Despre tot ce-i fin și fain

Sense On The Edge – Cină deasupra lumii, în sultanatul Oman

By 19 ianuarie, 2018Chronicles
read time 5 min
 
19 ianuarie, 2018

Sense On The Edge – Cină deasupra lumii, în sultanatul Oman

Săpat literalmente în stâncă, deasupra Golfului Oman, restaurantul Sense on the Edge este locul perfect pentru trăit momente importante, pentru iubit, pentru experimentat viața și pentru privit mult și intens lumea. De la 300 de metri înălțime.

by

Când vorbim despre restaurante, Olimpiada neoficială a spectaculozității nu se termină niciodată. Întotdeauna cineva încearcă să vină cu un concept mai nou, mai hip, mai contemporan, mai ieșit din comun și mai neîncercat până atunci, pentru a-și pune localul pe harta destinațiilor cool. Câte prezentări care începeau cu „Cel mai” sau ”Cea mai” nu ați citit în viața asta? Eu găsesc în aproape toate câte un superlativ aruncat pentru impresie artistică și adesea DOAR pentru asta.

 

În ultimii ani am scris și am vizitat peste 100 de restaurante – cu stele Michelin și fără, aspirante la titluri sau doar tradiționale, mici localuri familiale sau instituții cu sute de ani vechime – și menționez asta nu ca să-mi bat singură toba, ci pentru că mi se pare relevant în context. Am văzut multe, am trăit multe, greu mă mai impresionez în asemenea hal încât să consider orice experiență frumoasă o descoperire epocală. Nu sunt cârcotașă, sunt doar selectivă.

 

Ei bine, în acest context, Sense on the Edge a fost, pentru mine, o revelație neașteptată. Când mi s-a spus prima dată că „Vom lua cina în restaurantul de pe stâncă”, am crezut că este o figură de stil. Stâncă: ceva la o înălțime decentă, cu o panoramă frumoasă asupra mării, rost de făcut câteva poze și cam atât. Când am ajuns la masă și m-am trezit literalmente pe buza unei stânci – pentru că nici „on the edge” nu-i doar o figură de stil – cu vedere la munți și la golf, fără alt zgomot în afară de adierea vântului, mi s-a tăiat puțin răsuflarea, recunosc.

 

Sense on the Edge este cu adevărat o descoperire mai mult decât o experiență, fiindcă îți dă genul acela intens de emoție pe care nu-l trăiești de multe ori în viață. Să iei cina deasupra lumii întregi – literalmente – nu te poate lăsa indiferent. Iar mâncarea nu face decât să susțină frumusețea locului.

 

Mâncarea… alt subiect la care consider că mă pricep nu doar prin prisma a ceea ce am scris mai sus, ci și pentru că m-am luptat ani buni cu tot felul de intoleranțe, alergii și suferințe legate direct de nutriție. Am fost de multe ori la restaurante unde mi-am asumat că voi mânca niște preparate senzaționale, dar a doua zi îmi va fi foarte rău. Nu din cauza preparatelor, ci din cauza sensibilităților mele. Am făcut multe excepții și am trecut multe praguri de dragul mâncării: nu sunt gurmandă, dar sunt colecționară de experiențe, iar de multe ori îmi asum niște flic-flac-uri nutriționale de dragul unei experiențe memorabile.

 

Prin urmare, după ce mi s-a tăiat răsuflarea la Sense on the Edge, mi-am asumat tot dintr-o suflare faptul că o să încerc meniul de degustare, făcând o glorioasă excepție de la regimul meu alimentar curent, care are o sumedenie de „nu”-uri în el. Doar că aici mă aștepta o altă revelație: meniul de la Sense on the Edge se bazează pe conceptul ”Eat with Six Senses” (despre care am mai scris AICI) și respectiv pe teoria celebrului medic american Steven Gundry.

 

Gundry este un chirurg cardiolog care, analizând cazurile unor pacienți cu infarct, a început să sesizeze legătura chimică dintre proliferarea bolilor autoimune și consumul de lectine, o categorie de proteine provenind din plante care au un efect inflamator asemănător celui al glutenului. Lectinele se găsesc într-o serie de fructe și legume denumite „nightshades”, fiindcă se dezvoltă în zone foarte umbroase sau înfloresc noaptea: cartofii albi, vinetele, roșiile, ardeii, fructele goji și o întreagă listă. Ele nu trebuie scoase din dietă, ci consumate fără coajă și fără sâmburi sau gătite sub presiune. E mai puțin o teorie și mai mult un mod sustenabil de a mânca pe termen lung, detaliat în cartea lui, ”The Plant Paradox”.

 

Citisem despre Gundry, dar recunosc că nu eram foarte convinsă: am avut mereu o sensibilitate digestivă, în sensul că sunt puține alimente care nu-mi fac rău. Prin urmare, ideea că renunțând la câteva pielițe de legume, la câteva semințe și făcând 2-3 ajustări aș putea să am un efect radical pozitiv mi se părea, recunosc, destul de neverosimilă.

 

Asta până când am mâncat un meniu cu 7 feluri diferite la „Sense on the Edge” – pregătit după principiile lui Gundry – și nu m-am simțit balonată, obosită, plină și nici nu am avut nici măcar cel mai mic simptom de indigestie sau de digestie deficitara. Nu am alt argument mai puternic, în afara faptului că am văzut pe propria-mi piele că funcționează.

 

Și, chiar dacă nu mergeți pentru Gundry sau pentru degustare, Sense on the Edge este un loc perfect pentru orice moment romantic, dar mai ales pentru umplut plămânii cu aer și privit lumea. Ceea ce ar trebui să facem cu toții, indiferent dacă suntem îndrăgostiți sau nu.

 

Citește aici despre conceptul Six Senses și despre lucrurile pe care le putem aplica și în viețile noastre zilnice.

 

Citește aici despre Six Senses Zighy Bay, resortul din care face parte restaurantul Sense on the Edge.

Fotografii: Six Senses