Despre tot ce-i fin și fain

Toți vrem să fim creativi, dar fără muncă

By 27 iulie, 2016Frivolities
read time 10 min
 
27 iulie, 2016

Toți vrem să fim creativi, dar fără muncă

Fiecare perioadă vine cu termenii ei ,,sexy”. Creativ. Disruptor. Influencer. Trendsetter. Toți ne dorim să punem semnul de egalitate între propria persoană și aceste denumiri cu iz bombastic, uitând că în spatele lor se află lucruri mult mai lumești și prea puțin sexy, precum muncă, efort, exercițiu.

by

Dacă întrebi orice tânăr proaspăt-ieșit de pe băncile facultății ce-și dorește să facă, în 90% dintre cazuri răspunsul va fi ,,Nu știu exact, ceva creativ”. Toți vrem să fim creativi, să fim ,,out of the box”, ,,disruptori” și alți termeni vehiculați cu atâta elan încât ajungem să ne chestionăm însuși sensul vieții dacă job-description-ul nostru nu-i include. Și da, e grozav să faci o activitate creativă, doar că tot 90% dintre repondenții de mai sus au o viziune profund superficială și distorsionată despre creativitate.

 

În ultima perioadă, ori de câte ori un tânăr creativ mi-a solicitat ajutorul legat de scris, i-am spus ,,Bine, gândește-te la ceva care te interesează să explorezi, ceva care te pasionează și propune-mi un subiect. Ceva în care crezi tu cu adevărat”. Răspunsurile au variat de la uitat complet, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, la ,,Dar nu știu despre ce să scriu”, la – trei săptămâni mai târziu – ,,Încă aștept să-mi vină inspirația”. Discutând mai atent cu fiecare dintre ei, mi-am dat seama că ideea lor de creativitate ca element dezirabil este, de fapt, o himeră. O himeră valabilă, de altfel, cam în toate domeniile care au legătură cu creativitatea.

Creativitatea despre care se tot vorbește în zilele noastre este înțeleasă de prea mulți ca o ,,viață fără griji și răspundere”. O viață în care te trezești când vrei, muncești când vrei (și când vine inspirația peste tine), iar cineva este mereu pe recepție pentru a te mângâia pe creștet de câte ori vine ideea salvatoare. ,,Vai, da, cât de creativ ești”.

Mulți tineri vor să fie ,,creativi” fiindcă au impresia că un om creativ nu are răspunderi, proceduri, rutină zilnică și, în esență, că scopul lui este doar să se plimbe fericit toată ziua, așteptând ideea genială. Iar dacă ea se lasă așteptată, nu-i nimic, timp e destul.

shutterstock_118132375

 

Ceea ce nu știe majoritatea oamenilor care se bate cu pumnul în piept că vrea ,,job creativ” este că adevărații oameni creativi – și am avut norocul să cunosc destui prin prisma meseriei – sunt unii dintre cei mai organizați, disciplinați și muncitori oameni. De cele mai multe ori, muncesc de două ori mai mult decât media, iar creativitatea lor se bazează pe experiență, pe trial & error, pe o viziune matură și globală a activității pe care o fac. Da, există și acel 1% de ,,sclipire”, dar un procent nu ține pe umeri un univers de 99 de procente-lipsă. Și tocmai de aici suntem toți tentați să începem: de la 1%. De ce? Pentru că sună mult mai ușor.

 

Imaginea creativului în societatea noastră este, pentru tinerii fără experiență, mai curând a geniului neînțeles care stă în turnul lui, face doar ce vrea și când vrea și, din când în când, iese în lume pentru a mai smulge niște aplauze pentru o idee revoluționară. Doar că și procentul oamenilor de acest tip este tot un 1%. Pentru noi, restul de 99%, creativitatea se bazează, de fapt pe:

DISCIPLINĂ

Nu poți fi creativ dacă-ți irosești zilele degeaba, dacă te culci când apuci și te trezești când ai chef, dacă viața ta de guvernată de ,,Ce-o fi, o fi…”. Toți oamenii creativi vorbesc despre disciplină, despre ritualuri care îi țin în priză (mișcare, relaxare, meditație, ore de citit). Cei mai inteligenți oameni din lume sunt cititori avizi, învață mereu lucruri noi și caută tot timpul prilejuri de perfecționare.

 

Până și Kim Kardashian și alte starlete de categoria ei, la care ne uităm cu repulsie și admirație deopotrivă, sunt mașinării de marketing bine puse la punct, adesea cu o agendă draconic de detaliată. Da, au oameni care le spun ce și cum să facă, dar asta tot implică o disciplină zilnică și multă muncă, chit că în contextul lor munca înseamnă ședințe foto, apariții, interviuri, reclame și altele. Citeam de curând studiul Harvard Business School despre bloggerița Chiara Ferragni și proiectul său, ,,The Blonde Salad”. Cei mai mulți oameni ar spune, intrând pe contul ei de Instagram, ,,Ah, e o fată talentată care călătorește și face poze frumoase pe un blog”.

 

Când citești acel studiu (apropo, îl găsești aici, pentru 14 dolari, dacă te interesează) îți dai seama că, de fapt, Chiara este o corporație în miniatură, cu proceduri, strategii, cu fiecare pas atent cartografiat și analizat, care muncește enorm și pentru care acele fotografii ,,casual” de pe Instagram nu sunt decât vârful icebergului. O zi din viața ei seamănă cu ziua unui CEO de companie, cu întâlniri, raportări, ședințe și lucruri despre care niciunul dintre milioanele ei de followeri de pe rețelele sociale nu au habar. O avere de 8 milioane de dolari, cât a strâns Chiara doar din ,,The Blonde Salad”, nu se face doar prin câteva poze creativ-concepute pe Instagram, deși cu siguranță această variantă este mult mai atractivă pentru urechile noastre.

shutterstock_127432109

 
EXERCIȚIU

La actori există o vorbă: ,,cea mai bună replică spontană este cea repetată de acasă”. Dincolo de glumă, cam așa este în orice domeniu care are cât de cât tangențe cu creativitatea. Faptul că acum scriu un articol cap-coadă în 15 minute este produsul anilor în care le-am scris în 2 ore, apoi într-o oră, apoi în 30 de minute. Al anilor în care am practicat meseria, m-am întâlnit cu oameni, am citit și m-am șlefuit eu pe mine.

 

La fel se întâmplă și cu oamenii de publicitate și de marketing cărora le vin idei-fulger, cu managerii care intuiesc imediat o oportunitate bună de piață, cu floristul care creează un buchet ,,din ochi” sau cu arhitecții care reușesc să ,,vadă” instantaneu imaginea unui apartament sau a unei case din momentul în care au spațiul în fața ochilor. Da, au talent, au acea sclipire, dar mai presus de orice, 99% dintre ei au exercițiul creației.

 

Când îi spun unui tânăr care vrea să scrie – folosesc ca exemplu domeniul meu, fiindcă pe aceasta îl cunosc cel mai bine – că inspirația e o chestiune de exercițiu și nu de așteptare, că trebuie să citească, să scrie și să rescrie (chiar și prost la început, dar încerce, să se lupte cu niște idei), să reviziteze texte și să-și vadă greșelile, să întrebe și să își hrănească mintea cu oameni, experiențe, cu observația vieții de zi cu zi… ei bine, de cele mai multe ori citesc în privirea lui… goliciune. Chiar dacă mă ascultă, cuvintele mele nu ating nicio coardă, nu ricoșează în nimic. E frumos să vorbești despre creativitate, e mai puțin frumos să vorbești despre muncă.

MOTIVAȚIE

Am scris la un moment dat un articol exact pe această temă, intitulat ,,Tu de ce te trezești dimineața?”. Creativitatea nu vine fără o doză consistentă de motivație, de elan, iar bătălia multor tineri cu vise mari și intenții nobile se sfârește înainte de a începe tocmai fiindcă habar nu au ce le place.

 

Bombardați fiind cu un miliard de variante, opțiuni, alegeri, posibilități, luarea unei decizii e tot mai anevoioasă și improbabilă. Ca urmare, în absența unui punct central de interes, fie el și vag, creativitatea chiar devine o himeră. Vrei să fii creativ, simți că poți să fii creativ, dar nu te poți decide încotro să-ți canalizezi energia. Deși pare o non-problemă, am întâlnit multe cazuri de acest fel, unele chiar aflate la limita depresiei. A nu ști ce vrei este, de cele mai multe ori, o nefericire chiar și mai mare decât a vrea ceva și a nu obține acel lucru.

 

Dacă vrei să fii ,,creativ”, găsește mai întâi ceva care să-ți placă la nebunie, indiferent dacă e botanică sau branding personal. Încearcă o sută de domenii, dacă e nevoie, pânâ îl găsești pe cel în care te poți desfășura în voie. Și, după ce l-ai găsit, explorează-l centimentru cu centimetru. Muncește, creează și nu aștepta să te găsească inspirația pe tine. Caut-o tu pe ea, peste tot.

shutterstock_98947244

 

Foto: Shutterstock

14 Comments

  • Silvia spune:

    Mi-a sarit inima la fiecare fraza scrisa de tine, pentru ca si eu, mult timp, m-am asezat frumos „in asteptarea inspiratiei”. Citisem demult un interviu al unui pictor, Chuck Close, care m-a trezit din procrastinare – „Inspiration is for amateurs – the rest of us just show up and get to work.” A fost unul din momentele in care mi-am pus la modul serios intrebarea – Ce vrei sa fii – amator sau un profesionist? Cred ca raspunsul nostru face diferenta dintre „asteptarea muzei” si „creatia finala”. Iti multumesc pentru aceasta postare pentru ca mi-ai redus aminte de lucrurile si pasiunile importante din viata mea.
    In alta ordine de idei, vreau sa te intreb daca faci un to-do-list de planificare a materialelor pentru blog – cat e planificare si cat e raspuns la evenimente/intamplari curente (real-time response)?

    • Buna, Silvia! Mare dreptate are Chuck Close 🙂

      Ca raspuns la intrebarea ta: unele materiale mai mari si complexe (cu mai multa documentare si multe detalii de verificat) sunt planificate, in sensul ca imi vine ideea si ma gandesc ,,Gata, ma apuc de lucru la un articol pe tema asta, pentru luni/marti/saptamana viitoare”. Cele mai multe insa sunt raspunsuri la ganduri care-mi vin spontan, la lucruri care mi se intampla in ziua respectiva sau care-mi raman in minte cand ajung acasa seara si ma apuc de scris. Eu scriu dimineata foarte devreme sau seara dupa ce ajung acasa. Cred ca blogul – si scrisul in general – reprezinta un organism viu. Nu prea poti planifica 100% si nici nu-mi place ideea asta. Sunt, insa, foarte organizata, iar asta ma ajuta. Si scriu foarte repede, ceea de din nou ma ajuta. Daca imi vine o idee, in 40 de minute maximum textul e gata, cu tot cu ilustratie, corectura etc. Sper ca te-a ajutat un pic raspunsul meu.

    • Silvia spune:

      Diana, iti multumesc pentru raspuns. M-a ajutat mult 🙂

    • Ma bucur mult 🙂 Oricand!

  • Paula spune:

    Ce bine ai pus punctul pe i. M-ai trezit oarecum si pe mine din visare 🙂 o sa incerc sa imi reorganizez prioritatile in asa fel incat sa am mai mult timp pentru studiu si incercari. Sunt inca novice intr-ale scrisului.

  • Rokolla spune:

    Eu cred ca educatia este de cele mai multe ori de vina. Ar trebui ca inca din scoli sa vezi exact spre ce ai avea inclinatie si inca de pe atunci sa iti poti da seama exact ce te atrage si spre ce ai cea mai mare inclinatie.
    Faculateatea este facuta de cele mai multe ori la impulsul parintilor iar alegerea este facuta dupa grilele de salarizare. Si daca termini facultatea si nu ai muncit deloc pana atunci … e grav. mai toti vor sa ai experienta. In concluzie esti iar pierdut in spatiu pentru ca in zona in care ai studiat nu te poti angaja pentru ca „nu ai experienta” si te intrebi ce ai putea face ca sa faci si tu niste bani pentru ca parintii nu te mai pot intretine intr-un oras mare.

    • Din pacate asa este. E o chestiune de noroc si de busola interioara (daca stii devreme ce iti doresti sau nu). Scoala nu prea te ajuta in directia asta, din contra. Tin minte si acum ca diriginta mea din liceu, o doamna minunata si calda de altfel, incerca sa ma convinga ca Facultatea de Farmacie (ea era profesoara de chimie) este tot ceea ce mi-as putea dori. Asta in conditiile in care activitatea mea preferata erau olimpiadele de romana si scriam piese pentru trupa de teatru a liceului. Ah, si detestam chimia. Ma bufnea rasul de cate ori incerca sa-mi explice cat de minunat ar fi sa ajung farmacista. Si mie si unei colege care era indragostita de literatura si care a ajuns doctorand in litere. Pe amandoua ne vedea farmaciste, pentru ca asta ii placea ei, nu pentru ca ar fi avut vreo legatura cu ceea ce eram noi ca individualitati. Acesta era genul de ,,career guidance” care se stia pe vremea mea. Nu erau intentii rele, dar efectiv erau rupti de realitatea de pe piata muncii si nici nu prea stiau sa detecteze talentele sau inclinatiile noastre. Am colegi care iubeau sa deseneze si au ajuns sa faca ASE, stiu fete care scriau poezii si au fost obligate de parinti sa dea la Medicina si tot asa… E trist.

  • Lorena spune:

    Mi-a placut enorm articolul, ca toate celelalte pe care le citesc in fiecare zi. Imi place mult modul in care scrii si de multe ori ma regasesc sau spun ‘si eu vreau sa fac asta’ sau ‘si eu vreau sa fiu asa’ .
    Insa acest articol ma sensibilizeaza intr-un mod aparte pentru ca fac parte din acei tineri care nu stiu ce vor. As face de toate, stiu ca sunt capabila sa fac multe, doar ca nu stiu ce sa slefuiesc sau prin ce metode sa o fac. Sunt putine persoanele care inteleg intr-adevar cat de mare si grava poate fi, din punct de vedere psihic, neregasirea pe plan profesional. Pentru exterior e doar un capriciu, un moft, o lene sau mai stiu eu ce, dar pentru mine e obiectivul principal, e o umilinta zilnica, e un ‘de ce?’ continuu, e mult plans si multa subestimare. Toate astea la 25 de ani.
    Te admir foarte mult pentru faptul ca te cunosti atat de bine la 30 de ani. Multa bafta!

    • Lorena, iti multumesc mult pentru mesaj. Cred ca singurul sfat pe care as putea sa ti-l dau e sa nu incetezi sa cauti. Sa testezi un pic din toate, sa citesti mult, sa fii mereu la curent cu tot ce apare nou (poate nu ai gasit ceea ce iti place fiindca meseria ta nu s-a ,,inventat” inca, zilnic apar noi domenii si job descriptions). Acum ai acces la atatea lucruri si la atat de multa informatie. De exemplu, de dimineata m-am inscris la un curs de actorie online tinut de Kevin Spacey. ACEL Kevin Spacey. Nu sunt actrita si nu intentionez sa devin, dar cred ca unele lucruri din discursul lui m-ar ajuta in vorbitul in public sau in alte aspecte ale vietii. Sau, in cel mai ,,rau” caz, ar fi niste ore de ascultat lucruri interesante, de la un actor fascinant. Asta ca idee, apropo de toate sursele de informare pe care le gasesti pe net, la o aruncatura de bat. Cele mai multe pe gratis sau cateva, mai pretentioase, la un pret rezonabil. Trial & error este cea mai buna metoda de a evolua, in orice 🙂 O sa vezi ca se va face lumina. Sunt oameni de 40 de ani care nu si-au gasit vocatia, fiindca nu au avut acces la atatea surse pe vremea lor. Tu la 25 de ani ai atata timp… nu te stresa, doar cauta. Multa bafta si tie! 😉

    • Monica spune:

      Lorena sa stii ca lucrurile sunt muuult mai simple. Eu anul asta implinesc 35 de ani si pot spune ca la varsta ta treceam cam prin aceleasi angoase. Este normal sa nu stii uneori ce vrei, mai ales la 25 de ani. Eu am aflat pe la 30 de ani ce vreau cu adevarat, dar si asta este relativ, pentru ca domeniul meu este in continua schimbare si dezvoltare. Ce m-a facut insa sa ma relaxez cam tot pe la varsa aia a fost faptul ca am realizat ca oamenii se impart in mare in 3 categorii… cei care stiu exact ce vor, stiu de mici asta si ajung sa faca foarte bine ceea ce fac. Oameni care nu stiu ce vor, dar nici nu-i intereseaza in mod deosebit, asa ca fac ce-au de facut, mai bine sau mai rau si sunt fericiti asa. Si mai exista a treia categorie, care nu stiu, dar cauta, iar cautarea asta ii dace frumosi, pentru ca este un drum anevoios in care ajungi sa inveri multe. Nu ajungi niciodata la final, pentru ca cu cat inveti mai multe cu atat vrei mai mult si asta te ajuta sa te dezvolti. Ajungi in schimb sa te impaci cu tine si sa face bine unul dintre lucrurile care iti plac, iar in fundal sa faci si celelalte lucruri pe care ai ajuns sa le indragesti pe drum.

  • Monica spune:

    Excelent articol! Nici daca-l scriam eu nu mi-ar fi placut atat de tare (nu ca as fi atat de „creativa” in acest domeniu) . 😉

    Ca si completare, dupa parerea mea, Creativitatea este un termen abstract ce insumeaza tot ce ai punctat. Cea mai buna explicatie ne-a dat-o un profesor din facultate, care ne-a dat delicat peste orgoliu… ca degeaba ai idei faine, daca tehnic nu poti stapani lucrurile in asa fel incat sa duci idea la bun sfarsit. Cum s-ar spune, degeaba vrei sa fii creativ daca iti lipsesc notiunile de baza, exercitiul constant si capacitatea de a te analiza ca performanta.

  • Teodora spune:

    Spot on articolul si cred ca se aplica la multe alte domenii. Multi vad doar succesul fara sa ia in considerare ca in spatele acestuia sta multa munca. Eu inca mai lucrez la partea cu disciplina, dar deja o practic la jobul meu total non creativ de pe parcursul zilei, incat seara imi place sa fiu ceva mai dezorganizata. Chiar si in conditiile acestea, tot reusesc sa postez un articol pe zi (exceptie weekendul pentru a alimenta creativitea cu experiente).

    • Foarte frumos, Teodora. Sa ai o activitate care iti hraneste sufletul mi se pare cel mai bun mod de a te mentine tanar la minte si entuziast. Am intrat pe blogul tau. E foarte dragut si se vede ca scrii cu suflet. Keep up the good work! 🙂

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.