Despre tot ce-i fin și fain

Copilăria mea miroase a pudră Caron și vinete coapte

By 30 ianuarie, 2016Myself
read time 10 min
 
30 ianuarie, 2016

Copilăria mea miroase a pudră Caron și vinete coapte

Mirosul este cel mai fin depozitar al amintirilor și, implicit, al nostalgiilor noastre. Tu cu ce parfumuri călătorești în trecut?

by

Cândva, un coleg m-a rugat să-i recomand un parfum bărbătesc, rafinat. „Cam ce ți-ar plăcea?”, l-am iscodit eu. „O esență lemnoasă, o aromă proaspătă, poate ceva mai dulce?”. „Vreau un parfum care să mă facă să uit”, a venit răspunsul lui și am fost tentată pentru o clipă să-i spun că – dacă ar exista într-adevăr așa ceva – toți am fi deja la coadă, aliniați cu câte o sticluță în mână, exact ca pe vremea lui Ceaușescu, când parfumul se dădea „vărsat”, în rând cu făina și zahărul.

 

1373W

 

Din păcate nu există parfumuri care să te facă să uiți. Există, în schimb, parfumuri care să-ți aducă aminte de toate lucrurile pe care le-ai fi vrut uitate. Nu există memorie mai profundă și mai ușor accesibilă decât cea olfactivă.

 

Parfumul adolescenței mele avea extract de mimoză și l-aș recunoaște dintr-o mie, chiar dacă nu se mai fabrică de cel puțin 15 ani. N-o să uit niciodată cutia metalică galbenă, în care se afla sticluța de aceeași culoare. N-am purtat niciodată „Yellow Jeans” la propriu, dar acel parfum miroase a anii mei de liceu și, de câte ori privesc fotografii cu mine de la acea vreme, am senzația stranie că-l simt pentru o clipă în nări.

 

dolce-and-gabbana-sicily

 

Există un parfum pe care l-am folosit prima oară în ziua în care un băiat înalt, brunet, cu ochi căprui, mi-a zâmbit pentru prima dată și mi-a spus „Vi aiuto, signorina?”. Aveam doar 21 de ani pe atunci, dar de câte ori simt miros de „Sicily” de la Dolce & Gabbana, mă teleportez înapoi în acel august italienesc în Alpi și aproape că-mi vine să strâng mai tare cardiganul meu de lână în jurul taliei, ca să nu simt răcoarea vântului de munte.400e79342826b1ed66556e6904e54f71

 

Apoi, în ton cu vârsta, a venit „Coco Mademoiselle”, pe care l-am purtat în toate momentele decisive ale primilor mei 30 de ani. La admiterea în facultate, la toate interviurile de job prin care am trecut vreodată, la „prime întâlniri” importante, la stagii de care depindea viitorul meu, în prima zi la Forbes și în seara în care am scris primul articol pentru Cosmopolitan.

 

L-am purtat la lansarea cărții mele și la prima apariție live la televizor, iar de câte ori îi simt mirosul dulceag-lemnos, mă simt în siguranță și îmi aduc aminte că sunt o învingătoare. În fond, am trecut împreună prin atâtea…

 

Mirosul pudrei Caron este mirosul mamei. Sau viceversa. Cert e că, de câte ori mă strânge în brațe, îmi aduc aminte de cutia rotundă, cu pămătuf, cu care se pavoaza când eram copil. Mirosul a rămas cumva același, amestecat cu aroma de Impulse – Incognito, celebrul spray al anilor ’80, și cu „Dior – Dolce Vita”.

Dintr-un alt registru, iubesc pur și simplu mirosul de pește proaspăt. Când îl simt, închid ochii și mă teleportez înapoi în copilărie, în bucătăria bunicii din Botoșani, după ce venea înapoi de la pescărie cu o sacoșă mare cu pește proaspăt. Se apuca apoi să-l curețe, alături de mama, nu înainte de a tapeta bine bucătăria cu ziare, pentru ca solzii să nu sară care-ncontro.

 

Chiar dacă peștele gătit de mâinile lor era delicios, adevăratul festin consta în așteptarea mesei, urmărirea febrilă a procesului de curățare, feliere și migala plină de dragoste cu care mamaie adăuga fiecare condiment. Când simt miros de pește proaspăt, închid ochii și-i țin așa câteva secunde. Și aș da orice ca, atunci când îi deschid, să mai fiu măcar pentru un minut în bucătăria din Botoșani, cocoțată pe un taburet lângă mamaie.

 

Tot de mamaie se leagă mirosul de vinete coapte, deliciul absolut al copilăriei mele. Plecam împreună la piață pentru a alege cele mai frumoase vinete și, de cum le zăream pe tarabele zarzavagioaicelor, începeam să-mi imaginez cât de gustoase vor fi după ce mamaie le va fi copt pe plită.

 

Când simt acel miros de vinete coapte răzbind dintre blocuri sau strecurându-se prin geamul uitat deschis al bucătăriei vreunui vecin, mă simt profund nostalgică. Uneori, o simplă vânătă coaptă poate aduce toată fericirea din lume.

 

La fel și zambilele. Ele sigur aduc fericirea. Sunt născută în luna lor, martie, iar cel mai frumos cadou pe care mi-l doresc în fiecare an este un buchet imens de zambile. Nu e nimic mai grozav decât să-mi afund nările în buchetele de zambile și să inspir adânc. De fapt… ba da.

Să-mi afund nasul în revista proaspăt-sosită de la tipar, încă aproape caldă, și să simt mirosul de hârtie lucioasă. Miroase a vacanța de iarnă, miroase a toate cărțile pe care le-am citit în verile interminabile ale copilăriei, miroase a toate visele mele de copil, care s-au împlinit în prezent. Fiindcă azi, acea hârtie poartă pe ea și ceea ce scriu eu.

Scriitorul Patrick Süskind spunea despre parfum că este acel dar pe care îl au chiar și lucrurile neînsuflețite. Povestea lui Jean-Baptiste Grenouille din „Parfumul”, copilul care se naște fără niciun miros și tânjește să-și creeze parfumul perfect pentru a fi iubit de cei din jur, m-a fascinat de la prima citire.

 

9780141031378

 

Deși am parcurs prima dată cartea în clasa a zecea, îl înțeleg pe Jean-Baptiste în fiecare dimineață în care sunt recunoscătoare că pielea mea are parfumul ei, că hainele mele miros „a mine” și că așternuturile mele miros a dimineață de vară când mă trezesc în ele. Că păturica mea de când eram mică încă miroase a copilărie și că în sufrageria părinților mei plutește aceeași aromă unică dintotdeauna, imună la deodorantele-minune care promit să-ți aducă în casă păduri întregi de brazi sau lanuri de levănțică. Miroase a „acasă” și e de-ajuns.

 

Dacă ar fi să găsesc un miros reprezentativ pentru fericire, aș alege unul foarte simplu, ca să-ți poți umple nările și sufletul cu ea și să miroasă exact ca într-o zi de august de acum 20 de ani. Să miroasă uneori a „Sicily”, alteori a pudră-pulbere Caron, iar câteodată să „trăznească” a pește-proaspăt, numai bun de mâncat alături te cei pe care-i iubești.

 

Tot schepsisul cu fericirea este că nu miroase aproape niciodată a lucruri scumpe, ci e neașteptat de ieftină. Nu costă mai nimic și poate fi inclusiv „furată” în drum spre serviciu sau în timp ce-ți bei cafeaua de dimineață. Are aroma zambilelor roz de lângă florăria pe lângă care treci zilnic sau miroase înțepător, ca raftul de noutăți de la librărie.

Fericirea miroase prea banal, prea comun ca s-o băgăm de multe ori în seamă, dar dacă am face-o am descoperi că, de fapt, e mereu acolo. Și, pentru cei mai norocoși dintre noi, încă mai are aroma plăcută, ușor aspră și atât de gustoasă a vinetelor coapte cu drag de bunica.

Foto: Pinterest

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



3 Comments

  • Nistor Dan Razvan spune:

    Foarte frumoasa întoarcere în trecut. Și pentru mine cele mai frumoase mirosuri, din anii copilăriei și a adolescentei sunt cele de la bunici, unde primăvară miroase a flori de cireș și de prun și mirosul acela de malurile râului de munte unde cautam păstrăvii curcubeu și lipanii, în cate-o bulboana mai adâncă sau la marginea unei stânci și mirosul de friptura la cuptor. . Și acum ca venii vorba de parfumuri momorabile și nu în ultimul rand de prima mea preferință în materie de parfumuri – CARON, aduc și eu în discuție eternul, distinsul și atemporalul TABAC BLOND de Caron (semnătura mea olfactiva), opera de arta a marelui Ernest Daltrof. Acest parfum va rămâne pentru totdeauna favoritul meu, alături de o mare capodopera a casei de parfumuri CHANEL.

  • florin spune:

    Copilaria mea miroase a struguri nohan , a stanjenei si a regina noptii.

  • Laura spune:

    Inca o data un articol al tău a deschis cutia mea cu amintiri…Mirosul de vinete coapte, din fiecare toamna in care bunicii mai cumpărau la piata legume si fructe de pus pe iarna. Vinetele se puneau la copt pe un gratar imens, in curtea casei, iar gustul cremei de vinete pe care o pregatea bunica e unic si bine ancorat in memoria mea.
    Anii de liceu sunt strinsi legat de mirosul de mere verzi al unui deodorant foarte folosit de colegele de clasa in vremea acea, iar misorul puterninc de DDT imi aminteste de serile petrecute la cinematograf .
    Mirosul puternic de spirt inca imi mai creaza o usoara stare de stres si-mi aminteste de spitalele di epoca de aur.
    Si eu sunt nascuta in martie si-mi amintesc zilele de primavara in care aerul rece si misorul ultimelor ninsori se alterna cu cel al zambilelor si narciselor pe care le vindeau floraresele in centrul orasului.
    Iar in ceea ce priveste Coco Mademoiselle a fost si este parfumul meu preferat, care-mi da o senzatie de relaxare si siguranta de sine. Imi aduce aminte de zimbetul unui pacient cu un simt olfactoriu de invidiat care stia ca sunt in tura pentru ca-mi mirosea parfumul deasupra mirosului de disinfectante, rani si moarte…si Coco Mademoiselle il ajuta sa ajung mental in locul lui fericit departe de iadul in care se afla…