Ce este aceea o listă cu decizii pentru Noul An?

 

Este o listă de scopuri pentru prima săptămână din ianuarie.

 

Acesta e doar unul dintre bancurile care mi-au ieșit în cale în primele săptămâni din acest an, având ca temă „New Year Resolutions”.

 

Cele mai multe dintre ele sunt bazate pe adevăruri incontestabile: în definitiv, câți oameni își mai amintesc, la final de ianuarie, ce își propuneau solemn în fața paharului de șampanie, pe 31 decembrie?

Faptul că deciziile noastre de început de an ne țin maximum o săptămână sau două nu înseamnă că suntem lipsiți de voință, incapabili să ne ținem de o disciplină sau defecți iremediabil.

 

Deși, când nu ne ies intențiile, exact așa ne simțim: ca și cum am dat (încă) un rateu.

 

Eșecul listei de „10 lucruri pe 2024” ne face să simțim că am mai ratat încă o șansă de a ne schimba viețile și trebuie să mai așteptăm încă un an până la următoarea ocazie de a o lua de la capăt.

 

Până atunci uităm oricum eșecul anterior și ne convingem că următoarea ocazie va fi cu noroc. Că anul următor este ANUL NOSTRU.

 

Mi-a luat peste 30 de ani să înțeleg de ce puține dintre listele mele de început de an s-au transformat în realitate, dar și de ce anii în care am reușit să mă țin de ele au fost cei mai buni ani din viața mea de până atunci.

 

Au fost ani de creștere, de reușite extraordinare, de metamorfoză.

 

De fapt, privind înapoi la viața mea de până acum, exact acei ani m-au ajutat să înțeleg ce făceam greșit în restul timpului și de ce, prin contrast, alți ani nu au reușit să mobilizeze în mine dorința de a mă ține de faimoasa listă de „rezoluții”.

 

Luate ca atare, deciziile de început de an, notate pe hârtie cu pix roșu sau roz, nu înseamnă nimic.

 

Dar, recitiți ceea ce am scris mai sus.

 

Top 10 al lucrurilor pe care le vei face în 2024 nu are nicio valoare intrinsecă, indiferent ce ai scris acolo.

 

”Vreau să merg săptămânal la sală”, ”Vreau să mănânc mai sănătos”, ”Vreau să mă înscriu la un curs de dans”, ”Vreau să fac mai mulți bani”.

 

Repet: hârtia cu aceste scopuri, ba chiar și scopurile însele, sunt egale cu zero, dacă le luăm ca atare.

 

Oricât de multă emoție am investi în acea bucată de hârtie, după o săptămână sau două emoția se duce și rămânem cu 10 decizii „radicale” pe care nu știm de unde să le apucăm.

 

Mai ales când spre noi vine viața reală, cu jobul, sarcinile aruncate în direcția noastră, lucrurile pe care trebuie să le gestionăm acum și aici, cine mai are timp să se gândească la dorința de a învăța să cânte la pian, de exemplu?

O să îți zici, sec, „N-am timp acum, luna viitoare”, până când, uitându-te la calendar, o să vezi că luna următoare e decembrie.

Anii mei în care acea listă a încetat să mai fie doar o tradiție goală de Revelion sau un suport pentru paharul de șampanie au fost anii în care eu am evoluat cel mai mult.

 

Și, întâmplător sau nu, au fost anii în care cuțitul ajunsese la os.

 

Au fost anii în care acele decizii nu erau doar lucruri drăguțe de visat la început de ani, ci constituiau coloana vertebrală a unei noi vieți.

 

Știu, „o nouă viață” sună radical, dar retrospectiv știu că exact asta a fost. O nouă viață, un nou mod de a trăi.

 

Știam, instinctiv, că ori mă schimb radical, ori voi continua într-o stagnare/nefericire/depresie sau adăugați-aici-ce-cuvânt-vreți.

 

Cum spuneam, lista cu decizii de început de an nu are absolut nicio valoare de una singură. E doar o înșiruire de scopuri generale.

 

Ca să transformăm acele scopuri în realitate nu e suficient să luăm la rând punctele scrise pe foaie și să ne apucăm de ele (oricum asta ține maximum 10 zile, două săptămâni cu indulgență).

 

Ca să bifăm toate lucrurile de pe lista de scopuri pe Noul An, trebuie să ne transformăm într-o altă persoană. Să devenim altcineva cu totul.

 

De vreme ce persoana care eram până acum NU a făcut toate acele lucruri, e clar că realizarea lor implică sosirea – ori mai bine zis crearea – unei noi persoane.

O să exemplific.

 

Cele mai multe dintre scopurile de început de an sunt scopuri care implică schimbări mici, dar decisive.

 

Să merg la sală săptămânal pare ceva mic, dar ca să te ții 12 luni de această decizie – practic circa 55 de vizite la sală – trebuie să devii genul de persoană care merge la sală și care vrea să își transforme corpul, tonusul, starea de spirit.

 

Să mănânc sănătos pare un deziderat banal în zilele noastre – toți știm că trebuie să măncăm mai sănătos – dar ca să reușim asta trebuie să devenim acea persoană care alege pește cu legume în loc de aripioare de pui prăjite, cu cartofi prăjiți și maioneză.

 

Trebuie să DEVENIM acel om care mănâncă așa, fiindcă altfel va fi încă o „dietă” de 10 zile, abandonată cu prima ocazie în care avem o zi proastă sau în care prietenii stabilesc o ieșire în oraș la pizza și burgeri.

 

Să merg la un curs de actorie/dans/muzică este de asemenea ceva simplu (sunt zeci și sute de cursuri disponibile pe piață), dar ca să putem să depășim pragul psihologic și să ne organizăm pentru asta trebuie să devenim acea persoană care vrea să se vadă pe o scenă, care simte că e momentul să depășească unele lucruri sau care are pofta de a învăța lucruri noi.

 

La final de 2022, am citit la Jay Shetty o frază care m-a urmărit tot anul trecut. Ideea era cam așa: ca să poți să faci o schimbare reală în viața ta, trebuie să te gândești cum s-ar comporta persoana care face lucrul respectiv?

 

Dacă vrem să slăbim… cum ar mânca femeia/bărbatul care are XX kilograme, așa cum ne propunem noi?

 

Dacă vrem o casă nouă sau un job nou… cum s-ar comporta, cum ar vorbi, cum s-ar simți persoana care trăiește în acea casă sau care merge la acel serviciu?

 

Dacă vrem să atragem un alt tip de om în viețile noastre… ce atitudine ar avea femeia/bărbatul care simte că merită ceva mai bun?

 

Luate laolaltă, deciziile de început de an înseamnă un nou stil de viață.

Chiar și cele mai mici și insignifiante tot spre asta indică: un alt mod de a trăi.

Ca să schimbi un stil de viață, trebuie să devii altcineva, 24/7: ca abordare, ca mod de a vedea lumea, de a merge pe stradă, de a ține capul sus, de a comanda mâncare la restaurant.

 

E ca o moarte a ceea ce ai fost până atunci, iar asta sperie cumplit și e și normal să sperie.

 

E înfricoșător să renunți la cel care erai – cu problemele atât de familiare și cunoscute, cu nemulțumirile și speranțele bine bătătorite – și să alegi să devii o altă persoană, care vede viața altfel și își dorește alte lucruri.

 

Chiar dacă știi – conștient – că acea schimbare înseamnă un salt enorm spre fericire, liniște, bunăstare, subconștientul se teme de „moartea” trecutului călduț și comod. De asta mintea se străduiește să ne păstreze în familiaritate.

 

”Ce nevoie am de cursul ăsta? E o pierdere de timp și de bani, doar nu o să ajung actriță sau cântăreață la vârsta mea. Și poate mă fac și de râs”

 

„Sunt atât de puține plăceri în viață, de ce să mă chinui să mănânc salate sau să renunț la zahăr, când oricum nu o să slăbesc, fiindcă metabolismul meu e așa cum e? Măcar să mă bucur de mâncare, că viața oricum e scurtă”

 

”Am atâtea pe cap săptămâna asta, de unde energie să merg și la sală? Sala e pentru cei care au timp, eu am alte priorități”.

 

Toate scuzele pe care le scoate subconștientul la înaintare sunt scuze legitime.

 

Sunt bazate pe realitățile noastre actuale și trecute, de asta e și greu să le dezamorsăm.

 

Nu e ca și cum subconștientul vine și îți spune explicit „Ești prost” sau „Ești urât”, ca să îl putem identifica din start ca pe un dușman și să înțelegem unde e problema.

 

Nu, nu… subconștientul ne abordează mult mai subtil, ca un prieten care ne poartă de grijă: „Daaaar, Diana… știi că ai mai încercat și înainte și nu a mers… nu mai bine te păzești tu de încă o dezamăgire?”, ”Dar iată câte lucruri ai deja de făcut, nu ai tu timp de așa ceva, o să te stresezi și mai rău dacă încerci”.

 

Cei mai buni ani ai mei au fost cei în care am trecut peste vocea de mai sus și am gândit, instinctiv, cu mintea versiunii mele mai bune.

 

Nevoia de schimbare era atât de mare încât am refuzat să mai accept scuzele pe care le auzisem de atâtea ori.

 

Voiam o viață în care să arăt într-un anume fel și să mă simt într-un anume fel, fără pretexte și subterfugii.

 

Deloc întâmplător, acei ani au fost, statistic, cei mai „norocoși” ani ai vieții mele. Am avut parte de sincronicități, au apărut oportunități la care nu speram, ba chiar am și câștigat concursuri bazate pe noroc (inclusiv sume la Loto) și mi-au apărut tot felul de cadouri nesperate din partea destinului.

 

Precizez asta fiindcă una dintre cele mai complicate componente ale schimbării este contactul cu realitatea.

 

Un fel de „Bun, vreau să câștig mai mulți bani anul ăsta, dar de unde o să vină, dacă eu nu întrevăd nicio oportunitate la orizont? O să vină din cer?”

 

Sau „Da, bine, vreau să slăbesc, dar nu am timp decât de o masă pe zi, la 9 seara….mă amăgesc degeaba!”.

 

Când începi să gândești ca omul care vrei să devii, lucrurile se pun în mișcare rapid și încep să apară și oportunitățile nesperate.

 

Nu, poate nu o să cadă nimic din cer, dar schimbările din interior vor fi completate de mici schimbări din exterior, care vor atrage alte schimbări și tot așa.

Pentru anul acesta, eu mi-am propus ca totul să fie mai SIMPLU.

 

Cu greul știu, așa că dezideratul meu este să fac lucruri mai mari cu eforturi mai mici.

 

Tot ceea ce fac și fiecare gest este subsumat acestui gând. „Cum pot face mai ușor acest lucru?”, ”Cum pot să îmi fac viața mai simplă?”. Deja am început să văd schimbări și suntem abia pe 17 ianuarie.

 

Un lucru e sigur: nicio listă cu decizii de An Nou nu îți poate garanta miracole, dar ar putea fi primul pas către o nouă viață.

 

Mai simplă, mai palpitantă, mai romantică, mai prosperă, mai… exact cum vrei tu să fie.

 

Cum arată, cum se comportă și cum gândește omul care duce viața ta „ideală”?

Și… ce mai aștepți?