Despre tot ce-i fin și fain

Cine trăiește viața netrăită din visele noastre?

By 22 iunie, 2016Emotions
read time 1 min
 
22 iunie, 2016

Cine trăiește viața netrăită din visele noastre?

Nu vei fi niciodată fericit dacă există o prăpastie prea mare între viața ta de zi cu zi și viața netrăită, din visurile tale. A fost unul dintre cele mai mari și eliberatoare adevăruri despre viață pe care le-am învățat vreodată, cu un amendament: drumul către visurile tale nu e întotdeauna exact drumul din vis.

by

Mă pricep de minune la făcut planuri. Sunt un fel de „Dreamer Extraordinaire”, care are mereu în cap un scenariu minunat despre cum ar trebui să decurgă la modul ideal un anumit lucru, care nu expiră aer, ci bule de vise care se cer împlinite și care știe mereu cea mai frumoasă și mai lină cale de a ajunge din A în B.

 

Toate astea sunt lucruri absolut minunate, dacă n-ar exista și o minusculă componentă de realitate, ca acel disclaimer cu litere mici de tot, aproape ilizibile, care te așteaptă cu steluță în josul paginii: de cele mai multe ori, drumul din A în B nu e nici lin, nici ușor, nici măcar frumos. Ba chiar din contră.

 

O vreme m-am amăgit cu credința greșită că atunci când ești pe drumul corect, „lucrurile se așază” și totul decurge firesc, ca legat cu un fir roșu, imaginar. Hmm… nu-i deloc așa. Deloc-deloc.

 

Nimic din ceea ce a fost memorabil sau excepțional în viața mea de până acum nu a fost lin. N-a fost niciun covor roșu în peisaj, de multe ori nici n-a ieșit din prima încercare și în toate dățile a avut suișuri și coborâșuri. Rectific: multe coborâșuri.

 

De fapt, aș îndrăzni chiar să spun că nimic n-a ieșit fix așa cum plănuiam în viața mea. Nimic. La capătul haosului, însă, a ieșit mult mai bine. A ieșit ceea ce visam, dar nu așa CUM visam. Nu în scenariul idealo-telenovelistic plăsmuit din mintea mea, ci adesea în versiunea lui thriller-foiletonistică.

 

Vedeți voi, eu una am știut exact ce vreau, însă „știința” mea a venit mereu la pachet cu un scenariu frumos, cinematografic, care nu s-a întâmplat niciodată și mi-a fost greu mulți ani să accept acest lucru. Ne atașăm uneori de planuri mai mult decât de scopurile pentru care le-am trasat și da, toți vrem o călătorie de plăcere, un voiaj la viteză maximă, eventual într-un Orient Express al destinului, cu oprire directă în visele noastre.

 

În realitate, trenul poate fi de multe ori un beau-vagon atașat unui personal care oprește în toate haltele și mai și rămâne acolo cu orele, în soarele arzător, într-o companie cel puțin stranie, care n-are nimic de-a face cu doamnele și domnii în rochii de seară și smoking din Orient Express.

 

Am avut perioade mai dificile în viață, sufletește și nu numai, din care  – trăgând linie – am deprins un lucru esențial: să renunț la planuri, nu la vise. Să nu mă resemnez, dar să accept realitatea de moment. Să nu mai dau cu pumnii în ea, strigând pe interior „De ce eu?”. „De ce nu iese acum?”. Până la urmă… de ce NU eu? De ce NU tu?

 

Când lucrurile se îngreunează, când se lasă întunericul, când totul pare să stea în loc, suntem tentați să spunem „Poate nu e pentru mine”, „Poate nu-mi e sortit, nu mi-e dat”. Și să depunem armele. De multe ori, însă, tot ce ai într-un moment de cumpănă e atitudinea: ceea ce poți face cu tine și din tine atunci când ți se întâmplă ceva ce nu era în planurile tale. Vrei cu adevărat să-ți împlinești visul sau tot ce-ți dorești e călătoria de plăcere, croaziera lipsită de griji? Ești gata să renunți și să trăiești pentru totdeauna în două vieți: cea care este și cea care ar fi putut fi?

 

Într-o asemenea perioadă am citit într-o carte a Marthei Beck un lucru care mi-a plăcut tare mult, despre dialogurile noastre interioare în perioadele grele. Autoarea, o absolventă de Harvard care trecuse prin multe încercări și se simțea prinsă într-o spirală a destinului care părea să-i dezintegreze viața bucată cu bucată, își găsise o mantră ciudată, dar liniștitoare:

,,I don’t know what the hell is going on with my life.

  And it’s okay…”

Da, e okay uneori să nu știi ce se va alege de viața ta, dar să fii convins că tot ceea ce ți se întâmplă te duce undeva spre bine, nu spre rău. Că vei ajunge acolo unde îți dorești, doar că va fi poate mai greu decât te așteptai. Sau, cine știe, poate „greul” va înceta chiar mâine. Important e că te îndrepți spre ceva bun și că trebuie să rămâi în „tren”. Acesta e tot șpilul. În momentul în care crezi asta și o simți cu adevărat, totul devine mai lin. Nu în scenariul ideal pe care ți-l creionasei despre viață, ci în sufletul tău. Acolo unde e cel mai important și unde se poartă, de fapt, toate bătăliile majore ale vieții.

 

Drumul către „viața netrăită” din visurile noastre poate însemna în anumite zile sau luni câte un centimetru străbătut cu sudoare și râvnă, câte o victorie infimă sau un al zecelea sau al miilea obstacol depășit cu brio. Nu e ușor, nu „vine de la sine”, nu „curge fără efort”. Doar că, într-adevăr, nu putem fi fericiți cu adevărat dacă trăim în două vieți: una reală și una paralelă, existentă doar în adâncul sufletului nostru. Cele două trebuie să conveargă una către cealaltă la un moment dat. De ce nu ar începe acum?

Care este viața netrăită din sufletul tău pentru care ai fi gata să străbați și drumul mai puțin lin, și câteva obstacole, și câteva probe hotărâtoare? Viața netrăită care ar merita să-ți asumi și calea mai grea?

Și… cât mai aștepți?

4 Comments

  • Claudia spune:

    Multumesc pentru acest articol minunat!

  • Cristina spune:

    ceea ce noi catalogam ca fiind „greul” situatiei uneori ne face sa apreciem si mai mult victoria obtinuta….si da si mie mi se intampla sa vizualizez finalul cu happy end si raman dezamagita de situatii neprevazute, ma supar dar continui sa lupt imi vine des ideea sa renunt la acel vis , ca apoi sa il vad infapruindu se aproape de la sine as putea zice….si sa exclam la final :
    „Waw la asta nu ma gandisem!!”
    Cred ca se intampla nu ceea ce noi exprimam, visam……ci ceea ce ne dorim in adancul sufletului si ne este Frica sa conturam pt ca ni se pare prea mult..

  • Cristina spune:

    Diana, citind articolul tau am simtit ca aceste cuvinte sunt pentru mine:) Este exact ceea ce aveam nevoie in acest moment! Iti multumesc!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.