Sunt un om al tabieturilor și al familiarității.

În sensul bun, zic eu, adică mă leg de locuri, de oameni, de obiceiuri și nu îmi e ușor să le schimb când apare ceva nou și mai atractiv.

Mă atașez în special de oamenii cu care călătoresc prin viață de ani de zile și care sunt vitali pentru mine, chiar dacă relația noastră nu a ieșit niciodată dintr-un anumit spațiu, fie el un cabinet, un salon, un local.

Povesteam acum câteva zile că prima persoană care a apreciat evoluția mea la sală din ultima vreme a fost fata minunată la care merg la masaj de peste 15 ani: Artemis de la Infrafit.

Nimeni nu se compară cu ea și momentul în care ajung pe masa de masaj simt că sunt în siguranță.

Ne știm reciproc poveștile de familie, avem glumițele noastre și ne cunoaștem reciproc firul vieții.

Mi-am dus toți membrii familiei la ea, de-a lungul vremii, iar de câte ori vreau să fac ceva în plus: o saună cu infraroșu, un detox, orice, tot la Infrafit merg, fiindcă o știu și pe Raluca, proprietara locului, de tot atâția ani.

La fel ca Artemis mai sunt câțiva oameni și câteva locuri unde mă simt acasă fiindcă avem o istorie împreună și ne-am văzut în diferite momente ale vieții.

Acesta este unul dintre avantajele înaintării în vârstă: nu aduni doar amintiri, aduni și oameni dragi.

De peste 15 ani, unghiile mele roșii sunt opera lui Mari de la Tribute Salon și când mă întâlnesc cu ea, la fiecare trei săptămâni, simt că mă revăd cu o prietenă veche.

Până la următoarea întâlnire deja mi se face dor să povestim.

Mari are acum o fetiță extraordinară și aștept poveștile savuroase despre ea ca și cum ar fi episoadele din SandyBelle, în copilărie.

Am fost acum câteva zile la Doncafé în Dorobanți și am stat la povești cu una dintre fetele minunate de acolo, pe care o știu de dinainte să rămână însărcinată.

Acum, băiețelul ei are nouă ani și am povestit despre lumea de azi și despre cum e să crești un copil în ea. Mai sunt multe chipuri familiare acolo, pe care le revăd săptămânal din 2014.

Café Athenée de la Intercontinental Athenée Palace este locul în care mi-am scris trei sferturi dintre articolele din carieră, probabil, și unde cunosc personal toate echipele care s-au perindat de-a lungul vremii.

Cu o fată minunată care a plecat mai demult, Sorina, sunt prietenă pe Instagram și îmi e drag de fiecare dată să mă revăd cu cei care au rămas.

Chiar simt că sunt niște vechi prieteni la care revin periodic, iar când localul a fost închis pentru renovare m-am simțit ușor dezrădăcinată.

La fel de specială e și echipa de la Le Bistrot Francais, unde am sărbătorit multe evenimente din viață. Proprietarii, familiile Preotu și Căpușan, sunt niște oameni deosebiți, iar Cătălin, Maître de maison, este chipul pe care îl asociez locului.

A fost o vreme când Cătălin a lipsit, iar când s-a întors am simțit că a revenit un prieten bun.

Toate torturile din familie se cumpără, de ani de zile, de la MaraMura, fursecurile cu stafide sunt numai de la Ana Baking & co. și 99% dintre mic-dejunurile luate în oraș vreodată au fost la Frudisiac. Au gust de acasă, deja.

Am același medic – Ana Maria Stoica – de la vârsta de 29 de ani, practic am crescut împreună și îmi cunoaște istoricul medical mai bine decât oricine. La un moment dat, am ajuns să facem și o emisiune împreună, Expert Talk by myhive.

Inclusiv relațiile care s-au încheiat au însemnat ceva important și continuă să fie speciale: până în ziua de azi o voi pomeni, în gând, pe domnișoara la care mergeam pentru tratamente cosmetice pe la 20 de ani, și care a plecat la un salon de top din străinătate.

Absolut nimic după aceea nu s-a mai comparat cu experiența pe care am avut-o cu ea, acesta fiind unul dintre motivele pentru care îmi fac singură, de ani de zile, toate tratamentele cosmetice.

Mi-e cel mai drag când mă revăd, după ani, cu oameni pe care i-am cunoscut în alte contexte ale vieții.

De exemplu, în anii 2000 exista pe Calea Victoriei un magazin numit IF GANAS, cu haine grecești superbe, unde mă întâlneam mereu cu o domnișoară blondă, frumoasă și fină, care știa mereu să dea sfaturi bune și cunoștea perfect produsele.

M-am regăsit cu ea, în alt magazin, la 15 ani distanță după ce IF GANAS s-a închis, și mi-a venit s-o iau în brațe: era ca și cum aș fi regăsit o colegă de bancă din liceu, exact acesta a fost sentimentul.

Chiar dacă sunt mulți oameni cu care nu m-am mai regăsit după ce afacerile respective s-au închis sau după ce ei au plecat intempestiv, încă îi am pe toți în minte și uneori mă întreb ce mai face unul sau altul.

E ciudat, dar uneori îmi trec fulgerător prin minte conversații, momente, și gânduri de genul: „Wow, ce o mai face X? Pe unde o fi?”

Librăria din cartierul Tineretului, la care mergeam în copilărie, avea două doamne librar, de modă veche, care mă numeau „fetița cu pălăriuță”, fiindcă părinții mei și bunicile mă purtau mereu cu pălărie de soare pe timpul verii.

Mi le aduc aminte până în facultate, mereu acolo, mereu amintindu-mi că eu eram „fetița cu pălăriuță” de odinioară.

Până într-o zi în care librăria s-a închis pentru renovare, s-a redeschis cu spațiul redus la jumătate (cealaltă jumătate a ajuns magazin de ciorapi), iar pe doamne nu le-am mai revăzut niciodată.

Mă gândeam aseară cam ce vârstă ar avea acum și am realizat, cu tristețe, că erau amândouă femei de peste 45 de ani la momentul la care ne-am cunoscut, între timp au trecut cam 40 de ani… și brusc, mi s-a strâns inima.

Sper că sunt niște doamne venerabile care încă se întâlnesc la o cafea și o carte bună, aceasta e imaginea din mintea mea.

Nu subestimați niciodată aceste relații din viețile voastre și nu le luați ca pe un dat.

Din ele se compune viața și tocmai de asta cred că ar merita, din când în când, să ne gândim la toți cei cu care ne intersectăm periodic și la ce înseamnă ei pentru noi.

O să vă pună un zâmbet pe chip și o să vă dați seama că aveți, într-un fel sau altul, un „trib” al vostru, format din persoane și locuri care vă fac să vă simțiți ACASĂ.