Experiența unui festival, de orice tip ar fi el, dar mai ales unul de teatru, este eminamente personală.

 

Oricât de faimoase și lăudate ar fi unele spectacole, orice fel de liste ai împărtăși cu alte persoane, ceea ce alegi să vezi este amprenta ta personală. Amprenta ta culturală.

 

Eu una mi-am ales spectacolele prin prisma curiozităților, gusturilor și intereselor decantate în ultimii ani și, din păcate, nu am apucat să văd chiar tot ce îmi doream.

 

Multe reprezentații erau la aceleași ore cu alte spectacole dorite și mi-am făcut o notă mentală să merg să le văd “la ele acasă”, de exemplu Ierbar la Târgu Mureș și Trilogia memoriei la Craiova.

 

Fiecare își știe prioritățile, așa e normal și indicat.

 

Iată ce am văzut eu și ce impresii mi-au lăsat, în ordinea vizionării:

 

ZIUA FURNICII ZBURĂTOARE

The Guildford School of Acting, University of Surrey

 

O comedie neagră despre moarte și doliu care reușește să fie savuroasă și senină.

 

Totul se petrece în Ziua furnicii zburătoare, momentul din vară în care aceste insecte – care trăiesc doar 24 de ore – ies din pământ încercând să experimenteze viața.

 

O profesoară le dă copiilor ca temă să analizeze ofilirea unei plante pentru a înțelege ciclurile vieții, iar trei frați, împreună cu familiile lor, se reunesc într-o cameră de spital pentru a-și lua rămas bun de la mama lor aflată pe moarte.

 

Relațiile dificile de familie, incapacitatea oamenilor de a sta cu emoțiile lor și toate lucrurile nespuse ale fiecăruia se încâlcesc într-o intrigă cu emoție și umor.

 

GRĂDINA DE STICLĂ

Teatrul Mihai Eminescu, Chișinău

 

Realizat după romanul Tatianei Țîbuleac, spectacolul este o cronică dură a căutării propriei identități, într-un cartier sărac din Chișinăul aflat sub dominație sovietică.

 

Salvată dintr-un orfelinat de o rusoaică oportunistă care oscilează între interes și sentiment matern, o fetiță traumatizată încearcă să-și găsească locul într-o lume care o abuzează constant.

 

Povestea este expusă în două planuri temporale, al fetiței și al femeii adulte, ambele prinse între obligația de a vorbi rusește, chemarea spre limba moldovenească și iluzia unei patrii complet străine, România.

 

VIZIONARA

Schaubühne Berlin

 

Cu siguranță cel mai dur și violent spectacol văzut la festival, pe jumătate ficțiune și pe jumătate poveste adevărată.

 

Pe scenă, actrița Ursina Lardi interpretează o fotografă de război care și-a ales cariera datorită fascinației pentru violență.

 

Este supranumită „Vizionara” fiindcă surprinde pe aparat exact secunda în care se întâmplă dezastrele, de la atentate și catastrofe naturale, până la începutul unui genocid.

 

Totul până într-o zi, când este ea însăși victima unui act de o violență extremă.

 

Povestea fictivă de pe scenă alternează – și interacționează – cu cea adevărată de pe ecran: istoria reală a lui Azad, un tânăr irakian căruia ISIS i-a tăiat mâna dreaptă și care nu poate uita voluptatea cu care oamenii din țara lui savurau execuțiile publice și actele sângeroase ale teroriștilor.

 

ULTIMA GENERAȚIE

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

 

Opt actori tineri și șase povești distopice care explorează perspectiva unui viitor în care ultima generație e cea care stinge lumina.

 

Într-o lume aflată în declin, există multiple scenarii care se pot întâmpla, de la un AI care să apese butonul de „Erase humanity” până la perspectiva unei lumi divizate de război în care cei incapabili să ucidă vor fi considerați rasa inferioară.

 

FLAMENCO FUSION

Spanish Flamenco Ballet

 

Un spectacol de flamenco în stil contemporan, un mozaic de influențe care mi-a trezit o emoție pe care rareori o regăsisem la acest tip de performance.

 

Piesa de rezistență: trupa condusă de coregraful Iván Gómez a avut inclusiv un moment de flamenco pe melodia tradițională românească Ciuleandra, interpretată live pe scenă de o trupa de muzicieni spanioli.

 

ANIVERSARE

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

 

Un restaurant de lux și două mese aniversare, servite de același chelner.

 

Prinse în goliciunea și duplicitatea propriilor vieți, personajele par mai degrabă caricaturi decât oameni în carne și oase, dar la o privire mai atentă sunt exact tipologiile societății contemporane: oamenii dornici de atenție, de consum, de statut, de plăceri intense și trecătoare.

 

Pentru a accentua atmosfera de  viață ca o scenetă pe care o punem în scenă pentru a-i impresiona pe alții, spectacolul este presărat cu șlagăre cunoscute ale anilor 80-90, de la Mihaela Runceanu la Dan Spătaru,

 

VIOLONCELUL

Jo Strømgren Kompani

 

Un spectacol de dans contemporan pe muzică de violoncel, gândit ca un performance cameral: intim, subtil, conceptual.

 

Spiritul nordic și emoția tipică a nordicilor este firul roșu al spectacolului, care alunecă la un moment dat și într-o zonă ușor austeră și întunecată, dar nu lipsită de poezie.

 

NIJINSKI: AGONIE ȘI EXTAZ

Teatrul Odeon, București

 

Un spectacol pe care l-am adorat la București și am vrut să-l regăsesc și la FITS, pe scena Centrului Cultural Ion Besoiu.

 

Este revenirea spectaculoasă pe scenă a dansatorului și coregrafului Răzvan Mazilu, care reface cu sensibilitate și suprarealism povestea celebrului dansator Vaslav Nijinski.

 

Pentru că adevăratul Nijinski a mers de la apogeul artistic la declinul mental, spectacolul este profund simbolic, încărcat de suprarealism și pe alocuri hipnotic, cu un final imposibil de șters din minte

 

TOACA

Teatrul Polonez de Dans din Poznań

 

Un spectacol de dans contemporan ca o capsulă despre ce înseamnă identitate românească, realizat de 3 coregrafi români: Ștefan Lupu, Andrea Gavriliu, Mădălina Dan.

 

Măști tradiționale, nostalgii, port popular, credință, macrame-uri, folclor, șlagăre, simboluri, identitate, tradiție.

 

Și, bineînțeles, toaca. Plus o întrebare: când îți e dor de casă, ți-e dor de familie sau de țară?

 

Spectacolul a fost realizat cu 14 dansatori talentați ai Teatrului Polonez de Dans din Poznań, absolut incredibili în interpretarea lor. Bonus: au și cântat în limba română, la un moment dat.

 

IONA

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu & Tokyo Metropolitan Theatre

 

Un one-man-show interpretat în japoneză de actorul Kuranosuke Sasaki, care duce textul metaforic și încărcat de simbolism al lui Marin Sorescu într-o zonă profund umană, cu care pot rezona toate vârstele în mod diferit.

 

Pentru un text din programa școlară, adesea inclus în categoria „lecturi impuse”, Iona se dezvăluie diferit la vârste și momente diferite, iar transpunerea sensibilă a lui Silviu Purcărete, în decorul și design-ul de lumini al lui Dragoș Buhagiar, duce textul de pe hârtie într-un tridimensional memorabil.

 

CASA BERNARDEI ALBA

Teatrul de Stat Constanța

 

Deși a fost scrisă de Federico Garcia Lorca în 1936 pentru a surprinde drama femeilor din satele Spaniei, piesa surprinde feminitatea universală ca o repetiție a aceluiași tip de soartă.

 

Spectacolul montat de Teatrul de Stat Constanța creează un univers vizual și auditiv hipnotizant și misterios, pentru drama celor 8 femei închise într-o casă aflată într-un perpetuu doliu, unde tensiunile și frustrările încep să mocnească.

 

FRUMUSEȚE PURĂ

Beijing Dance Academy

 

Frumusețea patrimoniului cultural chinez, transpusă în mai multe momente de dans, ca un colaj de imagini într-un album: caligrafia tradițională chineză, soldații din armata de teracotă a Chinei, curgerea fluviului Galben sau frumusețea unei figurine de porțelan, toate se transformă în momente coregrafice de maximă precizie și delicatețe.

 

Un spectacol eminamente clasic, dar minuțios ca o miniatură chinezească.

 

TRĂIASCĂ FLAMENCO!

Manuel Liñán

 

O experiență de flamenco de o intensitate ieșită din comun, care schimbă percepțiile despre acest tip de dans, dar și despre limitele corpului uman.

 

O trupă de dansatori bărbați, îmbrăcați în costume tradițional feminine de flamenco, a reușit să transmită publicului o poveste cu un fir narativ clar, într-o combinație de forță, umor și emoție.

 

POVESTEA PRINȚESEI DEOCHEATE

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

 

Pe baza unei piese tradiționale kabuki, Silviu Purcărete a scris un scenariu original și l-a montat ca o serie de stampe japoneze, dar cu mister, crime, reîncarnări și răzbunare.

 

Preotul Seigen și ucenicul Shiragiku nutresc sentimente interzise unul față de celălalt și decid să se sinucidă pentru a-și trăi iubirea într-o viață viitoare.

 

Doar Shiragiku moare, iar după 16 ani, vizitat de Prințesa Sakura, Seigen recunoaște în ea reîncarnarea lui Shiragiku și se îndrăgostește iar.

 

Însă prințesa e înrudită cu un clan periculos, are un copil din flori cu un tâlhar, iar povestea escaladează și se ramifică de la o scenă la alta.

 

LOVITURA DE GRAȚIE

Fabrizio Cassol, Alain Platel & Rodriguez Vangama

 

O orchestră neconvențională de 13 muzicieni din Kinshasa și un contratenor senegalez interpretează arii de muzică barocă, mixate ingenios cu muzică tradițională africană, rock și jazz.

 

Totul într-o abundență de costume spectaculoase, coregrafii și momente de improvizație.

 

LUMI NOI

Bill Murray, Jan Vogler and Friends

 

Un spectacol de “cuvinte și muzică”, susținut de Bill Murray alături de violoncelistul Jan Vogler și prietenii, respectiv pianista Vanessa Perez și violonista Mira Wang.

 

Texte selectate din Mark Twain, Ernest Hemingway, Walt Whitman, James Fenimore Cooper, combinate cu melodii semnate de Leonard Bernstein sau George Gershwin, dar și cu partituri de muzică clasică, gândite să creeze o punte între valorile americane și cele europene.

 

NINA – O BIOGRAFIE POETICĂ

 

O dramatizare de Rodica Mandache după fragmente din jurnalele poetei Nina Cassian, în anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea acesteia.

 

Spectacolul de teatru radiofonic pe care l-am urmărit în cadrul unei sesiuni-lectură este dialogul Ninei – interpretată de Rodica Mandache – cu propriul jurnal, jucat de Ciprian Scurtea.

 

Povestea este un bilanț al vieții Ninei, de la marile iubiri și neîmpliniri până la deziluziile politice ale unei scriitoare care s-a refugiat la un moment dat în literatura pentru copii pentru că era singurul loc în care regimul comunist mai dădea voie la metaforă.