În iulie 2016, Ioana Selner nu împlinise încă 30 de ani, dar avea la activ un portofoliu impresionant de experiențe profesionale: șapte ani ca reporter de știri, încă vreo câțiva de radio și un business de succes în strategii de comunicare, în Timișoara. Se afla în drum spre insula Thassos, în scurta ei vacanță de antreprenor care avea nevoie să-și reîncarce bateriile.

Nu căuta ceva anume, dar intuia, dincolo de reperele raționale, că urmează să o găsească ceva. Era acel tip de imbold care nu știi de unde vine și de ce te caută tocmai pe tine, dar pe care nu-l poți ignora, mai ales dacă ești genul de om care se ascultă pe el însuși. Iar Ioana, după cum veți vedea în continuare, a avut mereu grijă să fie în rezonanță cu propria persoană.

”Nu voi uita niciodată momentul în care mergeam spre Thassos și priveam, absentă, spre valurile pe care le lăsa în urmă feribotul pe care mă aflam. În acea clipă, nu îmi dau seama de unde, în mintea mea și-a făcut loc un gând limpede: că eu o să mă mai întorc de multe ori în locul ăsta”, își amintește ea. 

I s-a părut un gând straniu: în fond nu pleca dintr-un loc pe care-l îndrăgise, ci tocmai venea într-un loc despre care habar n-avea dacă o să-i placă măcar. În plus, ea niciodată nu merge de două ori în aceeași destinație: lumea e prea mare pentru asta. Totuși, gândul i-a rămas. Și, fără să bănuiască măcar, următoarele două zile aveau să limpezească acel moment de stranie intuiție.

A doua zi, Ioana se afla pe un iaht, într-o croazieră liniștită de apus de soare, pe care și-o rezervase de la hotel. Ceilalți turiști de pe vas erau patru greci gălăgioși, pe care și-a impus din prima clipă să-i ignore, fiindcă voia să se bucure de moment: ”Le-am spus că nu vorbesc engleză, nici greacă, și că nu înțeleg nimic din ce spun ei”. 

Grecul care deținea iahtul și business-ul cu croaziere a surprins discuția și, într-un moment de liniște, i-a șoptit conspirativ: „Tu ești afurisită: vorbești de fapt engleză, dar n-ai chef de vorbă cu ăștia și vrei să te lase în pace”. Când Ioana nu l-a băgat în seamă în continuare, a adăugat: „Tu ești o femeie hotărâtă. Noi doi o să facem business împreună”. 

Ioana a bufnit în râs. Business? Cu un grec care închiriază iahturi? 

„Nu știu cum și de unde a venit acest gând, dar m-am trezit spunându-i asta, cu toată convingerea”, se amuză ea acum. Cei doi tineri au început să râdă și au întrebat-o dacă se ocupă cu nunțile. Le-a zis că nu. Dacă se ocupă măcar cu organizarea de evenimente. A zis tot nu. ”Dar voi învăța și vă organizez eu nunta pe plajă”, a spus ea, hotărâtă. 

Au făcut schimb de cărți de vizită, mai mult într-o doară, iar în aceeași seară, Ioana și-a cumpărat domeniul ”Nuntapeplaja.ro”. După 2 săptămâni, s-a întors în Thassos, așa cum intuise atunci, pe feribot. A început să-și caute furnizori, localuri, concepte, să discute cu autoritățile, să semneze contracte și să înțeleagă mecanismele care guvernează o nuntă organizată în aer liber. Primul ei furnizor a fost… da, exact, grecul de pe iaht. M-am dus la el și i-am zis „Mă ții minte? Am venit să facem business împreună”.

Până în ziua de azi, grecul a rămas furnizorul ei principal de iahturi și râde și acum când își amintește. Evoluția lucrurilor l-a surprins, așa cum i-a surprins pe toți cei cu care Ioana a ajuns să lucreze în Grecia, cei mai mulți fiind bărbați greci tradiționaliști, care nu credeau în puterea unei femei de a duce de una singură un business atât de mare. 

Pentru că s-au și împrietenit în timp, cei mai mulți i-au mărturisit, la un moment dat, adevărul inițial. „Mi-au zis: <<La început te vedeam ca pe o gagică cu care poate voiam să ieșim la un pahar de vin sau să avem o idilă, dar când te auzeam vorbind cum o să aduci tu în Grecia nunți și o să ai bugete, niciunul n-a crezut în tine>>”. Și totuși, Ioana le-a dat tuturor o lecție, câștigându-le respectul.

„Când spun că această afacere m-a găsit pe mine și nu invers, oamenii au impresia că e o figură de stil, dar e adevărul: chiar m-a găsit pe mine ideea, în acea seară pe plajă”, spune Ioana.

Rochia din scoici

 

Rochia din scoici merită un capitol aparte în această poveste, fiindcă este ea însăși o poveste. Chiar dacă nu o cunoșteai pe Ioana până să citești acest articol, e foarte posibil să fi văzut una dintre sutele de fotografii care au circulat pe internet în 2016 cu rochia de mireasă făcută integral din scoici. Lucrase la ea timp de 16 ore, avea 15 kilograme și o botezase, făcând haz de necaz, „Duamna”. Cu „u”.

Imediat ce a creat conceptul de „Nuntă pe plajă”, Ioana a vrut să participe la târgul de la Palatul Parlamentului din București. I s-a cerut o sumă exorbitantă pe un stand, prohibitivă pentru un business aflat la început de drum, care nu produsese încă nimic.

În discuția telefonică avută cu organizatorii târgului, Ioanei i-a venit însă ideea salvatoare și s-a trezit rostind următoarele cuvinte „Dar dacă fac eu o rochie unică, din scoici, și aduc toată presa la târg, ca să o vadă, îmi dați standul pe gratis?”. Și, în mod miraculos, niște oameni care nu o cunoșteau și habar nu aveau de business-ul ei au spus „Dacă reușești să faci asta, atunci da”.

Tot ca într-o scenă dintr-o comedie americană, discuția avea loc în timp ce Ioana era la coafor. „Coafeza îmi lucra în cap, iar eu m-am trezit promițându-le celor de la târg, în 30 de secunde, că le fac o rochie de mireasă unică în lume. Nu știam cum o să fac, dar am spus-o și aia a fost”.

A avut o singură strângere de inimă, imediat după ce a închis: „Dar dacă nu o să vină nimeni?”, dar a alungat-o rapid. Nu aveau cum, era o invenție prea simpatică pentru ca presa să rămână indiferentă. 

Totuși, lucrurile nu au mers atât de ușor. Cu o noapte înainte de târg, Ioana avea un stand gol – și nu orice stand, ci unul aproape de scenă, fiindcă ceruse ceva ultra-central — și lucra de zor la „Duamna”, pe care crezuse că o poate da gata în patru ore. A durat de fapt 16 ore, iar la 5 dimineața, în ziua deschiderii târgului, standul ei era gol, iar „Duamna” aproape gata. Aproape.

 

În cele din urmă, așa nedormită cum era, s-a îmbrăcat în ”Duamna”, și-a pus tocuri de 12 ca să nu măture pe jos cu scoicile de pe rochie, iar standul a fost decorat după o inspirație venită pe loc.

A aruncat pe jos niște nisip și scoici și a conchis: „Mergem pe comunicare multisenzorială: oamenii vor veni, vor păși pe nisip și asta îi va scoate din starea lor de moment, vor intra în lumea noastră”. 

Mulți dintre românii care s-au căsătorit în 2016-2017 au poze cu Ioana în celebra rochie de mireasă, fiindcă nu a fost vizitator care să treacă pe lângă standul ”Nunta pe plajă” fără să imortalizeze momentul, fie făcând o poză, fie cerând să se pozeze alături de fata în rochie cu scoici. 

Acea găselniță inspirată a ajutat-o pe Ioana să vândă 20 de nunți în acel prim an de activitate, neavând vreun leu ca buget de comunicare sau de marketing.

Și, chiar de-ar fi avut, nimic nu bate lovitura de imagine pe care o dă „singura rochie de mireasă din scoici” din lume, apărută în sute de articole, știri și reportaje TV. O idee venită într-un minut, ca și felul în care Ioana a împachetat-o: „Cu câtă grijă am migălit la această rochie, la fel vom avea grijă și de nunta ta”. 

Minutul de inspirație… și ce urmează după

De curând, Ioana a citit o carte numită „5S”, metoda celor 5 secunde, care spune cam așa: când ai ceva de făcut și ești în dubiu, nu gândi, numără descrescător de la 5 la 1 și apoi lansează-te ca o rachetă. 5, 4, 3, 2, 1, du-te! I-a plăcut conceptul pentru că se potrivește cu filozofia ei de viață, care e legată tot de un „5”, mai precis de faptul că nu câștigă cei mai deștepți sau talentați, câștigă aceia care reușesc să fie deștepți timp de 5 minute. 

 

”5 minute am avut și eu în viața mea, în toate momentele importante”, râde ea. „Un minut atunci pe plajă, un minut cu rochia mea de scoici. Și mi-au mai rămas încă 3 minute”. Râde. Eu aș mai adăuga un minut: cel în care și-a dat demisia din jobul de reporter de știri la B1TV, cu 5 ani înainte de ”Nunta pe plajă”. 

Era în primăvara lui 2011, după „Primăvara arabă”, când păzise Otopeniul 48 de ore și și-a dat demisia prin telefon, din Otopeni. „De astăzi, gata!”. A simțit că e finalul, nu mai suporta alergatul din stânga în dreapta și viața „cu arma la picior”, gata oricând să pleci la o inundație sau la un reportaj pe teren. „Tata a zis mereu: <<Draga mea, nu uita că time is money or pleasure, dar să fie ori una, ori alta>>. Atunci am ajuns la vorba lui”. 

După demisie, s-a mutat în orașul ei natal, Timișoara, și și-a deschis primul business de comunicare și PR, pe o piață locală în care nu prea se întâmplau astfel de lucruri. ”Ar fi putut să nu meargă, dar eu cred că lumea e a nebunilor ca mine, nu a celor care fac doar strategii în birou și așteaptă mereu momentul perfect”, zâmbește ea. 

De multe ori în business e vorba despre fler și cam atât. Lumea o întreabă adesea de planuri de business, iar ea răspunde același lucru: „Planul de business sunt eu!”. Dacă ar fi avut un business plan pentru tot ceea ce a făcut în ultimii ani, poate nici n-ar fi ajuns să facă ceva, fiindcă multe idei geniale în practică nu stau în picioare în teorie.

Totuși, ceea ce nu se vede în spatele minutelor de inspirație este munca. Frecușurile zilnice și problemele mărunte, dar care nu se termină niciodată. Principala problemă fiind faptul că standardele grecilor în materie de nunți sunt mult mai laxe decât ale noastre. Dacă în contract scria una, în stilul lor relaxat și aproape zen, furnizorii greci ai Ioanei considerau că merge și un pic altfel. Cam ca de la flori albastre la flori roz și de la pahare verzi la căni albe. „Au grecii o vorbă: «Ela, ela»”, râde Ioana. „Adică «haide, haide…», și face un semn cu mâna. ”Hai, hai, lasă că merge și așa”.

 

A fost, așadar, o muncă de uzură: ca femeie, Ioana a trebuit să le explice unor bărbați dintr-o cultură diferită că lucrurile trebuie făcute cum vrea ea, nu cum vor ei. Primul an a fost crunt tocmai fiindcă furnizorii nu înțelegeau rigurozitatea ei, iar clienților nu le putea spune că grecii nu știu să facă treabă. ”Mă implicam foarte tare emoțional, eram singură cu toate și puneam la suflet orice. Când am tras linie, emoțional am ieșit cam răvășită”, recunoaște ea.

Atunci și-a dat seama că nu poate face singură acest business și, mai ales, că nu poate să fie singura interfață cu mirii. De la un „one woman show” în primul an, formulă în care a făcut 20 de nunți pe plajă în Grecia și România, a ajuns la o echipă de 13 oameni, 90 de nunți pe an și încă niște destinații exotice: Dubai, Mexic, Sicilia și Thailanda. Plus încă două destinații în Grecia: Santorini și riviera Atenei.

Acum, fără chestiuni emoțonale, Ioana știe exact ce vrea și cum să pună problema: „Mă duc peste ei, le explic ce vreau, le expun regulile jocului meu, le spun ce pot să fac și ce vreau să facă ei și apoi batem palma”. Anul acesta, preconizează 150 de nunți în toate aceste locuri.

Următorul minut 

Pentru că „Nunta pe plajă” este deja un business de succes, care nu o mai solicită la intensitate maximă, Ioana are nevoie de ceva nou care să-i aprindă imaginația. Următorul pas îl reprezintă imobiliarele, mai exact un business prin care vrea să înlesnească românilor (și nu numai) achiziția de case în Grecia. Totul este pus deja pe picioare, iar dacă mâine vrei o casă în Grecia și o cauți pe Ioana, poimâine ai casa. Literalmente.

Ideea i-a venit tot dintr-o întâlnire întâmplătoare, un alt „minut providențial” întâmplat într-un restaurant de lângă Acropole. Era singură la cină la o masă de două persoane, restaurantul era plin, iar șeful de sală a venit la un moment dat, jenat, să o roage să primească la masa ei un client fidel, venit fără rezervare. ”Era ultimul lucru pe care mi-l doream, eu fiind venită acolo ca să iau cina în liniște, singură. Dar nu mai era niciun alt loc liber”. 

Din politețe, l-a primit pe grecul respectiv la masă, nu înainte de a-i pune în vedere, deloc subtil, că se așteaptă la liniște. „Putem să stăm la masă împreună, dar te rog să taci”, au fost cuvintele ei, mai exact. Grecul – vorbăreț prin fire, ca toți grecii – a încercat, pe parcurs, să mai strecoare o recomandare din meniu și să încropească o conversație, dar fiecare tentativă era întâmpinată de o privire ucigașă din partea Ioanei. „Nu ți-am spus să taci?”. 

În cele din urmă, dându-și seama că are de-a face cu o femeie care n-a venit în Grecia pentru conversație spumoasă, a făcut o ultimă încercare de discuție: „Tu faci business în Grecia, nu? Pare că ai venit aici cu afaceri”. Ioana a încuviințat, prilej cu care a aflat că grecul era și el un om de business, mai precis un dezvoltator imobiliar cu multă experiență la activ. Fusese atât de intrigat de atitudinea ei indiferentă încât, la capătul unei discuții de business pe care niciunul nu o prevăzuse, i-a propus să facă o afacere împreună. 

Pare o poveste neverosimilă, dar Ioanei așa i se întâmplă lucrurile, poate și fiindcă nu le provoacă. Nu e genul de femeie care intră într-o încăpere și „mătură” cu privirea posibilele oportunități. Din contră, stă în colțul ei și își vede de treabă, însă are ceva care atrage privirile oamenilor instantaneu: siguranța de sine. Are o energie și un „Yes I can” nativ care te fac să te oprești și să asculți ce are de spus. 

Iar dacă tace, ca în acea seară la restaurantul de lângă Acropole, oamenii devin curioși să afle care e povestea acestei femei misterioase, care nu are chef să fie deranjată. Nu e vorba doar de imagine, ci de șarm: odată ce te-ai oprit să vezi ce are de spus, descoperi că e și o femeie deșteaptă.

Minutul de crezut în tine

Ioana este un om care visează și crede cu aceeași intensitate. Sunt două componente ale reușitei care merg mână-n mână și care se regăsesc rar în această combinație: degeaba visezi dacă nu ai încredere în tine și degeaba crezi în tine dacă nu ai visuri pe care să construiești. Ioana reușește să le facă instinctiv pe amândouă: când se pornește cu ceva, nici nu-i trece prin minte că ar putea să nu iasă. 

„Eu sunt un om pozitiv și cred că asta contează. Pornesc cu bună credință și mă aștept ca și cei din jur să facă la fel”, crede Ioana.A nimerit oameni la fel ca ea, fie că s-a întâmplat într-un restaurant aglomerat din Atena, pe un iaht sau – cum a fost cazul furnizorului ei de servicii pentru nunțile pe plajă din România – într-o căutare pe Google. Majoritatea îi spun, după primul an de colaborare, că este „cea mai nebună femeie pe care au cunoscut-o vreodată”. 

Asta o amuză teribil pe Ioana, mai ales că dictonul ei preferat se leagă fix de această trăsătură a ei: „Lumea e a unor nebuni care se încăpățânează să o schimbe și mulți chiar reușesc”. ”După aceste cuvinte m-am ghidat toată viața”, zâmbește ea.

Cea mai bună dovadă este faptul că o afacere pornită de la o discuție pe plajă a ajuns să fie singurul business de profil din Europa Centrală și de Est. Un business deloc facil, fiindcă să lucrezi cu „cea mai frumoasă zi” din viața unei femei poate ajunge uneori la povești și anecdote savuroase, pe care Ioana se gândește să le adune peste mulți ani într-o carte sau un vlog. Mi le-a povestit off the record, dar tot ce pot să spun este… daca va scrie cândva o carte, ar ieși un bestseller numai bun de ecranizat. Jennifer Lopez în „The Wedding Planner” era mic copil pe lângă Ioana.

 

Crede în conceptul de nuntă pe plajă fiindcă asta înseninează puțin ideea românească tradițională a nunții. E un concept mai ușor, mai diafan: fără tocuri, fără rochii cu trenă, cu o coafură mai relaxată, fără cocuri cu tone de fixativ, fără tradiții de acum 50 de ani. O relaxare care trebuie educată și formată, dar pe care o nuntă pe plajă o înlesnește. Unii miri înțeleg asta, alții „aleg să alerge găina și pe plaja din Thassos, fiindcă așa e tradiția de acasă”, dar alegerea este a fiecăruia, iar Ioana o respectă și o duce la îndeplinire. În timp însă, dacă ar fi să-și pună o dorință, Ioana și-ar dori să vadă mai multă relaxare din partea mireselor. 

Paradoxal, o nuntă pe plajă în Grecia poate ajunge mai ieftină ca o nuntă în București: pentru 50 de persoane cu tot cu transport, cazare, acte, cununie civilă și religioasă, de joi până duminică, o nuntă pe plajă în Thassos se învârte în jurul a 20.000 de euro. „Știu persoane care, în România, au plătit 60.000 de euro pe 100 de persoane într-un hotel de cinci stele”, punctează Ioana. Și, în plus, avantajul principal al nunților în Grecia este ideea de vacanță: un beach-break pentru nuntași, care vin la ceremonie și au parte și de 2-3 zile pe plajă. O acoladă la viața de zi cu zi. 

Minutul de lucrat la propria persoană

De la an la an, Ioana simte că mai adaugă câte o piatră nu doar la construcția business-ului, ci și la construcția propriei persoane. Se străduiește să fie tot mai liniștită, mai asumată, mai așezată în ceea ce își dorește. La întâlnirea noastră – într-o cafenea aglomerată, la oră de vârf – am găsit-o așteptându-mă cu o cafea și o întipărire de seninătate pe față, ca și cum tot vacarmul din jur n-ar putea-o atinge măcar.

În timp ce căutam un loc să-mi pun ditamai geanta cu laptop și documente în ea, Ioana mi-a arătat o gentuță cât un portofel, pe care o avea agățată de marginea scaunului: „Asta e cea mai mare geantă a mea”. A râs. ”Am luat toate gențile mele mari și le-am dat mamei, nu mai vreau să car lucruri, nu mai vreau să am nimic care să mă împovăreze”. 

Un lucru simbolic și totuși atât de semnificativ. „Până și rujul l-am schimbat cu un creion, ca să încapă aici, în portofelul ăsta”, râde ea. A fost un șirag de schimbări pe care Ioana le consideră inevitabile într-o viață bine-trăită. 

A învățat să fie așa cum e, încrezătoare și hotărâtă, de la părinți, dar mai ales de la bunicii ei bănățeni. Doi oameni simpli, autodidacți, care au învățat-o de mică „să fie o doamnă”, să nu-și irosească timpul cu cine nu merită și să ia deciziile care o fac pe ea fericită. Să trăiască viața așa cum îi place ei, nu cum vrea lumea sau cum spune altcineva că e bine. 

De multe ori, râde singură amintindu-și o parabolă pe care bunica i-o dădea în copilărie, atunci când visa la cai verzi pe pereți: „Era un om care visa la cal și căruță, dar el sărmanul n-avea decât o potcoavă”. Râde fiindcă exact așa se simte ea uneori, ca acel om care visează enorm, chiar dacă n-are decât potcoava sau, uneori, doar cuiul din acea potcoavă. Dar viața i-a dovedit că poți ajunge la visurile tale chiar și pornind din nimic.

„Știi ce visam eu când eram mică?”, îmi spune Ioana, la final, în timp ce ne strângem lucrurile și ea se pregătește să plece la aeroport, înapoi spre Grecia, de unde face naveta lunar.  „Visam să fiu turist”, bufnește ea în râsul ei inconfundabil, în hohote. „Pornind de la o simplă potcoavă, cred că mi-a ieșit destul de bine”.