Despre tot ce-i fin și fain

Ce m-a învățat despre seninătate doamna de la masa de lângă geam

By 20 aprilie, 2016Virtues
read time 1 min
Foto: helenmirren.com
 
20 aprilie, 2016

Ce m-a învățat despre seninătate doamna de la masa de lângă geam

Am știut mereu un lucru: că vreau să îmbătrânesc exact ca una dintre acele doamne cochete pe care le vezi la Paris, sorbindu-și cafeaua cu un Vogue în față, apoi luând-o la pas pe Rue du Faubourg Saint-Honoré, pentru a se uita la vitrine și a intra în vorbă cu vânzătorul de la Hermès. Același de acum 30 de ani.

by

Nu îmi este teamă de bătrânețe și n-am avut niciodată spectrul îmbătrânirii, tocmai pentru că seninătatea unor asemenea personaje m-a umplut mereu de speranță. Toate vârstele sunt parte din viață, așa că n-am alergat niciodată după tinerețe fără bătrânețe și nici n-am făcut o dramă din primul rid de expresie sau primul (și singurul) fir de păr alb. Am sentimentul că voi fi cândva o doamnă interesantă, dar mai ales îmi doresc să fiu una senină.

Senină cum era doamna pe care am privit-o astăzi la prânz.

Mi-am luat laptopul și am venit la cafeneaua mea preferată (despre care am scris AICI) pentru a termina câteva texte, a scrie vreo 20 de emailuri și a-mi limpezi puțin gândurile și inspirațiile. La una dintre mesele de lângă geam se afla o doamnă simpatică, blondă, la un început de 60 de ani, aceeași doamnă care, într-o zi însorită de final de martie, îmi lămurise una dintre marile legende urbane ale acelui colț de București: cine este posesorul Bentley-ului negru care se află mereu parcat în fața hotelului Hilton?

Ei bine, această doamnă este posesoarea și, din câte înțeleg, un oaspete permanent al hotelului. Nu a fost prima dată când am văzut-o, dar a fost prima dată când ne-am nimerit în același spațiu pentru o perioadă mai lungă de timp. Jumătate din personalul hotelului a trecut să o salute, cunoștea pe toată lumea, iar în decursul celor 2 ore cât am stat acolo s-au perindat pe la masa ei personaje dintre cele mai interesante, cu care a vorbit, pe rând, în engleză, spaniolă și română. Ceea ce m-a impresionat nu a fost faptul că știa pe toată lumea și că toată lumea părea să o știe, ci prezența ei. Ceea ce răspândea în jur.

 

Blondă, cu părul prins lejer la spate și ochelari cu rame negre, pantaloni negri, balerini Chanel tot negri și o jachetă gri, asortată cu geanta, era îmbrăcată elegant, relaxat, adecvat vârstei și totuși cu un „vibe“ tineresc. E straniu să poți evalua sufletul unui om la prima vedere, dar am avut senzația pregnantă că am în față o adolescentă. O adolescentă cu câteva riduri de personalitate, cu o viață pe care o bănuiesc extraordinar de bogată în întâmplări și cu înțelepciunea unor decenii trăite. Dar, totuși, o adolescentă.

Eu stăteam cu o prezentare powerpoint deschisă, înțepenită la al 11-lea slide, cu 3 documente începute în paralel (așa lucrez, inspirația mea funcționează minunat pe multitasking), cu Outlook și Gmail pe fundal, cu telefonul la al 4-lea apel ratat și cu un teanc de foi lângă. Și, în tot acest uragan informațional, tocmai primisem 2 mesaje noi pe Whatsapp, la care ar fi trebuit să răspund. Îmi amintesc că am tras aer în piept în ceva e semăna mai mult a oftat, iar când am ridicat privirea, am văzut-o pe ea.

Se uita în meniu și zâmbea. Acel gen rar de zâmbet care nu este altceva decât manifestarea exterioară a unei ample fericiri lăuntrice. Vârful icebergului, expresia unei liniști desăvârșite. Și, în toată vâltoarea lucrurilor pe care le aveam de făcut, am stat un minut și am privit-o pe furiș, fără să mă observe.

 

69563ed553b6f08db467c6b2ed21d068

 

I-am analizat mimica, zâmbetul, acea seninătate pe care eu una nu am prea văzut-o nici măcar la oameni mult mai tineri. O bucurie de a trăi, un mod de a privi în jur, nu doar foarte prezentă ci în același timp foarte satisfăcută de prezent. A schimbat câteva vorbe cu chelnerul, a chicotit, a trecut de la mirare, entuziasm și zâmbet – toate sincere – în decursul a trei minute și apoi și-a așezat liniștită telefonul pe masă și a privit pe geam.

 

În același timp, în dreapta mea s-a așezat o altă doamnă, mai tânără decât „doamna Bentley” cu vreo 10-15 ani, după estimările mele. Îmbrăcată în gri, la fel de elegantă, cu tot arsenalul Chanel-Prada-Gucci, a cerut o salată, s-a așezat la masă și s-a ghemuit asupra telefonului. La un moment dat s-a ridicat să aleagă un croissant din vitrina cu dulciuri și atunci am privit-o. Încruntată, ușor nervoasă, cu o tristețe imperceptibilă pe chip, dar totuși adânc întipărită. Părea aici și totuși departe.

 

Nu știu de ce, dar mi-a inspirat tristețe. Era o femeie încă frumoasă, îmbrăcată cu gust, cu o carieră, cu o viață plină probabil. Și totuși, dacă aș fi avut de ales între a-i semăna ei sau doamnei de la geam, m-aș fi dus din tot sufletul către imaginea acelei femei cu ochelari și zâmbet poznaș.

De multe ori spunem că vârsta nu contează, că e doar un număr, dar suntem ipocriți. În cea mai mare parte a timpului contează. Contează când suntem prea tineri ca să fim luați în serios. Contează când trecem de pragul psihologic dincolo de care am mai putea s-o luăm de la capăt. Contează când facem 30 de ani sau 40 și ne privim în oglindă simțind că timpul trece prea repede. Contează, în adâncul sufletului, mai mult decât vrem să recunoaștem față de noi înșine.

img-diane-keaton-the-big-picture_164207196441

Foto: Vogue.com

Și apoi mai sunt și momente de grație, cum a fost cel trăit de mine în acea micuță braserie de București, când simți cu toată ființa ta că vârsta nu valorează nimic, că nu are niciun ascendent asupra sufletului omului, nu când sufletul e atât de puternic și de senin. Ori poate e senin tocmai datorită vârstei și lecțiilor învățate?

 

Aș putea spune că, atunci când voi fi bătrână, aș vrea să fiu ca doamna de la geam. Doar că ar fi parțial o minciună. Realitatea e că aș vrea să fiu ca doamna de la geam chiar acum, cât sunt tânără. Aș vrea să reușesc să fiu așa zi de zi, indiferent de anotimp, vreme sau de capriciile vieții. De câte ori am văzut-o pe doamna blondă cu ochelari negri, era la fel de vivace și de zâmbitoare. Acum a fost doar prima ocazie de a o privi cu atenție.

 

Știu ce gândiți în acest moment. Poate că doamna despre care vorbesc nu are mari griji în viață, nu are un job solicitant sau stresul unei vieți agitate și poate că așa și este. Doar că, vedeți voi, asta nu prea contează până la urmă. Oamenii sunt senini sau nu, în general sunt senini pur și simplu, indiferent că au joburi, sarcini multe sau orice altceva de gestionat. 

Seninătatea nu e ceva ce obții apăsând un buton de on/off în funcție de cum îți convine. ESTE pur și simplu. Și, în fața acestui dar, vârsta devine cu adevărat un număr fără valoare.

3 Comments

  • Anca Ioana Vidaeff spune:

    Anca here who wrote above, so sorry there are a few spelling mistakes!!

    My apologies!

    Anca

  • Teodora spune:

    Atunci cand posibilitatile iti permit, cred ca nu e prea dificil sa ajungi in postura acelei doamne, desi ai nevoie de ceva mai mult decat partea financiara. Totusi, dupa cele descrise, parea a fi genul de persoana care sa nu tina cont de statutul social al unei persoane, stiind ca ea se afla deja la un nivel destul de inalt si totusi lumea o apreciaza foarte mult, asta denota un caracter extraordinar.

    • Anca Ioana Vidaeff spune:

      A friend of mine forwarded on to me this article… I i am not sure this is an article about me!

      It is well written!… if it was intended to reoresent/ capture me, … well i am a little humble.., well well it nade me feel hunmbble!!

      I do not behave @ programmed…I particularly live people.. perhaps because i am at times lonely even sorounded by oeople…

      Anyway i want to most enfaticly thank tha young lady who wrote so nicely about the @Kady in the window”!! Thank you , if it was aboutt me or not!, but it was sesitice, elegant.. almost from another age!!

      Utterly marvellous

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.