Vizită la manufactura de ceasuri ZENITH și povestea celui mai faimos pod din Elveția
În plină criză economică, un ceasornicar este forțat să arunce pe foc tot ce ține de munca vieții lui: primul ceas cronograf integrat, de înaltă frecvență. Zece ani, el păstrează un secret de care va depinde existența unuia dintre cele mai frumoase branduri orologere: Zenith. Am vizitat manufactura Zenith și i-am aflat pe viu poveștile spectaculoase.
Zenith s-a impus, în ultimii ani, drept unul dintre cele mai dinamice și cool branduri de ceasuri din lume, atrăgând nu doar marii colecționari, ci și publicul tânăr, care abia descoperă lumea orologeriei.
Dincolo de atracția contemporană a brandului Zenith, istoria lui începe în 1865 și este marcată de multe inovații, dar și de la fel de multe momente de cumpănă.
Fondatorul Zenith, Georges Favre-Jacot, avea 22 de ani când a decis să adune sub un singur acoperiș toate profesiile orologere din Elveția, până atunci mici ateliere separate: specialiști în prelucrarea aurului, specialiști în mecanisme, experți în decorațiuni și în toate nesfârșitele verigi de care depinde realizarea unui ceas.
DE CE TOCMAI ELVEȚIA?
Pentru cei care se întreabă de ce tocmai Elveția a concentrat toți marii ceasornicari ai lumii, explicația este simplă: după Masacrul Sf.Bartolomeu, din 1572, când un număr mare de protestanți au fost uciși în Franța, foarte mulți calviniști protestanți s-au refugiat în Elveția, în special în jurul Genevei.
O bună parte dintre aceștia erau bijutieri și ceasornicari, profesie de tradiție în Franța acelor vremuri.
Odată cu mutarea artizanilor francezi în satele din munții Jura, țăranii elvețieni au început să învețe, în iernile grele în care nu puteau face agricultură, un nou meșteșug aducător de venit: ceasornicăria.
De-a lungul secolelor, generații și generații de ceasornicari pricepuți s-au format astfel în văile de lângă Geneva, iar Zenith a fost prima manufactură care a adunat sub același acoperiș toate meșteșugurile care țineau de realizarea ceasului mecanic.
Astfel, manufactura Zenith a devenit prima manufactură orologeră MODERNĂ din istorie.
Mai mult, pe lângă premierele orologere care au fost răsplătite cu premii internaționale, Zenith a fost și un brand vizionar din punct de vedere social.
Mai exact, un brand feminist.
În perioada luptei pentru emancipare a femeilor, din secolul XIX, jurnalista franceză Caroline Rémy de Guebhard (cu numele literar Severine), una dintre militantele pentru egalitate și luptătoare împotriva injustiției sociale, a primit cadou un ceas Zenith de buzunar.
Realizat din agate – unul dintre elementele definitorii ale casei, în epocă – ceasul era inscripționat cu: „Zenith este un prieten loial care nu te va dezamăgi niciodată… și nici nu te va lăsa să pierzi trenul”.
MOMENTUL DE GLORIE
Cel mai important moment din istoria Zenith s-a materializat, ironic, chiar înainte ca brandul să sufere o lovitură de proporții.
În ianuarie 1969, echipa de artizani Zenith lansa pe piață primul ceas cronograf (un ceas cu trei mini-cadrane suplimentare de acuratețe a cronometrării: pentru minut, secundă, oră n.red) complet integrat și de înaltă frecvență.
Cu cât numărul de oscilații pe secundă – frecvența – este mai mare, cu atât acuratețea ceasului în timp este mai mare, iar El Primero se lansa, oficial, drept cel mai precis cronograf din lume.
Pentru a dovedi acest lucru, Zenith a făcut inclusiv o mișcare extremă: a legat un ceas cu mecanism El Primero de trenul de aterizare al unui Boeing 707 aflat în rută între Paris și New York.
Acest experiment avea să fie repetat în 2012, când El Primero Stratos a spart bariera sunetului, la încheietura lui Felix Baumgartner, neamțul care a sărit cu parașuta din stratosferă.
Până să ajungem la acel moment, însă, Zenith avea să treacă printr-o perioadă de întuneric și cădere profundă, care a pus sub semnul întrebării însăși existența manufacturii.
”MI-AU SPUS CĂ SUNT UN BIET SENTIMENTAL”
Ne-am născut într-o epocă în care ceasul „cu baterie” este o banalitate, dar invenția mecanismelor cu quartz în anii 70 a zdruncinat din temelii lumea orologeriei elvețiene.
Brusc, după secole de perfecționat precizia ceasului mecanic, ceasul cu quartz – ieftin, accesibil și exact – făcea peste noapte ca toată această muncă să devină inutilă și depășită.
De la 45.000 de specialiști în orologerie în 1969, doar 13.000 mai rămăseseră în 1971. Cauza: falimente, disponibilizări, manufacturi rămase în derivă și vânzări prăbușite.
În acea perioadă, manufactura Zenith a fost printre cele salvate de un brand american, întâmplător denumit tot Zenith Radio Corporation, producători de tranzistori și aparate de radio.
Salvarea era însă doar aparentă.
Pentru că intenția americanilor era să producă tot ceasuri cu quartz, adică exact ceea ce se cerea pe piață, prima decizie luată a fost de a arunca pe foc sau la fier vechi tot ceea ce ținea de vechea identitate a manufacturii.
Recunosc că acest aspect m-a tulburat mai mult decât multe alte povești din lumea orologeriei, poate și fiindcă România este o țară care a trăit în comunism exact acest tip de descinderi destructive, care taie în oameni, activități și industrii ca și cum ai tăia cu pixul pe hârtie.
Această „ștergere” a trecutului a culminat cu distrugerea a tot ceea ce ținea de El Primero, calibrul care scrisese istorie și care, brusc, era considerat un rebut.
Charles Vermot, șeful echipei care lucrase la realizarea El Primero, a scris o scrisoare deschisă noii conduceri, pledând pentru depozitarea mecanismelor vechi, în eventualitatea în care piața își va reveni.
Nu a primit niciun răspuns, iar proprii săi colegi i-au spus că este doar un „biet sentimental”, după cum el însuși recunoaște într-o înregistrare emoționantă, pe care am avut ocazia s-o vizionez în cadrul vizitei.
Totuși, Vermot nu a putut accepta această decizie de distrugere arbitrară a unui mecanism valoros și, în secret, noaptea, a luat bucată cu bucată tot ce ținea de El Primero – echipamente, prese, utilaje, schițe, și le-a urcat în podul unuia dintre atelierele care compuneau manufactura.
Am vizitat podul, aflat la capătul a trei etaje abrupte, și nu mi-am putut imagina cum un bărbat mărunțel precum Vermot a putut urca, piesă cu piesă, zeci de mașinării, mecanisme și utilaje masive: în fiecare noapte, timp de nouă luni, fără să-i spună nici măcar soției sale.
Le-a îndosariat și le-a marcat cu mare atenție, în ideea că vor fi descoperite și folosite cândva, apoi a făcut, din cărămidă zidită, un perete care să ascundă faptul că în acel pod s-ar mai afla o a doua încăpere.
Vermot nu a fost doar vizionar, ci și un om onest cu o strategie simplă: scoaterea materialelor din manufactură nu era o opțiune, fiindcă nu voia să lase impresia că a furat ceva sau că a vrut să-și însușească proprietatea Zenith.
Tot ce voia era să-și protejeze munca și să păstreze măcar șansa vagă ca El Primero să existe din nou, într-o zi.
O NOUĂ ȘANSĂ
În 1984, celebrul brand Rolex încerca să-și modernizeze la fel de celebrul model Daytona, dotându-l cu un cronograf integrat, exact cum fusese El Primero.
Prin urmare, le-a oferit celor de la Zenith propunerea de a produce din nou calibrul El Primero, special pentru modelele Daytona.
Doar că El Primero nu mai exista, iar echipamentele cu care se putea face un calibru similar costau circa 6 milioane de franci elvețieni, o sumă pe care Zenith nu și-o permitea nici pe departe.
Acela a fost momentul în care Charles Vermot și actul său de curaj au ieșit la lumină, colaborarea cu Rolex (care a durat până în 2000) reprezentând primul pas spre resuscitarea brandului.
În cadrul vizitei la manufactura Zenith din Le Locle, am avut ocazia să vizitez și celebrul pod în care au fost depozitate mecanismele El Primero, locul fiind păstrat ca tribut pentru Vermot, un ceasornicar curajos și infinit mai vizionar decât toți marii oamenii de afaceri și strategii vremurilor sale istorice.
View this post on Instagram
CE E SPECIAL ÎN PREZENT LA ZENITH?
În prezent, Zenith a rămas același brand bazat deopotrivă pe precizie și pe atingere umană: are 200 de angajați în manufactura din Le Locle, din mâinile cărora ies aproximativ 25.000 de ceasuri pe an, toate componentele fiind realizate exclusiv „in house”.
Ca termen de comparație pentru cei care nu sunt atât de familiarizați cu industria orologeră, Rolex produce aproape un milion de ceasuri anual, iar Omega peste jumătate de milion.
Zenith rămâne, așadar, o manufactură mică, centrată pe manualitate și pe artă orologeră.
Voi avea și o serie de materiale dedicate despre noutățile contemporane ale Zenith, însă acest articol l-am vrut concentrat exclusiv pe povestea emoționantă și reală a acestui mic brand elvețian de tradiție.
A fost un privilegiu nu doar să pot intra prin toate cotloanele manufacturii Zenith, ci și să pot face poze și materiale video, un element care este de obicei interzis tocmai din cauza muncii delicate și precise care se face acolo.
Le găsiți pe contul meu de Instagram:
Tot aici vă las un scurt interviu din anii ’90 cu Charles Vermot, în care acesta povestește cu lacrimi în ochi despre cum a crezut că toată munca vieții lui va ajunge la lada de gunoi.
Are 7 minute, iar scena respectivă este chiar la final, dar în timpul vizitei, când ne-a fost proiectat acest video, mie mi s-a pus un nod în gât și mi-au dat cu adevărat lacrimile.
În România, ZENITH se găsește în portofoliul Orologeriei Galt încă din anul 1997.
Foto: Zenith, Fine Society