Despre tot ce-i fin și fain

Liana Popa: vocea curajoasă a minimalismului românesc

By 13 aprilie, 2019People
read time 15 min
 
13 aprilie, 2019

Liana Popa: vocea curajoasă a minimalismului românesc

Este om de publicitate, blogger cu state vechi și, de ani de zile, sursa mea preferată de inspirație în materie de minimalism și simplificare a vieții. Dincolo de filosofia ei reconfortantă de viață, Liana Popa este un om care trăiește exact așa cum simte și fix așa cum povestește și altora pe platforma ei online, denumită jucăuș „Aveți și pe roz?”.

by

Recunosc, primul titlu care mi-a venit în minte pentru articol a fost ceva de genul „regina minimalismului românesc”, dar asta m-a dus instantaneu cu gândul la vremurile în care se proclamau prin ziare „regina R&B” sau „regina folclorului”, așa că m-am abținut. Dar, trecând peste gluma involuntară, Liana ar merita cu toată seriozitatea toate aceste titulaturi, fiindcă și-a asumat o poziție publică pe această temă în perioada în care aproape nimeni nu vorbea de așa ceva. 

 

 

Așa că, indiferent că îi spunem stăpâna, vocea, regina, doamna minimalismului, un lucru e cert: toată lumea o asociază pe Liana cu minimalismul și cu trăitul conștient și asumat.

 

Așa cum Margaret Thatcher spunea că „dacă trebuie să le explici oamenilor că ești o doamnă, înseamnă că nu ești”, Liana dovedește exact contrariul. Nu și-a arogat niciodată vreun titlu de glorie, în schimb trăiește, scrie și acționează cu o coerență incredibilă în această direcție a minimalismului. Nu ai cum să nu-i recunoști meritele, ca reper și inspirație. 

 

Liana este minimalistă din vremurile când asta nu era la modă și nu era ceva cool, când nimeni nu vorbea despre sustenabilitate, consum rațional, produse ne-testate pe animale sau responsabilitate față de mediu. Când oamenii considerau reciclatul un moft și cumpărarea unor haine din fibre obținute prin tehnologie curată era un „first world problem” cu care nu-și bătea nimeni capul.

 

În ultimii ani, tot mai multă lume a început să vorbească despre asta și, mai important, să și acționeze, nu doar să țină discursuri. Mă intersectez tot mai des cu Liana la evenimente de beauty unde sunt promovate produse „cruelty-free” și la lansările unor colecții de haine create „sustenabil”. Cu doar 5 ani în urmă, asta ar fi părut science-fiction.

 

Și totuși, cam în acea perioadă Liana și-a început căutările pe care le cartografiază până în ziua de azi pe blogul ei, ludic denumit Avetisiperoz.ro”, și care s-ar rezuma cam așa: cum poți să fii mai fericit și mai mulțumit de viața ta, având tot mai puține lucruri, consumând tot mai responsabil și simplificând totul la maximum?

Toate astea într-un mod firesc, blând, total ne-extremist, fără pic de superioritate și de „lecții docte” sau de „trebuie să”-uri. Când Liana povestește despre cum și-a donat trei sferturi din garderobă (și ne face și o listă cu toate locurile în care putem dona și noi haine și obiecte) sau când face review-uri de produse netestate pe animale, nu simți nicio secundă vreo dorință de a impresiona sau de a da verdicte altora despre cum ar trebuie ei să-și trăiască viața. 

 

Este mereu același mesaj care-mi transpare din articolele ei. Un fel de: „Asta sunt eu, așa trăiesc, dacă-ți convine mă urmărești, dacă nu, drum bun”. E un om care nu vrea cu tot dinadinsul să „aibă dreptate”, vrea doar să povestească despre cum vede viața, pentru oricine vrea să se inspire din ea. 

 

Liana este absolventă de Istoria Artelor, deține o agenție de publicitate – și un câine – alături de partenerul ei de viață, Sorin, și în timpul liber experimentează și scrie despre modă, „cosmeticale”, amenajarea casei, rețete, călătorii și… viață. 

 

 

E greu să fii minimalist într-o țară care glorifică sertarele cu pungi păstrate pentru „când ne-or trebui” și care și-a format, din cauza istoriei nefaste, o filosofie aparte a hoarding-ului pentru vremuri grele. Sau pentru „just in case”. Sau pentru „nu se știe niciodată”. Ne e greu să ne descotorosim de lucruri, avem debarale pline cu obiecte pe care se depune praful dar pe care nu de îndurăm să le dăm, ne burdușim coșurile de cumpărături cu mâncare, la sărbători nu lăsăm nicio pâine pe rafturile supermarketurilor și visăm să deținem 500 de perechi de pantofi, 1200 de rochii și 1530 de nuanțe de farduri.

 

E și mai greu să fii nu doar minimalist în România, ci să fii și prima care vorbește despre asta, cum a făcut Liana acum 3 ani când s-a apucat să povestească cititorilor ei despre faptul că și-a epurat garderoba și că, din acel moment, va avea doar 5 obiecte din fiecare fel. 5 rochii, 5 pantaloni, 5 bluze și tot așa. Dacă își dorește ceva, trebuie să scape de altceva. 

 

Liana nu e doar minimalistă, dar are și un stil vestimentar aparte. E extravagantă, ingenioasă și nu îi este teamă de experimente. Țin și acum minte cum, la un moment dat, una dintre cele 5 genți pe care le deținea era o cutie veche de ținut gloanțele. Sau cum a făcut un pictorial cu o geantă de umăr din pânză, care părea extrem de boho-chic, dar care era de fapt un sac de rufe de la IKEA.

 

Își schimbă ținutele prin broșe și tot felul de accesorii neașteptate, face clutch-uri din cutii de Lego, iar acum un an și-a propus ca, vreme de 12 luni, să nu cumpere mai mult de 5 obiecte noi. Și să fie strict ACELE obiecte pe care și le dorește cu adevărat. De curând, s-a dus într-un mall, a cutreierat magazin cu magazin și a făcut o selecție de produse eco, organice, sustenabile, cruelty-free și toate celelalte criterii ale ei. Doar din pasiune și din dorința de a dovedi că a consuma cu cap și a alege responsabil sunt lucruri un pic mai simple decât avem impresia.

 

 

 

 

În timpul liber, Liana vânează pe OLX și alte site-uri obiecte vechi și pline de nostalgie: jucării nouăzeciste, cutii de tablă de pe vremuri, lucruri cu poveste. Cutrieră târgurile și second-hand-urile după piese pe care nu le-ai putea găsi nicăieri altundeva. Și, tocmai pentru că nu are frenezia cumpăratului cu orice preț, își dă voie să privească, să analizeze atent, să hoinărească, să se inspire.

 

Asta se vede în ținutele ei și în fiecare articol de pe blog, fiindcă toate sunt muncite și se vede cu ochiul liber că sunt rodul unui proces în sine. Toate implică o căutare, o tatonare, o latură de experiment. Nu sunt scrise într-o jumătate de oră, după inspirația dintr-o zi, ci sunt construite pas cu pas. Asta e Liana.

Fine Society: Cât de greu este să fii minimalist în România, o țară a „maximalismului”, și cum s-a produs la tine debarasarea de aceste straturi de „needs”, „wants”, „shoulds” până să ajungi efectiv la #cate5?

Liana Popa: Pe foarte scurt, a fost cam așa: după ani de hârciogărit haine și de purtat tot felul de stiluri de-a valma, am început să mă gândesc la ce mă reprezintă, de fapt. Ce aș vrea să am, să port, să cumpăr. Și mi-am dat seama că nu am nevoie de dulapuri burdușite, nici de fuste tutu fandosite sau de mode de dragul modei. Îmi doream să am haine puține, simple, bune, comode și nu prea colorate. Și am decis să mă opresc la 5 din fiecare articol vestimentar. Era ianuarie 2015.

 

 

Așadar, am început să renunț la ce nu corespundea ideii pe care o aveam despre noua mea garderobă: am donat, vândut, schimbat, transformat, făcut cadou. A fost un proces lung și mi-am dat timp să găsesc obiectelor vechi o casă potrivită, să îmi dau seama cum îmi doresc să arate noul șifonier, să las lucrurile să se așeze. Doar ajunsesem în punctul acesta în ani de zile, nu puteam pleca spre alte drumuri în 3 clipe.

 

Și apoi, cred că atunci când te înhami la o idee, indiferent că implică haine sau ba, trebuie să fie ceva la care dorești să clădești zi de zi câte un strop. Corpul de vară nu se face din mai până la început de iunie, ci făcând zilnic alegeri care să-l ajute.

 

Cât despre proces, alegeri și tentații, ei bine…  nu prea am piedici în jurul meu. Sunt un om hotărât, iar când decid să renunț la ceva, se întâmplă. Poate de aceea plec pe un drum când știu că mi-e potrivit. 

 

Am 18 ani de publicitate, 9 ani fără carne, 7 ani de blog, 4 de când am pornit #câte5, 2 de cosmetice cruelty free și tot 4 de când îmi sunt șef – și nu am mai revenit asupra acestor decizii. Nu e trufie, nici vorbă, nu-s așa multe schimbările pe care le-am făcut. Dar cele câteva la care mă înham sunt cu mine mereu și asta îmi și doresc să inspir și în cititorii sau prietenii mei: să-și găsească acele lucruri mici pe care doresc să le facă pentru a deveni un om mai pe gustul lor. Și cred că sunt ceva șanse ca aceste schimbări să schimbe și lumea.

La inceputurile #cate5 ai avut vreo clipă dorința de a renunța sau de a spune „Nu, e prea greu?”. Au fost momente de cumpana?

Nu. Dar mi-am dat seama imediat că acest #câte5 trebuie nuanțat și adaptat în funcție de nevoile fiecăruia, iar eu nu făceam excepție. Eu port ochelari de soare tot timpul anului, am aproape doar încălțări sport, am făcut o obsesie pentru tricourile cu dungi, așa că în ceea ce le privește am mai mult de #câte5. Nu mult mai mult, cam 7-8 din fiecare.

 

Jonglez mereu cu ele, le schimb, donez, înlocuiesc, fac cadou, așa că numărul este în mișcare. Uneori e chiar 5. Dar la alte capitole am mai puțin de #câte5. Și asta le sfătuiesc și pe prietenele, cititoarele sau clientele mele: să jongleze cu 5-ul, numărul acesta să le fie călăuză și prieten, nu bau-bau.

Ai simțit vreodată că lumea te judecă? Nu îmi pari genul de persoană căreia să-i pese, dar… ai simțit? Crezi ca oamenii judecă mai puțin dacă ai 400 de perechi de pantofi decât dacă ai 5?

Nu, dar probabil s-a întâmplat. Indiferent ce faci sau cum faci, cei din jur au păreri. Și eu am, și tu, chiar dacă uneori nu ne prea place treaba aceasta. Și am observat că lumea îi judecă mai degrabă pe cei ce fac ceva decât pe cei ce nu doresc să schimbe nimic. Nu-mi pasă de ce spun alții deoarece nimeni nu are cum să știe mai bine ca mine de ce fac anumite alegeri. Și apoi, ce vedem din viața cuiva e vârful ce răsare din ocean, ghețarul baban e sub ape. Uneori uităm asta, eu încerc să mi-o amintesc cât mai des.

 

 

Cum s-a schimbat, odată cu #cate5, felul tau de a te raporta la posesiuni, obiecte, dorințe? Mai sunt momente in care se dă o luptă între a lua sau nu ceva?

Am liste de dorințe, dar așa, mai mult ca niște vârfuri pe care-mi place mai mult să le admir decât să le urc. Când am decis să am un an doar cu 5, alt pas venit în ura alegerilor mele, nu m-am gândit la 5 obiecte anume de vânat în acel an, ci am dorit sa îmi cumpăr, timp de 1 an, doar 5 piese vestimentare. 

 

 

Autoprovocarea se termină acum, la finalul lunii aprilie și am fix 5 obiecte, ultimul nici nu a ajuns încă. Am observat un lucru: cu cât te restrângi, cu cât ajungi să alegi lucruri mai pe gustul tau.

 

Cu cât lucrezi mai mult cu tine, cu nevoile și dorințele tale, cu atât lista tentațiilor devine mai mică. Și, paradoxal, cu atât ajungi mai departe. Așa se întâmplă în orice domeniu. 

 

Uite, de exemplu, dacă te apuci de sport. Probabil că vei începe cu niște antrenamente ușoare, dar lor li se vor tot adăuga altele și altele, iar, la un moment dat, peste vor veni și alte straturi, din alte zone: alegeri mai sănătoase în ceea ce privește hrana, somnul, vacanțele, timpul liber, echipamentul. 

 

Renunțările constante, ordinea, rigoarea te duc spre alte drumuri fantastice ce se ivesc în fața ta doar după după ce ai urcat o parte din munte. Na, că iar fac paralele. Dar fix asta simt. Chiar dacă urcușul nu e mereu lin. Și apoi, mai e și priveliștea, că ce ar fi drumul fără ea? Iar să te bucuri de ce alegi, să fii mulțumit cu poteca ta, să-ți dorești să mai faci un pas, să vezi ce e după acea curbă și să faci asta cu pasiune, dar și cu inima stânsă de emoție și teamă – asta cred că se întâmplă când ai un drum. Și, culmea, mie nici nu prea-mi plac drumețiile.

Care sunt acele lucruri cu valoare sentimentală de care nu te-ai putea debarasa niciodată și pe care nu le-ai schimba pe nimic altceva?

Am multe lucruri dragi, dar nu am niciun obiect la care nu aș putea renunța. Ele sunt doar niște parteneri de drum, unii tare iubiți, dar nu-i putem păstra mereu alături. Și nici pe toți. 

 

Mă gândesc cu drag și nostalgie la multe obiecte pe care nu le mai am aproape, multe din copilăria mea. Mi-ar plăcea enorm să le mai văd, pe câteva dintre ele (mai ales jucării sau carți) am încercat să le înlocuiesc, cumpărându-le din talciocuri, pe unele chiar am fost destul de norocoasă să le pot ține alături de atunci, dar nu aș avea cum (și nici nu mi-aș dori) să am în jurul meu 1000 de cărți cu povești, zeci de creioane și penare colorate, câteva ascuțitori chinezesti cu nasul un pic julit, multe jucării fiuitoare, grămezi de cărți de colorat cu conturul depăsit, ceva maieuri cu fructe, o duzină de rochițe, ceva fuste plisate, pantofi, felicitări, oracole sau mărțișoare. 

 

Le-aș iubi fiecare bucățică trecută prin ani, mi-ar da lacrimile de emoția revederii, dar cred că ce le face cu adevărat prețioase nu e neapărat prezența lor lângă mine, ci rolul pe care l-au jucat în viața mea. Și nodul ce urcă în gât când mă gândesc la ele. Doar efectul madlenei e așa puternic pentru că nu o mâncăm mereu, nu-i așa? 

 

 

În încheiere, acestea sunt hashtag-urile pe care Liana le-a lansat și pe care le folosește de 7 ani încoace, cu explicațiile ei despre fiecare:

#BelșugLaPrețRedus. Nu este despre reduceri, chilipiruri sau a alerga după prețul cel mai mic. Este despre a căuta prețul corect. Indiferent că ne referim la ceva ce valorează 1 leu sau 1000 lei. E despre alegeri, valoare, așteptări, renunțări. Despre bucuria găsirii unei comori la talcioc, dar și despre dorința de a alege un obiect spectaculos dintr-un concept store. E despre a celebra materialele bune, designerii autentici, procesul creativ, planeta și dulapurile aerisite. Și de a căuta lucrurile care se potrivesc aici, la prețul potrivit.

 

#câte5. Despre cum mi-am propus să am cel mult 5 din fiecare obiect vestimentar. Despre a nu da 50 lei un tricou ce valorează 5 lei, dar și despre a alege unul de 200 lei, în loc de 5 care costă 50 lei. Despre alegerile cele mai potrivite dintre cele potrivite, garderobe relaxate și 5 piese bune care fac cât 55 așa și așa. Și mă refer la cost și nu numai.

 

#IepuriiNuAuNevoieDeRimel. Filozofia sub care adun cosmeticale netestate pe animale. Dorința de a face acest lucru m-a condus spre o grămadă de produse noi, mai curate, mai apetisante, mai simple, mai eficiente, cu ambalaje din materiale biodegradabile sau pur și simplu cu un design spectaculos.

 

#AziNuVaMaiFiNiciodată. Despre bucuria fiecărei zile. Despre a trăi cu uimire și relaxare, dar și cu responabilitate și grijă. Despre a face ce îți place, dar și a-i respecta pe ceilalți în timp ce faci asta. Despre a fugi marți la mare, a purta ce poftești, a mânca înghețată fără vină, a nu te uita cu grijă peste umăr, despre fani reali, libertate, piruete și curaj. Toate acestea, în timp ce ești încântat, speriat, mirat, recunocător că… e azi.

 

#DauMaiDeparte. Mă bucură comentariile, aprecierile, colaborările, mesajele, invidia constructivă. Dar bucuriile grase vin atunci când cineva îmi zice că datorită mie a adoptat un câine. Sau că acum cumpără mai puțin. Că a descoperit o pălărie, o cremă, un designer, o plajă – datorită blogului meu. Nu, nu cred că lucrurile bune trebuie ținute secret, dimpotrivă. Cred că puterea, schimbarea, evoluția, bogăția vin atunci când poți zice, din toată inima: hai să îți spun ce am descoperit!

Pe Liana o găsiți pe AVETISIPEROZ.RO și vă recomand cu căldură contul ei de Instagram, atent curatoriat și foarte migălos conceput, ca un mix de obiecte alăturate atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional și din punct de vedere al principiilor etice pe care le promovează. De asemenea, tot Liana are și contul de Instagram „Iepurii nu au nevoie de rimel”, unde face postări despre cosmetice cruelty-free.

Fotografii: Avetisiperoz.ro

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK