Despre tot ce-i fin și fain

Am învățat să prețuiesc lumea în ziua în care mi-am pus ochelari

By 26 august, 2016Emotions
read time 2 min
 
26 august, 2016

Am învățat să prețuiesc lumea în ziua în care mi-am pus ochelari

Faptul că te trezești dimineața și poți să privești clar și până în cel mai mic amănunt viața care se desfășoară în jurul tău nu este un dat, este un cadou. Ochelarii pe care îi considerăm atât de banali sunt, pentru unii oameni, veritabile instrumente de magie. Te-ai gândit vreodată că, pentru a înțelege lumea, trebuie mai întâi să o VEZI?

by

În dimineața asta, am găsit pe Brightside.me (un site care îmi place la nebunie) o serie de ilustrații despre oamenii miopi, foarte amuzante, arătând viața înainte și după ochelari. Eu fiind o mioapă de cursă lungă, adică încă din copilărie, am zâmbit mai ales la această ilustrație:

6178055-113017-6-1470935282-0-1471866678-1471875284-650-6898a2519a-1-1471954963

 

Vedeți voi, eu port ochelari din clasa a treia. A fost o lungă perioadă de timp în care lumea mea era formată din culori aleatorii, fără contururi, ca niște picturi de Picasso un pic mai definite. Până să se prindă învățătoarea mea că ies din bancă și mă apropii cam des de tablă ca să văd ce scrie, credeam că așa trebuie să fie viața: neclară, cu amănunte pe care trebuie să le bănuiești, să le deduci, nu să-ți vină de-a gata. Completezi detaliile din imaginație, într-un fel ești co-creatorul lor.

 

E straniu când mă gândesc acum la acea perioadă, dar să fii miop este, într-un fel, din același registru cu a fi daltonist. Te naști așa și nu-ți pui niciodată problema că lucrurile ar putea, în realitate, să arate cu totul altfel decât le vezi tu. Realitatea ta este așa cum este și nici măcar nu ai de unde să știi cum e acel ,,altfel”.

 

Am început la 8 ani cu primii ochelari, dioptrie ,,-2″: o miopie nici mică, dar nici mare, dar care a evoluat în ritmul ei în următorii 20 și ceva de ani, stabilizându-se în cele din urmă la un ,,-5”. Pare mult, poate, dar pentru mine e acea a doua natură, pe care nu o chestionez, doar o accept. Port lentile de contact din primul an de facultate și-mi aduc aminte și acum sentimentul extraordinar de eliberare pe care l-am simțit dându-mi prima dată jos ochelarii și… văzând lumea clar și fără ramă.

Chiar așa, v-ați gândit vreodată că, pentru unii oameni, lumea are ,,ramă”, ca un tablou? Că tot ce vezi e încadrat în două dreptunghiuri? Că are contur, ca o poză de pe Instagram la care pui ,,vignette” și brusc apare o bordură de o anumită culoare? Ei bine, da.

Un oftalmolog mi-a povestit cândva că a avut o pacientă care a ajuns la el la 40 și ceva de ani, cu o miopie severă pe care o dusese toată viața ,,pe picioare” cum s-ar spune, fără să știe măcar că are o problemă. Când și-a pus prima dată la ochi perechea de ochelari cu dioptriile potrivite și a privit pe geam, femeia a început să plângă. Acolo, în biroul doctorului, căruia i s-a pus un nod în gât.

 

Acel caz l-a marcat atât de tare pe medic încât a continuat să-l povestească la mulți ani după ce se întâmplase, așa ajungând și la mine cu istorisirea. ,,Mi-a spus”, și-a amintit el, ,,că nu știuse niciodată că lumea poate fi atât de frumoasă, că nu văzuse niciodată așa cerul, frunzele copacilor, clădirile pe lângă care trecea, oamenii… Vă dați seama, domnișoară?”.

 

Am dat din cap. Îmi dădeam seama. Firește, la opt ani am fost mai norocoasă decât doamna care trăise până la 40 fără să știe asta, dar îmi aduc aminte și acum cât de frumoasă mi s-a părut o sculptură din lemn de abanos pe care o aveau ai mei în biblioteca de acasă și pe care nu reușisem niciodată s-o înțeleg. Acum o vedeam clar și eram fascinată. În primele săptămâni cu ochelari a fost ca și cum m-aș fi reîmprietenit cu lumea.

Există un site, Eye-Sim, unde poți vedea viața… văzută prin ochii unui miop. Doar introduci gradul de miopie și îți arată câteva imagini exact așa cum le-ar vedea, fără ochelari, cineva cu acel grad de miopie. În cazul meu, lumea se vede așa:

Subway_-5_-2_80

 

Poate vi se va părea ciudat și un pic tulburător (și la propriu, și la figurat), privind imaginile, dar pentru mine este cât se poate de normal. Firește, cu lentilele de contact văd perfect, citesc inscripții minuscule de la zeci de metri distanță, observ orice detaliu și, vorba tatălui meu, am ,,ochi de vultur”. Seara, însă, când îmi scot lentilele de contact și ochelarii mei sunt la câțiva metri distanță, pe noptieră, exact așa se vede lumea mea. Ca în aceste fotografii.

 

Pentru mine, așa arată normalitatea. Dacă așa am fost mereu, cum să mă supăr pe ceva ce face parte din mine? Am norocul să trăiesc într-un secol în care există ochelari și există lentile de contact, există instrumente care-mi ,,traduc” lumea în variantă ,,high-definition”, așa că e o problemă cu care nu mă confrunt decât în acele câteva minute înainte să adorm, când scot lentilele de contact, și apoi în alte câteva secunde dimineața, înainte să apuc să mă întind după ochelarii de pe noptieră. Atât. Și sunt recunoscătoare pentru asta.

Office_-5_-2_80

 

Nu știu ce mi-a venit să scriu despre asta azi. Ilustrațiile amuzante despre miopi mi-au atins cumva inima, făcându-mă să zâmbesc și să mă întristez un pic în același timp, fiindcă sunt dulci-amare în amuzamentul lor. Când v-ați gândit ultima dată ce mare binecuvântare este să vezi tot ce te înconjoară? Să vezi bine, să vezi clar, să vezi lumea exact așa cum e ea, cu toate culorile, contururile și formele ei. E un mic miracol.

 

Măcar pentru asta, pentru acest gând, poate ar fi bine să mergem mai des la oftalmolog, să facem pauze de 5-10 minute de calculator, la fiecare oră, să stăm din când în când și să privim în jur, nu doar în ecrane. Să ,,privim cerul”, cum scrie pe multe ziduri ale Capitalei.

 

Nici măcar nu e vorba de mindfulness, de ,,trăit clipa” sau de filozofii motivaționale, e o chestiune de viață și de auto-conservare. Stăm cu ochii pironiți pe ecrane, uitând ce minune e să te uiți în jur. Să poți să te uiți și să observi. Culori, oameni, forme, stiluri arhitecturale, chiar și frunzele copacilor sau bordurile ciobite. Tot ce poate să cuprindă privirea.

Și, ca să închei totuși într-o notă veselă, există o poveste – adevărată – istorisită de tatăl meu cel pasionat de istorie, apropo de miopie și de alte defecte. Mă face de fiecare dată să râd.

Talleyrand, ministrul de externe al lui Napoleon și unul dintre personajele istorice creditate cu fundamentarea și consacrarea însăși ideii de diplomație (corespondențele sale sunt legendare, adevărate manuale de protocol diplomatic), avea un defect la un picior. Fusese scăpat de doică din brațe când era mic și șchiopăta vizibil. Pe de altă parte, Regina Victoria a Angliei era recunoscută ca fiind drastic mioapă, într-o epocă în care purtarea ochelarilor nu era considerată chiar un semn de noblețe, ba chiar din contră.

La una dintre întâlnirile legendare ale celor doi, ca reprezentanți ai unor națiuni care nu au avut niciodată cele mai senine relații, s-a consumat o scenă consemnată oficial în scrierile istorice, cu titlu anecdotic și în același timp foarte reprezentativ pentru raporturile tensionate dintre Franța și Anglia. Văzându-l pe Talleyrand cum vine, șonticâind, spre ea, Regina Victoria nu s-a putut abține să nu strecoare o răutate „diplomatică”, ambalată într-un joc de cuvinte ironic:

– Așadar… merge, merge?

Răspunsul lui Talleyrand a venit în aceeași notă, de o diplomație savuroasă și șfichiuitoare.

– Merge… cum vedeți, Majestatea voastră.

Foto: Shutterstock, Eye Sim, Brightside.me

4 Comments

  • Ioana spune:

    Buna, am citit articolul tau si te-am inteles atat de bine…si eu sunt mioapa de la 12 ani (acum am 31) si port lentile de contact doar ca la mine e putin scary pentru ca tot cresc… am fost la diversi specialisti si nu-mi poate da nimeni o explicatie, am acum la OD -4,50 si la OS -4,75. Anul trecut in luna mai mi-am schimbat lentilele de la ochelari, acum iarasi trebuie sa le schimb, saptamana viitoare mi-am facut programare la oftalmolg. Apropo, de unde cumperi lentilele de contact? Si de care folosesti?
    Ps: Poza cu ochelarii aceia maro leopard m-a facut sa zambesc caci la prima vedere zici ca erau ai mei de pe noptiera?

    • Buna! Eu folosesc lentile zilnice de la Bausch & Lomb, le prefer asa fiindca mi se par mai safe si igienice pentru ochi (cel putin mie imi dau sentimentul asta, iar psihicul conteaza 🙂 ). La mine s-au stabilizat oarecum la -5,25, desi in zilele in care sunt obosita vad un pic mai prost. Cel mai bine te lamureste oftalmologul, eu pot sa-ti spun doar din ce am testat eu 🙂

  • Geanina spune:

    Îți mulțumesc ca exiști Diana! De câte ori simt nevoia de o călătorie in timp, spațiu, trecut, viitor și de câte ori vreau sa stau de vorba cu mine intru și te citesc.
    Am luat o pauza din ce făceam și iată-ma din nou pe blog?. Coincidenta face sa recitesc acest articol când sunt in plin proces de cautare de ochelari și rame de vedere și nu găsesc ceva sa ma reprezinte. Weekend-ul acesta iar merg sa caut. Dureaza atât pt ca merg și cu băiețelul după mine plus ca nu vreau rame negre. Am astigmatism cu miopie, cilindrii, axe diferite, deci sunt deosebita de la 7 ani(acum am 31) ?? Ultimii i-am făcut in alta țara. In București sunt atat de multe clinici de oftalmologie și optica medicală .,. Daca ai o recomandare, ti-as fi recunoscătoare. O zi minunata îți urez!

    • Draga Geanina, iti multumesc mult pentru cuvintele frumoase 🙂 Tare m-ai bucurat… Din pacate nu am o anumita clinica sa-ti recomand, pentru oftalmologie 🙁 Si eu sunt in cautarea uneia, iti spun daca o gasesc. Am tot incercat clinici, dar niciuna atat de speciala incat sa merite data mai departe. E o loterie… Cat despre un loc cu rame frumoase… aici depinde de gusturi, si eu trebuie sa-mi fac o pereche noua si inca nici nu m-am apucat sa caut. Imi placea candva calitatea de la German Optik (si aveau si rame interesante), dar asta era acum multi ani, n-am mai fost de curand. Mi-ai amintit ca se cere si la mine un update de analize/rame, tot 🙂 Daca fac o descoperire, revin… Te pup!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.