Despre tot ce-i fin și fain

De ce mi-a plăcut Castelul Cantacuzino de la Bușteni

By 23 august, 2017Chronicles
read time 5 min
 
23 august, 2017

De ce mi-a plăcut Castelul Cantacuzino de la Bușteni

Mergând cu mașina din Bușteni spre Azuga, poți zări departe, pe deal, o clădire cochetă din cărămidă roșie, plus un panou stradal care indică, printr-o săgeată, spre „Castelul Cantacuzino”. Eu am trecut de câteva zeci de ori pe lângă el înainte să-l vizitez, dar a fost una dintre cele mai frumoase descoperiri ale acestei veri.

by

Castelul Cantacuzino a fost sub nasul meu vreo câțiva ani și tot n-am reușit să-l vizitez până weekend-ul trecut. Sinaia e orașul meu de suflet, așa că inevitabil treceam des și prin Bușteni și vedeam acel panou care indică spre castelul de pe deal. De fiecare dată aveam o altă destinație în minte și îmi spuneam în gând că, gata, data viitoare mă opresc și la castel. Mi-am tot spus asta vreo doi ani la rând.

 

Duminica trecută, întorcându-mă din călătoria prin țară, am oprit la castel, ferm hotărâtă să nu-l mai ratez și de data asta. A fost o încheiere minunată a turului prin România și mi-a părut rău că am așteptat atâta timp înainte să-i trec pragul. Nici nu m-am gândit că mă va impresiona atât de tare încât să vreau să scriu un întreg articol despre el, dar nu-i prima dată când găsesc subiecte acolo unde nu mă aștept.

 

 

 

 

Ce mi-a plăcut atât de tare?

 

Interioarele castelului

Construit în stil neoromânesc de către celebrul arhitect Grigore Cerchez, este o mică bijuterie care aparținut prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit „Nababul”. Fost primar al Bucureștiului și prim-ministru al României la final de secol XVIII, acesta și-a construit castelul în 1911, în mijlocul unui parc cu alei, fântâni arteziene și cascade.

 

Pe lângă castelul de la Bușteni, ”Nababul” mai deținea Palatul Cantacuzino din București (actualul Muzeu Național George Enescu) și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit „Micul Trianon” și rămas în ruină în zilele noastre.

 

 

Interioarele originale aveau pereții acoperiți cu fresce, însă odată cu venirea regimului comunist, s-a ordonat răzuirea lor. În final, au fost doar acoperite cu mai multe straturi de var, iar actualii proprietari (o companie cu mai mulți asociați, printre care și un român) au cumpărat castelul de la ultima descendentă a familiei Cantacuzino și își doresc, în următorii ani, să scoată la lumină aspectul original al pereților.

 

Originale au rămas vitraliile elaborate, pardoselile din mozaic venețian, șemineele din piatră de Albești cu mozaicuri și plafoanele din lemn pictat, spectaculoase prin migala cu care au fost sculptate și decorate.

 

 

Piesa de rezistență, în opinia mea, este sala de bal, absolut superbă, culminând cu un candelabru fixat în așa fel încât nu poate fi demontat decât dacă se dă jos întreg acoperișul edificiului. Din câte am înțeles, acesta este și motivul pentru care nu a putut fi furat, așa cum s-a întâmplat cu mobilierul original.

 

Tot în sala de bal se află și colecția de heraldică: blazoanele familiilor de boieri încuscriți cu cantacuzinii și o friză de picturi cu membri ai familiei Cantacuzino, ilustrați în mărime naturală. Mi-a plăcut foarte tare și dictonul familiei Cantacuzino: „Quoe nocent docent” („Ce nu te omoară, te face mai puternic”).

 

 

 

 

 

Există două variante de bilet: pentru parterul castelului, partea cea mai spectaculoasă de altfel, și pentru parter și etaj, unde se află fostele dormitoare ale familiei Cantacuzino, actualmente folosite ca spațiu expozițional.

 

Când am fost noi, la etaj era găzduită o expoziție de litografii despre lumea circului, foarte frumoase, semnate de nume mari, precum Toulouse-Lautrec sau Marc Chagall.

 

Domnișoara ghid care ne-a ghidat prin expoziție ne-a explicat foarte frumos desenele, așa că am plecat cu multă informație interesantă, în absența unor lămuriri ar fi fost niște imagini interesante, cu semnături celebre, dar nu le-am fi înțeles rolul și importanța pentru epoca în care au fost create.

 

 

Recunosc că în toată această poveste, un rol esențial l-au avut ghizii. Nu se vizitează castelul fără însoțitor dedicat, există niște ore la care au loc vizitele și toți turiștii doritori intră cu același ghid. Niște copii – erau foarte tineri, îi numesc așa cu drag – extrem de bine pregătiți, entuziaști, parte din poveste. Nu recitau un text învățat de pe foaie, ci reușeau să fie spontani, glumeți, să pună suflet în ceea ce prezentau.

 

Am văzut destui ghizi în străinătatate și în România, iar cei de la noi (nu toți, dar majoritatea) ieșeau mereu pe minus la partea cu entuziasmul și pasiunea, lucru pe care nu l-am înțeles niciodată.

 

Oricât de profi ar fi fost în calitatea informațiilor oferite, îți lăsau impresia că acela e ultimul loc în care își doresc să se afle în acel moment. Nu exista viață și elan în discursurile lor. Acești copii, în schimb, au fost impecabili.

 

 

 

 

Parcul castelului

Recomand o vizită aproape de asfințit, noi am venit pe la 17:00, am stat o oră la restaurant și apoi am vizitat interioarele și am încheiat seara odihnindu-ne pe o bancă din fața castelului, cu vedere spre munți. Răcoarea de la apus a fost perfecțiune curată. M-am dat și în leagănele din fața castelului și am plecat simțindu-mă ca un copil.

 

 

 

 

Restaurantul botezat „Canta Cuisine” (mi-a plăcut jocul de cuvinte)

Inițial am oprit la restaurant, fiindcă ne era foame după drum. Am mâncat o supă-cremă de ciuperci care a fost un deliciu (arăta și foarte bine ca plating, dar n-am făcut poze, eram prea ocupați s-o savurăm), și o salată de ton roșu, foarte bogată și gustoasă. Soțul meu și-a luat cotletele de berbecuț și a fost foarte fericit și el. Pe Facebook mai multă lume părea nemulțumită de serviciul de la restaurant din anii trecuții, dar când am fost noi oamenii s-au mișcat de nota 10. Prompt, politicos, n-am văzut pe nimeni să aștepte sau să fie nemulțumit și terasa era plină, ba chiar mai era și o nuntă în grădină. Eu aș mai reveni la restaurant, mai ales că sunt puține locuri pe Valea Prahovei unde poți mânca bucurându-te de așa o panoramă.

 

 

 

 

 

Pentru mai multe informații despre tururi sau restaurant și o istorie detaliată a locului, puteți intra direct pe site-ul Castelului Cantacuzino sau pe pagina lor de Facebook