Unul dintre darurile de care sunt cel mai mândră îl reprezintă conexiunile neașteptate între idei.

Dă-mi un fir de ață și ți-l fac imediat pulover. Enunță o idee și instantaneu îmi vin în minte cel puțin zece situații în care am întâlnit, auzit sau citit ceva relevant.

Zilele acestea, meditând la simplificarea vieţii şi la esenţializare, mi-am adus aminte de o comedie foarte reuşită din 2006 – ,,Failure to Launch” – cu Sarah Jessica Parker, Matthew McConaughey (varianta pre-oscarizată) şi Bradley Cooper, pe atunci tânăr aspirant la celebritate.

Filmul este povestea burlacului etern, Tripp (McConaughey), care – la 30 şi… destui ani – nu se poate desprinde sub nicio formă de viaţa lui de Don Juan fără griji pentru a deveni un adult cu responsabilităţi şi scopuri.

Dincolo de intriga previzibilă (dar amuzantă), ceea ce mi-a rămas în minte a fost o idee extrem de plastică despre relaţia noastră cu firescul. Cu natura, cu firul normal al lucrurilor, cu acea curgere inevitabilă şi normală a vieţii.

Pasionat de trasee montane alături de prietenii lui la fel de lipsiţi de griji, Tripp se trezeşte muşcat sau atacat, pe rând, de animale adorabile şi altminteri perfect inofensive, precum porumbei, maimuţe, veveriţe sau reptile cunoscute ca fiind eminamente paşnice.

 

Dupa ultimul astfel de incident, prietenul lui cel mai bun, Demo (Bradley Cooper) îi expune teoria lui, extrem de savuroasă şi… ştiinţifică:

Oricât de amuzantă ar părea teoria pseudo-științifică a personajului lui Bradley Cooper, ideea mi-a rămas în minte și, cu toată sinceritatea, mi-am dat seama de multe ori pe parcursul ultimilor zece ani că, asemeni lui Tripp, natura și viața mi se pun uneori de-a curmezișul fiindcă… ei bine, fiindcă eu mă cramponez de câte ceva ce e complet nefiresc și de-a curmezișul.

 

Nu suntem construiți de natură să lucrăm 14 ore pe zi, așa că nu ne putem mira că propriul corp ne sancționează periodic pentru a ne da de gândit. Nu suntem croiți să supraviețuim cu covrigei, Snickers și pizza, așa că e firesc ca, atunci când ajunge la o limită, organismul nostru să ne „atace” ca să ne bage mințile-n cap.

Poziția „cu fundul pe scaun” nu este starea noastră naturală, tot așa cum nu suntem proiectați pentru un consum de 15 kilocalorii pe zi, cât ne ia să mergem de la birou la mașină, de la mașină la canapea și de la canapea la pat.

Nu suntem făcuți nici să ne plângem, să ne lamentăm și să trecem prin viață ca niște perdanți, de aceea tot viața ne dă încercări ca să ne amintească de cât de rezistenți suntem și câte motive de zâmbet aveam înainte.

Deși firescul poate însemna lucruri diferite pentru fiecare dintre noi, există o definiție pe care mi-am elaborat-o singură, cu ani în urmă, și care mi se pare în continuare imbatabilă:

Dacă măcar în 60% din timpul tău experimentezi un astfel de firesc în raport cu lucrurile pe care le faci, le spui sau le simți, eu zic că ești un individ teribil de norocos. Și, la o adică, pun pariu că și reptilele chuckwalla ar fi total de acord.