Replica din titlul acestui articol face parte din spectacolul „Mickey Mouse trebuie să plece”, de la Teatrul Excelsior, văzut duminica aceasta, la premieră.

 

Un spectacol bun, viu, pornit de la o premisă curajoasă: cum reglăm chestiunile de etică și educație în epoca inteligenței artificiale?

 

Intriga este următoarea: 365 de elevi dintr-un colegiu bucureștean fictiv – Sfântul Augustin – primesc note de 1 și 2 din partea unui profesor, fiindcă și-au făcut lucrările cu Chat GPT.

 

Spectacolul dezbate cine are dreptate până la urmă: profesorul care încearcă să păstreze ideea de corectitudine și morală – de a face o lucrare strict după capul tău și după cunoștințele proprii – sau copiii revoltați că trebuie să învețe după principii învechite, deși vor trăi într-o lume a inteligenței artificiale.

 

Vi-l recomand integral, dar replica aceasta, rostită în glumă de unul dintre personaje, mi-a rămas în cap, fiindcă e dilema secolului…

 

A fost sau… n-a fost Chat GPT?

 

Cum mai putem ști cine gândește cu capul lui și cine a externalizat acest „serviciu” către AI?

 

Ca să scoatem din discuție chestiunea din start, nu mi-e frică de faptul că meseria mea va fi înlocuită de Chat GPT fiindcă ceea ce fac eu e prea personal și UMAN ca să poată fi replicat.

 

Scriu despre lucruri care mi se întâmplă, emoții, constatări de viață, ori un robot nu are o viață pe care s-o „constate”, cel mult poate inventa. Ceea ce se și întâmplă, adesea.

 

Să nu uităm și că inteligența artificială s-a antrenat pe texte umane, nu invers.

 

Ea scrie ca NOI, nu noi scriem ca ea.

 

Doar că, așa cum sunt oameni care nu au prins lumea fără internet, la un moment dat vor veni generații care nu vor ști cum e fără AI și că însuși „condeiul” cu care aplicațiile îți oferă texte irezistibile e împrumutat de la niște milioane de oameni care au scris cu capetele lor, în vremuri de demult.

 

Va fi tot mai greu și frustrant să navighezi o lume în care vom avea următoarele dileme:

 

*Nu vom mai avea încredere într-un text lung, documentat, muncit, fiindcă automat ne vom gândi că autorul a folosit o scurtătură, o aplicație cu inteligență artificială.

 

*Să scrii bine va deveni o abilitate tot mai puțin dezirabilă, fiindcă „hei, oricine poate să scrie bine dacă îi dă un prompt lui Chat GPT”, ceea ce va demonetiza talentul real al unor oameni.

 

*Orice scriitor care redactează textele într-un mod organizat, încercând să-și structureze ideile pentru a fi mai ușor de urmărit în lumea atenției de 8 secunde, nu va fi lăudat pentru claritate, ci va fi bănuit că a folosit Chat GPT.

 

*Nu vom mai scrie așa cum simțim, vom scrie „ca să nu pară că am folosit CHAT GPT”.

 

De exemplu, eu aveam o tendință de a folosi liniile de pauză (em Dash), ceea ce se vede în toate articolele mele din ultimii ani.

 

Ei bine, fiindcă Chat GPT le iubește, le evit pe cât posibil, deși ele au fost parte din stilul meu dintotdeauna și cu siguranță nu le-a inventat anul acesta un algoritm de inteligență artificială. Dar deja sunt considerate semnale de alarmă, așa că le evit cât pot.

 

* Aplicațiile de „verificare” a textelor făcute cu AI vor decide cine e onest și cine e un plagiator, deși ele dau greș în mod fatal și frustrant.

 

Citeam de curând cum cineva a trecut printr-o aplicație de acest gen cartea Frankenstein, scrisă în 1818 de Mary Shelley, și a reieșit că este peste 70% scrisă cu AI.

 

Sunt aproape sigură că orice text de pe acest site, de acum 10 ani și până în prezent, va reieși, într-o asemenea aplicație, că a fost scris cu AI, deși pe atunci nu exista AI.

 

Fiindcă, așa cum spuneam, AI scrie ca noi, nu invers.

 

Dar, totuși, la ce îl folosesc eu Chat GPT?

 

Mi-am instalat aplicația abia în vara lui 2025, într-un moment în care aveam nevoie… de un instalator.

 

Nu, nu glumesc.

 

Situația a fost următoarea: m-am dus câteva zile în afara Bucureștiului, doar eu și cățelul meu, Charlie, într-un mic apartament în care nu mai fusesem de ceva ani și unde – în entuziasmul prilejuit de ideea plecării – nu realizasem că apa, căldura și toate utilitățile sunt nefuncționale.

 

M-am trezit la Sinaia într-o zi care părea mai degrabă de iarnă, fără apă curentă, lumină și căldură. Afară erau 12 grade și ploua torențial.

 

Apa era închisă, termostatul se stricase și nu constatase nimeni, centrala dădea o eroare, o parte dintre lumini erau arse, iar în casă era un frig groaznic.

 

Eu urma să rămân acolo cel puțin până a doua zi, iar cea mai apropiată sursă de ajutor, tatăl meu, se afla la 200 de kilometri distanță.

 

Robineții păreau să fi fost strânși de Superman cu toată forța lui și nu aveau nici capătul de care să apuci, erau doar două capace, astfel încât nu am reușit să-i urnesc cu nimic.

 

Maneta de la care era închisă apa era ceva ce eu nu mai văzusem niciodată și, în esență, îmi venea să mă așez pe gresie și să plâng.

 

Asta până când mi-a venit ideea, disperată și genială, să fac poze și să-l întreb pe Chat GPT.

 

Dar să-l întreb așa, ca la grădiniță, ca și cum nu aș fi văzut în viața mea un robinet.

 

Rezultatul?

 

Chat GPT nu doar că m-a învățat cum să-mi repar lumina, apa și căldura, ci m-a ghidat inclusiv spre raftul precis din cel mai apropiat Lidl, respectiv Dedeman, unde puteam găsi ustensilele de care aveam nevoie ca să desfac robineții blocați.

 

Cum spunea, fix ca la grădiniță:”Vezi că există un raft pe care scrie AȘA și unde o să găsești un patent AȘA, de dimensiune AȘA, pe care-l iei și învârți în dreapta, în sensul acelor de ceasornic…”

 

Dar a funcționat.

 

Ce mai fac eu cu Chat GPT?

 

*Îi cer uneori să-mi pună diacritice pe textele pe care le scriu pe telefon, în Notes, fără să-mi modifice nimic la ele. Aceasta din urmă e o precizare importantă, fiindcă Chat GPT adoră să intervină pe orice text îi dai, în orice scop.

 

*Atunci când gătesc carne pentru Charlie, eu fiind vegetariană și nefamiliarizată cu rețetele carnivore, îl întreb lucruri pe care nu le cunosc, precum „Trebuie să opăresc carnea înainte?”, ”O pun direct în slow cooker sau întâi o fierb puțin?” și altele asemenea.

 

Funcționează perfect.

 

*Dacă vreau să schimb un neon ars în baie sau un bec, îi arăt obiectul vechi într-o poză și-l întreb „Ce trebuie să cumpăr și de unde?”. Nu a dat greș până acum.

 

În esență, îl folosesc pentru toate lucrurile administrative, tehnice, enervante și a căror realizare nu-mi provoacă absolut nicio bucurie, tocmai ca să am mai mult timp pentru creativitate și lucrurile mele de suflet.

 

Nu invers.

 

Și, dacă e să fiu complet sinceră, asta e teama mea cea mai mare: că oamenii îi vor externaliza inteligenței artificiale sufletele și mințile lor,  ca să aibă mai mult timp pentru „administrativele” care îi presează.

 

Știu deja oameni care folosesc Chat GPT drept psihoterapeut, coach motivațional și… cititor în Tarot. Nu, nu glumesc.

 

Indiferent la ce îl folosim, însă, sper că ne vom opri din când în când în loc, ca să ne întrebăm: „Hei, oare eu folosesc AI sau ea mă folosește pe mine?”

 

Glumesc, desigur că știu că nu vom face asta, suntem prea ocupați cu toate cele 105754 de lucruri de pe ordinea de zi, iar dacă cineva sau ceva ne va promite că ni le simplifică, vom da ACCEPT și YES fără să ne gândim de două ori.

 

Cam ca la User Terms & Agreements de la telefoane, pe care nimeni nu le citește înainte să apese AGREE și care ar putea să ne ceară să le dăm și primul născut, la o adică, însă noi vrem să trecem repede-repede de partea asta și să ajungem la partea distractivă.

 

Sper doar că, peste cinci, zece sau 20 de ani, o să ne mai aducem aminte care este, de fapt, acea parte.

 

Cristina Stanciulescu, Ana Bîtu, Noemi Meilman Mara Coman și cu mine ne-am unit vocile sub conceptul #AcinceaPutere.

 

Este un hashtag, un proiect și o “umbrelă” sub care noi cinci vom scrie periodic pe teme din actualitate, pe subiecte care înseamnă ceva pentru noi și care ne fac să NU vrem să tăcem și să ignorăm. Este un proiect de idei, de concept, de convingere, nicidecum un proiect comercial.