Despre tot ce-i fin și fain

Legendarul parfumier Roja Dove: ”Îmi văd viața în parfumurile pe care le-am purtat”

By 30 iunie, 2017People
read time 10 min
 
30 iunie, 2017

Legendarul parfumier Roja Dove: ”Îmi văd viața în parfumurile pe care le-am purtat”

Este o legendă a parfumeriei, dar în carne și oase omul Roja Dove te fascinează și mai tare decât „nasul”. Pentru prima oară în carieră, a creat un parfum special pentru un concept-store din România, un prilej bun să vorbim despre viitorul industriei și despre tot ce înveți după o viață de parfumier.

by

Să spui că Roja Dove e o legendă nu-i laudă, nici metaforă, nici titlu pompos. E un fapt în sine. Roja e unul dintre oamenii cheie ai parfumeriei, cei care au revoluționat industria, au creat noi categorii și au deschis noi nișe pentru toți jucătorii de pe piață. Doar că Roja detestă cuvântul „nișă”, așa cum detestă toate prețiozitățile goale de conținut.

 

Apare la întâlnirea noastră într-un sacou înflorat din mătase și cu cei mai frumoși pantofi cu ciucuri de perle pe care i-am văzut vreodată. E un personaj, dar unul care nu crispează, ci face oamenii să se simtă relaxați în prezența lui. Râde mult, e autoironic și din două propoziții îmi face o caracterizare care mă lasă mască: „Tu ai un stil clar: e subtil, dar jucăuș. La prima vedere e simplu și elegant, dar când te uiți de aproape vezi că nasturele are o formă diferită, că pantofii au un decupaj mai șui, că eșarfa are un imprimeu atipic. Îmi place”.  

 

Roja observă detalii și le expune cu naturalețe, fiindcă parfumurile lui sunt eminamente despre detalii, despre lucruri mici făcute impecabil. Luxul, așa cum îl vede majoritatea, e o convenție socială făcută de oameni pentru a se amăgi că prețul face noblețea. Pentru Roja, luxul înseamnă un obiect sau în serviciu în care creatorul a pus ce avea mai bun în el, ca energie, talent, creativitate, migală, tot.

Dintre toți oamenii pe care i-am intervievat vreodată, este probabil primul care și-a urmat fără cusur destinul profesional, ca și cum ar fi fost tras de un fir roșu. A decis de mic ce vrea să fie, cum vrea să fie, ba chiar și cum vrea să-l cheme. Numele lui de botez este Roger, dar cândva în adolescență și-a schimbat numele în „Roja”, care se pronunță oarecum la fel, dar care îl reprezintă mai mult. A ajuns să facă parfumuri fiindcă a trimis atât de multe scrisori pe adresa companiei Guerlain și a marilor parfumieri încât Robert Guerlain însuși a decis să-l cheme pe tânărul Roja Dove la o întâlnire doar ca să scape de el. ”Eram o pacoste mai mică dacă eram în interior decât în exterior”, râde el acum.

 

”Nu mă pot imagina trăind o viață diferită de cea pe care am trăit-o și pe care o trăiesc”, îmi mărturisește Roja. „Ceea ce e bine, fiindcă nu e ca și cum pot s-o dau la schimb”. Râde mult și de câte ori i se pare că a spus vreun lucru mare sau pompos, adaugă o glumă spontană. „Sunt sigur că puțini oameni văd viața așa, dar eu când mă uit înapoi, văd toate momentele și poveștile vieții mele în parfumurile pe care le-am purtat. Și nu-mi pot imagina să fi mirosit altfel”.

Poveștile lui Roja sunt minunate, fiindcă el a trăit o perioadă în care „nasurile” vremii studiaseră cu vechii parfumieri și povesteau istorii fantastice de prin anii ’30. Nu exista ideea de globalizare, iar dacă mergeai de la Paris la Londra  sau de la Nisa la Florența, magazinele vindeau cu totul alte lucruri și era mereu o surpriză și o revelație. Aceea e lumea care l-a fascinat pe tânărul Roja.

 

„M-am apropiat de parfumuri când eram tânăr fiindcă îmi evocau o lume strălucitoare, îndepărtată de viața obișnuită. Nu mi-au plăcut niciodată banalul și rutina”. Se amuză când îmi povestește că, atunci când merge la restaurant și vine chelnerul să-l întrebe dacă are vreo alergie, îi răspunde foarte serios: „Da, sunt alergic la persoane anoste” și apoi râde: „Gândește-te: ce e mai rău decât să fii blocat ore în șir în același loc cu cineva plictisitor și fad? Nu e cel mai mare supliciu?”. De la asta a pornit vocația lui Roja: de la nevoia de a duce o viață cât mai puțin anostă cu putință.

 

Dincolo de parfumurile emblematice pe care le-a creat, Roja a avut două idei vizionare care au schimbat industria. Primul: concept-store-ul de parfumuri. În 2004, a deschis ”Haute Parfumerie”, un spațiu la etajul al cincilea al celebrul magazin britanic Harrods, unde, pentru prima dată, oferea o selecție a unora dintre mai bune parfumuri făcute vreodată. Până atunci, magazinele de specialitate vindeau, la grămadă, toate produsele fiecărui brand în parte, nu selecții făcute de un „curator”.

 

A doua idee vizionară care, în parte, i se datorează, este parfumeria „de nișă” (din nou acel cuvânt „interzis”), care a luat avânt în clipa în care Roja a creat linie de parfumuri făcute din cele mai bune ingrediente posibile, cu prețuri pe măsură dar și o calitate ieșită din comun: Roja Parfums. Și, un lucru cu adevărat extraordinar: tot ce a făcut a fost din propriile economii, fără a împrumuta vreodată vreun ban de la bancă.

 

 

Anul acesta, Roja a creat două parfumuri în ediție limitată pentru Madison Absolute Beauty, concept-store-ul creat în 2007 la București de către Madeleine Florescu, care împlinește anul acesta 10 ani de existență. Roja e franc când vorbește, tocmai fiindcă prețiozitățile nu sunt genul lui. ”Când Madeleine m-a sunat și m-a întrebat dacă aș face un parfum, i-am zis că mi-ar plăcea enorm și am fost sincer în asta”, îmi povestește el.

 

”E singurul loc din lume pentru care eu am mai făcut asta. Adică am făcut parfumuri pentru Harrods, Bergdorf & Goodman, Selfridges, Fortnum & Mason, dar niciodată pentru o parfumerie mică, dintr-o țară care – nu o spun în niciun fel ca lipsă de respect, e doar un fapt – nu e un loc cheie pe harta parfumeriei mondiale. E un loc în care vin mereu cu drag, dar când spui parfumuri nu te gândești imediat: Londra – Paris – București. (râde) Dar Madeleine a fost un pionier pentru România acum 10 ani, deschizând Madison, așa cum eu am fost acum 12 ani cu Haute Parfumerie de la Harrods. Empatizez foarte tare cu ea”. 

Cu această ocazie, am stat de vorbă cu Roja despre începuturile lui în parfumerie, despre cum o duce industria și încotro merge și despre multe dedesubturi ale domeniului. E unul dintre interviurile după care înțelegi mai bine ce înseamnă vocație, trenduri, schimbare și mai ales un cuvânt pe care-l folosim des fără să-i asociem un chip: „disruptor”. Când îl veți auzi data viitoare, vă asigur că o să vă gândiți la Roja.

 

Rareori se întâmplă ca un om să știe atât de clar de unde pleacă și unde vrea să ajungă, cum a fost în cazul dvs. Instinct sau noroc?

Roja Dove:  A fost noroc, fiindcă nici nu știam să fac altceva. (Râde) Lumea îmi spune „Vai, Roja, ai un simț al mirosului excepțional”. Doar că eu nu am cu ce să-l compar, eu nu știu altceva, așa sunt eu. Nu știu cum miros alții lumea înconjurătoare. Dar da, am spus mereu că am trăit o viață magică, vrăjită. Nu am pus niciodată la îndoială ce voiam să fac.

 

Am prieteni care nu sunt fericiți cu ceea ce fac, dar nici nu știu ce și-ar dori. În viață nu ajungi întotdeauna să-ți atingi marile visuri, dar dacă știi la ce visezi poți măcar să faci o încercare. Eu n-am avut niciodată vreun dubiu în minte și am fost norocos că părinții mei m-au susținut. Mai ales mama avea o vorbă, de câte ori noi veneam cu o idee năstrușnică: ”De ce nu?”. Și mai adăuga uneori, cu delicatețe: „Te-ai gândit la acest sau la acest detaliu”? Nu era niciodată ca o mustrare sau avertizare, ci ne atrăgea atenția subtil asupra unor detalii. Dacă există destin și soartă și fiecare e destinat să facă ceva, știu că eu pentru asta am fost făcut, asta era calea mea.

Sunt o persoană intuitivă și cred că am fost bun la trei lucruri: la creat oportunități, la observat oportunități și la spus „nu” când trebuie. În viață sunt o grămadă de lucruri care plutesc în jur și depinde de tine să întinzi mâna să le-apuci. Dacă nu le-apuci prima dată, nu știi dacă vor mai trece pe lângă tine din nou.

Mi-a părut mereu foarte rău de oamenii care se cenzurează cu ”nu pot”. Când aud „nu pot”, eu mă gândesc instinctiv: „Bun, care e cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla dacă încerci?”. Asta e o conversație pe care a trebuit s-o am și eu cu mine însumi de vreo 3 ori în viață. „Bun, nu sunt fericit în acest moment al vieții. Cum pot să schimb? Dacă fac treaba asta și nu iese, ce pot să pierd?”. Și pui în balanță cât de mult îți displace un lucru cu cât de mult îți dorești un alt lucru.

 

Când am luat decizia să-mi pornesc propria afacere, lucram de 20 de ani pentru aceeași companie, raportam direct către vicepreședinte, aveam toate avantajele posibile. Și m-am gândit că, dacă nu iese treaba, o să-mi pierd casa. Și am zis „Dacă nu iese, câți bani am? Poate o să fiu nevoit să-mi cumpăr o altă casă, dar nu e ca și cum o să rămân pe stradă”. Și așa vezi cât spațiu de manevră ai.

 

Am lansat Roja Parfums acum 6 ani, pe 2 iulie 2011, dar sunt în industrie de mulți ani și lumea are impresia că brandul e mult mai vechi. Am pornit afacerea după ce a murit mama mea, fiindcă prietenii îmi spuneau că ar trebui să fac ceva pentru mine. Și am decis să lansez acest brand, „Roja Parfums”, la Harrods, în Londra, în Haute Parfumerie. În 10 zile a devenit bestseller. Țin minte că am intrat în magazin, am văzut în jur sticlele de Lalique, de Tom Ford, branduri de parfumerie mari, iar în mintea mea a fost, scuză-mi expresia: „Ce dracului ai făcut, Roja?”. (Râde) De la un proces intelectual devenise ceva concret, era în magazin, era real, iar oamenii aveau așteptări. Buyerii, clienții, eu, fiindcă investisem toate economiile mele în asta.

Eu n-am împrumutat niciodată vreun bănuț, tot ce am făcut a fost cu economiile mele, asta e o particularitate a companiei noastre. Vindem în peste 170 de magazine din toată lumea și cam peste 36 de țări. E incredibil. Fără investiție din afară, ne auto-finanțăm. Și sunt foarte mândru de asta, cu adevărat. Nu vreau să sune arogant, eu sunt mai degrabă ca un părinte și știi cum sunt părinții, zic că mereu copilul lor este cel mai frumos.

Gândește-te la industria în care activez eu: jucătorii din piață sunt branduri legendare, cu istorii, cu bugete impresionante, nu le voi spune pe nume fiindcă nu ar fi galant din partea mea. Eu nu mi-am făcut niciodată reclamă nicăieri, nu m-am promovat, și totuși le-am bătut pe toate la vânzări la Harrods. Asta ține de oamenii care vând parfumurile mele și de oamenii care le cumpără și care povestesc despre ele. Sunt norocos. Fără acești oameni eu n-aș avea o afacere și le sunt recunoscător, o să spun asta mereu.

Se scot sute de parfumuri anual și e tot mai greu să rămâi fidel unui brand. Totuși, clienții Roja Parfums sunt uimitor de loiali, împotriva „curentului”.

Când am deschis „Haute Parfumerie” la etajul al cincilea al magazinului Harrods, în 2004, voiam să abordez parfumeria ca artă, așa că am dus acolo cele mai bune parfumuri care au fost create vreodată, în viziunea mea. Era o abordare personală, subiectivă, dar a fost o premieră în lume. În parfumerie nu se făceau lucrurile așa: dacă voiai un brand trebuia să iei tot portofoliul lui de parfumuri. Odată cu acel proiect au apărut peste tot în lume oamenii precum Madeleine, care au început să aibă idei și să-și creeze spațiile lor.

 

Când am lansat „Roja Parfums”, în 2011, prețul de pornire al unei sticle la noi era de 295 de lire sterline. Aveam două variante: 295 și 495 de lire sterline. Îmi e foarte clar că toți oamenii din industrie m-au crezut nebun de legat. Înainte, mai exista câte o sticlă mai deosebită cu preț exorbitant, pe care parfumierii o țineau în vitrina magazinului în ideea că într-o zi, printr-o minune, se va vinde (râde). Iar eu am lansat brandul având ca preț de intrare prețul acelei sticle „exorbitante”. 

Ceea ce mulți pierd din vedere când aud de parfumurile mele și de prețuri este că eu fac și vând parfum. Nu poți să compari cu alte produse de pe piață care nu sunt parfum, sunt ape de toaletă, colonii, dar nu parfum. Noi vindem parfum și atât.

Așadar, am lansat „Roja Parfums” cu acele prețuri pentru care lumea mă credea nebun și în 10 zile am vândut tot, până la ultimul flacon. Nu figură de stil, ci în fapt. Și așa, foarte rapid, marile branduri care se întrebau amuzate „Ce face și ăsta?” au început să se întrebe foarte serios: ”Chiar așa… ce face ăsta?”. Și au decretat rapid că piața asta nouă pe care o descoperisem trebuie să fie a lor, nu a mea. Știu asta fiindcă sunt două branduri mari care și-au trimis oamenii la magazin și au cumpărat câte o sticlă din fiecare produs al meu. Îmi e clar că nu faci asta ca să-mi ajuți afacerea, o faci cu un interes, fiindcă ai înțeles că asta e o zonă nouă, din care vin bani.

 

Ați spus că nu vă place cuvântul „nișă”. De ce?

Pentru mine cuvântul nișă n-are nicio noimă. Multe dintre brandurile pe care oamenii le consideră „de nișă” sunt de fapt mainstream. Despre brandul nostru am spus mereu că e unul de lux. Suntem precum diamantele Graff sau mașinile Rolls-Royce, dacă vrei. Un lucru pe care mi-l spun adesea oamenii și care e cel mai frumos compliment este că fiecare parfum al nostru miroase foarte diferit. Asta nu se prea întâmplă la o casă de parfumuri obișnuită, unde parfumurile cam seamănă între ele. Știi cum e când miroși multe parfumuri asemănătoare, iar apoi apare ceva nou și după ce îl simți zici „Hm… da!”. 

 

Eu am plecat de la ceva foarte simplu: am vrut mereu ca tot ce fac să aibă o abordare personală. Tu ești jurnalist și știi că un om care scrie fără să aibă un stil al lui nu are de fapt nimic. Așa și eu. Nu lucrez în gol, doar ca să lucrez. Dacă lucrez cu tutun, ce iese este viziunea mea asupra tutunului. Dacă lucrez cu tuberoză, rezultatul este felul meu personal de a privi tuberoza. Și se pare că multor oameni le place ce iese.

 

Cred cu tărie că trăim o nouă epocă de aur a parfumeriei. Parfumeria din zilele noastre trece prin aceeași metamorfoză prin care au trecut cosmeticele pe la finele anilor ’90, în perioada în care au apărut brandurile mici și independente precum Trish McEvoy sau Bobby Brown. Imperiile strâmbau din nas, fiindcă ei erau Helena Rubinstein, Dior, Estee Lauder, Elizabeth Arden…

 

Dar presa de beauty a îmbrățișat noii-veniți fiindcă aduceau un aer nou și proaspăt, au scris despre ei, clienții i-au descoperit și peste noapte branduri mari au devenit desuete. Helena Rubinstein s-a închis, iar nume precum Elizabeth Arden au devenit, și o spun fără niciun strop de răutate, „branduri de doamnă în vârstă”. Și totul fiindcă a fost această renaștere a cosmeticelor.

Cred că parfumeria trece acum prin aceeași fază pe care au avut-o cosmeticele: unele branduri consacrate încearcă să imite modelele brandurilor mai mici și mai cool, să facă și ele ceea ce fac cei de sub ei. Unii o fac bine, foarte mulți o fac foarte prost și alții o fac îngrozitor de prost, așa cum s-a întâmplat și în lumea cosmeticelor. E o vreme minunată să fii în industrie, fiindcă totul e nou și atât de multe lucruri se pot întâmpla!

 

Ați spus un cuvânt mare: „lux”. Ce înseamnă luxul, dincolo de diamantele Graff sau Rolls-uri? În afară de raritate și preț. 

Luxul e mult mai mult decât atât. Multe branduri pe care oamenii le consideră de lux, pentru mine nu sunt lux, sunt doar branduri scumpe. Orice poate fi făcut să fie de lux. Hârtie igienică de lux, biscuiți de lux, iaurt de lux, parfum de lux. Oare ăsta e luxul? Pentru mine luxul – și e ceva subiectiv – vine dintr-o abordare diferită, dintr-o atitudine. Pentru mine un produs de lux este un produs în care cel care l-a făcut s-a străduit să facă totul cât a putut de bine, fără compromisuri, fără artificii.

 

Dacă te uiți puțin la lumea modei, știi cât e de facil să faci giumbușlucuri de PR ca să pară un lucru de lux sau ca să atragi atenția asupra lui și să-l faci dorit. Noi avem un slogan, pe care oamenii de multe ori îl răstălmăcesc. Pe sticlele noastre scrie: „The finest perfums in the world”. Dar aici nu mă refer la parfumurile mele neapărat, ar fi arogant și inutil, ci mă refer la ingredientele din ele. Fiindcă acelea chiar sunt cele mai bune ingrediente care se pot cumpăra cu bani. Noi utilizăm cele mai bune materii prime, obiectiv vorbind, fiindcă am o convingere clară: poți fi cel mai bun bucătar din lume, dar cu ingrediente proaste o să faci doar mâncare mediocră.

 

Eu am fost răsfățat când eram mic fiindcă am crescut într-un univers olfactiv de mătase, cașmir, vicuña. Ideea de bumbac și nylon nu mă interesează. Am spus mereu: dacă folosești materiale de bună calitate, îi poți face pe oameni să miroasă „scump” (râde). Dar reciproca e mult prea urâtă ca s-o iau vreodată în considerare.

Mai e posibil pentru cineva pasionat de parfumuri să urmeze în 2017 o cale similară cu a dvs: să bată la uși ca să ajungă în industrie? 

Din cauza globalizării, nu știu dacă majoritatea companiilor ar mai lua pe cineva doar pentru că există elanul și dorința. Companiile recrutează de regulă cei mai buni absolvenți de la facultatea X sau Y și asta e grozav, dar există și oameni care au abilități extraordinare, dar poate nu sunt reflectate de o foaie de hârtie. Eu unul, dacă aș putea să aleg între un om cu multe studii și un om care are feeling-ul care trebuie, l-aș lua pe cel cu feeling-ul.

 

În compania noastră tocmai a venit un tânăr pe care eu l-am cunoscut cândva într-o altă ipostază. La aniversarea lui de 18 ani a venit cu mama lui la magazin ca să-i semnez o carte și l-am întrebat: „Nu e un pic ciudat ca de ziua ta să-ți dorești să fii aici, vorbind cu mine?”. Mi-a zis că iubește parfumurile, dar când l-am întrebat de ce nu lucrează în domeniu dacă le iubește, a zis „Nu știu cum”.

 

Am aflat că lucra ca stockroom assistant la un magazin de parfumuri și l-am întrebat dacă știe cine e buyerul de la magazinul lui și dacă i-a spus măcar de pasiunea lui. A zis că nu, dar eu o cunoșteam pe acea doamnă, Susie, așa că i-am scris un email și i-am spus că e un tânăr foarte pasionat de parfumuri care lucrează la ea și care merită o șansă. Femeia s-a văzut cu el și i-a dat un job de super-entry-level, dar el a muncit mult și a demonstrat niște lucruri. Apoi s-a mutat la Jo Malone, după care la Harrods și acum vine să lucreze la noi, pe vânzări. A fost o chestiune de potrivire, dar un asemenea parcurs mi se pare tot mai dificil în ziua de azi.

 

Deși oportunitățile sunt teoretic mai mari, totul se face după o rețetă clară, după script. Nu știu dacă oamenii mai sunt dispuși să-și asume atât de ușor riscuri cu alți oameni. De asta spun că am trăit o viață magică: am cunoscut pe cine trebuia, am scris scrisori, am avut și noroc. Habar nu aveam că îmi vor da o șansă până la urmă.

 

Cum poate folosi internetul ca unealtă un parfumier al zilelor noastre?

Iubesc internetul, e fantastic, dar pe vremea mea dacă voiai să înveți ceva trebuia să studiezi și să știi niște lucruri, nu puteai să apeși pe buton să te uiți atunci când îți trebuia informația. Am lucrat în tinerețe cu o femeie excepțională, o elvețiană, și ea mi-a zis într-o zi că trebuie să verific cutare lucru. Eu mi-am dat ochii peste cap, eram tânăr, ea m-a văzut și mi-a zis: „Roja, poți să-ți dai ochii peste cap cât vrei, nici mie nu-mi place treaba asta dar o să verificăm și o să verificăm și o să verificăm!”. Asta a devenit acum mantra mea din companie: „Verifică, verifică, verifică”.

 

Internetul e grozav, cum spuneam, dar vine cu un pericol: ne face leneși. De exemplu, există o pagină Wikipedia despre mine, o bună parte din ea e corectă, dar nu toată. Vârsta mea nu e corectă acolo, așa că am schimbat-o. Apoi a venit altcineva și a schimbat-o înapoi, iar noi am corectat-o iar. Și tot așa până într-o zi când am renunțat cu totul, fiindcă de câte ori o schimbam, venea cineva care o schimba înapoi. Și ciudat e că acolo sunt cu un an mai tânăr decât sunt  cu adevărat (râde).

 

Când punem vârsta adevărată (61 de ani, n.red), cineva vine și schimbă la loc, iar oamenii din presă se uită pe Wikipedia și apar acum articole cu vârsta mea falsă. Tot mai multe articole au vârsta mea scrisă greșit, așa că vârsta mea eronată a devenit un fapt. De asta insist eu pe „Verifică, verifică, verifică”, în orice.

 

Norocul meu e că am o memorie bună, dar cred că e și produsul faptului că am învățat într-un mod diferit pe vremea mea. Când eram tânăr, am lucrat și cu niște parfumieri extraordinari, mult mai în vârstă, de exemplu Guy Robert, care a făcut Madame Rochas sau Kelly Calèche de la Hermès. În tinerețea lor, acești oameni îi cunoscuseră pe parfumierii emblematici din anii ’30-’40, așa că auzeam de la ei anecdote despre acea epocă. Acum toată lumea îi știe pe parfumierii de azi, au bloguri, apar, sunt peste tot, pe vremea mea erau personaje secrete la care îți doreai să ajungi.

 

Tehnologia poate face și bine, și rău. Pentru brandurile mici care apar acum, internetul e o mare șansă. În câțiva ani pot să crească și să devină ele un brand la care să-și dorească să lucreze generațiile viitoare.

 

Cum sunt oamenii care vin către Roja Dove? Ce caută ei și nu găsesc în altă parte?

Practic, clientela mea este de două feluri. Pe de-o parte oameni care sunt foarte bogați, extraordinar de bogați, și nimic din ce fac ei nu e obișnuit. Dacă vor o mașină, se duc și își fac mașina de la zero pe gusturile și specificațiile lor. Nimic din viețile lor nu e obișnuit sau comun, fiindcă își permit asta, așa că nu-și doresc nici să miroasă ca restul lumii. Ei vor esențe personalizate, create special pentru ei. Apoi sunt oamenii pe care îi iubesc eu cel mai tare: cei care sunt îndrăgostiți de ceea ce fac și care poate uneori își dau o gaură în buget ca să cumpere o sticlă de parfum de la mine, dar sticla aia chiar înseamnă ceva pentru ei.

La parfum nu se potrivește treaba cu statutul social. Când mergi pe stradă și porți ceva care are un nume de brand, oamenii văd și recunosc obiectul. Parfumul nu „se vede”, doar tu știi că îl porți. Glumesc uneori și spun că e mai intim decât lenjeria pe care o porți.

Așadar, ce face pentru tine acest parfum? Eu cred că-ți dă o încredere enormă și te face să te simți bine. Oamenii nu sunt întotdeauna buni și blânzi, nici natura nu e întotdeauna prietenoasă, iar parfumul e ceva generos, care nu te judecă, nu te privește strâmb. Dacă ai avut o zi proastă și îți dai cu un pic de parfum, acel parfum va face totul să pară un picuț mai bine. Ăsta e unul dintre lucrurile pe care le iubesc la parfumuri.

Aveți parfumuri care vă fac fericit?

 

Timp de 30 de ani am purtat același parfum și la un moment dat am fost silit să iau o decizie, fiindcă brandul care îl producea schimbase formula. Și într-o zi, în timp ce lucram la un parfum de-ale mele, l-am pus pe încheietură – ceea ce fac mereu – și mi-a plăcut mult. Așa că l-am pus și a doua zi și după aceea tot așa, dar i-am mai făcut câteva ajustări. E un parfum care are ingredientele mele preferate. Și aici devine interesant.

 

Știi, răspunsul pe care îl are corpul nostru la mirosuri e la fel de unic precum amprenta. De asta e atât de greu să te decizi la un parfum și e atât de greu pentru oamenii din parfumerii să vândă, fiincă operezi cu reacții fizice, cu emoții. Simți o repulsie sau o atracție instantanee. Când eram mic, bunicii mei stăteau într-o casă care dădea spre o pădurice, iar mama m-a trimis într-o zi să culeg niște viorele. În Anglia, când apar viorelele tot covorul pădurii se face albastru, iar noi spunem că acolo stau zânele. Pentru copii e ceva magic. În ziua de azi, iubesc patchouli sau lichenul de stejar, ca ingrediente, fiindcă miros pentru mine exact ca acel covor al pădurii.

 

Apoi, când eram mici (mai am o soră și un frate), mama făcea un desert care era o combinație între o pâine și o prăjitură. În ziua de azi nu există și dacă ar exista nu s-ar cumpăra fiindcă e ceva de modă veche. Mama o făcea o dată sau de două ori pe an, fără vreun motiv special. Nu era pentru Paște sau pentru Crăciun, pur și simplu decidea ea că a venit momentul din an să o facă și o băga la cuptor exact când noi mergeam la somn, așa că adormeam cu acel miros de dulce, de condimente soft precum scorțișoara, de nuci râșnite… Așa că în parfumurile mele, surpriză, găsești aceste ingrediente. (Râde)

 

Singurul pas din viața dvs. care n-a avut legătură cu parfumurile a fost scurta perioadă în care ați studiat medicina. De unde acea decizie?

Cred că suntem forțați să facem alegeri importante mult prea devreme în viață. Cineva – profesorii, directorii de școală, rudele – îți spune că ar trebui să faci cutare sau cutare lucru, deși tu nu ești încă pregătit să alegi. În școală am fost mereu bun la științe și la limbi străine. Am renunțat în cele din urmă la limbi străine pentru a continua cu știința, în ideea că voi ajunge cercetător în medicină. Și, apropo de faptul că eram atras de exotic și de o lume departe de prozaic, una dintre limbile pe care le-am studiat atunci a fost rusa. Habar n-am de ce, probabil am citit prea multe cărți cu James Bond scrise de Ian Fleming, când eram mic (râde). Toți colegii mei făceau spaniolă sau italiană, eu am făcut 3 ani de rusă.

 

Am un parfum numit Diaghilev (după Serghei Diaghilev, fondatorul Ballets Russes, n. red), făcut pentru o expoziție V&A despre Ballets Russes, la care am fost și speaker. A fost un proiect filantropic pentru ei. Apoi, în 2011, am fost prima oară la Moscova și din prima zi în care am ajuns mi s-a făcut un tur privat al Kremlinului. A fost unul dintre acele momente în care îți vine să te ciupești singur să vezi dacă visezi. Cu mâna pe inimă, nu știu cărui fapt s-a datorat: poate știau că am studiat rusă, poate le-a plăcut ideea că am făcut acel parfum numit Diaghilev, care pentru ei e un fel de zeu, sau poate amândouă.

 

La un moment dat, în timpul turului, i-am pus o întrebare ghidei. I-am zis „Uite, am o curiozitate care poate fi prostească, dar trebuie să întreb totuși. Voi, rușii, nu sunteți vestici, și aveți o țară atât de mare încât se revarsă spre Asia. Cu toate astea, nici asiatici nu sunteți. Cum vă considerați voi?”. Și femeia mi-a răspuns fără să clipească: „Ruși”. (râde) Și mi-a explicat apoi că vulturul imperial avea două capete fiindcă unul se uită spre vest și celălalt spre est, iar eu am făcut o poză atunci cu cel mai vechi vultur imperial din Kremlin.

 

Atunci mi-a venit ideea să relansez Diaghilev cu vulturul imperial pe o latură a cutiei. Niciun client nu înțelege care e treaba cu vulturul imperial, dar acesta e motivul.

 

Am făcut o paranteză mare, eu vorbesc mult (râde), dar ca să concluzionez: am renunțat la știință fiindcă fratele meu mai mare era foarte bun la știință și mă uitam la el prin comparație. De fiecare dată când primea o nouă calificare sau premiu, i se spunea „Minunat, felicitări, acum dacă ai putea să modifici asta și asta și asta”. Și într-o zi, tânăr fiind, am realizat că tot ceea ce face fratele meu e minunat dar mult prea plictisitor pentru mine și că eu nu pot duce o asemenea viață. Și am ajuns să am acea conversație cu mama mea, în care eu îi spuneam că vreau să mă fac parfumier iar ea spunea acea propoziție magică: „De ce nu?”.

 

Cum a fost să creați efectiv parfumul pentru a zecea aniversare Madison?

Am o relație foarte empatică cu Madeleine și voi spune mereu asta, de fiecare dată. Când ea a deschis acum 10 ani magazinul ei, parfumeria era un peisaj complet diferit. Pentru România, care bănuiesc că nu are o super-tradiție la parfumuri de lux, a fost un pionier, a fost curajoasă.

 

Acum 12 ani am deschis eu Haute Parfumerie la Harrods, primul spațiu de acest gen din lume, și pot să înțeleg perfect prin ce a trecut ea. Merită din plin succesul pe care îl are azi și ce m-a impresionat foarte tare este că are o echipă extraordinară. Nu știu piața din România, dar nu cred că e o obișnuință aici, cum nu mai este nicăieri în lume, să stai în același loc de muncă ani de zile. Eu am aceiași oameni-cheie în companie de 12 ani încoace, știu că și la ea este la fel, iar asta spune multe. Când oamenii rămân, asta arată cultura locului.

 

Ceea ce individualizează compania mea, dincolo de obiectul de activitate și de ceea ce face, este că e o companie despre oameni, e foarte umană, și mi s-a părut că la fel este și Madison. Ne-am potrivit. Când am făcut cele două parfumuri, cel de damă și cel bărbătesc, am încercat să înțeleg un pic cultura locală.

 

Sunt doar la a treia vizită în România, dar am impresia că bărbații au mai puțină presiune decât femeile să arate perfect în orice moment. Clientele pe care i-am întâlnit aici la evenimente mi-au lăsat impresia că există cu adevărat o presiune să arăți bine tot timpul. Așa că mi-a fost mai simplu să fac parfumul destinat femeilor, fiindcă mi-a fost clar din prima că trebuie să fie ceva foarte feminin. Inima parfumului este florală, baza orientală, dar nu în sens învechit, de oriental „greu” din anii ’20 sau ’80. Madison e foarte contemporan, deci aspectele orientale sunt ca să dea delicatețe și bogăție, nu efect de vechi. E un oriental cool.

 

Are și o notă de coacăze negre, iar când se așază devine și puțin fructat și „verde”. Contrastează puternic cu dulceața florilor și face totul să fie cool. Mi se pare că româncele sunt puternice și n-am vrut să fie un parfum „drăguț”, ci unul cu tărie de caracter.

 

Pe bărbații români nu-i văd „soft”, îi văd foarte masculini, așa că am vrut o esență luminoasă și dinamică, dar și un contrast de ingrediente. Vârful e de lime. Lime de la cel mai bun furnizor din lume, iar cine a mirosit parfumul n-a putut crede că acel miros vine de la lime.

 

E o specialitate lemnoasă, bogată, deloc citrică. Are note de mosc, de patchouli, nu e un parfum blând, fiindcă românii îmi par oameni cu personalitate.

 

Cum spuneam, nu am fost în România decât de trei ori, dar mi se pare o țară care încearcă să se recreeze, să-și facă o nouă identitate. Și mi se pare că o faceți cu atenție și cu un ochi la trecut, ca să nu pierdeți niște lucruri importante din esența voastră ca popor. Așa că, pentru parfumuri am ales structuri clasice, lucrate într-un mod foarte contemporan.

Fotografii: Madison Absolute Beauty, Arhiva personala a lui Roja Dove

6 Comments

  • Adriana spune:

    Draga Diana, m-a inspirat articolul tau si voi cauta aceste parfumuri. Eu am ajuns sa nu imi mai aleg parfumurile cu atentie pentru ca mereu simteam ca le lipseste “ceva”; asa am inceput sa cumpar ce e “in oferta”, fara sa mai sper in vreo descoperire magnifica. Uneori intalneam femei pe strada mirosind foarte bine,(preponderent doamne cu vesmant oriental pe Oxford Street) insa n-am stiut unde sa caut si ce sa cer in magazine… (Dati-mi un partum care sa mirioasa asa cum am simtit eu o data !?)
    De multe ori alegerile unor produse au devenit atat de complexe si marea de informatii atat de mare, incat e imposibil de navigat fara putin ajutor.
    Multe multumiri!
    Si mi-a placut mult articolul pentru ca e lung! E o placere sa citesc articolele tale, care ne satura curiozitatea, satisfac nevoia de a ne regasi in povesti si incita sa gandim si sa ne modificam viata macar un pic.

    • Diana Cosmin spune:

      Iti multumesc, Adriana, pentru fiecare cuvințel! Sa nu renunti la cautarea „acelui” parfum, ca si iubirea el ne asteapta undeva, trebuie doar sa avem rabdare. Chiar cred asta din tot sufletul.

  • Info Parfum spune:

    Deci Madison Pour Homme cred ca este unul dintre cele mai complexe parfumuri pentru barbati pe care le-am testat vreodata, cel putin in etapa de uscare. Toate ingredientele te coplesesc, mai ales ca unele dintre ele sunt prezente inca de la inceputul proiectiei, asa cum ar duetul de oakmoss – rasina de elemi, dar si ploaia de condimente: cardamom, piper roz, praful de cacao si, bineinteles, celebrul acord de patchouli.

    Asadar, eu mizez pe Madison Pour Homme. Pentru femei, preferatul meu este Danger, poate si pentru ca Gardenia este floarea mea preferata.

  • Adriana spune:

    Minunat interviu ! Am sa-l recitesc atunci cand vreau sa ma transpun intr-o lume a magicului, a creativitatii, a curajuui de expresie.

  • Raluca spune:

    Mi-a placut la nebunie acest articol si cred ca tocmai am gasit cea mai frumoasa definitie a luxului si a unei vocatii implinite: sa dai tot ce poti indiferent ce faci, sa lucrezi cu oameni si pentru oameni, si sa faci lucrurile din tot sufletul. Lucrurile astea bat orice concurenta sau campanie de marketing pe termen lung. Mulumesc mult ca ai scris interviul acesta 😀

    • Iti multumesc mult de tot pentru comentariu 🙂 Roja Dove e un om care te inspira prin simpla prezenta si ma bucur ca am putut sa transmit macar un pic din spiritul lui.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.