul trecut a fost destul de greu. Am dat mai multe interviuri, am participat la mai multe evenimente. Am fost publică. Cred că de asta îmi și place să lucrez. Să fiu acolo, pe platou, mergând spre muncă, cu aceiași 60 de oameni în jurul meu în fiecare zi la o filmare… Îmi place acea neclintire”

(Cover-story cu actrița Alicia Wikander, în Vogue UK)

,,Ritualul meu de dimineață e cam așa: cobor la micul-dejun cu băieții mei, Otto, de doi ani, și Augusto, care tocmai a împlinit un an, iar primul lucru pe care îl beau este un pahar de apă fierbinte cu lămâie. Apoi aștept 15 minute până să mănânc orice altceva (ouă, pâine-toast și suc proaspăt stors), pentru că bunica mea m-a învățat că e un obicei super-bun. De asemenea, adaug ghimbir în apă, asta e găselnița mea. Îmi ajută foarte mult digestia și îmbunătățește sistemul imunitar, în special iarna. De asemenea, de trei ori pe săptămână fac o ședință de fitness cu antrenor personal, ca să mă mențin în formă”

(Margherita Missoni, moștenitoarea imperiului de modă Missoni, în ,,In Style UK”)

FullSizeRender
 
,,În ziua în care am acceptat ideea că nimic nu mă poate ajuta, doctorul m-a chemat în cabinetul lui. Cumva, condiția mea se îmbunătățise și urma să-mi dea drumul acasă, urmând să continui tratamentul pe cont propriu. Mi-a spus că nu știe cât de afectat va rămâne ochiul. Erau atât de multe lucruri pe care nu le știa, dar știa că, cel mai probabil, urma să fiu okay. «Acesta e un dar», mi-a spus, în timp ce-mi semna foaia de externare.

 

(…) Călugărul budist Pema Chodron scrie despre acele momente în care viața ta se dezintegrează și ești forțat să trăiești în incertitudine. Este împotriva firii umane; ca oameni, vrem absolutul, vrem claritatea. Dar, în cazul meu, nu exista o altă variantă. Nu mai aveam trecut, nu mai aveam viitor. Viața mea se redusese la un pat, o pătură din poliester și un aparat de radio. Am fost nevoită să cedez și să mă scufund în acel întuneric.

 

Dar am avut muzica. Am avut memoria mea, am avut valul de iubire care a urmat, în mod neașteptat și cu enorm de mult devotament, din partea tuturor prietenilor care au venit să mă țină de mână, în acel întuneric. Și, de asemenea, m-am avut pe mine.

 

În acea tăcere șfichiuitoare și în incertitudinea viitorului meu, am găsit – în sfârșit – o pace greu-câștigată. A fost aproape un afront, eu arătându-i pumnul Lui Dumnezeu: «Orice o să arunci în direcția mea, o să-i fac față! Poate că nu o să-mi placă, dar pot să-i fac față. Sunt în stare să-l duc!»”

 

(Jurnalistul de război Janine di Giovanni, despre perioada în care și-a pierdut vederea, în Porter, ediția Summer Escape)

FullSizeRender

 
,,Faimoasa geantă Hermès Birkin, care îi poartă numele, poate fi considerată una dintre cele mai prețioase posesiuni de către norocoasele care o dețin, dar Jane Birkin însăși nu e niciodată prețioasă când tratează asemenea chestiuni: «O geantă nu are niciun farmec dacă nu poate fi aruncată de colo-colo… Eu mereu pun stickere, mărgele și diverse pe ale mele, mărunțișuri pe care le strâng din Grecia, Israel, Palestina, de peste tot de prin lume».

 

Birkin locuiește în propriile haine, le pune la treabă, pentru ea și pentru spiritul ei de aventură. Nu e niciodată invers. Asta ne poate inspira și nouă poftă de cutreierat și de libertate, mai ales când ne alegem hainele de vară”

(Un interviu cu Jane Birkin în Porter, ediția Summer Escape)

,,Mariano Fortuny a inventat nenumărate tipuri de colorare a țesăturilor și o infinitate de imagini pe care să le imprime pe material. A adus împreună lucruri pe care nimeni altcineva nu le-ar fi reunit. Și, în final, marele lui talent era cel de a te face să privești lumea complet diferit după ce i-ai fi văzut creațiile. Ca atunci când dai de Shakespeare, nu de un dramaturg minuscul din epoca elisabetană.

 

IMG_1959
 
(…) Drept urmare, în zilele noastre o rochie Fortuny începe de la 10.000 de lire sterline. Tot misterul stă în pliuri – acele împăturiri fine și pe lung, făcute în așa fel încât hainele să cadă precum robele de pe vremea romanilor. Acele pliuri erau un secret bine-păstrat de inginerie: implicau căldură, presiune, folosirea unor droturi ceramice, iar știința lor exactă a murit odată cu Fortuny. Mulți au încercat să le reproducă, dar nimeni nu a mai fost în stare, de atunci.

 

Deloc întâmplător, rochiile Fortuny au ajuns material de visare. Kay, un personaj din romanul lui Mary McCarthy, «The Group», este îngropată într-o rochie Fortuny. Iar când scriitoarea Susan Sontag a murit, partenera ei de viață – Annie Leibovitz – a îmbrăcat-o pentru înmormântare într-o rochie pe care, în cartea sa, «A Photographer’s Life» o descrie drept «un omagiu adus lui Fortuny», explicând că «Susan fusese bolnavă vreme de câțiva ani, cu pauze, și petrecuse luni întregi în spital. E umilitor. Ajungi să te pierzi cu tine. Și am îmbrăcat-o în acea rochie fiindcă ea iubea cochetăria».

 

Rochiile lui Fortuny au exercitat fascinație asupra artiștilor, a scriitorilor și a designerilor. Pictorul spaniol Joaquin Sorolla și-a înfățișat multe personaje de gen feminin în creații Fortuny, iar însuși Proust s-a referit de nenumărate ori la rochiile acestuia. În romanul său, «În căutarea timpului pierdut», Fortuny este singurul artist contemporan care este menționat. Proust elogiază faptul că rochiile lui Fortuny au rămas «fidele stilului antic», fiind în același timp «puternic originale»”.

(,,Go with the flow”, un articol despre misteriosul designer, sculptor, pictor, inventator și fotograf al începutului de secol XX, Mariano Fortuny, în Vogue UK)

Fotografii și page-captions de Diana-Florina Cosmin

One Comment

  • I. spune:

    Multumesc! 🙂 Foarte mult mi-a placut selectia. Recunosc ca nu imi cumpar reviste, nu reusesc sa parcurg paginile uneori colorate, dar deloc interesante, in cautarea unor lucruri noi, interesante, socante, geniale. Cand am citit aceste selectii mi-ai trezit o pofta nebuna de a pune mana pe o revista,, dar ma abtin in continuare, prefer sa le citesc prin tine :).

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.