Români, nu vreți să ne vedem de treburile noastre? Că avem destule.
Vreți să știți motivul pentru care țara asta nu merge? Vi-l spun eu, o să fie o absolută revelație. Nu avem timp să construim, să schimbăm, să facem lucrurile să se miște… fiindcă suntem prea ocupați să le explicăm altora ce fac greșit și ce ar trebui făcut mai bine. Suntem o țară de strategi, fără niciun executant.
Un banc clasic cu Bulă sună cam așa: Bulă, copil, stătea pe bancă și ronțăia bomboane. O doamnă trece pe lângă el, se oprește și îl mustră:
– Nu mai ronțăi bomboane, că o să-ți cadă toți dinții.
Bulă se uită la ea și îi răspunde sec:
-Bunicul meu a trăit până la 95 de ani cu toți dinții în gură.
-Și tot așa mesteca bomboane?
-Nu, dar își vedea de treaba lui.
Noi, românii, nu știm să ne vedem de treburile noastre.
Mi-e clar asta de ani de zile, dar de când cu catedrala de la Notre Dame și valul de donații care au urmat catastrofei, magnitudinea părerilor a luat-o cumva razna.
Scrie cineva că îi pare rău de Notre-Dame? „Rușine! Dar copilul ăla care a murit pe budă?” „Dar toți săracii din țara asta?” „Sigur, ce mare lucru că a ars o catedrală! De alte lucruri nu vă pare rău?”
Astăzi, cei de la UiPath au donat un milion de euro pentru reconstrucția catedralei, ceea ce a dus la un veritabil cataclism în online. „N-ar dona în România”, „N-ar da la o casă de copii”, „N-ar ajuta niște bătrâni”, ”N-ar face și ei ceva pentru țara asta, tot la bogați dau”. Uităm, firește că uiPath e o companie românească privată, care poate dona cui vrea ea.
Dar nu, românul are mereu o părere fermă despre ce ar trebui să facă altul și ce face greșit. Cu banii lui. Nu contează că face un lucru bun, că vrea să construiască ceva sau să ajute. Nu. De ce să ajute ACOLO și nu DINCOLO? De ce să facă AIA și nu AILALTĂ?
În 2015, când a fost atentatul de la Paris și unii români și-au pus steagul Franței la profilul de Facebook, în semn de solidaritate, România a vuit. ”Dar ce, franțujii și-ar pune steagul nostru?”, ”Dar ce? Noi n-avem destule probleme de-ale noastre?”, „Steagul Siriei de ce nu l-ați pus?”.
Publică cineva un articol despre Malaezia, Maldive, Maui, orice. Inevitabil apar comentariile: ”Dar despre Sovata de ce nu scrieți? N-avem destule frumuseți în țară? De ce să-i îmbogățim pe alții?”, „Nu există mai frumos ca țara noastră. De ce nu scrieți de România?”.
Eu una iubesc câinii și sprijin cât pot inițiativele adăposturilor de animale. Invariabil, se găsesc doi-trei care să-mi dea peste nas: „Mai bine ajutați un copil!, ”De ce nu adoptați un copil în locul unui câine?”, „Sunt atâția copii care au nevoie de ajutor și dvs. ne vorbiți de animale. Rușine să vă fie!”.
S-a inventat ceva frumos în lume? A apărut o clădire extraordinară? Un brand a lansat un produs revoluționar? ”Sigur, pe când copiii mor de foame în Bangladesh, noi ne uităm la clădiri”, ”Pe cine interesează asta? În țara asta în care nu avem cutare și cutare și cutare…”
În esență, suntem un popor cu enorm de multe griji și cam toate se leagă de treburile altora. Ni se pare că știm noi mai bine de ce ar trebui să se se îngrijoreze cei din jur și vrem să le spunem asta în față. Și să le dăm și două palme, eventual, ca să-i „trezim” din neștiința lor.
Între timp ce facem? Vă spun eu, nu facem nimic.
Credeți că oamenii care-mi spun să adopt un copil în loc să am grijă de câini au toți câte trei copii adoptați în bătătură? Mă îndoiesc.
Cei care spun că ar trebui ca uiPath să doneze în România au donat vreun leu vreunei cauze? Nu cred.
Cei care spun că ar trebui să scriem doar de România și de frumusețile ei, nu să „le facem reclamă străinilor”, oare când merg la pădure își strâng gunoaiele de pe jos? Toți? Hm…
Nu cred și vă spun și de ce nu cred. Fiindcă oamenii care FAC nu prea au timp să arate cu degetul și să-i mustre pe cei care nu fac. Sunt prea ocupați cu făcutul.
Cât despre restul… ei sunt ocupați cu vorbitul. Mult și degeaba.
Hai să donăm noi cui vrem și să-i lăsăm pe alții în pace, cu donațiile lor. Să ajutăm noi pe cine vrem și să lăsăm ajutorul altora în pace. Să sprijinim lucrurile în care credem și să ne uităm mai puțin la ce fac alții. Să comentăm mai puțin și să facem noi mai mult. Că restul e vorbă goală.
Orice este posibil daca nu stii despre ce este vorba … nu ai bani dar ii poti invata pe altii cum sa procedeze cu ai lor. Pot sa inteleg preferintele personale ale fiecaruia atita timp cit ramin doar la nivel consultativ si decizia mea, pentru care eu raspund, este respectata, in rest … mare atentie la capra vecinului, ieri se uita pofticioasa la bicicleta mea/ta 🙂
Salut Diana!
Dacă ar fi să o iei așa, și tu te-ai include în cei care nu își văd de treabă. Pentru că îi critici pe cei care comentează despre X și Y.
Cât despre cei care “sunt ocupați cu făcutul”, fii convinsă că sunt mulți care ACUM fac pentru că au fost inspirați din comentariile unora “care nu mai pot de grija altora”.
Ce ne ceri tu, înseamnă să rămânem ignoranți la ceea ce se intamplă în jur și să trăim în bula noastră…făcând. Privind dintr-o perspectiva, e sănătos ceea ce zici. Însă nu aș generaliza.
Iar prin faptul ca cineva critică donațiile unor firme private, nu înseamnă că le pune cineva pistolul la tâmplă să faca altceva cu banii. Din păcate, în democrație, când toată lumea face ce vrea și cum vrea, deseori ajunge să se auto-degradeze.
Numai bine!
Bogdan
Articolul meu e un apel la „să ne vedem de treabă”, fiindcă 99% dintre mesajele romanilor la articolele legate de donațiile pentru Notre Dame sunt despre cât de greșit e să se doneze și cum acele sume ar fi mai bine folosite în locurile X, Y, Z sau unde consideră fieare comentator în parte. Iar cazurile pe care le-am relatat în articol sunt trăite de mine, de ani încoace. Da, sunt sătulă să-mi spună cineva unde să donez, câți copii să adopt și ce cauze merită sau nu.
Îți respect părerea, dar eu cred că lumea se auto-degradează când oamenii cred că știu mai bine ce ar trebui să facă alții cu banii lor. Oamenii care donează pentru o cauză în mod activ nu vor sta să comenteze ca niște precupețe despre cât de oportun era ca milioanele respective să intre în contul cauzei respective. Vor dona ei și își vor vedea de treabă. În România înțelegem democrația ca dreptul de a intra cu bocancii în viețile altora și a le explica noi ce să facă cu bunurile lor. Nu, nu le punem pistolul la tâmplă, dar asta nu înseamnă că această milogeală generalizată pentru „alte cauze mai meritorii” e în regulă.