Provin dintr-o familie pentru care actul curățeniei este un mod de viață. De trei generații, ne place ca totul să sticlească de curățenie, chit că asta înseamnă să ștergem o etajeră de patru ori pe săptămână sau să mutăm cu voluptate aspiratorul prin casă zilnic.

 

Nu este însă o corvoadă, ci o formă de respect al propriei persoane și, recunosc acum, de stranie relaxare a spiritului. Când faci ordine, nu ai timp să te gândești la altceva în afară de faptul că încă se văd niște urme de stropi de apă pe geam, chiar dacă ai dat cu laveta de trei ori.

 

Ceea ce poate fi realmente eliberator, ca să nu spun chiar terapeutic.

 

În toate momentele grele ale vieții mele, m-am apucat de un șmotru sănătos. Multe dintre tristețile mele s-au topit în zgomotul unui mop pe podea, iar unul dintre cele mai populare articole de pe blog se leagă de modul în care mi-am ordonat casa după metoda KonMari, o formulă pe care o păstrez cu brio de 4 ani încoace și care a făcut ca totul să devină mult mai simplu. 

 

Să te implici într-o activitate fizică este unul dintre elixirurile tonice ale sănătății mentale, așa că nu văd de ce aș face sală dar aș ocoli curățenia în casă.

 

În fond e casa mea, iar bicepșii se fac la sală, dar se lucrează la fel de bine la mop. Pe încercate. 

 

Vara asta, am citit o carte despre curățenie care mi-a schimbat viața. Am scris AICI despre Dominique Loreau, franțuzoaica naturalizată în Japonia care a scris niște cărți fabuloase despre simplificarea vieții.

 

Prin august, căutând e-book-uri de citit pe telefon în timpul unei călătorii, am dat de o carte a lui Dominique încă netradusă la noi, de care habar nu aveam. O carte despre curățenie, intitulată „Faire le menage chez soi, faire le menage en soi”. Pe românește: ”Cum să faci curățenie în casă și în suflet”. 

 

Am citit-o în două zile, am subliniat și am făcut notițe aproape la fiecare pagină, notițe pe care, odată întoarsă acasă, le-am luat și le-am transformat în experimente.

 

Până la ultimul, tot ce a spus Dominique s-a aplicat de minune în apartamentul meu, iar în acest moment pot să spun că mi-a schimbat radical stilul de viață și de curățenie. 

 

Mai exact, folosesc fix 2 produse pentru tot ce înseamnă spații de bucătărie, podele, parchet, lemn, oglinzi, marmură, granit din baie, faianță, geamuri. Tot.

 

Doar două produse, inspirată fiind de stilul franțuzesc și de cel japonez, care converg amândouă spre aceeași idee, că nu ai nevoie de 20 de produse de curățenie, ci de două produse bune și cât mai naturale.

 

Firește, naturalul e o utopie când vorbim de produse de curățat care au inevitabil o componentă chimică, dar pot fi mai „curate” decât media.

Cele două produse sunt oțetul de menaj (vinaigre blanc ménager) și săpunul de alep (savon noir traditionnel ménager), pe care le găsiți pe diferite site-uri, eu le-am comandat tot online, după ce am dat un Google Search.

 

Primul este pentru curățarea suprafețelor de bucătărie (de la podele la cuptor cu microunde, hotă, tot ce nu s-a curățat vreodată cum trebuie va rămâne lună, ca prin minune) și a tuturor suprafețelor de faianță, gresie, geam. 

Al doilea este pentru suprafețe mai delicate, precum uși, tocărie, mobilă, tot ce trebuie să lucească dar să și „hrănească” fibra lemnului. Folosind foarte puțin produs, pe o lavetă de microfibră, eu am rămas uimită de rezultate. Recunosc că mai întâi le-am comandat ca experiment, gândindu-mă că un produs folosit de francezi de decenii încoace nu are cum să fie atât de rău, dar nu mă așteptam să mă ajute atât de tare. 

 

Tot ce înainte curățam cu greu prin bucătărie, acum se curăță din două mișcări de lavetă cu oțet de menaj.

 

Singurul inconvenient pentru unii ar fi mirosul – miroase destul de tare a oțet, dar pe mine nu mă deranjează, ba chiar îl prefer în locul mirosului înțepător de chimicale – și oricum dispare dacă aerisești bine o jumătate de oră. 

 

Spre exemplu, puțin oțet de menaj pus într-un bol în cuptorul cu microunde și lăsat până se evaporă topește grăsimile și murdăria depuse în interiorul cuptorului și apoi le cureți foarte ușor cu o lavetă.

 

Perdelele de la baie, puse în mașina de spălat cu două dopuri de oțet în compartimentul de detergent au rămas albe imaculat, după ce câteva săptămâni la rând deliberasem dacă să le arunc la gunoi și să iau altele. Orice e suprafață de geam se șterge impecabil cu câteva picături de vinaigre blanc, uneori chiar fără să fie nevoie să „lustruiești” după aceea.

Capitolul la care care recunosc că oțetul de menaj mi-a dat lovitura de grație, adică m-a convins să-i rămân fidelă pe viață, a fost calcarul de pe robinete sau căzi.

 

Se duce în 30 de secunde, garantat, cu două mișcări de lavetă îmbibată în oțet. Fără frecat, fără substanțe pe care nu poți să le gestionezi decât cu mănuși, ca să nu-ți distrugă mâinile, fără miros înțepător.

 

Firește că eu recomand folosirea mănușilor de menaj în orice circumstanțe – sănătatea și frumusețea pielii sunt esențiale – dar oțetul este mult mai blând decât majoritatea produselor pe care le-am folosit eu în ultimii zece ani. Și le-am cam încercat pe toate.

 

La fel cu săpunul de alep, care miroase foarte frumos și nu e chiar „negru”, e un fel de roșiatic. Parchetul, ușile, mobila, toate capătă un luciu superb și, chiar dacă știu că sună a testimonial de gospodină la teleshopping, chiar asta a fost experiența mea. Le folosesc deja de 4 luni, deci pot să spun o părere de om care a încercat.

 

Fie le diluați în apă, fie le folosiți ca atare (depinde de la caz la caz și de la suprafață la suprafață, veți vedea). 

 

Pentru oțetul de menaj o variantă foarte bună este un vaporizator, asemeni celui pe care-l folosiți pentru a stropi frunzele de bonsai sau de plante mai delicate, în care să turnați oțetul și apoi să-l pulverizați pe suprafețe, frecând cu o cârpă umedă. E cea mai simplă variantă. 

Idei care mi-au plăcut în carte:

De la japonezi, franțuzoaica Loreau a preluat noțiunea de „ki”. O persoană obosită este considerată o persoană care și-a pierdut „ki”-ul, adică energia vitală care se află într-o circulație perpetuă. Nu degeaba ne simțim mai entuziaști și mai liniștiți într-un spațiu curat și ordonat, pentru că „liniștind” mediul în care ne aflăm, putem să ne axăm pe lucrurile din mintea noastră cu o forță reînnoită. 

 

Un interior BUN este unul care se pierde pe retină, care se lasă uitat. Putem atunci să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut și pe gândurile noastre. În sens contrar, o casă prost-întreținută, un interior aflat în dezordine și care nu a mai fost curățat de multă vreme te face să te simți îngreunat, reducând capacitățile spiritului, absorbând prea multă energie: „E greu să te relaxezi într-un loc în care totul e la voia întâmplării. Inima nu se poate liniști. Într-un interior invadat de obiecte și prost-întreținut, ai senzația că nu ne putem controla nici casa și nici viața. Oamenii fericiți au interioare epurate de balast, curate și ordonate. Și viceversa”.

 

Scopul menajului este să trăiești mai bine, să te simți mai ușurat, cu o viață mai simplă și mai ordonată. Nu să primești locul întâi la olimpiadele curățeniei. 

Tot de la japonezi, Loreau vorbește despre un concept pe care eu îl iubesc, numit ”wabi sabi”. Cunoașteți deja celebra parabolă cu japonezii care „repară” obiectele stricate sau sparte turnând aur în crăpăturile lor, pentru a celebra felul în care ele au supraviețuit timpului.

 

Pe același principiu, wabi sabi este un concept al esteticii zen, dezvoltat de maeștrii secolului XVI, care valorizează imperfecțiunile și patina. Așa cum o pereche de blugi purtați este vintage în cel mai autentic mod, la fel de frumos îmbătrânește o piesă de ceramică, un bol de lemn bine finisat sau o farfurie care a fost utilizată și iubită vreme de decenii.

 

Practic, wabi sabi celebrează naturalețea, unicitatea și imperfecțiunea, inspirându-ne să avem case curate și aranjate în cel mai mic detaliu, dar în care să avem puține obiecte, de calitate bună și care să îmbătrânească frumos, odată cu noi.

 

Spre exemplu, vara asta am înlocuit aproape toate recipientele de plastic cu boluri de lemn, am dat toate tăvile de plastic și am cumpărat una din lemn de nuc, iar bolurile de salată din plastic s-au văzut înlocuite cu un singur bol din lemn de măslin, comandat online.

 

Sunt sigură că, folosindu-le zilnic, voi simți acest „wabi sabi” pe propria-mi piele, dar mai ales nu voi mai cădea în ispita tuturor lucrușoarelor colorate și lucioase de care îmi făceam cândva iluzia că am nevoie în bucătărie.

Anxietatea vine dintr-o deconectare de la ceea ce ne înconjoară

Dominique Loreau îl citează la un moment dat pe Mihaly Csikszentmihalyi, autorul volumului „Vivre, la psychologie du bonheur”, care spunea că într-o societate în care nu mai există reguli, indivizii suferă de anxietate. Prin reguli nu e vorba de coerciție, ci de o adunare a haosului înconjurător într-o formă controlabilă: ritualuri, organizare, ordonare, și nu sub forma unei forțe externe, ci ca autodisciplină.

 

Înțelepciunea, conform lui Loreau, înseamnă să epurezi cotidianul de tot ceea ce este inutil și, odată rămas cu minimum necesar pentru a fi fericit, să „inventezi fericirea cu ceea ce ai”. Să folosești totul, până la ultima unealtă din sertar, să te bucuri de lucruri, să le combini, uneori chiar să le dai funcțiuni la care nu te-ai fi gândit până atunci. 

 

Pentru a aduce frumusețe în interiorul casei noastre, nu avem nevoie de mobile sau de decorațiuni interioare pe care să le cumpărăm pentru a o ornamenta. Din contră, avem nevoie să renunțăm la tot ceea ce nu ne este necesar. În cea mai mare parte a interioarelor, frumusețea nu înseamnă doar ce există înăuntru, ci ceea ce a fost eliminat pentru a rămâne spațiu. ”Dezordinea, aglomerația și murdăria trădează un spirit nefericit”, spune Loreau. „Debarasați-vă, așadar, de tot ceea ce nu contribuie la calitatea vieții voastre, la sănătate sau la imaginea voastră”.