Dacă aș aduna la un loc toate cărțile de „How To…” citite în această viață, aș putea umple lejer o bibliotecă. M-a preocupat mereu să aflu cum pot face mai bine lucrurile care mă interesează, dar puține au fost lecturile care mi-au schimbat cu adevărat viața și gândirea. De fapt, cred că le număr pe degetele de la o singură mână.

De aceea, experiența pe care am avut-cu Marie Kondo și cartea ei ,,The Life-Changing Magic of Tidying” rămâne singulară, cel puțin până acum. A fost prima carte pe care am citit-o, am pus-o în aplicare și am văzut și rezultatele în doar două zile. De fapt o zi și jumătate, ca să fiu complet riguroasă. Dacă ar trebui să recomand o lectură cuiva care are nevoie de o schimbare în viață, aceasta ar fi și, ca dovadă, după exemplarul meu am mai comandat încă cinci de pe Amazon, pentru diferite prietene și pentru oameni cărora știu că le-ar folosi.

 

Trebuie să fac o precizare: sunt o persoană foarte ordonată, fără a fi obsesivă. Iubesc ordinea, simplitatea, curățenia în casă și-n minte și nu am putut niciodată să mă apuc de lucruri majore într-un spațiu dezordonat. Când casa, geanta, biroul meu sunt ordonate și aerisite, gândurile sunt mai vii, inspirația curge mai bine, totul se mișcă mai lin și mai eficient.

De multe ori glumesc că n-am suferit niciodată de vreo depresie tocmai fiindcă am avut mereu lucruri și spații de ordonat și de dereticat. Științific, însă, e glumă doar pe jumătate, fiindcă studiile au demonstrat în ultimii ani că spațiul în care trăim și obiectele pe care le acumulăm – dar și atitudinea noastră față de ele – ne influențează mai mult decât credem.

În esență ,,The Life-Changing Magic of Tidying” – scrisă de o japoneză care și-a făcut o carieră internațională de milioane și o adevărată vocație din ordine și curățenie – este o carte despre cum să-ți ții ordine în casă. În fapt, este o lectură despre cum să-ți faci ordine (și s-o păstrezi) în minte, suflet, dorințe și tot ceea ce ține de propria persoană. Ce-i drept totul începe cu casa, dar acela este doar blocul de start.

Ceilalți 1,5 milioane de cititori la nivel mondial îmi sunt martori, la fel ca și clienții lui Marie, unii dintre cei mai bogați și faimoși oameni din lume, care o aduc cu avionul privat din celălalt colț al lumii pentru a-i învăța cum să-și reorganizeze casele (și viețile).

Și, partea cea mai grozavă, odată ce îți însușești principiile ei, îți devin o a doua natură și le poți aplica la absolut orice: de la ceea ce pui în poșetă până la bagajele de vacanță. Nu trebuie să străduiești să ți le amintești, fiindcă – odată înțelese și asumate – nu ai cum să le mai uiți. Vei înțelege mai jos de ce.

Voi încerca să expun totul cât mai schematic, fiindcă – în fond – vorbim despre organizare, simplificare și esențializare. Așadar, iată povestea mea cu ,,KonMari”.

Noi, românii, suntem un popor păstrător. Nu degeaba se fac glume despre faptul că poți recunoaște o casă de români prin simpla existență a „sertarului cu pungi de plastic”. Vremurile pe care le-am traversat ne-au făcut mai strângători, mai reticenți în a arunca lucruri ,,încă bune” și adepți ai celebrului ,,Poate ne-o trebui cândva”. De aceea, cele mai multe dintre învățăturile legate de ordine pe care le-am primit în viață se leagă de păstrare, depozitare, înghesuire.

Cartea lui Marie Kondo, bazată pe minunata filozofie japoneză a simplității și a eficienței, nu te învață cum să faci loc în dulap pentru mai multe rochii, cum să-ți aranjezi cărțile ca să încapă mai multe pe raft sau cum să-ți îndosariezi mai bine actele. Nici vorbă. Te învață, în schimb, cum să-ți dai seama care dintre lucrurile care te înconjoară sunt absolut indispensabile pentru viața și fericirea ta și, ca un rezultat colateral, să îți dai seama ce fel de stil de viață îți dorești cu adevărat. Și, poate cel mai prețios lucru, să realizezi că – pentru a trăi viața pe care ți-o doreai de fapt – ai nevoie de mai puțin decât aveai înainte, nu de mai mult.

1. Începe cu ,,De ce”-ul

Mai precis începe cu destinația finală. Când închizi ochii și vizualizezi spațiul tău ideal de trăit, cum arată el? Firește, trecând dincolo de fanteziile inevitabile cu casa de pe malul mării sau cabana din vârf de munte, cum ar arăta în mod ideal spațiul în care trăiești acum, astfel încât să aștepți cu nerăbdare să te întorci acasă seara ?

Sunt persoane care se regăsesc mai mult într-un spațiu minimalist și aerisit, cu minimum necesar și culori blânde – eu sunt una dintre acele persoane – dar există și oameni pentru care energia unui loc trebuie să includă multe obiecte, culori tari, imprimeuri și piese-statement. Important este să îți dai seama ce îți dorești, iar cea mai simplă cale este una intuitivă: imagini din reviste, care ți-au atras atenția de-a lungul vremii; case din filme, la care ai suspinat cândva; interioare văzute la alte persoane sau în showroom-uri de mobilă.

Înainte de a decreta însă că-ți dorești un stil ,,minimalist”, ,,Art Deco” sau ,,urban-retro”, mitraliază-te cu ,,De ce”-uri. Este primul sfat al lui Marie și unul foarte prețios. În cazul meu, știam că îmi doresc un stil minimalist.

,,De ce?”.

Pentru că am o viață ocupată, pentru că fac o mulțime de lucruri, călătoresc mult, și am nevoie de un loc al meu care să fie aerisit, liniștit și luminos, ca o oază.

,,De ce?”.

Fiindcă dezordinea mă obosește, multe obiecte strânse la un loc mă fac să mă simt agitată, iar haosul mă apasă. ,,De ce?”. Fiindcă eu funcționez mai bine când am loc, lumină naturală și sunt înconjurată doar de lucruri care îmi plac. ,,De ce?”. Fiindcă în tot restul timpului sunt mereu în mișcare și acasă trebuie să fie totul simplu.

Raționamentul e simplu: repetă ,,De ce?”-ul de cel puțin trei ori pentru fiecare aspect, până când simți că ai ajuns la miezul problemei. Eu am tras concluzia că am nevoie de liniște și simplitate în viața mea, că asta mă face fericită și îmi dă un sentiment de satisfacție și tihnă, și se armonizează cu felul meu de a fi și chiar și cu stilul meu vestimentar.

Nu te apuca de ordine până nu stabilești exact DE CE vrei să faci ordine, ce nu te mulțumește în prezent și cum ai vrea să arate rezultatul final.

2. Nu sorta după cameră, ci după categorie

Ordinea în sensul clasic, cel în care am fost educați cei mai mulți dintre noi, se face pe camere. Azi sufrageria, mâine baia, poimâine dormitorul. Odată ce terminăm cu o încăpere, trecem la cealaltă.

Greșit, spune Marie. Cel mai simplu mod de a face ordine astfel încât schimbarea să fie de durată (și să nu mai fii nevoit să faci ordine generală luni și ani de-acum încolo) este să gândești în categorii, nu în camere.

Altfel spus: unde ții cărți? Eu una am cărți și în sufragerie, și în birou, și în dormitor, și pe hol. Haine am în dressing, dar am și într-un dulap mai mic. Hârtii și acte am într-o cutie din birou, am într-un sertar din dormitor și mai am și pe undeva prin dressing. Bun.

Odată ce am stabilit cum vreau să arate casa mea, am purces la a strânge la un loc toate lucrurile de un fel. În mijlocul casei, pe rând.

Da, sună incomod și neplăcut, dar tocmai asta e ideea. Să vezi câte ai, să le vezi laolaltă, nu pe dulapuri/camere/sertare și să îți dai seama ce îți trebuie cu adevărat, ce se potrivește cu ce și, automat, să nu te oprești până nu decizi soarta tuturor obiectelor. Odată ce le-ai răsturnat pe toate în mijlocul casei, nu ai cale de întoarcere.

Marie recomandă să urmezi o secvență logică: haine, apoi cărți și acte/hârtii, apoi diverse mărunțișuri și abia la final suveniruri, amintiri și lucruri cu valoare sentimentală. Nu e o idee bună să începi cu sertarul cu felicitări și amintiri din copilărie, chit că nu l-ai mai deschis de 10 ani, pentru că îți va fi cu atât mai greu să te decizi să arunci ceva. În materie de haine, însă, toți avem câte ceva ce nu mai purtăm și e mai simplu să începem așa.

3. Alegi ce păstrezi, nu ce arunci

Acesta este miezul procesului ,,KonMari” și e atât de simplu încât uneori, când mă trezesc făcându-l din reflex, îmi dau seama că e acel gen de adevăr imuabil și elementar, pe care nici nu ne trece prin minte să-l aplicăm instinctiv, fiindcă pare prea… facil, prea la îndemână, prea simplu. Iar nouă, oamenilor, ne plac lucrurile complicate!

Așadar, indiferent că e vorba de cărți, rochii, pantofi, acte sau amintiri din copilărie, ia fiecare obiect în mâna ta, pe rând (nu te uita la ele pe umeraș sau în sertar, ia efectiv obiectul în mâinile tale!) și adresează-ți cea mai simplă și eliberatoare întrebare dintre toate:

BUCURIE. Nu ,,Îmi e util?”, nu ,,Mi l-a dăruit vărul/prietena/iubitul…”, nu ,,Am dat 500 de lei pe el”, nu ,,Îl am de zece ani”, nu ,,L-am purtat la mare, acum 15 ani”, nu ,,E aproape nou-nouț”, nu ,,Dar e o ediție așa de frumoasă!”. Nu, nu, nu, nu!

Îți aduce bucurie? E un sentiment instantaneu. Când simți obiectul în mână, îți dai seama – brusc și inexplicabil – dacă îl vrei sau nu în viața ta. Lucruri pe care le plimbam dintr-un loc în altul de ani de zile și-au găsit locul de odihnă veșnică abia după ce mi-am adresat această întrebare. Deodată, parcă îmi dădusem permisiunea sufletească să renunț la toate lucrurile la care nu aveam curaj să renunț și sentimentul era covârșitor.

Nu raționaliza acest ,,Îmi aduce bucurie?”, e suficient să fii sincer cu tine. Te reprezintă acel obiect? Ți-e dragă acea carte? Ai purta acel obiect chiar mâine? Dacă s-ar face vară azi, ai vrea să iei imediat la purtat acele sandale? Te imaginezi recitind acel curs din facultate?

Repet, nu e vorba de un raționament complex, ci de instinctul bucuriei: gândul de a interacționa cu acel obiect te face fericit sau îți dă o senzație instantanee de blazare, incertitudine și te aruncă într-un păienjeniș de dubii, care au legătură cu istoricul tău cu acel obiect, prețul lui sau amintirile care te leagă? Când ai nevoie să-ți creezi un eșafodaj de motive, justificări și pretexte pentru a păstra ceva, cu siguranță nu e un obiect care să merite un loc în casa ta.

Urmând acest principiu, într-un singur weekend, la început de octombrie 2015, am umplut zece saci cu obiecte de aruncat, de dăruit sau de donat. Asta în condițiile în care în casa mea a fost mereu ordine și la două săptămâni mai făceam o dereticare. Nu știu exact cum și când am acumulat tot ce era acolo, dar știu sigur că de atunci n-am simțit lipsa nici măcar unui singur obiect. Dimpotrivă, n-am mai avut decât de șters praful și de aranjat lucruri minime prin casă, mai exact misiunea mea a fost să păstrez ordinea obținută în acel weekend. Deci da, sunt dovada vie că funcționează.

4. Tratează obiectele cu respect

Spațiul în care trăim ar trebui să fie pentru persoana care suntem pe cale să devenim, nu pentru persoana care am fost. De aceea, un proces de ordonare a casei echivalează de multe ori cu confruntarea trecutului, sub forma hainelor, a obiectelor, a cărților, a tuturor lucrurilor care semnifică cercuri neînchise, emoții sau speranțe vechi. Sau, cel mai adesea, a lucrurilor păstrate dintr-o inerție cu rădăcini adânci.

Elementul central al cărții lui Marie este respectul pentru obiecte, indiferent că e vorba de cele pe care le ții sau de cele pe care le arunci/dai/vinzi/donezi. În filozofia japoneză există un cuvânt numit ,,te-ate”, care semnifică atât ,,vindecare”, cât și ,,atingere cu mâinile”, iar aceasta este una dintre explicațiile pe care autoarea le dă pentru respectul nipon pentru posesiuni. Când arunci la gunoi un obiect care ți-a servit cândva, îi spui ,,rămas bun”. Nu e un act de dispreț, e o despărțire inevitabilă și firească. De aceea, trierea obiectelor din casă se face luându-le în mâini și stabilind, pe loc, relația cu ele. Nu trebuie să simți că risipești ceva, risipești mai mult – spațiu, timp, energie – păstrând ceea ce nu te reprezintă.

Pentru mine, cea mai grea parte a procesului KonMari a fost să scap de cărți. Iubesc cărțile, iar ideea de a arunca la gunoi o carte mă crispează. Nu pot s-o fac, pur și simplu. Pe de altă parte, nu mai aveam loc pentru noile achiziții și nici pentru unele volume care însemnau foarte mult pentru mine. Motivul: prea multe cărți ,,latente”, pe care ori le citisem cândva și nu îmi plăcuseră, fie le cumpărasem și nu mă mai apucasem de ele, fie le începusem și fuseseră o dezamăgire. Dar, chiar și așa, nu puteam să le arunc, așa că le înghesuisem prin câte un cotlon.

Înțelegând la nivel profund principiile lui Marie, am realizat pentru prima dată că – ținând ceva care nu mă făcea fericită – nu onoram nici obiectele respective, nici pe mine, nici spațiul în care trăiesc. Ce poate să fie frumos în a avea o bibliotecă imensă cu cărți pe care nu le-ai mai răsfoi a doua oară? Nu era mai degrabă o lipsă de respect la adresa gusturilor mele, a preferințelor și a sensibilităților mele literare inevitabile?

Așadar, am purces la o triere, împărțindu-le în trei categorii: cea mai mică, formată din cărți atât de proaste încât nu aș putea jigni pe cineva oferindu-le (și pe care, fără regret, le-am aruncat), cărți pe care le-am citit dar nu mă mai văd recitindu-le vreodată în această viață (și pe care le-am strâns într-un sac mare și le-am donat) și cărți care mie nu mi s-au potrivit, dar care simțeam că ar putea avea un coup de foudre cu altcineva (și pe care le-am dăruit unor prieteni cărora le-am explicat demersul meu de simplificare). Acum, în biblioteca mea sunt numai cărți pe care le iubesc și pe care le-aș răsfoi oricând cu drag.

Și noile mele achiziții se judecă după același principiu. După ce parcurg o carte nouă, iau o decizie mentală: o iubesc suficient cât să îi ofer pentru totdeauna un loc în casa mea? Sau mai degrabă am ,,consumat-o” și pot s-o dau mai departe? Mi-am făcut un sistem tip ,,Pay It Forward” și am făcut multe persoane fericite. Nu toate cărțile sunt relații pe viață, unele sunt doar pasagere, dar asta nu le face mai puțin semnificative. Trebuie doar să înțelegi ce înseamnă fiecare obiect pentru tine și să nu-ți fie teamă să simplifici.

Coco Chanel spunea cândva ,,Elegance is refusal”. Am avut nevoie de Marie Kondo și de un weekend de întors casa cu susul în jos ca să înțeleg cu adevărat ce voia să spună.

5. Ieși din dileme cu un raționament simplu

 

Dacă la unele obiecte, la majoritatea, de fapt, testul bucuriei va fi elocvent și vei avea senzația că un văl ți s-a ridicat de pe ochi, pentru a vedea clar ce contează și ce nu, există și excepții. Unele haine, cărți, decorațiuni, cadouri sau amintiri de care nu ești sigur dacă vrei sau nu să te desparți. De cele mai multe ori, motivele sunt raționale, dar parcă tot nu le-ai da drumul, chit că nu-și mai găsesc locul în viața ta.

Aici, tactica merge în două direcții. În primul rând, dacă rațiunea este cea care îți pune bețe în roate, contracareaz-o tot cu rațiune, însă bine-țintită. Dacă acel obiect e atât de important, de ce nu l-ai mai folosit/purtat/privit de ani de zile? Sau, dacă e atât de indispensabil fericirii tale, de ce te afli acum în dubiu dacă ar trebui să-l păstrezi sau nu?

Nu toate obiectele care au încetat să ne mai aducă bucurie sunt obiecte inutile, pe care le-am acumulat fără să ne dăm seama. Pot fi de multe ori obiecte la care am ținut sincer, dar care și-au îndeplinit menirea în viețile noastre și pe care continuăm să le păstrăm dintr-o inerție. Aici, Marie are un principiu foarte frumos și eliberator. Mulțumește-le și dă-le mai departe. Exact, mulțumește-le!

Spune, în gând, ,,Mulțumesc că mi-ai adus bucurie în tot acest timp”, ,,Mulțumesc că m-ai ajutat să învăț lucruri despre mine”, ,,Mulțumesc că m-ai ajutat să arat bine”. Nu e ridicol, nu e stupid, e ca un balsam pentru suflet. O să îți vină să râzi prima dată, după care se va declanșa un proces interior atât de firesc încât nici ție nu o să-ți vină să crezi. Cele mai multe dintre lucrurile pe care le păstrăm deși n-ar trebui reprezintă bagaje emoționale, oaze de sentimente nerostite. Eliberează-le și te vei elibera și de regretul renunțării la ele.

O altă metodă, recomandată de mine, nu de Marie – și testată pe propria piele – este să aștepți puțin. Să nu forțezi. Adună-le într-o pungă și așteaptă câteva ore. Nu săptămâni, nu luni. Ore, e suficient așa. Limpezește-ți mintea, nu te mai gândi la decizie, apucă-te de alte obiecte și categorii. Răspunsul va veni când te aștepți mai puțin, însuși procesul de ordine și esențializare pune în mișcare niște energii de care noi nici nu avem habar. Mie mi s-a întâmplat în prima zi de ,,KonMari”, când făcusem o sacoșă de haine pe care nu le mai ,,iubeam”, nu mă mai vedeam purtându-le, dar de care nu mă înduram să mă despart, fiindcă aveam multe amintiri legate de ele.

Le-am așezat într-un colț și am făcut o pauză de 5 minute, cât să-mi verific contul de Facebook și să mă gândesc la altceva. În timp ce dădeam scroll prin Newsfeed, primesc un mesaj în Inbox, de la o prietenă care organiza o strângere de fonduri în favoarea unui adăpost pentru câini. ,,E vorba de un târg de haine donate, pe care le vindem și toate încasările merg către adăpost”, mi-a explicat ea. În secunda imediat următoare, am știut că ideea că pot ajuta niște suflețele mici și fără adăpost (iubesc câinii, i-aș lua pe toți acasă!) îmi aduce mai multă bucurie și e mult mai semnificativă pentru sufletul meu decât acele amintiri impregnate într-o sacoșă de haine pe care le-aș ține în dulap și nu le-aș mai purta niciodată. ,,Desigur, am chiar o sacoșă mare, pregătită”, i-am răspuns. Și am zâmbit. De asta vă spun: când sunteți în dubiu, așteptați câteva ore. Uneori nu e nevoie decât de câteva minute.

Last, but not least: uită tot ce știai despre împăturit

După ce ai terminat de sortat și ai rămas doar cu obiectele care te fac fericit, începe partea a doua: cum le aranjezi? O bună parte din cartea lui Marie este despre împăturit și despre modul ideal de a-ți depozita lucrurile pentru a nu fi nevoit să faci ordine la două săptămâni. Ea explică în detaliu tehnica ei de împăturit absolut orice, de la lenjerie intimă și șosete până la pantaloni, haine cu glugă sau dresuri. Prima dată e mai greu, apoi devine a doua natură.

Din octombrie 2015 și până în prezent, nu am mai putut împături altfel. There, I said it! Nici măcar când mă grăbesc și îmi vine să arunc totul încotro văd cu ochii! Mi-a simplificat viața atât de tare, încât mi s-ar părea ilogic să fac altfel, ar fi ca și cum mi-aș da singură cu stângul în dreptul. Sertarele mele sunt în ordine perfectă, nu am mai făcut ordine în dulap de jumătate de an și sesiunile mele de ordine în dressing se rezumă, în esență, la trierea a ceea ce trebuie spălat/dus la curățat/aerisit. Cam atât.

Inclusiv valizele mele sunt împachetate după tehnica ei, iar când îmi fac bagajul pentru o plecare, iau direct hainele din dressing și le așez în valiză, nu trebuie să mai fac nicio scamatorie cu ele. Lăsând deoparte faptul că totul se șifonează mai puțin, am mai mult loc, nu mai rămân spații ,,moarte” și, la sosirea la destinație, pot să sistematizez totul în dulapul de la hotel în 5 minute. Practic, simplu, reflex.

Deși tehnica e foarte simplă, e greu de explicat în cuvinte, așa că vă las câteva dintre filmulețele de pe YouTube care exemplifică cel mai bine tehnica KonMari (există sute de fani care au realizat tutoriale pe această temă și le puteți găsi la un clic distanță). Dar, cu mâna pe inimă, recomand cartea. Acolo sunt toate detaliile și toate explicațiile, iar după citirea ei totul va fi clar și limpede. Nu doar ,,cum”, ci și ,,de ce”.