DINCOLO DE PORTOCALI, de Ioana Bâldea Constantinescu

 

Doi frați, cum nu se poate mai diferiți, se regăsesc așezați în oglindă în această carte.

 

Personajul central este cel mai misterios dintre cei doi, un scriitor excentric care dispare într-o zi, lăsând în urmă un manuscris enigmatic. De aici încolo, povestea fraților, a manuscrisului și a altor oameni de dincolo de timp se întretaie ca într-un labirint.

 

„Dincolo de portocali” este o carte stranie și frumoasă, ca un vis pe care ți-l amintești pe fragmente, pe bucăți disparate, și căruia nu-i cauți neaparat logica, tocmai pentru că e un vis și-l iei ca atare.

 

Deși subiectul nu mă atrăgea deloc (fac parte din acea categorie de cititori care nu gustă fantezii cu componentă istorică sau întoarceri în timp), această carte m-a prins în miezul ei datorită scriiturii Ioanei Bâldea Constantinescu.

 

Ioana are un mod incredibil de a face orice subiect să pară interesant, de la descrierea unei grădini paradisiace până la o rețetă de hering.

 

Tot ca un vis, de la un punct încolo am reușit ceva ce îmi este teribil de greu să fac de obicei: să suspend orice așteptări legate de continuitate sau de unitate a subiectului.

 

Am încetat să mă mai intreb cum se leagă un lucru de altul, dacă are sens sau nu, ori dacă mă mulțumește deznodământul.

 

Am mers, senină, împreună cu fluxul scriiturii, ca într-o formă ciudată de mindfulness, fără să-mi pese încotro mă duce.

Ca idee, dacă iubiți mâncarea, veți întâlni aici unele dintre cele mai vii și desfătătoare descrieri ale unor feluri de mâncare imaginare.

 

„PE CINE IUBEȘTI MAI MULT?” de Mihaela Buruiană

 

Este o carte despre generația noastră, a celor aflați actualmente între 30 și 40 de ani, la confluența dintre copilărie, maturitate și a doua tinerețe.

 

Volumul este o colecție de povești despre oameni care au trăit aceeași epocă și care au, în mod straniu și fascinant, același tip de nostalgii și de amintiri. Inclusiv vechea convingere că 40 de ani e undeva hăt, departe, și că pe ei n-o să-i ajungă niciodată din urmă.

 

Seria de povestiri scrise de Mihaela Buruiană merge de la dulce-amar la amar ca pelinul și înapoi, trecându-ne prin istorii care ne vor părea incredibil de familiare.

 

La final, rămâne senzația că toți am trăit practic aceeași copilărie nouăzecistă, la care putem privi acum înapoi cu senzația că destinul ne-a dus pe cu totul alte căi decât cele pe care le prevedeam în anii de jucat elasticul lângă bătătorul de covoare de la bloc.

 

RALUCA NU S-A CULCAT NICIODATĂ CU TUDOR, de Cristina Chira

 

Mai întâi m-a amuzat titlul – care este doar titlul primei povestiri din carte – dar după ce am început s-o răsfoiesc, în librărie, am știut că nu pot să plec fără s-o cumpăr.

 

Cartea lovește în niște puncte sensibile, fără senzaționalisme și artificii, fără să vrea să șocheze cu orice preț.

 

Singurul element oarecum atipic sau șocant este titlul, ales probabil pentru a atrage atenție asupra volumului.

 

Fără a fi vreo pudică sau pudibondă, am uneori impresia că literatura contemporană ține cu orice preț să folosească multe cuvinte dure, scene brutale sau scabroase pe alocuri, doar ca să arate că a sfărâmat pentru totdeauna tiparele trecutului și s-a dezis de dulcegăriile vechii scriituri.

 

De cele mai multe ori, asemenea artificii nu contribuie la emoția de ansamblu a cărții, ci doar la factorul șoc.

 

Scriitura contemporană este ca un adolescent rebel care vrea adesea să demonstreze că nu are tabuuri și că e liber să-și introducă și să-și extragă ce vrea și cum vrea. Ei bine, această carte NU face parte din acea categorie.

 

Cristina Chira, în schimb, nu încearcă să șocheze, ci doar să transmită niște emoții familiare, într-un mod care să fie pe înțelesul unei generații.

 

Scriitura Cristinei îmi amintește mai mult de scriitorii străini decât de literatura contemporană românească, fiindcă e lipsită de înflorituri și de paranteze, dar în același timp foarte expresivă.

 

Este o carte care se citește ușor, la care zâmbești, te încrunți și, în cele din urmă, te regăsești.

 

PATURI OCULTE, de Doina Ruști

 

O carte fantastică – la propriu și la figurat – și poate cea mai bună carte românească de realism magic pe care am citit-o până acum.

 

De la primele pagini nu am putut s-o las din mână, m-a vrăjit asemeni paturilor oculte din titlu, care au darul de a le schimba pentru totdeauna viețile celor care petrec o noapte în ele.

 

„Paturi oculte” este o carte care are totul.

 

În primul rând, scriitura plină de verv, care nu curge, ci șiroiește, te aleargă, te ia de mână, te face să vrei să gonești împreună cu ea.

 

În al doilea rând, are povestea presărată de mister, melancolie, dar și cu o ancoră puternică în universul Bucureștiului de azi și de altădată.

 

În al treilea rând, este o carte care izbutește o trecere atât de lină între lumi și epoci paralele încât nu pare nimic „pus cu mâna”.

 

Am mai citit și alte cărți ale Doinei Ruști, dar aceasta rămâne favorita mea absolută de la această autoare atât de talentată și cu o imaginație incredibilă.

 

Scriitura ei este atât de frumoasă și cu atâtea tășuri încât unele fraze simți nevoia să le citești de mai multe ori, doar ca să te bucuri de ele mai mult.

 

ALEARGĂ, de Ana Maria Sandu

 

Mai puțin o poveste clasică și mai mult un „stream of consciousness”, un nor de gânduri despre viață și lume, folosind ca pretext alergatul.

 

Este tot o carte a unei epoci și a provocărilor ei, relatate cu luciditate și amărăciune.

 

Nu este o carte neaparat tristă, ci mai degrabă una introspectivă.

 

Este ca o culegere a tuturor gândurilor care ne-au venit în minte de-a lungul timpului și pe care le-am alungat fiindcă nu eram dispuși să ne stăm cu ele, în tăcere, și să le lăsăm să treacă prin noi.

 

 

 

 

Pentru mai multe cărți, inspirații și personaje, mă puteți urmări și pe pagina mea de Instagram.