Hermès este unul dintre puținele branduri care îmi dau senzația rară de… tihnă. Într-o lume în care fiecare mare casă nu știe cum să creeze mai multe colecții, pre-colecții și capsule, mereu promițând „the next best thing” încât ai impresia că ești mereu în urmă, Hermès este brandul la care mă întorc pentru inspirație și ancorare în atemporal.

Poate sună pompos, „ancorare în atemporal”, dar chiar așa simt: când aflu despre o nouă poșetă ingenioasă creată de Hermès, de un nou parfum sau de un ceas care are un buton pentru „suspendat” timpul atunci când vrei, știu că nu vor mai apărea încă 20 de modele noi luna viitoare. Că ele sunt produsul unei munci asidue, uneori întinsă pe ani întregi, cum se întâmplă spre exemplu cu celebrele eșarfe de mătase, în cazul cărora se lucrează chiar și 3 ani la un singur imprimeu. 

Și, chiar dacă toate brandurile mari lucrează enorm la fiecare piesă pe care o scot pe piață, Hermès este poate singurul care pare că nu se grăbește și nu ne grăbește nici pe noi. 

„

 

Tema” anuală a casei este mereu ușor poetică – anul acesta o reprezintă visele – și totul, inclusiv parfumurile, se înscriu în ea. Noua „grădină” din portofoliul de parfumuri al casei este inspirată tocmai de visul parfumierei Christine Nagel, inspirat la rândul lui de visul unui lord englez, Frederic Eden, care a trăit în secolul XIX.

”Un Jardin sur la Lagune” este al șaptelea parfum într-o serie începută în 2003 de parfumierul Jean-Claude Ellena, cu „Un Jardin en Méditerranée” și continuată cu „Un Jardin sur le Nil” (2005), „Un Jardin après la Mousson” (2008), „Un Jardin sur le Toit” (2005) și „Le Jardin de Monsieur Li” (2015). 

Însuși ritmul în care apar aceste esențe arată grija pentru poveste: în decursul a 16 ani, au fost lansate doar 7 parfumuri în seria „Grădinilor”, toate legate indirect și de ideea de apă. ”Un Jardin sur la Lagune” nu face excepție, pornind de la o grădină secretă… și reală, sursă de legende și visare. Grădina lui Frederic Eden, denumită, sugestiv și binemeritat, „Grădina Eden”.

 

 

 

Frederic Eden a fost un lord englez care, plimbându-se cu gondola prin Veneția și fiind ușor obosit de imaginea unei întinderi nesfârșit de apă, și-a imaginat cum ar fi dacă, în inima acestui oraș ar exista o grădină. O oază închisă și verde, cu o mie de flori diferite, protejată de ziduri înalte, strict pentru bucuria ochilor creatorului ei. Oamenii care trec pe lângă zidurile ei nici măcar nu i-ar bănui magia, ceea ce ar contribui la aura (și plăcerea) misterului.

 

 

 

Frederic Eden a construit până la urmă grădina visurilor lui. ”Grădina Eden” există în Veneția, dar este inaccesibilă publicului, iar Christine Nagel și-a imaginat-o în formă olfactivă: un mix de cer, flori și mare, cu un aer de nostalgie și romantism, dar lipsit de tristețe. Mai degrabă cu optimismul unei dimineți care abia începe. 

Așa am perceput eu parfumul, care este un floral complex, combinat cu moscuri și esențe lemnoase, toate legate perfect unele de altele. Are magnolie, preferata mea, dar și lăcrămioare și pittosporum. Eu, care nu sunt o fană a esențelor florale, m-am îndrăgostit de el așa cum n-am făcut-o de celelalte parfumuri ale seriei (care mi-au plăcut și atât).

Ca la orice parfum, povestea este doar începutul experienței. Ca să vedeți dacă este parfumul vostru, trebuie să mergeți, să testați și să vă permiteți un moment de visare. De multe ori se spune că parfumurile sunt poarta de intrare în universul marilor case: o părticică din rafinamentul și exclusivismul unor branduri construite în secole, mult mai accesibil decât orice alt produs aflat în portofoliul lor.

 

 

La niciun alt brand nu mi se pare mai evident acest lucru decât la Hermès, pentru că nu au scos niciodată parfumuri „pe bandă rulantă”. Într-o lume în care totul e pe fast-forward, parfumurile Hermès încă ne dau voie să ne îndrăgostim fulgerător, să ne oprim pe loc și să ne bucurăm de asta.