Nu mă refer aici la vreo dietă anume, la cine-știe-ce ingrediente elaborate sau exotice, cu etichete multiple de ,,bio” sau ,,eco” (în care, mărturisesc, eu una nu prea cred). Mă refer la principiul logic și de bun-simț alegerii de alimente care cresc în regiunea ta. În afară cei care încearcă să mănânce alimente crescute pe plan local sunt numiți ,,locavores”, combinație între ,,local” și sufixul de la ,,omnivor/carnivor”.

Dincolo de faptul că, într-adevăr, este mai logic pentru mediu să mănânci ceva produs la 100 de kilometri în loc de un produs expediat de la 2.500 de kilometri depărtare, eu cred în acest ,,locavorism” în primul rând din motive de sănătate. Există multe teorii științifice care susțin, de ani de zile deja, că macronutrienții cei mai importanți pentru corp provin din plantele și animalele crescute în arealul geografic în care ne-am născut. E cumva o lege a firii, o legătură nescrisă între celulele din corpurile noastre și locul în care am venit pe lume.

Un măr din livada bunicilor poate fi mai hrănitor decât orice mango copt pe vapor în lungul drum către România. O pâine din grâu dur, făcută la noi, e mai nutritivă decât o pungă de semințe de hrișcă, o cereală sănătoasă dar cu care nu am fost obișnuiți să ne hrănim și care este mai degrabă apanajul popoarelor slave. O legătură de pătrunjel românesc sau niște condimente din mărar sau rozmarin sunt mai eficiente pentru sănătate decât semințe de chia, quinoa, ammaranth și tot ce se mai află prin magazinele cu produse bio. Le-am încercat și eu, le consum și eu uneori, dar această teorie mi se pare totuși nespus de logică.

Nu putem avea tot timpul o dietă ,,locavoră” – eu una, spre exemplu, iubesc peștele oceanic și fructele de mare, pe care nu le pot obține din producție locală – dar putem măcar să încercăm să încurajăm micii proprietari care știm sigur că-și cresc produsele în România.

Poate nu știm cât de eco sau bio sunt niciunele (cum spuneam, mi se pare ușor utopic dezideratul nostru de viață bio, având în vedere cât de poluată este planeta), dar măcar între un produs ,,standard” din afară și unul ,,standard” din România, să-l alegem pe cel făcut mai aproape de casă. Nu din patriotism, nu din spirit ecologist, ci pentru binele nostru. Iar dacă avem de ales la un moment dat între un super-fruct exotic și o pară românească de la țară, să alegem varianta cea mai simplă și pe care am fi devorat-o cu poftă în copilărie. Eu asta încerc.

La începutul primăverii am fost la Berlin la evenimentul de lansare al unui documentar despre industria bumbacului, făcut de Alexandra Cousteau, nepoata lui Jacques Cousteau, în colaborare cu National Geographic și C&A. Am scris atunci un material pentru ForbesLife, pe care îl găsiți aici, iar concluzia a fost șocantă: 24% dintre insecticidele și 11% dintre pesticidele care se folosesc în lume într-un an se duc către industria bumbacului.

Practic, orice tricou banal pe care-l cumpărăm este tratat cu câteva zeci de substanțe, care poluează solul și fac viața fermierilor de bumbac din lume un adevărat coșmar. Recunosc, până s-o întâlnesc pe Alexandra Cousteau nici eu nu mă gândisem că situația e atât de gravă, știam că bumbacul este o industrie poluantă, dar nu mă gândeam că lucrurile au escaladat într-un asemenea grad. Aceasta e partea urâtă a industriei de modă, despre care nu vorbește nimeni.

Să ne-nțelegem, asta nu înseamnă că de mâine nu mai consumăm modă. Ar fi ridicol și nimeni nu poate propune sau promite așa ceva. Putem încerca, însă, atunci când avem ocazia, să alegem mai inteligent ceea ce cumpărăm. Variante există. Branduri precum C&A (care a și susținut acel documentar), H&M și mai multe altele – de la mass-market la mărci de lux – au și produse din bumbac organic sau din materiale reciclate și mai prietenoase cu natura, care sunt marcate ca atare.

Du-te în magazine și caută-le, atunci când ai de ales între a cumpăra un tricou, o pijama, o bluză de blugi sau altă piesă ,,basic” pentru garderobă. Dacă produsul organic ți se pare scump, îl poți lăsa în raft, n-ai nimic de pierdut. De cele mai multe ori însă vei avea surpriza să vezi că prețul este același sau doar modic mai mare față de produsul din bombac convențional. Important e să privești mai atent, să citești etichetele și să te gândești de două ori dacă acel produs, în lumina celor de mai sus, merită cu adevărat un loc în dulapul tău.

Păstrează-ți viața bine ,,editată”, gândește-te că e exact ca o cameră goală în care încape doar ceea ce vrei tu să încapă. N-o supraaglomera cu balast care te va face să te simți confuz, îngreunat, nervos. Alege cu grijă, cu discernământ și practică un sistem pe care eu l-am testat pe mine: când cumpăr ceva, dăruiesc ceva. Dacă mi-am cumpărat o frumoasă rochie nouă, cu siguranță e vreo piesă din garderoba mea care stă uitată demult (întotdeauna avem așa ceva!) și care poate fi donată sau dăruită. E un echilibru care te va face să te simți bine. Încearcă-l.

Scriitoarea Dominique Loreau spunea în cărțile ei, ,,Arta simplității” și ,,Arta esenței”, că atunci când cumpărăm ceva, cumpărăm de fapt o parte din noi înșine. Să ne gândim la asta de fiecare dată când suntem ispitiți să mai adăugăm în acea cameră un element care nu ne folosește la nimic, ba chiar din contră.

Orice ai face, încearcă să gândești cu un pas înainte, la consecințele acțiunilor tale și încearcă să lași o amprentă cât mai senină, curată, clară în jurul tău. Când lași o sticlă aruncată într-un colț, gândește-te că e un reziduu care rămâne după tine și pe care cineva va trebui să-l strângă. Când lași ceva neterminat, gândește-te că rămâne undeva un cerc deschis, care îți va îngreuna sufletul peste ani. Când vorbești urât cuiva, gândește-te că îi strici ziua și dispoziția și că propagi în univers ceva negativ. Nu vorbesc aici de principii New Age și de teorii adormitoare, ci de idei de bun-simț. Ce ție nu-ți place nu face altor oameni sau altor lucruri. Vei fi uimit cât de bine te va face să te simți.

Înainte de a cumpăra, consuma sau alege ceva, chestionează-ți propriile principii de viață. Spre exemplu, eu una mănânc multă proteină animală, sub formă de ouă, pește, fructe de mare. Îmi place, recunosc. Tot așa cum recunosc că n-am fost crescută raw-vegan, ci cu supiță de pui, carne de vită din Ardeal și brânză de casă. Nu pot să vin acum și să spun ,,Vai, carnea este ceva îngrozitor”. Ar fi o ipocrizie fără margini.

În ultima vreme, însă, am evitat tot mai tare carnea. N-am citit nicio carte care să-mi răstoarne părerile, n-am avut nicio revelație, nu mi s-a întâmplat nimic. Pur și simplu mi-am dat seama că pentru mine, o mare iubitoare de animale și un om care plânge când vede un câine slab sau un căluț chinuit, eu care aș lua acasă toate animalele suferinde pe care le găsesc, pentru mine nu are sens încurajarea unei industrii care s-a remarcat în ultimii ani printr-o cruzime extraordinară.

Nu cred că putem trăi fără proteină animală și am citit destul la viața mea ca să înțeleg și de ce. Cred însă că putem să ne alimentăm fiind mai puțin cruzi, răi, egoiști. Pentru mine, renunțarea 90% la carne și asumarea unei diete cu ouă, pește și legume asta înseamnă. Firește că o să mai mănânc o sarma de Crăciun, firește că o să gust dintr-un drob la Paști, sunt lucruri ocazionale. Dar, dacă am de ales, voi alege o variantă mai puțin crudă. Repet, asta e regula mea, raportată la principiile mele. E un exemplu.

Acum gândiți-vă la voi înșivă. Ce vă deranjează la viața voastră și continuați să faceți? Problemele de sănătate și neliniștile noastre vin adesea din lucruri care sunt în discordanță cu ceea ce simțim de fapt în interior. Întreținem prietenii cu oameni care, de fapt, nu ne plac și ne încarcă negativ? Simțim că ne mințim singuri spunând și făcând unele lucruri când de fapt am vrea să facem fix invers și credem exact contrariul? Cumpărăm de la branduri despre care știm că produc în condiții îngrozitoare, cu oameni cărora li se încalcă drepturile minime și, deși avem o strângere de inimă, continuăm să cumpărăm fiindcă toată lumea o face?

Trăim multe lucruri ,,by default”, considerând că nu putem schimba mare lucru, deși nu suntem de acord cu mersul lucrurilor. Și, chiar dacă avem impresia că ele n-au legătură cu sănătatea și cu starea noastră de spirit, ne afectează mai mult decât credem. Când e o prăpastie între ceea ce gândești și ceea ce faci de fapt, și corpul va avea o problemă la un moment dat.