Ieri dimineață, m-am trezit cu un mesaj în Inbox-ul de Instagram și un link.

 

O cititoare mă avertiza că articolul meu de pe 12 martie – „Coronavirusul va trece, dar noi nu vom mai fi aceiași” – apare integral pe un site numit „Praf de stele”, semnat „by admin”. 

 

Când m-am uitat, textul meu avea deja și câteva sute de share-uri pe pagina de Facebook cu același nume, @pagina.praf.de.stele, fiindcă respectivul site avea, pe social media, nu mai puțin de 550.000 de followeri.

 

Considerabil, având în vedere lejeritatea cu care își însușea conținut străin, fără permisiunea autorilor.

 

La o privire mai atentă, mai bine de trei sferturi din conținutul cu care ei făceau trafic era luat de la diferite alte site-uri, fără precizarea sursei sau cu precizarea în bătaie de joc, adică un link inactiv pus la final, după ce oricum fusese luat tot articolul.

 

Sau, în cazul meu, la final, un „sursa: finesociety”, unde finesociety putea fi orice, oricine. Și, oricum, nimeni nu mă întrebase nimic.

 

Dacă situația nu era și-așa nefericită, mai fac o precizare tehnică: pe site-ul meu există o setare făcută pentru a nu putea fi preluat textul cu copy+paste, ceea ce înseamnă că doamna de la ”Praf de stele” se și străduise puțin să-mi fure materialul și să-mi ocolească setările.

 

Deși asemenea lucruri se întâmplă destul de des în România, m-am enervat.

 

Am avut texte furate și transmise ca mailuri cu „Dă mai departe această poveste extraordinară”, am avut texte care circulau pe Facebook sau LinkedIn semnate de alții, iar apogeul a fost anul trecut, când un preot făcea spectacol de like-uri pe Facebook cu un text scris de mine în 2014, când eram la Forbes.

 

Când i-am atras atenția, toți „fanii” lui au sărit cu gura pe mine: „cum îndrăznesc?”, „oricine poate pune un text, ce mă supăr așa?” și „cum mă iau de domnul părinte?”.

 

Nu glumesc, nu exagerez.

 

Dacă vedeți pe undeva pe net circulând un text numit „O chestiune de respect de sine”, este al meu, nu al „domnului părinte”. Acolo însă nu am insistat fiindcă sunt drepturile de autor ale fostei reviste la care lucram și nu e treaba mea să mi le cer.

 

Aici, însă, era munca mea. Dreptul meu de autor.

 

Știu că pare greu de crezut pentru mulți, dar aceste articole nu se materializează din aer. Ai bătut din palme și buf, apare articolul. Sau poza, sau conținutul video. Nu e așa, ceva care circulă liber și oricine poate întinde mâna să ia, că oricum e „no man’s land”.

 

Din păcate însă, reacțiile asemeni celor de la „taica popa” sunt nenumărate. În România, mai mult decât în alte țări, respectul pentru proprietatea intelectuală este aproape de zero.

 

Ba chiar mai mult, dacă tu, păgubitul, îndrăznești să bați obrazul hoțului și să-i ceri socoteală, sar pe tine zeci sau sute de binevoitori care sunt de partea hoțului, nu a ta.

 

Nu am auzit-o doar eu, ci orice om căruia i s-a încălcat un drept de proprietate intelectuală.

 

După ce am postat situația de ieri, am primit zeci de comentarii de la alți „pățiți” ca mine, care au fost luați în râs când și-au cerut drepturile.

Pe modelul „Oricine poate scrie un text/face o poză/un video”, „De ce te superi? Ar trebui să te simți flatat că ești copiat”, ”Dacă nu-mi plăcea nu-l luam, zi mersi”, „Ce mare lucru, doar nu ți-am furat din buzunar, e un text/poza/video” și altele asemenea.

 

Ce am făcut eu ieri?

 

Am găsit emailul doamnei pe pagina de Instagram praf de stele – și ea cu vreo 20.000 de followeri și multe citate cu Bunul Dumnezeu, bunătate și corectitudine – și am rugat casa de avocați cu care lucrez să îi trimită o frumoasă notificare pe email, prin care i se explica, legal, ce infracțiune a comis.

 

I-am scris și pe privat, pe messenger, dar eu una am trecut de multă vreme de etapa la care te rog să-mi dai înapoi ce ai furat. Nu. Vorbim negru pe alb, cu legea în mână, nu cu rugăminți și tocmeli.

 

Concluzia: doamna a scos textul, a șters toate postările, iar la finalul zilei, probabil speriată de ceea ce primise pe email, și-a dat jos site-ul și a șters sau a suspendat pagina de Facebook.

 

Consecința? Unele dintre fanele doamnei, cu care mă certasem pe pagina de Facebook cu pricina, încercând să semnalez că acel conținut este furat și îmi aparține, mi-au trimis 3 pagini de înjurături ca la ușa cortului pe pagina de Facebook și în comentarii publice. Nu exagerez. Trei pagini.

 

Motivul, exprimat în vorbe mai alese decât ale doamnelor: EU, păgubita, sunt o mahalagioaică care a făcut „un circ inutil”. Adică rușine să-mi fie, am îndrăznit să-i stric doamnei bunătate de pagină cu citate creștine și texte furate. Eu, nesimțita, cu dreptul meu. Ce mare lucru, un text. ”Oricine l-ar fi scris, nu contează”.

 

Da, acești oameni există și sunt printre noi. Și sunt onorabili probabil, cu păreri excelente despre ei înșiși.

 

Pentru că în România lipsește cultura omului care-și cere dreptul, iar generația noastră poate fi prima care schimbă realmente această situație strâmbă.

 

Cititorii mei, în schimb, au reacționat spectaculos. Cele mai multe dintre comentariile primite ieri de la ei se legau de probleme cu „furăciuni” similare pe care le-au avut la rândul lor sau de felicitări pentru „curaj”. Curaj? Curajul de a-mi cere drepturile. Da.

 

Tocmai de aceea, m-am gândit să lămuresc pentru toată lumea ce se poate face concret într-o asemenea situație. Și nu implică mare curaj, doar INFORMAȚIE.

 

Nu, oameni buni, contrar bullying-ului pe care ni-l fac hoții sau prietenii lor, NU este normal să tolerăm furăciunea.

 

Nu nouă ar trebui să ne fie frică, jenă sau orice altceva, ci lor. Și nu le va fi, până când nu vor prinde teamă și nu vor înțelege că acțiunile lor au consecințe. Legale.

Am făcut un interviu cu Dragoș Benga, avocat specializat, printre altele, pe Proprietate Intelectuală, aceeași persoană care a și trimis notificarea de ieri, pe adresa doamnei de la „poeticul” site Praf de stele.

 

Am vrut să lămurim împreună câteva amănunte pentru persoane care se pot găsi în aceeași situație și – ceea ce eu una îmi doresc cel mai tare – să demitizăm această idee conform căreia apelarea la mijloace legale este o formă de a ne „complica”.

 

Am auzit de prea multe ori persoane care îmi spuneau că au lăsat în pace un „hoț” și „s-au împăcat cu ideea”, fiindcă nu voiau să se complice sau fiindcă „oricum n-are rost”. Nimic mai greșit!

 

A apela la un avocat care să notifice oficial persoana care ți-a încălcat drepturile de proprietate intelectuală ar trebui să fie ceva firesc. Un reflex de a ne apăra drepturile, apelând la pârghii legale, nicidecum la nervi, certuri și parlamentări inutile prin mesaje.

 

Verba volant, scripta manent.

 

Dar mai ales, ceea ce rămâne este ceea ce facem noi să rămână: dacă învățăm hoții, de orice fel ar fi ei, că este în regulă să ne fure, asta se va întâmpla la nesfârșit. Să nu tolerăm hoția și să ne folosim drepturile. Le avem din plin și avem și oameni care știu să ne ajute să le folosim în favoarea noastră.

Fine Society: Să zicem că ai un blog/site cu conținut creat 100% de tine și te trezești că munca ta este însușită de altcineva și postată fără sursă sau fără să ți se ceară acordul. Ce poți face, legal, împotriva celui care a furat? Care sunt etapele?

DRAGOȘ BENGA: În contextul pe care mi l-ai prezentat, juridic avem la bază un drept de proprietate intelectuală, adică, un produs care este rezultatul unui proces de creație intelectuală, ce poartă semnătura exclusivă a persoanei care l-a creat.

 

Sunt multe situații în care, fiecare dintre noi, găsim surse de inspirație pe care dorim să le folosim, însă, este o diferență majoră între a te inspira și a beneficia în mod injust de munca altuia (”a fura munca”, cu alte cuvinte…). Există multe mecanisme legale pe care le deține titularul unui drept de proprietate intelectuală dar aplicabilitatea acestora trebuie analizată în concret de la un caz la altul. 

 

Discutăm despre un domeniu foarte sensibil, în care subiectivitatea poate avea un cuvânt greu de spus atât cu privire la probațiune, cât mai ales raportat la concepția pe care o poate avea o persoană despre un anumit produs (indiferent că vorbim despre o pagină web, un articol dintr-un blog sau o fotografie postată pe o rețea de socializare). 

 

Legislația la nivel național și european ne conferă un cadru care stabilește drepturile și obligațiile din această materie, chiar și din perspectiva săvârșirii unor fapte de natură penală (Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe; Legea nr. 84/1998 privind mărcile si indicaţiile geografice).

 

Celor interesați de acest subiect, chiar le recomand să arunce o privire asupra informațiilor de bază furnizate de site-ul Uniunii Europene: https://europa.eu/youreurope/business/running-business/intellectual-property/index_ro.htm . 

 

Indiferent de etapele de fapt sau juridice pe care le pot recomanda în calitate de avocat, insist pe cea mai importantă intre ele: Să luăm atitudine! 

 

Fine Society: În afară de a forța „hoțul” să șteargă ceea ce a furat de la tine, ce alte lucruri poți obține, apelând la un avocat?

Referitor la această întrebare, în primul rând, îți mărturisesc că personal am apreciat atitudinea ta „fină” de a da doar o lecție „hoțului” și nu de a încerca să îl distrugi, având în vedere mijloacele juridice pe care le ai la îndemână. 

 

Pe lângă dreptul de a solicita să se revină la situația inițială (eliminarea din conținut a informației folosite fără drept), se poate obține plata unui prejudiciu material (reprezintă consecința patrimonială negativă imediată urmare a faptei ilicite săvârșite; se dovedește în concret) și/sau a unui prejudiciu moral (modalitatea de analizare a acestuia este subiectivă, nu există niște criterii clar stabilite – de ex. valoarea determinată de suferința cauzată de publicarea unor fotografii nereale sau folosirea unui text/imagine copiată).

 

Există și alte sancțiuni ce pot conduce la efectul dorit, de exemplu solicitarea de prezentare în mod public a scuzelor pentru problema creată. 

 

În al doilea rând, beneficiul principal pe care îl poți obține apelând la asistență de specialitate, printr-un avocat, constă în eficiența cu care situația la care ai fost expus, se concretizează într-un demers reușit.

 

Din punctul meu de vedere, avocatul nu trebuie să joace rolul de „pitbull” care atacă adversarul în locul tău, ci trebuie să-ți ofere siguranța că drepturile tale sunt protejate și modalitatea de acțiune propusă va atinge rezultatul de care ai nevoie.

 

De asemenea, e important să cunoască și să evite efectele negative care ar putea să le producă un demers executat în mod nechibzuit. Sunt situații în practică, în care persoane care se consideră prejudiciate acționează în mod greșit, fără un ajutor de specialitate și ajung în împrejurarea în care se trezesc chiar ele fiind subiectul unor acțiuni îndreptate împotriva lor și obligate, în final, la plata unor daune considerabile, cauzate de demersurile efectuate în mod eronat. 

 

În piața de freelance, ai nevoie de un avocat care să cunoască specificul acestei profesii în care libertatea, creația și ideile reprezintă baza oricărui concept.

 

Este necesar ca avocatul să îți înțeleagă solicitările și să știe cum să ajungă la rezultatul care îți va aduce satisfacție. Cu toate că încercăm să soluționam cât mai rapid orice task, consider că empatia reală a avocatului față de situația clientului este esențială pentru a înțelege și a găsi cheia de soluționare a problemei. 

Fine Society: Sunt multe site-uri și pagini, cum era și cea împotriva căreia am făcut notificarea, care asta fac: fură conținut de la N autori și mecanismul ani de zile, fiindcă oamenii NU au curaj să își ceară drepturile. Poți forța legal închiderea unei pagini sau a unui site de material furat? Ajută dacă se coalizează mai mulți „păgubiți”?

Pe lângă posibilitatea reală pe care o ai de a remedia o astfel de situație, consider că există chiar o obligație în acest sens.

 

Multe dintre persoanele prejudiciate prin astfel de acțiuni alerg să rămână în pasivitate și nu doresc să ia atitudine.

 

Motivul nu îl cunosc (probabil comoditate, teamă de conflict, lipsă de resurse financiare, ignoranță… toate la un loc sau altele), însă este cert că lipsa de atitudine față de acest comportament nu face altceva decât să creeze mai mult curaj, tupeu și îndemânare în rândul celor care nu înțeleg să-și construiască propria identitate bazată pe niște principii esențiale, de bază în orice comunitate (inclusiv în cea online).

 

Cu toate că aceste demersuri, pot angrena inițial o serie de costuri, precedentele din domeniu, în practică, ne demonstrează că situația nu se remediază doar odată cu trecerea timpului ci consecințele chiar se agravează pe măsură ce atitudinea rămâne nesancționată.

 

Sigur, se poate închide o astfel de pagină, atât prin demersuri amiabile cât și prin intermediul instanței de judecată. Numărul persoanelor care se coalizează nu este relevant din punct de vedere juridic în situația prezentată de tine, însă impactul este cu totul altul atunci când o acțiune este susținută de mai multe persoane. 

 

În fond, consider că intenția de „a fura munca altuia” are la bază o problemă legată de educație, iar atunci când educația și bunul-simt lipsește cu desăvârșire, trebuie acționat cu măsuri coercitive!   

Ce regim au postările pe Facebook și Instagram? Dacă eu postez un text, o poză sau un video pe pagina mea și cineva mi le fură și le repostează ca fiind ale lui, eu am vreun drept să-i cer socoteală? Ce pot să fac?

Regimul juridic al rețelelor de socializare este aparte și diferă în funcție de platformă.

 

„Regulile” în baza cărora se desfășoară activitatea pe rețelele de socializare sunt cuprinse în „Condițiile de utilizare” ale platformei și „Regulile comunității”. Conținutul acestor documente este asumat de către fiecare utilizator odată cu accesul pe platformă dar în general este foarte stufos, dificil de parcurs și reprezintă pentru majoritatea doar o formalitate.

 

Există remedii și sancțiuni specifice pentru situația pe care mi-ai descris-o („postez un text, o poză sau un video pe pagina mea și cineva mi le fură și le repostează ca fiind ale lui”). 

 

Primul pas pe care îl recomand este cel de a contacta, printr-o adresă oficială, chiar reprezentanții platformei rețelei de socializare. În general, dacă solicitarea este temeinic motivată, situația se va remedia rapid, putând fi impuse și sancțiuni. 

 

Dacă primul demers nu conferă rezultatul dorit, se poate apela la instanța de judecată sau la alte instituții abilitate, în funcție de situația în concret (acțiunile nu se exclud, pot fi introduse și simultan).

 

Un alt aspect esențial este „prevenția”.

 

Din păcate, foarte puține persoane sunt dispuse să investească într-o bază juridică solidă înainte de a se confrunta cu probleme, care sunt inerente în orice tip de business. Mai devreme sau mai târziu, clienții se întreabă : De ce nu am solicitat unui avocat să-mi redacteze un contract? De ce nu m-am ocupat de protecția datelor? De ce oare nu am fost diligent în a-mi asigura „termeni și condiții” care să fie adaptați pentru mine și să îmi protejeze activitatea? 

 

Fluxul enorm de mare de informații pe care îl găsim la orice pas în mediul online determină multe persoane să aleagă calea superficială (de ex., un contract copiat de pe google…) însă calitatea informațiilor lasă de dorit iar problemele ulterioare pot costa energie, timp pierdut și mulți bani în plus.

 

Până și politicile rețelelor de socializare recomandă asistența din partea unui avocat: De exemplu: „(…) Instagram nu-ți poate oferi consiliere juridică, astfel că îți recomandăm să discuți cu un avocat dacă ai mai multe întrebări legate de drepturile de autor” (https://help.instagram.com/126382350847838 – conține și informații utile privind drepturile persoanelor ce folosesc rețele de socializare). 

Cineva m-a întrebat, după ce am postat notificarea făcută de noi împotriva acelui site, ce se poate face cu furtul de concepte? Oameni cărora le sunt copiate broderii, design de tricouri, lucruri ieșite din imaginația lor? Există pârghii legale și pentru ei?

Pentru protecția conceptelor nu pot spune că există o rețetă clară.

 

Titularilor acestor drepturi le este recomandat să-și înregistreze conceptul la instituțiile abilitate de la nivel național (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci  – OSIM), sau european (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală – EUIPO).

 

Este forma prin care faci cunoscută, în mod public, existența unui concept.

 

Însă, problemele apar în practică în contextul în care multe concepte sunt ușor de modificat și este dificil de stabilit, din perspectiva probațiunii juridice, dacă reprezintă un model copiat sau nu.

 

Ca exemplu, există mulți dezvoltatori de aplicații în domeniul IT care în momentul în care doresc să-și înregistreze invenția, oferă practic posibilitatea unor alți dezvoltatori „oportuniști” și abili să o copieze prin modificarea unor mici aspecte tehnice sau vizuale, astfel încât să o poată lansa în piață ca „invenție proprie”. 

 

O altă problemă în practică este legată de lipsa unui cadru legal, determinat și adaptat pentru activitatea de „freelancer”. Această situație creează o expunere la nenumărate probleme legate de protecția drepturilor persoanelor care îți desfășoară activitatea în mod independent, fără un contract prestabilit sau un angajament într-o profesie reglementată.

 

În acest caz, aportul adus de un avocat este acela de a folosi toate pârghiile legale în vederea obținerii rezultatului dorit de către client, adaptat situației în care se află. 

 

De asemenea, persoanele care își desfășoară activitatea preponderent în mediul online trebuie să cunoască că sunt expuse la o mulțime de factori care implică chiar incidența unei legislații străine deoarece „online-ul” creează o expunere internațională, context în care pot apărea multe situații imprevizibile. 

 

Urmare a diverselor interacțiuni pe care le-am avut cu persoane din business și tehnologie/IT/social media, am constatat, cu îngrijorare, că nu doar la nivel local, chiar la nivel mondial, domeniul juridic este cu mult în urmă față de tehnologie atât prin ritmul cu care avansează tehnica cât și prin procedurile cu care ar trebui să soluționăm problemele cu care ne confruntăm zilnic. 

 

În concluzie, atâta vreme cât educația în mediul online și principiile de bază reprezintă pentru unii doar o teorie expusă prin citate și nu o formă general obligatorie de manifestare, este necesar să acționăm pe plan juridic! 

Pe Dragoș Benga îl puteți găsi AICI.

Foto: Dragoș Benga, Unsplash