Despre tot ce-i fin și fain

Six Senses Zighy Bay: o oază exotică aflată mai aproape decât credeai

By 19 ianuarie, 2018Chronicles
read time 10 min
 
19 ianuarie, 2018

Six Senses Zighy Bay: o oază exotică aflată mai aproape decât credeai

Este singurul hotel din lume la care poți să ajungi zburând cu parapanta de pe crestele muntoase din apropiere, iar locul în care se află este numit „Norvegia Orientului Mijlociu”. Aflat pe o limbă de uscat între mare și munți, Six Senses Zighy Bay este cea mai concretă reprezentare a unei oaze orientale din poveștile cu 1001 de nopți.

by

Resortul Six Senses Zighy Bay este în Oman, fără a fi de fapt în Oman. Se află în vârful peninsulei Musandam, o enclavă omaneză aflată la două ore de mers cu mașina de aeroportul din Dubai. Practic e suficient să zbori la Dubai – zbor direct, fără escală, prin FlyDubai, care operează această destinație de la noi – și de acolo te așteaptă o mașină de la resort care te duce direct la Zighy Bay, traversând Dubaiul și unul dintre celelalte emirate, Sharjah.

 

 

Peninsula Musandam este un loc aparte și, chiar dacă am vizitat și Omanul profund și mi-a plăcut, această experiență a fost total diferită de ceea ce mai trăisem acolo. Nu degeaba Musandam este numit, datorită fiordurilor coastei sale muntoase,  „Norvegia Orientului Mijlociu”. Este un loc cu natură spectaculoasă, unde totul este făcut cu maximă atenție la detalii.

 

De altfel tot ceea ce vedeți în fotografiile acestui articol a fost creat de la zero, pe o limbă de pământ de 1,6 kilometri, complet sălbatică și neprietenoasă, în care în mod normal nu ar fi crescut nimic. Fiecare piatră, fiecare plantă, fiecare floare a însemnat o cucerire, o victorie.

 

Despre filozofia Six Senses am scris mai multe aici, pentru că este o lume în sine. Six Senses Zighy Bay bifează toate coordonatele filozofiei lanțului din care face parte și are deja 10 ani de existență. De fapt, chiar în a doua zi după sosirea noastră am primit în cameră un tort aniversar, fiindcă tocmai se împlineau 10 ani de când s-a deschis Six Senses Zighy Bay.

 

 

 

Ce e atât de special la Six Senses Zighy Bay?

 

Poți să vii cu parapanta

Serios. Odată ce te apropii de Musandam, relieful munților Al Hajar pare de-a dreptul lunar: culmi ascuțite și lipsite de vegetație, amenințător de înalte, printre care șoseaua șerpuiește. Înspre Zighy Bay (de fapt fiordurile Musandam, cum mai sunt ele numite) se coboară pe un drum pietruit, foarte abrupt, astfel încât vezi de sus marea înainte să ajungi propriu-zis la ea.

 

Cu mașina, de la momentul în care ajungi la culmile muntoase mai durează cam 20 de minute drumul efectiv până la resort. Dar, pentru cei care vor să-și facă intrarea în stil mare, mașina îți poate duce bagajele la hotel, iar tu poți „ateriza” direct în resort, cu o parapantă ghidată de cel mai bun instructor din zonă, care are mii de salturi la activ și lucrează exclusiv cu Six Senses. Este singurul loc din lume în care check-in-ul poate avea o asemenea conotație… extremă. Firește nu doar la sosire poți avea acest serviciu, ci poți programa o sesiune de sărit oricând pe parcursul șederii.

 

 

Nu ai zgomot de fundal

Știți prea bine acel bâzâit enervant cu care ne-am obișnuim să trăim în oraș. Întotdeauna se aude ceva pe fundal, de la o sirenă sau un claxon la un fluierat, un bocănit, un aparat care merge, un șuierat, orice. Aici, din prima zi nu înțelegeam de ce mă simt atât de relaxată după doar câteva ore. Era o reacție stranie a corpului meu, pe care mi-am explicat-o abia în a treia zi: nu e zgomot. Fiind atât de izolat între munți și mare, există o barieră în calea zgomotelor și a poluării fonice. Auzi valurile, păsările care zboară și cam atât. E un loc în care urechile, mintea și sufletul fac un detox fără să depună niciun efort.

 

Ești mai aproape de natură

Nu ca figură de stil, ci la propriu. Toate resorturile Six Senses se bazează pe o filozofie fascinantă (am scris aici despre ea), a sustenabilității concrete: totul este făcut cu materiale locale, folosind mână de lucru locală, toată mâncarea vine de la o fermă din apropiere, legumele sunt crescute la fața locului și totul este gândit cu respect pentru natură.

 

Eu și colega mea de breaslă Anda, de la Harper’s Bazaar, am ocupat împreună cele două etaje ale uneia dintre cele 82 de vile cu piscină, construite integral în piatră și lemn, unde absolut totul era organic și natural: lenjeriile de pat, ușile, paturile, chiar și șnurul cu care ridicam obloanele avea la capăt o bucată din lemn de proveniență locală, cu aspect „raw”. 

 

 

Vila noastră se afla chiar vizavi de „Organic Garden”, grădina organică de zarzavaturi și legume a resortului. De acolo veneau o bună parte din ingredientele folosite în mâncărurile celor 6 restaurante, fiecare cu un alt specific, culminând cu superbul Sense on the Edge (despre care am scris un articol dedicat, aici). Restul veneau de la ferma din apropiere.

 

Înțelegi (și trăiești) cu adevărat spiritul lui „local și sustenabil”

Nimic nu se irosește la Six Senses în general și Six Senses Zighy Bay nu face excepție: există un „Earth Lab”, un laborator organic în care cei care stau în resort pot să-și prepare singuri, sub îndrumarea unui specialist, propriile săpunuri și scuburi organice. Ingredientele sunt uleiuri naturale și… ingrediente organice din bucătăria restaurantelor resortului, care sunt astfel valorificate. Cojile de la citrice, pudra de lămâie uscată, toate devin ingredinte în săpunuri și scruburi. Până și hârtia se reciclează și se folosește în ateliere speciale pentru copii.

 

 

Mâncarea este delicioasă și sănătoasă în același timp

Totul provine de la ferma Dibba – brânzeturi, cărnuri, fructe, ouă – iar legumele chiar mai de aproape, din grădina organică lângă care am stat. Micul-dejun, spre exemplu, este unul dintre cele mai gustoase și bogate pe care le-am experimentat, dar nu în sensul de „mult și de umplutură”, ci o selecție de „ce-i mai bun din fiecare produs al zonei”: câteva varietăți de brânză locală, 4-5 iaurturi organice cu ingrediente de la fermă, fructe proaspete din zonă, preparate locale precum hummus, falafel și altele; omlete din ouă „de țară” preparate cu legume și o varietate extraordinară de infuzii, sucuri naturale și mixuri. Bonus: cel puțin 1-2 variante din fiecare produs, pentru intoleranții la gluten sau lactoză.

 

 

Nu ai nevoie decât de o singură pereche de pantofi…

… adică aceia cu care sosești în resort. Odată sosit, poți să-i așezi cuminți în dulap, până la plecare, fiindcă resortul are un „Barefoot policy” oficial, așa cum regăsești în puține locuri din lume. Poți merge desculț peste tot, fiindcă drumurile și potecile sunt acoperite cu nisip sau săpate în piatră bine-șlefuită, iar senzația de libertate și de conexiune cu natura pe care ți-o dă acest aparent mic detaliu este incredibilă.

 

Vorbeam în urmă cu 4 ani cu un antrenor de fitness cu multă experiență, care îmi explica faptul că viitorul sportului de sală stă în explorarea suprafețelor neconvenționale. În linii mari, asta înseamnă că picioarele noastre s-au dezobișnuit să meargă descuțe pe iarbă, pământ sau nisip, mergem doar pe suprafețe perfect drepte, iar asta ne influențează musculatura și tonusul. Există anumiți mușchi pe care nici nu ajungem să-i mai folosim din acest motiv, de aici și apariția atâtor aparate care încearcă să imite suprafețele rotunde sau neregulate. Ei bine, aici poți exersa întoarcerea la natură în mod firesc și lipsit de orice efort.

 

 

 

 

Poți să faci o mulțime de activități

În afară de plaja de 1,6 kilometri și cele două piscine (între care singura piscină cu apă sărată din zona Golfului) unde poți lenevi cât e ziua de lungă, la Six Senses Zighy Bay nu ai cum să te plictisești. Există o varietate de excursii și activități: parapanta de care am scris mai sus, zboruri cu un avion ușor, lecții de gătit cu Chef Tim, degustări în crama din turn, ieșiri cu barca tradițională a pescarilor din zonă (dhow) pe mare, excursii off-road pe drumurile abrupte din zonă, sporturi de apă și experiențe subacvatice de snorkeling și scuba-diving. Pentru copii există un Kids Club, iar pentru adolescenți un Teens Club.

 

Are un cinematograf pe plajă

Cât de frumos poate fi să stai culcat pe un scaun confortabil, în briza serii, cu zgomotul valurilor pe fundal, și… să mănânci popcorn și să te uiți la un film clasic? Conceptul se numește Cinema Paradiso și mi s-a părut pur și simplu minunat. Există și varianta privată: cu un singur telefon dat la recepție, se poate organiza o mini-vizionare chiar la tine acasă, pe terasa privată a vilei.

 

 

Are un spa cu tratamente holistice și hammam 

Spa-ul Six Senses  – unde am făcut un masaj holistic extraordinar de relaxant – are în „meniu” o mulțime de terapii orientale și asiatice, incusiv ritualuri balineze sau thailandeze realizate de către terapeuți din zona respectivă. Include o sală de forță mică dar bine-dotată și o zonă specială în aer liber pentru yoga și pilates la primele ore ale dimineții.

 

Tu alegi cum vrei să fii

Mi se pare un concept esențial și l-am detaliat în articolul despre filozofia Six Senses în general (adică AICI). Ideea e simplă: dacă ești un om care mănâncă sănătos, vei putea să-ți menții aici stilul de viață fără nicio problemă, cu tot ce înseamnă asta: mâncare, mers la spa, antrenamente în sala de fitness, yoga și stare de bine. Dacă, din contră, nu ai un stil de viață ”ca la carte”, dar nici nu-ți impui neapărat să te schimbi radical, la Six Senses poți experimenta o mulțime de lucruri distractive, care să-ți dea idei pe care să le aplici și acasă: o lecție de yoga, o sesiune de masaj holistic, un atelier în care să înțelegi de ce e important să folosim substanțe naturale pe piele sau pur și simplu o cină delicioasă, preparată cu ingrediente organice și sănătoase. Nimeni nu forțează nimic asupra nimănui, nu există o cale dreaptă și alta strâmbă, doar o mulțime de opțiuni din care să alegi ca dintr-un meniu.

 

 

Și, nu în ultimul rând…

Are o energie extraordinară

Unii oameni cred în energie, alții nu cred. Eu cred. Nu pot să-i dau o definiție sau o înșiruire de caracteristici concrete, dar o simți: sunt locuri în care îți vine să stai o viață și altele din care abia aștepți să pleci, deși amândouă sunt la fel de frumoase. Explicația stă într-un cumul de factori, pe care eu am învățat să-l rezum – într-o definiție pur personală – ca viața din locul respectiv. VIAȚA. Un loc artificial, dominat de sintetic, de fake, de lucruri făcute fără suflet, este ca un ambalaj gol. N-are magie, n-are strălucire, n-are nimic.

 

În schimb un loc în care totul „respiră” și trăiește te face să te simți bine, te îmbrățișează într-un mod duios și straniu: treptele sunt din piatră, casele din lemn adus din zonă, mobila este toată din lemn local, gresia din piscină este și ea din munții din zonă, mirosurile sunt date de uleiuri esențiale tipice zonei. Totul are o viață, iar asta se simte. Pentru mine asta înseamnă energia locului, iar Six Senses Zighy Bay o are din plin.

 
DERTOUR are o ofertă specială pentru Six Senses Zighy Bay: zbor, transfer și cazare 7 nopți cu mic dejun inclus, de la 3.569 EUR pentru 2 persoane (1.784,5 EUR de persoană)
 
În ofertă sunt incluse:
Bilete de avion Flydubai – OTP (Otopeni) – DXB (Dubai) și retur;
Transfer privat între Dubai Airport – Six Senses Zighy Bay și retur;
7 nopți cazare in Pool Villa cu mic dejun inclus;
Formalități de trecere a graniței între Dubai și Oman
 
Oferta este valabilă între 16 mai 2018 – 20 august 2018, iar detaliile complete și rezervările se fac în agențiile acreditate DERTOUR in România.

 

Fotografii: Six Senses Zighy Bay

One Comment

  • Ingrid spune:

    Cred ca este un loc minunat, imaginile vorbesc singure, iar tu chiar știi sa ne „trimiti” in locurile minunate in care călătorești datorită talentului tău de povestitor. Simt ca am fost acolo .. ?
    Mulțumesc ?

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.