Despre tot ce-i fin și fain

De ce a fost numită misterioasa Terry de Gunzburg ,,Steve Jobs” a cosmeticelor?

By 4 septembrie, 2016People
read time 4 min
Foto: By Terry
 
4 septembrie, 2016

De ce a fost numită misterioasa Terry de Gunzburg ,,Steve Jobs” a cosmeticelor?

A renunțat la o carieră de medic pentru a revoluționa industria de beauty… prin știință. Ea a consacrat termenul de ,,strălucire” în make-up, iar femeile îi datorează produse cu eforturi mici și efecte mari. Terry de Gunzburg mi-a vorbit cu franchețe despre cariera ei, despre miturile industriei de beauty și despre tot ce a învățat de la Monsieur Saint Laurent.

by

Cu câteva săptămâni în urmă, scriam despre una dintre cele mai neașteptate descoperiri ale verii: un ruj gândit ca un gadget, care se aplică fără oglindă și este conceput pentru a urma cu fidelitate linia buzelor (găsiți articolul aici). Cei care mă citesc de multă vreme știu că nu am o pasiune deosebită pentru make-up, iar când un anumit produs – sau un anumit personaj din această lume – îmi atrage atenția, înseamnă că este cu adevărat ceva ieșit din comun.

 

Dacă produsele ei sunt inovatoare și atipice, Terry însăși e o pasăre rară în industria de beauty. Este un personaj parcă desprins direct din numerele vechi ale revistelor Hello sau Paris Match, pe care le răsfoiam cu fascinație în copilărie. Acele reviste unde era prezentată viața celebrităților și a membrilor aristocrației, cu discreție și totodată cu o scriitură care te făcea să visezi. Din acel univers face parte creatoarea brandului de cosmetice By Terry.

 

Rafinamentul înnăscut al lui Terry nu se datorează numai particulei ,,de Gunzburg” din numele ei. Povestea ei este o sumă de evenimente excepționale și de detalii particulare, toate ordonate sub forma unei vieți trăite la maximum. A studiat medicina în Franța, iar în vacanța de vară de după primul an de facultate s-a decis să facă în paralel o școală de machiaj de patru săptămâni. Strict de amuzament.

 

După acele patru săptămâni, a fost trimisă să facă un machiaj pentru Vogue. ,,A fost unul dintre acele momente în care dublura este trimisă să înlocuiască actorul și dublura devine celebră”, recunoaște ea. Primul shooting la care a lucrat vreodată a fost cu legendarul fotograf Helmut Newton. Al doilea a fost cu Guy Bourdin.

 

La al treilea shooting, Terry hotărâse deja să părăsească facultatea de medicină și să se ocupe permanent de make-up și de universul incredibil pe care-l descoperise în spatele imaginilor de revistă. Se întâmpla în anii ’60-’70, o perioadă pe care acum o rememorăm cu termeni ca ,,epoca de aur a frumuseții” sau ,,vremurile de glorie ale modei”.

Ulterior, Terry a lucrat pentru Yves Saint Laurent, în postura de director de creație, fiind inventatoarea unui produs devenit iconic: Touche Éclat, iluminatorul care a creat o categorie în sine, consacrând un termen care până atunci nu fusese asociat cu lumea machiajului: ,,glow”. Strălucire.

s1411628-main-zoom

 

Dacă ne gândim bine, în materie de machiaj verbul ,,a străluci” era un termen asociat cu elemente mai degrabă negative: când îți lucește fața înseamnă că machiajul nu a rezistat, că nu a fost bine aplicat sau că pur și simplu produs pe care l-ai folosit nu a fost de calitate.

 

Terry a schimbat pentru totdeauna această concepție, deschizând un nou capitol în industria de beauty. La fiecare zece secunde, undeva în lume se vinde în lume un Touche Éclat (foto stânga).

 

După ce și-a creat propriul brand de cosmetice, Terry a continuat să bată recorduri de vânzări, produsele By Terry fiind unele dintre cele mai apreciate și bine-vândute în marile magazine ale lumii.

 

Dincolo de ingrediente și de performanțele concrete ale formulelor, marele atu al brandului By Terry este simplitatea: puține produse, cu efecte mari, gândite și ambalate într-un asemenea fel încât să poată fi folosite cu succes chiar și de femei care nu au o pasiune deosebită pentru machiaj sau o îndemânare aparte în acest sens. Nu v-am spus că Terry mă fascinează? Acum înțelegeți de ce.

Fine Society:  Ați renunțat la medicină pentru machiaj, fără să priviți înapoi. Cu toate astea, produsele ByTerry sunt atât de atent create și plănuite încât par cu adevărat create de un om de știință. Cum vă considerați: artist, inventator, cercetător științific al frumuseții?

Terry de Gunzburg: mă văd ca un creator cu multe idei, care inventează obiecte de frumusețe cu o bază științifică, testate pe criterii științifice. Fără îndoială, atât arta cât și știința sunt extrem de importante în creațiile mele, pot spune chiar că merg mână-n mână. Caut întotdeauna instrumente frumoase și atractive, care sunt dovedite științific ca fiind benefice pentru piele, care acționează effortless și care pot să fie folosite zilnic de către  femei. Cred că e foarte important să aduci în industria cosmetică ceva ușor de folosit, cu eficiență maximă și mereu actualizat în materie de ingrediente și texturi. De asta Wall-Street Journal m-a numit Steve Jobs a lumii machiajului.

Întotdeauna păreți să inventați ceva nou, de fapt cariera dvs. a și început cu o invenție, cu ,,Touche Éclat”. Cum a venit atunci ideea produsului care avea să aducă prima dată termenul ,,glow” în lumea machiajului? A trebuit să convingeți pe cineva de idee sau a fost acceptată din prima?

Când am început să lucrez ca make-up artist de studio cu Carita Sisters, aplicam machiajul pe manechine, în shooting-uri de modă high-end, lucrând cu fotografi extraordinari precum Helmut Newton, Bettina Rheims și Guy Bourdin. A fost clar pentru mine că strălucirea, acel glow, era cel mai important lucru pentru ca o fotografie să fie perfectă. M-am concentrat atunci pe obținerea unui ten cu o strălucire ideală.

 

Ani mai târziu, când am colaborat cu modele de podium pentru show-urile Yves Saint Laurent, din nou am început să lucrez la strălucire, iar între prezentări aplicam o combinație de cremă și fond de ten sub ochii modelelor, care să le împrospăteze aspectul și să le lumineze. Așa mi-a venit ideea lui ,,Touche Éclat”. Când am prezentat ideea unui concealer iluminator care să fie sub formă de creion-stick, nimeni nu a crezut că va funcționa, dar mi-am folosit toată energia pentru a-l face să funcționeze!

PALETTE Nude_HD

 
Graphism - Automne 2013 - Gamme - Mascara Terrybly - HD

 

De la ,,Touche Éclat” și până la propria dvs. linie, care sunt produsele pe care le considerați cele mai importante inovații din cariera dvs. de până acum?

E ca și cum mi-ai cere să aleg dintre copiii mei, dar cu siguranță pot spune că Light Expert Click Brush și Rouge Expert Click Stick (foto jos) sunt epitomul filozofiei mele de a combina frumusețea cu știința: un produs care înfrumusețează, hrănește, este profesional dar în același timp ușor de folosit, super-practic și perfect și când te afli în mișcare.

 

Am creat un instrument ,,all in one” pentru a face orice femeie să simtă că este propriul ei make-up artist, fără să fie profesionistă în domeniu. Aceste instrumente cosmetice futuriste sunt practic imune la greșeală și-ți pot schimba viața. Și, bineînțeles, By Terry Baume de Rose. Este o bijuterie într-un borcănel și, dacă-ți vine să crezi, a fost o greșeală în formulă care s-a întâmplat în laboratoarele ByTerry și care s-a dovedit a fi genială! Este și a fost încă din momentul lansării bestseller-ul nostru și cel mai iubit produs.

BY TERRY - LIGHT EXPERT AMBIANCE - MADISON absolute beauty

 
ROUGE_EXPERT Click Stick patchwork

 
BAUME DE ROSE 2015 - MADISON absolute beauty

 

Ce-mi place mie la ByTerry este că portofoliul de produse e foarte bine-editat: nu sunt excesiv de multe, sunt gândite în cel mai mic detaliu și nu lasă impresia că un produs este lansat pe piață doar ca să aducă brandul ceva nou în sezonul respectiv. Cum decurge creația unui produs, de la ideea inițială până când ajunge în rafturile magazinelor?

Pentru mine, inspirația vine de peste tot, vine oricând și oriunde. Poate să fie o emoție pe care o simt, o piesă de artă, un peisaj, niște flori. Știința stă în spatele oricărei decizii pe care o iau. Esențială este experiența la prima mână și este de asemenea crucial să mă ascult pe mine și să-mi ascult clienții. Nu doar să răspund la nevoile lor zilnice, dar să le și anticipez dorințele și să fac astfel încât fiecare ritual de înfrumusețare dintr-o zi să fie o experiență glamorous, nu ceva plictisitor sau o corvoadă.

 

Ochiul meu investigativ și viziunea mea sunt într-o continuă vervă, sunt mereu atentă la lucruri, așa că inspirația poate veni de oriunde, chiar și în drumurile până la supermarket sau într-o plimbare prin piața de flori.

 

Următorul pas este apoi discuția cu echipa mea de creație și dezvoltare științifică din Paris, unde petrecem ore și ore pentru a rafina cele mai bune ingrediente, cei mai puri pigmenți, prisme corectoare de înaltă-tehnologie, totul pentru a obține cea mai bună textură și cea mai eficientă formulă. Odată ce aceste stagii sunt parcurse, ceea ce rămâne este munca de a face produsul frumos și ușor de folosit, prin intermediul ambalajelor.

09_PATCHWORK_ROUGE_EXPERT - MADISON absolute beauty

 

Cum se schimbă ritualul dvs. de frumusețe, de dimineață și seară, de la o perioadă la alta? Râmâneți fidelă acelorași produse sau vă place să experimentați și să le mai schimbați? De exemplu, cum arată acum ritualul dvs. de frumusețe?

Îmi place să dedic cât de mult timp posibil ritualurilor mele de frumusețe de dimineață și de seară fiindcă sunt conștientă cât de important este să îmi păstrez pielea tânără, proaspătă și cu acel aspect de ,,piele udată de rouă”. Ritualurile se schimbă în funcție de sezon și de starea pielii mele.

 

Iarna mă concentrez mai mult pe produse hidratante și bogate ca textură, precum By Terry Liftessence Rich Cream. Schimb cu linia By Terry Hydradiance când e cald și umed afară, iar în miezul verii mă concentrez pe produse light, care să mă protejeze de asprimea soarelui și să-mi dea un boost de melatonină fără DHA (n.red dihidroxiacetonă, un ingredient întâlnit adesea în produsele pentru bronzat), precum By Terry Sunbooster Serum.

 

În acest moment tocmai m-am întors din vacanță și am grijă să folosesc By Terry Cellularose DUAL Exfoliation scrub pentru a scăpa de pielea uscată și moartă, dar și Liftessence Global serum și Liftessnce Oil Elixir pentru beneficii maxime de refacere a pielii.

Hyaluronic Sheer Rouge - Gamme - BD

 

Care este cel mai bun sfat de beauty pe care l-ați primit vreodată și pe care încă îl respectați?

Să am un ritual impecabil de curățare, hidratare și protejare a pielii, ziua și noaptea, indiferent cât de obosită mă pot simți la un anumit moment. Să folosesc cremă de protecție solară și să fiu mereu eu însămi. Să-mi cultiv stilul printr-o piele perfect strălucitoare, buze definite, gene separate, sprâncene perfecte și concealer. Cele 5 ingrediente secrete.

Terrybly Back in Blue - Mascara Terrybly 1 - BD

 

Care sunt cele mai importante sfaturi de viață și carieră pe care le-ați învățat de la Yves Saint Laurent? Cum v-a schimbat ca persoană lucrul cu el?

De la Monsieur Yves Saint Laurent am deprins gustul și am învățat că nu există limite pentru creativitate. Că totul e posibil atunci când este perfect echilibrat. De asemenea, el m-a învățat minunata lume a culorilor și mi-a arătat cum este posibil să spargi regulile de asortare, să faci pereche între albastru și negru, între roz și oranj, și să obții niște declarații stilistice fantastice!

Graphism - Automne 2013 - Gamme - Hyaluronic Sheer Rouge - HD

 
SPRING16-FOCUS-Ombre Blackstar HD

 

Credeți că femeile din ziua de azi se simt copleșite și confuze din cauza volumul enorm de produse care le bombardează din toate părțile? Ce credeți că își doresc, de fapt, femeile?

Categoric! Există atât de multe oferte și atât de multe produse diferite care promit să facă toate aceleași lucruri încât femeile sunt chiar foarte copleșite. Cred că femeile vor produse luxoase și eficiente, ușor de folosit și cu rezultate excelente. Vor ,,staples”, produse care să rămână în arsenalul lor pe termen lung. Pe de altă parte, în modă această ofertă vastă este bună, pentru că unele creații stilistice excepționale pot fi obținute prin mix & match-ul unor piese de designer cu piese accesibile. Și eu fac asta foarte des!

Graphism - Automne 2013 - Gamme - Mascara Terrybly - BD

 
Graphism - Automne 2013 - Gamme - Ombre Blackstar - HD

 

Care credeți că este cea mai mare greșeală pe care femeile o fac în privința îngrijirii și a machiajului personal?

Faptul că nu au un ritual de curățare a pielii și că folosesc produse nepotrivite tenului lor, fie prea uleioase și grele, fie insuficient de hidratante. Apoi, faptul că folosesc prea mult fond de ten sau unul într-o culoare greșită.

 

O greșeală imensă pe care o fac femeile adesea este că aleg o nuanță mai închisă la fondul de ten, crezând că le va face să arate mai sănătos, sau o nuanță prea deschisă, având iluzia că asta le va face să se simtă mai tinere. O altă greșeală este folosirea permanentă pe buze a acelorași culori – nuanțe nude sau culori ale pământului –  ceea ce poate da pe termen lung o imagine foarte ternă.

HSR fond blanc splash - HD

 

Într-un interviu mai vechi, ați declarat că nu vă proiectaseți niciodată o imagine a propriei persoane lucrând efectiv ca medic. Credeți în noroc și în întâlniri providențiale sau credeți că ne proiectăm în minte ceea ce ajunge să ni se întâmple?

Desigur, cred foarte mult în noroc și în vibrații pozitive, dar nimic nu se întâmplă fără multă muncă, nimic nu se întâmplă doar prin șansă. Cred că era destinul meu să ajung să lucrez în lumea luxului, dar nu este un noroc, ci vocația vieții mele.

 

Trebuie să mărturisesc însă că sunt fascinată de latura de cercetare medicală din industria cosmetică. Soțul meu este doctor și lucrează în cercetare. De aceea toate cosmeticele mele au și o ,,infuzie” de proprietăți medicale. În final, chiar cred din tot sufletul că arta și știința compun cea mai frumoasă ,,poveste de dragoste” din lume.

ROUGE_EXPERT Click Stick

 

Știți că nu recomand nimic în van și doar de dragul de a povesti despre niște produse. În cazul produselor By Terry, însă, vă îndemn să mergeți să le încercați. Să le testați pe propria piele, să analizați borcănașele, să auziți explicațiile echipei din magazin (care chiar știe ce spune și nu vă va recita textul de pe cutie). În cel mai rău caz, ați descoperit niște produse interesante, de care nu știați până acum. În cel mai bun caz, ritualul vostru de beauty se poate simplifica radical.

În România, produsele By Terry sunt disponibile doar în concept-store-ul Madison Absolute Beauty, pe care îl găsiți online aici și fizic pe Calea Dorobanților nr. 152, București.

Foto: ByTerry