Gm citit cartea lui Gayatri Devi într-o oră, în timpul programării la manichiură dintr-o dimineață de mai. Se cuvine să fac această mărturisire fiindcă însuși modul în care mi-a intrat în viață acest volum despre puterea calmului are legătură cu anxietățile zilnice ale oamenilor secolului nostru.

În drum spre salonul de cosmetică, am intrat la librărie căutând o altă carte, dar ochii mi-au căzut pe aceasta și am știut că e exact ce-mi trebuie pentru o oră de stat nemișcată pe scaun.

 

Știam clar cum stă situația: ori o carte bună, ori o oră lungă și chinuitoare în care mintea mea se va strădui din răsputeri să-mi recapituleze toate sarcinile, to-do-urile și chestiunile arzătoare de pe ordinea de zi, care abia mă așteaptă să mă apuc de ele. Așadar, mai bine o carte ușurică și care ar putea să-mi dea măcar o idee demnă de ținut minte, mi-am zis eu.

„Calm: cum să-ți găsești liniștea într-o lume stresantă și agitată” („A Calm Brain: Unlocking Your Natural Relaxation System”, în original) este, însă, departe de a fi o lectură ușurică. Din contră, este plină de explicații medicale, studii și nenumărate amănunte despre funcționarea creierului, prezentate însă atât de bine încât navigația printre ele este mai facilă decât ai crede.

De profesie neurolog, autorea este specialist în diagnosticarea timpurie și în tratamentul tulburărilor de memorie cauzate de îmbătrânire și de menopauză, iar în cartea de față își propune să exploreze neuroștiința calmului.

„Calmul este un sentiment de autocontrol interior, care ne permite să funcționăm la capacitatea maximă a tuturor abilităților noastre”, spune Devi, și toți dăm din cap a încuviințare. Echilibrul dintre calm și anxietate stă în așa-numitul sistem de relaxare parasimpatic, respectiv în sistemul de alarmare simpatic. Imaginați-vă un comutator cu ON și OFF, care controlează starea de calm.

 

Comutatorul se numește creierul mijlociu, cel care controlează emoțiile și impulsurile și care, au dovedit studii citate de către autoare, este și locul din care provin intuiția și ceea ce numim, colocvial, „fler”. Atât sistemul de alarmă cât și cel de relaxare trimit stimuli către creierul mijlociu, care decide să închidă sau să deschidă comutatorul.

Pentru că strămoșii noștri foloseau sistemul de alarmare simpatic când aveau de-a face cu factori de mediu mai puțin prietenoși – fiare sălbatice sau alte pericole – și creierul nostru, oricât de evoluat ar fi, se va întoarce la certitudinea atavică a faptului că orice stres zilnic reprezintă un pericol și, prin urmare, o alarmă. „Creierele noastre, evoluate în așa fel încât să lupte cu amenințările reale, cum ar fi tigrii adevărați, nu pot distinge între o fiară gata să atace și un raport trimestrial întârziat cu două săptămâni”. Trist, dar adevărat.

Însuși stresul post-traumatic este considerat, medical vorbind, o perioadă prelungită de activitate a sistemului simpatic, de „alarmă”, fără intervenția vreunei activități parasimpatice de relaxare și de recuperare. Iar în societatea în care trăim, chiar dacă nu activăm în zone de război și nici nu ne confruntăm zilnic cu amenințări directe asupra siguranței noastre, volumul stresului pe care trebuie să-l tolerăm se aseamănă tot mai tare cu conjuncturile post-traumatice.

Da, știu, e fascinant să înțelegi mecanismele de funcționare ale creierului, dar realitatea e că tot natura noastră umană ne face să fim pragmatici: vrem să știm CE putem face ca să folosim comutatorul atunci când vrem noi, nu când stabilește stresul zilnic și înfricoșătoarea listă de task-uri care ne așteaptă. Să fim stăpâni pe propriile vieți.

Ei bine, aici începe partea interesantă a cărții lui Devi. Cea mai importantă revelație este faptul că, spre deosebire de teoriile nesfârșite care vorbesc despre cauzalitatea minte – corp, când trebuie să ne calmăm raportul devine invers, de la corp la minte.

Așa cum un copil se liniștește atunci când îl așezăm pe un scaun, un cățel agitat se calmează dacă îl luăm în brațe, iar Freud își așeza pacienții culcați pe o canapea înainte să înceapă să-i descoasă despre trăirile lor interioare, liniștea se obține ca urmare a unui circuit de stimuli de la corp la minte, către centrii superiori. Mai exact către creierul mijlociu. Calmează corpul, iar mintea va urma și ea. Nu invers, paradoxal.

Când stăm cu capul în jos, lobii frontali nu mai trimit comenzi, așa că ritmul cardiac și cel respirator încetinesc. Respirația devine mai lentă și mai profundă, transmițând creierului mijlociu că nu există nicio amenințare sau, cum spune Devi, că lumea este un loc sigur. Nervul vag transmite această informație către creierul mijlociu, care anunță lobii frontali că suntem mai calmi. Și… ce să vezi, chiar devenim mai calmi.

Sună foarte simplist (și mie mi s-a părut așa, la prima lectură), dar cazuistica autoarei este copleșitoare: pacienți cu dureri atroce, dependenți de medicamente sau cu anxietăți înfricoșătoare au reușit să-și țină sub control stările folosind zilnic, preț de câteva minute, o masă de inversie, adică un dispozitiv foarte simplu care îți permite să stai în cap fără a fi un atlet sau un yoghin înnăscut.

 

Eu una, recunosc, nu pot să stau în cap în sensul sportiv al cuvântului. Am reușit să fac asta mai demult, la o oră de Body Fly cu Liora Zytcer de la Pescariu Sports & Spa (foto sus), dar acolo eram atârnată de un hamac special. Țin minte cum Liora mi-a explicat, la momentul respectiv, că noile teorii anti-aging indică tot mai tare către beneficiile statului în cap pentru întinerirea și vascularizarea feței. În fond, când stai „cu susul în jos”, sângele se duce exact în acea zonă din care, în mod normal, este obișnuit să plece spre restul corpului.

Foto: GiveMeTalk.com

Când am citit cartea lui Devi, cele două teorii s-au unit în ceva complex și logic. Și da, recunosc, m-am dus acasă și am încercat teoria. Fără o masă de inversie, doar improvizând ceva cu ajutorul canapelei mele din sufragerie.

Rezultatul, în ciuda poziției relativ chinuite, a fost neașteptat: primele 3 minute au fost ciudate, simțeam că tot sângele îmi vine în cap (de altfel autoarea recomandă să începi treptat, de la 1 minut în sus, nu deodată), după care s-a întâmplat exact ceea ce scria în carte: ritmul cardiac s-a ajustat, respirația a devenit ritmică și… fără să mă aștept la asta, m-a cuprins o liniște extraordinară. Aș fi putut adormi atunci și acolo, deși până în acel moment avusesem o zi care mă ținuse non-stop la 220.

Mă gândesc tot mai serios să-mi cumpăr o astfel de masă de inversie („inversion table”, în denumirea ei originală cu care se găsește pe internet) pliabilă, pentru acasă, și să explorez ceea ce spuneau atât autoarea cărții cât și Liora, Sports Manager la Pescariu Sports & Spa. Aceste dispozitive sunt create în principal pentru cei care suferă de dureri de spate, fiindcă relaxează coloana și tot corpul, dar iată că pot avea și beneficii nebănuite pentru starea de bine a organismului.