Egiptul a fost prima destinație în care am călătorit de când a început pandemia și am explicat de ce tocmai acum și aici.

 

Am fost în Egipt la invitația Cocktail Holidays, pentru lansarea hotelului Rixos Premium Magawish, din Hurghada, proaspăt-finalizat la începutul lunii martie 2021.

 

În trecut, am mai scris astfel de cronici din resorturi din toată lumea: Club Med Opio en Provence (unde te poți antrena cu Cirque du Soleil), Club Med Kani Maldives, Club Med Finolhu Villas (care se întoarce după soare, la propriu), resortul eco Six Senses Zighy Bay și Six Senses Kaplankaya și multe altele.

 

Pentru regiunea Mediteranei de Est, Rixos este un lanț hotelier care a impus un anumit standard de calitate în zonă, având proprietăți din Turcia, Egipt și Rusia până în Azerbaijan, Emiratele Arabe Unite și Elveția. 

 

Am fost un grup format din jurnaliști – în calitate de „povestitori” – și vedete – în calitate de promotori – dar locul este atât de mare – 255.000 de metri pătrați – încât orice concept de grup devine relativ.

 

În majoritatea zilelor abia dacă ne-am văzut la față, iar în unele zile nu am văzut mai mult de patru sau cinci persoane în tot resortul. Ceea ce pentru mine, o tipologie de călător care ține la spațiul personal, a fost perfect.

 

În această perioadă, toate hotelurile egiptene au impusă o capacitate de 50%, iar arhitectura spațioasă de la Rixos a făcut ca senzația să fie una de „resort privat”.

 

Tocmai de aceea, cele mai multe dintre pozele pe care le vedeți în articol sunt fără oameni, fără ca eu să fi pândit vreun moment special pentru asta. Pur și simplu aceasta era atmosfera.

Așadar, păstratul distanței este un element pe care la Rixos nu am fost nevoită să-l pun în aplicare conștient, ci a venit de la sine: în cameră am fost întâmpinați de un „kit” cu dezinfectant lichid, măști și șervețele dezinfectante,  iar șezlongurile de pe plajă sunt așezate la metri distanță între ele.

 

Terasele sunt atât de spațioase (mai ales în contextul capacității reduse din prezent) încât, dacă vrei, poți să petreci un sejur fără să schimbi măcar două vorbe cu vreun alt turist. În plus, tot personalul poartă măști și mănuși.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la RIXOS PREMIUM MAGAWISH?

 

Apartamentul Lagoon Swim-up Suite

 

Există nouă tipuri de apartamente și patru tipuri de vile private la Rixos, dar eu am stat într-un Lagoon Swim-up Suite, adică o suită situată la parterul unei vile, cu o piscină privată lungă, care începe chiar din balcon.

 

Senzația pe care o ai dimineața, când tragi ușa culisantă de la balcon și intri direct în piscină este fantastică.

 

Primul gând pe care îl aveam după mese sau când făceam o pauză de la scris (fiindcă da, am scris și aici), era să mă „arunc” câteva minute în piscină.

 

Am concluzionat că, dacă aș avea o astfel de facilitate în „buza” balconului din București, viața ar fi mult mai senină și de cel puțin două ori mai productivă.

Plaja

 

În primul rând, până să ajung în Hurghada nu știam cum este supranumită ea în regiune, respectiv ”Maldivele Egiptului”.

 

Sunt o mare iubitoare de Maldive, așa că am fost uimită să descopăr că, din avion, o porțiune considerabilă din coasta Hurghadei seamănă izbitor cu atolii maldivieni.

Chiar dacă Hurghada este renumită pentru apa cristalină, plaja de la Rixos este până la capăt o excepție, fiind o întindere de nisip fin, cu apă puțin adâncă și lină, fără pietre, scoici ascuțite și alte elemente care se regăsesc totuși pe restul plajelor.

Deși am crezut inițial că plaja a fost nivelată și amenajată special, vorbind cu conducerea hotelului am aflat că n-a fost cazul de așa ceva.

 

Pur și simplu aceasta este porțiunea de plajă, una mai lină în mod natural, iar plăcerea mea de după-amiază din fiecare zi de ședere era să mă plimb prin apă de-a lungul coastei.

 

Pe lângă șezlonurile distanțate considerabil, există și varianta (contra-cost) a unor „căsuțe” din lemn, acoperite cu pânză albă și prevăzute cu canapea și masă. Ele vin la pachet cu un meniu bogat de fructe, dulciuri, nuci, băuturi carbogazoase și prosecco.

Selecția culinară

 

Așa cum știți deja, dieta mea este una „fără nimic”, cum îmi place mie să glumesc.

 

Nu mănânc zahăr, lactoză, gluten, chiar și unele cereale fără gluten îmi sunt interzise, deci mâncarea a fost prima mea emoție în această călătorie.

 

Am plecat de acasă cu gândul că, în cel mai rău caz, voi avea nuci și humus la discreție.

 

Mi-a trecut instantaneu orice emoție când am văzut selecția de la Turquoise, restaurantul sub formă de bufet din incinta resortului.

 

Am făcut mai multe filmulețe scurte pe care le găsiți pe Instagram, fiindcă locul a intrat direct în top 3 bufeturi văzute și „trăite” de mine în această viață.

 

De la o zonă de pâine și patiserii de toate tipurile la toate variantele de dulciuri internaționale sau locale.

 

De la sushi, homari și alte fructe de mare la fripturi și pizza, salate de legume, selecții de fructe proaspete, nuci și orice îți trece prin minte.

 

În plus, pentru carnivori, o stație de shaorma, kebab, steak-uri la grătar și alte preparate din carne realizate pe loc, proaspete, de către un chef specializat.

 

Mai există un restaurant cu profil mediteranean (Salt), unul turcesc (Lalezar), unul asiatic (Mandarin) și unul specializat în cărnuri (La Churrascaria).

 

De asemenea, restaurantul fusion  People’s este deschis practic non-stop.

 

Inclusiv la ora 4:00 dimineața, când am plecat spre Valea Regilor, noi am găsit câteva gustări pe care să le luăm sub formă de mic-dejun.

 

Pe lângă restaurante, există o mulțime de „cotloane” numai bune de stat la cafea sau de lenevit în fața unui cocktail, atât de multe încât nici nu am apucat să le descoperim pe toate în săptămâna petrecută la Rixos.

 

 

Divertismentul

 

În această perioadă nu se organizează petreceri, bineînțeles, dar resortul este dotat cu un club care așteaptă vremuri mai bune și cu o zonă amplă de evenimente, în jurul piscinei centrale.

 

Totuși, câteva DJ-ițe întrețineau în mod constant atmosfera la piscină, atât pe parcursul zilei cât și după căderea nopții, cu selecții de melodii din repertoriul internațional.

 

Pentru copii există o zonă dedicată, iar cei de la Rixos au încercat să aducă un strop de interactivitate chiar și în situația actuală: la prânz a existat în fiecare zi o „paradă” a unor personaje costumate, iar în fiecare seară la cină au defilat doi artiști pe picioroange, îmbrăcați în ținute care de care mai instagramabile.

 

Fitness & Spa

 

Pentru adulți există o sală de sport bine echipată și o listă de clase zilnice, inclusiv stretching sau fitness, dar eu una am considerat că orele petrecute în piscină sau în apa mării sunt exact antrenamentul de care am nevoie.

 

Cine vrea să își respecte rutina sportivă de acasă o poate face însă fără probleme, mai ales că nici aici nu este deloc aglomerat.

 

La spa am fost o singură dată, chiar după călătoria în Valea Regilor, când corpul meu se resimțea în urma orelor petrecute ori înțepenită în autocar, ori mergând pe jos printr-o căldură înăbușitoare.

Am nimerit-o pe Dina din Filipine, care mi-a făcut o combinație de tratamente adecvate nevoilor mele: mi-a dezmorțit zona lombară cu o cremă specială pentru mușchi, mi-a detensionat spatele cu mișcări de relaxare și mi-a făcut și un mic drenaj la picioare.

 

Deși pare ciudat, eu una evit masajul în călătorii, dintr-un motiv simplu: am deja în București un terapeut la care merg de peste opt ani, care îmi știe preferințele, și orice maseur care îmi iese în cale este comparat automat cu Artemis (așa o cheamă, da). Și, de obicei, iese cu minus.

 

În cazul de față, Dina a fost excepția care m-a impresionat: am venit la ea obosită după o zi lungă de tot și am plecat cu un zâmbet larg și cu un corp mult mai ușor. Dacă m-aș întoarce la Rixos, și cu siguranță o voi face într-o altă vacanță, aș lua mai multe sesiuni la spa.

 

Se poate face snorkeling în larg, dar și alte activități care implică vizionarea recifurilor de corali.

 

După Marea Barieră de Corali din Australia eu am considerat că mi-am luat doza de corali pentru această viață și nu am dat curs acestor tururi, dar există multe variante posibile, iar peisajele sunt superbe.

 

De asemenea, pentru iubitorii de călărie, Rixos are grajduri de cai și există posibilitatea de a ieși la o sesiune de călărit pe plajă.

 

Nu a fost cazul la mine, dar alte persoane au încercat experiența și le-a plăcut.

 

 

Ce mi-a plăcut mai puțin

 

Eu am o regulă clară: atunci când scriu despre un loc, chiar dacă este parte a unui press-trip organizat de brandul respectiv, ofer o viziune sinceră și completă.

 

Să scrii doar lucruri frumoase despre un loc în condițiile în care realitatea contrazice povestea mi se pare nu doar o minciună, ci o strategie contraproductivă: odată ajunși la fața locului, oamenii își vor da seama singuri de neadevărul spuselor tale.

 

Te păcălești atât pe tine însuți, cât și pe oamenii care ți-au acordat credit.

 

Prin urmare, în săptămâna petrecută la Rixos, am privit experiența nu doar prin ochii jurnalistului de lifestyle, ci în primul rând ai turistului.

 

După ani de umblat prin lume, știu ce caut și la ce standarde să mă aștept și, poate tocmai prin prisma istoricului de călătorii, sunt pretențioasă și uneori chiar cârcotașă.

 

Nu la modul absurd, dar fac comparații cu alte locuri în care am fost și uneori mă aplec exagerat de mult asupra detaliilor.

 

La Rixos mi-a fost însă foarte greu să găsesc ceva care să poată fi trecut pe lista de „așa nu” sau vreun detaliu care să-mi strice starea de spirit în vreun moment.

 

Personalul a fost mereu amabil, în plan culinar am găsit tot ce puteam să visez inclusiv pentru dieta mea restrictivă, totul era impecabil de curat, ca o mașinărie bine-unsă.

 

Săptămâna a curs lin și fără cea mai mică sincopă.

 

Unicul lucru care mi-a displăcut flagrant și îmi asum acest lucru au fost magazinele din incinta resortului.

 

Nu toate erau deschise, unele erau în curs de amenajare (deci există speranță), dar în cele aflate deja în funcțiune nu am găsit nimic din ceea ce mă așteptam să găsesc într-o țară renumită pentru bumbacul de bună calitate și pentru textilele frumos-colorate. Adică rochii din bumbac fin, accesorii din materiale tradiționale, marochinărie locală și alte produse similare.

 

Am găsit, în schimb, haine de blană pentru turiștii proveniți din anumite zone geografice, mult poliester în loc de bumbac și chiar și mai multe produse cu iz înțepător de chinezărie. De altfel, produse similare am regăsit pe tot teritoriul Egiptului, inclusiv în aeroport.

 

Din ceea ce am văzut mai ales în aeroport turiștii „îmbrățișează” și ei acest tip de ofertă, deci probabil vina este undeva la mijloc.

 

Pentru mine, magazinele rămân parte din alt film față de restul resortului și față de atmosfera elegantă și minimalistă pe care mi-o inspiră.

 

Doar că Hurghada nu este cu siguranță o destinație pentru shopping, așa că am preferat să tratez magazinele ca pe un element străin de restul hotelului: am intrat o singură dată, am ieșit și asta a fost.

 

VIAȚA DE DUPĂ RIXOS

 

Conceptul de „resort” are la bază ideea de a sta mai mult – sau doar – în incinta micului oraș creat special pentru fiecare nevoie care-ți trece prin minte.

 

În cazul Rixos Premium Magawish, este aproape imposibil să-ți lipsească ceva, de la restaurante și distracții până la spa, sală de fitness, snorkeling, chiar și călăritul pe plajă despre care vorbeam mai sus.

 

Pentru mine, ideea de resort este legată inseparabil de relaxare și dacă aleg un resort pentru vacanță atunci clar îmi voi dori să mă bucur de facilitățile lui și să-mi încarc bateriile.

Dacă vreau o vacanță intensiv culturală, atunci aleg un hotel și o destinație propice explorării. De exemplu, următoarea destinație pe care mi-o doresc în Egipt este Cairo, pentru piramide, muzee și alte repere culturale.

 

În cazul acestui press-trip centrat în jurul unui hotel nou și spectaculos, am încercat să îmbin ambele atracții.

 

M-am bucurat din plin de Rixos și de ideea de mare, soare și nisip – care mi-a lipsit cu desăvârșire în ultimul an – dar am făcut și două călătorii.

 

Una mică, în Hurghada, mai mult o plimbare, și a doua mai lungă, în Valea Regilor.

 

Dacă ieșiți din resort, trebuie să vă pregătiți emoțional, dar asta se întâmplă în multe alte țări cu un nivel de trai modest.

 

Mai mult ca oricând, însă, egiptenii își doresc turiști, iar venirea lor în Egipt reprezintă o sărbătoare.

 

 

În țările cu o discrepanță între viața locală și cea turistică există mereu această luptă interioară, pe care eu una o resimt din plin: „Cum să mă duc într-un loc atât de frumos, când știu că viața localnicilor este atât de grea?”.

 

Ei bine, dacă nu ar exista acele resorturi frumoase, în care oamenii vin să-și încarce bateriile, ar dispărea și mica industrie turistică locală, care ține pe linia de plutire mii de familii.

 

În cazul de față, Hurghada este un oraș care s-a conturat tocmai în jurul atracțiilor turistice: oamenii s-au stabilit în zonă atrași de perspectiva unor locuri de muncă sau a unor modalități sigure de a-și câștiga existența.

 

 

Orașul în sine a apărut odată cu exploatările de petrol din anii ’20, când specialiștii internaționali aveau nevoie de cazări și de facilități și, implicit, și de angajați locali pentru aceste servicii.

 

Odată cu anii ’80 și cu dezvoltarea turismului, Hurghada a prins contur pe lângă marile hoteluri și nu invers.

Chiar și strada principală se numește Sheraton, după primul hotel deschis în oraș, iar întreaga istorie a locului se leagă de hoteluri, cazări și resorturi, acestea fiind însăși rațiunea de existență a Hurghadei.

 

Într-o țară care deține o parte din patrimoniul istoric inestimabil al umanității, o stațiune în care hotelul Sheraton este monument istoric pare greu de înțeles, însă aceasta este realitatea: Hurghada nu ar fi existat în absența turismului. Nu invers.

 

Totodată, 60% din populație are între 18 și 25 de ani, ceea ce duce la situația paradoxală a unui excedent de forță de muncă, pentru care hotelurile și resorturile reprezintă în primul rând o șansă la o viață mai bună.

 

Dincolo de partea emoțională, pe latura concretă și lumească, trebuie să fii pregătit pentru asaltul vânzătorilor.

 

Am scris mai pe larg în articolul despre Valea Regilor despre insistențele vânzătorilor locali, dar rezum astfel: într-un top personal al celor mai insistente popoare, egiptenii ocupă locul întâi, detașat față de tot restul lumii.

 

Dacă mai ești și o fire introvertită, cum sunt eu, Egiptul va fi echivalentul probei de Bacalaureat: orice vânzător are elan să te următească jumătate de kilometru, vârându-ți în ochi obiectul asupra căreia ți-ai ațintit privirea. Dacă supraviețuiești aici, supraviețuiești oriunde.

 

Dacă îți dorești un element local…

 

… aș recomanda piața de fructe din Hurghada.

 

Tot pe Instagram găsiți un scurt video făcut de mine acolo, iar un lucru e sigur: piața de fructe din Hurghada e o experiență de viață inedită.

 

Un Turn Babel de zgomote, culori și mirosuri cu care nu suntem obișnuiți, dar pe care îl percepi altfel atunci când afli un detaliu esențial: deși Egiptul practică o agricultură slab industrializată, iar unica zonă fertilă este albia Nilului, producția locală de fructe și legume reușește să hrănească o populație de 100 de milioane de locuitori, ba chiar se mai realizeze și exporturi.

 

De exemplu, Egiptul este cel mai mare exportator mondial de curmale.

 

Măcar pentru acest detaliu și tot merită o privire.