De multă vreme nu mai citesc cărți care s-ar putea înscrie cumva în categoria „How To”, adică volume care să-ți explice cum să schimbi lucruri la viața ta. A existat  o perioadă în care unele dintre ele îmi erau utile, dar acea perioadă a trecut. Singura excepție o reprezintă cărțile lui Dominique Loreau, această franțuzoaică stabilită în Japonia, de la care am învățat și continui să învăț o mulțime de lucruri. 

Am mai scris despre cărțile ei legate de simplitate, dar și despre modul în care mi-a revoluționat modul de a face curat în casă, iar la început de an am citit cartea ei – „Micul infinit” (apărută la Baroque Books) – despre cum putem transforma casa în care trăim și obiceiurile zilnice într-o oază nesfârșită de fericire și seninătate.

Loreau are un mod de a scrie care e atât de elegant încât, chiar dacă vorbește despre saci de gunoi sau despre rochii cu perle, o vei citi cu la fel de multă încântare. Scriitura ei are ceva din delicatețea franțuzească, dar și din rigurozitatea japoneză. Nu se pierde în detalii, totul e scurt și memorabil, dar mai ales foarte concret. Dincolo de poezia scriiturii, te face să vrei să fii și tu asemeni doamnelor din Kyoto pe care le descrie în paginile cărților ei și să pui în aplicare imediat toate micile idei de zi cu zi.

Principiul ei de bază este prezentat chiar la începutul cărții, când rezumă cheia minimalismului ca fiind ideea de a nu cumpăra nimic, a nu face nimic și a nu te atașa de nimic dacă nu este „de cea mai bună calitate și de cel mai mare folos”.

Cât mai puține posesiuni, dar de cea mai bună calitate și de utilitate maximă

”Ne simțim cu mult mai mult «noi înșine» când avem foarte puține lucruri. Viața capătă un plus de umor, spiritul se exprimă mai limpede, inima se deschide, iar mintea nu se mai teme de schimbare. Dar ca să putem ajunge la acest puțin magic, trebuie să respectăm o condiție: să fim nemiloși și foarte calculați în inventarierea celor ce cu adevărat ne trebuie.

(…) Criza economică prin care trecem este dificilă și, mai mult decât orice altceva, ar trebui să ne îndemne să luăm aminte la cuvintele lui Roosevelt: «Fiecare bănuț contează!». Este adevărat că banii au o valoare subiectivă, dar acest lucru n-ar trebui să ne împiedice să ne amintim că nu e cazul să cheltuim decât pentru ceea ce merită cu adevărat. Dacă avem bani mai mulți decât necesar, cu atât mai bine. Dacă nu, să ne străduim să-i cheltuim doar pe ceea ce ne hrănește trupul și spiritul, iar pentru restul să practicăm trocul, frugalitatea și utilul «bricolează singur», ceea ce poate însemna, de pildă, și să plantăm în curte praz în loc de flori.

Înainte de a cheltui, întrebați-vă de fiecare dată ce anume vă vor aduce banii aceia. Ceva de calitate? Ceva într-adevăr util?”

Să nu acumulăm bagaj, ci experiență, și să găsim mereu calea simplă și plăcută

”Renunțați la suvenire, iar în locul lor, când veți reveni acasă, vă puteți invita prietenii la un restaurant cu specificul țării în care ați călătorit, povestindu-le tot ce ați văzut.

Cei cu adevărat bogați, care cunosc valoarea banului, nu se înjosesc să facă paradă. Preferă să călătorească la clasa economic și să le ofere prietenilor, în momente deosebite, un vin nobil. Pe care îl vor ține minte multă vreme. Banii ar trebui să servească pentru educație, călătorii, experiențe de viață și cât mai puțin posibil pentru acumularea de bunuri materiale…”

Să alegem cu înțelepciune în ce ne investim banii

”O gheișă își folosește prosoapele de bucătărie până la urzeală, dar nu face economie la prețul unui chimono sau al unui curs de muzică predat de un profesor renumit. Valoarea cumpărăturilor trebuie să-i ofere mai mult decât prețul plătit. Fiți atent chiar și în privința unui timbru poștal: puteți să evitați cumva cumpărarea lui sau s-o amânați? Este o achiziție rentabilă? Rentabilizabilă?”

Kufu: arta de a gândi înainte de a consuma

”KUFU, termen cu conotații pozitive și etice întrebuințat frecvent în limba japoneză, se traduce prin îndemnul de a face tot ce putem cu ceea ce avem, fără să ne dorim să dobândim altceva – altfel spus, să găsim soluții folosindu-ne ingeniozitatea, spre exemplu să picurăm câțiva stropi de lavandă pe un pliculeț de ceai uscat, pe care să îl punem apoi în șifonier. Sau în zilele caniculare să ne răcorim doar cu apă rece și gheață din congelator”

Puțin este mai sănătos decât mult

”Vesela japoneză pare să provină dintr-un serviciu de masă pentru păpuși. Unele boluri pentru orez, numite «boluri de prințesă», sunt chiar foarte mici: au 9 centimentri în diametru și un volum de circa 80 de grame de orez sau de alte alimente. Aceste vase sunt apreciate de doamnele din Kyoto, mândre și preocupate de silueta lor. Oare nu ar putea fi acesta unul dintre secretele legendarei longevități a niponilor?

Câteva secrete ale unei siluete perfecte: mic, puțin, subțire. Feliile de pâine subțiri, pe care se întinde gemul, se mai numesc și «demoazele». După ce am aflat de această delicioasă expresie, am refuzat orice alt tip de tartină. Asemenea amuzante reduceri cantitative au, în mod paradoxal, cel mai puternic impact asupra sănătății”.

Și dacă volumul deșeurilor menajere ar da măsura măreției unui popor?

”Prietena mea pliază, rulează, aplatizează și compactează toate deșeurile menajere din locuința ei. Niciodată n-ar arunca o hârtie făcută ghemotoc. Sacii ei menajeri sunt minusculi și foarte curați. În Kyoto se plătește pentru cantitatea de gunoi din saci, dar nu spiritul de economie, ci mai curând respectul de sine le îndeamnă pe gospodine să fie foarte atente: de dimensiunea sacilor menajeri scoși în fața casei depinde bunul lor renume”

O idee plastică despre uitare

”Cel mai bun semn că apreciați sau iubiți o anumită persoană este, simplu, dorința de a vă petrece timpul alături de ea. Dacă vreți să uitați însă pe cineva, imaginați-vă chipul său micșorându-se până la dimensiunile unui timbru în culori șterse. Apoi suflați asupra lui, pentru a zbura departe, cât mai departe”