Dacă ar trebui să aleg un loc preferat din București, o clădire și o zonă adiacentă, aceea ar fi zona Ateneului Român.

 

Când mă plimb pe străduțele ei, uit uneori că sunt în 2021 și alunec încet înapoi în Micul Paris, cel pe care nu l-am trăit, dar pe care îl intuiesc și-l simt.

 

Hotelul Athénée Palace Hilton, cu cafeneaua lui de la parter (momentan închisă) este locul în care am scris multe povești din cariera mea, în care am făcut cele mai multe dintre interviurile mele și unde am auzit unele dintre cele mai palpitante frânturi de conversații.

 

Nu mai spun că acolo am văzut, pe viu, cam toate personalitățile României, fără să-mi propun asta. Într-o vreme aveam, pe Facebook, și un fel de „jurnal de frânturi de discuții”, în care consemnam lucrurile amuzante sau neașteptate pe care le auzeam fără să vreau. 

 

Preferata mea? O doamnă care, vorbind la telefon foarte tare, la masa de lângă mine, spunea cuiva: „Da, dragă, eu sunt un fel de Scarlett O’Hara a Romaniei”.

 

Tot acolo am găsit inspirație pentru articolul „Ce m-a învățat despre seninătate doamna de la masa de la geam”, în care am deslușit, fără să îmi propun, misterul doamnei care își parca mereu un superb Bentley decapotabil în fața hotelului.

 

Dar, înainte de povești și articole, Athénée Palace Hilton a însemnat pentru mine, ca adolescentă, primul contact cu ideea de lifestyle. Atunci mi-am pus prima dată problema că ar exista acest cuvânt și această noțiune.

 

Există și un motiv pentru asta: verișoara mea, mai mare cu 11 ani decât mine, a făcut parte din prima generație de profesioniști angajați atunci când Athénée Palace a devenit Athénée Palace Hilton.

 

Tocmai terminase facultatea și, împreună cu mulți alți tineri – actualmente profesioniști în poziții-cheie în diferite industrii – a intrat în fantastica școală a ospitalității care a însemnat venirea lanțului Hilton în România. 

 

Fiind doar o copilă, noul Hilton mă fascina și, privind retrospectiv, pasiunea mea pentru hoteluri a început exact atunci și acolo.

 

Până atunci, nu avusesem vreun motiv să intru într-un hotel din București, dar cum verișoara mea lucra acolo, a început să mi se pară un teritoriu mai prietenos și chiar familiar.

Așa am avut curaj să mănânc prima prăjitură la fosta braserie de la Hilton (pe locul în care se află acum magazinul Gucci), primele stridii tot acolo le-am experimentat (și, recunosc, n-am înțeles nimic din ele, eram prea mică) și inclusiv primul tratament cosmetic făcut vreodată s-a „întâmplat” în vechiul salon de înfrumusețare al hotelului.

 

Și, poate că sunt eu nostalgică sau trecerea timpului conferă amintirilor proporții grandioase, dar niciun tratament elaborat și high-tech din ziua de azi nu se compară, pentru mine, cu arta și client-service-ul fetelor care lucrau la acel salon în anii 2000 și de la care am învățat elemente de „rutină de beauty” (cum am numi-o acum) pe care le aplic și acum.

 

Într-un oraș care nu avea pe atunci cultura mersului la hotel pentru alt motiv decât cazarea, respectiv pentru experiență și pentru un anumit nivel al serviciilor, Athénée Palace Hilton a schimbat, pentru mine, regulile jocului.

Acesta a fost un mic preambul despre relația mea specială cu acest loc, care nu se va schimba niciodată.

 

Tocmai de aceea, când am primit comunicatul de presă despre actualul proces de renovare, mi-am dorit să scriu povestea completă.

 

De ce este Athénée Palace Hilton un loc atât de special?

 

Început în 1912 și terminat în 1914, Athénée Palace s-a ridicat pe locul fostului Han Gherasi, după un proiect realizat de arhitecții Daniel Renard și Téophile Bradeau.

 

Cel dintâi, Renard, este considerat principalul reprezentant al mișcării Art Nouveau în România, datorită unui edificiu emblematic: Cazinoul din Constanța.

 

La momentul lui, Athénée Palace a fost prima clădire cu mai multe etaje și cu structură din beton armat, devenind în același timp un simbol al efervescenței unei epoci în care România descoperea rafinamentul.

 

Ce însemna Athénée Palace la început de secol?

 

Însemna 149 de camere și 10 apartamente decorate stil Ludovic al XIV-lea, cu mobilier lucrat în Anglia și Franța, un restaurant la parter și o sală stil baroc de 305 metri pătrați.

 

În cartea „De la Hanul Șerban Vodă la Hotel Intercontinental”, de Ion Paraschiv și Trandafir Iliescu, hotelul este prezentat astfel:

 

”La început și până la începerea primului război mondial, restaurantul a fost condus de baronul de Marsey. șef bucatar a fost Dubois, iar maître d’hotel Chambasse. El servea la masă fiecare client cu plat-de-jour, aflat pe un cărucior argintat. Mâncarea era încălzită permanent cu o lămpiță de spirt camuflată. Plat-de-jour diferea de la o zi la alta. Era fie jigot de berbec pe fasole albă, fie mușchi a la Wellington, piept de vițel umplut, carec de porc pe varză călită. Bucătăria era exclusiv franceză.

 

La parter, se afla o băcănie cu delicatese, un restaurant și un bar. Tot aici funcționa și vestitul salon de frizerie și coafură  al lui ”Ionică”. Barmanul de la Athénée Palace și coafezele de la Ionică erau persoanele cele mai informate din București. Ionică era frizerul personal al lui Carol al II-lea. ”

 

În „Patul lui Procust” de Camil Petrescu, când sofisticata doamnă T face lista pentru micul „banchet în doi” pe care ea și Fred îl plănuiesc în noua lor garsonieră, cititorul află că totul se poate cumpăra de la băcănia de sub Athénée Palace.

 

Deloc întâmplător, în literatura română, deopotrivă clasică și contemporană, Athénée Palace este un reper nelipsit, fie menționat în treacăt de personaje, fie chiar loc de desfășurare a evenimentelor.

În 1937, hotelul a cunoscut prima mare transformare din istoria lui.

 

Arhitectul Duiliu Marcu, același care a realizat Palatul Elisabeta și Palatul Victoria, a păstrat spiritul clădirii, simplificând însă imaginea sa.

 

Într-o combinație de clasicism cu elemente Art Deco, noul Athénée Palace – cu interiorul și fațadele schimbate – devine un simbol al modernismului anilor 30 și începutul unei noi lumi, care se anunța promițătoare.

 

Atracțiile  Athénée Palace  în perioada interbelică?

 

English Bar şi sala „Le Diplomate”.

 

English Bar-ul era unul dintre cele mai populare localuri din Capitală, un loc în care băuturile fine, cocktailurile și trabucurile transformau în realitate senzația de Mic Paris al Europei de Est.

Sala „Le Diplomate” se află pe lista monumentelor istorice, fiind parte din Patrimoniul Național, dar este și un etalon al acusticii.

 

Stând în mijlocul cupolei, îți auzi propriul ecou, iar cei din sală ascultă discursul fără distorsiuni.

 

Pentru că în acea perioadă nu existau microfoane, era o modalitate pentru orator de a se auzi foarte bine și a nu fi deranjat de alte eventuale zgomote din sală.

 

Holul grandios al hotelului, Les Colonnades, cu coloane din marmură și candelabre, era, totodată, un simbol al arhitecturii Belle Époque.

Despre acea perioadă de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial, contesa Waldeck, corespondentă a săptămânalului american Newsweek la București, a scris o carte intitulată chiar „Athénée Palace” (publicata in română la Humanitas), în care vorbește despre contradicțiile politice ale vremurilor, despre apăsarea noii ordini economice și despre faptul că Bucureștiul devenise placa turnantă a serviciilor secrete europene.

 

Din încăperile spectaculosului Athénée Palace, contesa Waldeck privește istoria desfășurându-se în fața ochilor ei.

 

În 1965, o grădină, un restaurant, un bar de zi și o terasă sunt adăugate proiectului, iar după Revoluție începe o altă modernizare, în două etape, pentru a integra Noul și Vechiul Athénée Palace.

Pe de-o parte are loc renovarea celor 132 de camere din „Aripa nouă”, construită în 1965, iar pe de altă parte reabilitarea fațadei hotelului și a camerelor din ”Aripa veche”, construită în 1914.

 

După ce, în 2020, hotelul a fost închis pentru prima oară în istoria lui în timpul lockdown-ului (nici măcar războiul nu reușise să-i închidă porțile), actualul proces de renovare pornește de la o îmbinare de contemporan și clasic.

 

Păstrând istoria locului, cei de la Hilton promit să aducă tehnologia și soluțiile de ultimă oră în ecuație. 

 

În toată această perioadă, hotelul rămane deschis, oferind servicii de cazare în aripa care nu este în curs de reabilitare și în spațiile publice de la parter, restaurantele, terasa și sălile de evenimente (care au fost renovate anterior).

 

Ultima oară am stat la Hilton în postura de client la final de martie, pentru o aniversare specială, și mi-am readus aminte de ce iubesc acest loc.

 

Și, chiar dacă deocamdată colțul meu favorit, cafeneaua de la parter, rămâne închis, eu una aștept cu nerăbdare să văd „Noul Athénée Palace”.

Pentru mai multe povești și inspirații, mă puteți urmări și pe pagina mea de Instagram.